Doar un vis
Noaptea, liniștea coboară
Dintr-o carte de poveste,
Iar o rază solitară,
La geam darnică privește.
Stau pe coama blândei luni,
Dorind să ajung iubirea
Cu câușul caldei măini,
Căutând nemărginirea.
Strig la tine cu un sunet
De vioară și de dor,
În surdină se aude,
Firav cântec de cocor.
Doar un vis mai vreau iubite
Să-l străbatem amândoi,
Printre zeci de stalactite
Și o cale de ninsori.
Stai tăcut în rază lunii
Zâmbind visului de jad,
Iar pe cale trandafirii,
Dragostea au scuturat.
Doar un vis în astă noapte
Să-l mai țesem împreună
Din petale aromate,
Punând iubirii cunună.
Visând la tine
De mult noaptea își puse șalul înstelat
Și peste zări căzuse cu străluciri de jad,
Iar luna, Prima Donă, se leagănă privind,
Cum eu străpung mirată, al verii anotimp.
Și totul e-o minune aici în versul meu,
În timp ce rima curge ca apa de pârău,
Căci știu… mă privești din spații infinite,
Trimițăndu-mi iubirea curată și cuminte.
Un foc arde mocnit și simt mii de văpăi,
Când mă gândesc sfios, la suavi ochii tăi
Ce-au dăruit în suflet, o mare de iubiri,
Din clipele dorite a primei întâlniri.
Tu lași încet să cadă căușul mâinii stângi
Și cu splendoarea lumii tainic mă resfrângi,
Simțind același dor care ne-a fost trăire,
Atunci când trandafirii înfloreau pentru mine.
Dar visul se destramă cu zorii de cristal
Alungând frumosul spre spațiul sideral,
Lăsând o picătură de suflet să se piardă,
Prin iarba de pe vale unde, ți-am fost dragă.
Bunica din gânduri
De mult trecu copilăria
Și alte visuri am depănat,
Dar n-am putut uita câmpia
Și-un chip suav de altă dat’.
Surâdea prin lacrimi sfinte
Povățuidu-mă frumos,
Vorbind-mi cu luare aminte,
Despre iubirea în Hristos.
Și câte tainic nu-mi spunea,
Când la lumina trist-a lămpii,
Gânditoare tot torcea
Un fir de dor în fața sorții!
Nu ostenea chiar dacă ziua,
O clipă nu stătea de fel,
Punând la punct gospodăria
Iar munca îi era model.
Săracă-n rochie de stambă,
Nicand n-o vedeam plângând,
Doar observam ades’ în barbă,
O lacrimă încet căzând.
Mângâind-o duios pe spate:
,,- Bunică, stai un pic te rog!
Uite un mușchi cum ți se zbate,
Iar piciorul, parcă-i olog!”
,,- Frumosa mea, grăia Bunica,
Grijă nu-ți face, sunt vânjoasă,
Mă știi și uite stau acușica,
Când vremea este ploioasă”.
Și-așa Bunica din gânduri,
Revine adesea pe înserat,
Dintr-un album cu zeci de rânduri,
Ce cu iubire l-am păstrat.
Oameni frumoși, opriți clipa
Pentru a privi înspre trecut,
S-o mai vedeți iar pe Bunica,
Cu chipul blând dar sărăcit,
Căci și-a pus viața la bătaie,
Crescând copii, apoi nepoți
Și s-a sfârșit într-o odaie,
Lăsată fiind parcă de toți.
Păstrați-i vie amintirea,
N-o rătăciți printre uitări
Că nu se știe cum e viața,
Și cum se trece uneori.
Continue reading „Ioana CONDURARU: Poeme” →
Spune-mi dorule, hai spune
Femeie floare, femeie vis
