”Și neamul se zbate în lanțuri și geme
Și plânge în doine și urlă-n blesteme…”
( Ionel Zeană- De zece ani)
Comunismul este un regim represiv fundamentat pe sisteme de gândire iudeo-ateo-materialiste: marxist, iluminist, leninist, anarhist, nihilist, bolşevic, umanitarist, ecumenicist, doctrine masono-talmudice liberale, pseudo-democratice antagonice creştinismului apostolic ortodox, doctrine generatoare ale crizelor: revizioniste, demografice, sociale, economice, psihologice, culturale, spiritual-religioase, globaliste, mondialiste.
Fostul ambasador american în Rusia sovietică, David R. Francis, informa în Ianuarie 1918, guvernul american despre starea reală a lucrurilor de acolo: „… Liderii bolşevici de aici, dintre care majoritatea sunt evrei, iar dintre aceştia nouăzeci la sută sunt exilaţi reîntorşi, puţin le pasă de Rusia sau de oricare alte ţări, ei fiind internaţionalişti care încearcă să declanşeze o revoluţie socială la nivelul întregii lumi.” (cf. (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul. Un răspuns documentat la o provocare antiromânească. Ed. Lucman, Bucureşti-2009, p. 15)
O altă ştire la fel de preţioasă venea de la căpitanul de informaţii din Rusia, Montgomery Schuyler:„…mişcarea bolşevică este şi a fost, încă de la începuturile ei, orientată şi controlată de către evreii ruşi de cea mai sordidă teapă.”
Corespondentul ziarului <<London Times>>din Rusia, Robert Wilton, preciza în 1918, că în organigrama celor 384 de comisari erau incluşi: 2 negri, 13 ruşi, 15 chinezi, 22 de armeni şi peste 300 de evrei. Dintre aceştia din urmă 276 veniseră din Statele Unite, după căderea Guvernului imperial. CEKA poliţia politică a bolşevicilor. Şef, Moses Uritzky şi Gernrikh Yagoda-Yehuda, evrei. Au coordonat masacrele cărora le-au căzut victime zeci de milioane de oameni. Masacru este un termen impropriu. Atunci şi acolo este vorba de genocid. Alexandr Soljeniţîn, în vol. II din Arhipelagul Gulag scrie că evreii au creat şi administrat sistemul sovietic organizat al lagărelor de concentrare în care au murit zeci de milioane de oameni. Marele scriitor rus dă numele călăilor şefi ai poporului său deghizaţi în bolşevico-comunişti: Genrikh Yagoda, Aron Solts, Yakov Rappaport, Lazăr Kogan, Matvei Berman, Neftaly Frenkel. Toţi şase evrei. Sovoski, Trinitatea Roşie-1931. Nr. 278, în perioada 1917-1923 au fost masacraţi în Rusia: 25 episcopi, 1.215 preoţi, 6.075 profesori, 8.800 medici, 54. 850 ofiţeri, 260.000 soldaţi, 10. 500 poliţişti, 40.000 jandarmi, 19.850 funcţionari, 347.250 alţi intelectuali, 815.000 ţărani, 192.000 muncitori [Nici un rabin] (<<London Times>>).
Winston Churchill, care iniţial a sprijinit Armata Albă în lupta antibolşevică a amiralului Kolceak şi a generalului Denikin, scria în 26 Ianuarie 1920, că:„… bolşevismul, barbarie animalică. Comunismul este o epidemie mult mai periculoasă decât ciuma sau tifosul…”, iar în The Times, consemnase la 10 Ianuarie acelaşi an: „Politica pe care o voi preconiza întotdeauna faţă de Uniunea Sovietică este aceea de răsturnare şi distrugere a acestui regim criminal.” Ilustrated Saturday Herald.
N-au trecut însă nici două decenii şi Churchill era aliatul cel mai fidel al celui mai mare criminal al istoriei-Stalin, aprobându-i astfel holocaustul împotriva creştinilor, trecând cu nepăsare peste naţiunile prăbuşite, peste monarhii, peste popoarele pervertite de bolşevici.
În august 1917, la Congresul bolşevicilor componenţa Prezidiului arăta astfel: „3 ruşi, 1 geogian de origine maternă incertă, Stalin şi 6 evrei. Şedinţa decisivă a Comitetului Central, 23 octombrie 1917. Participă: Ziderblum zis Lenin (acasă vorbea idiş, David Shub în volumul Lenin-Biografie scrie că mama lui după tată era evreică), Edgar zis Zverdlov, Bronştein zis Troţki, Appelbaum zis Zinoviev, Rosenfeld zis Kamenev, Uriţki, Kolontay, până aici 7 evrei, Djugaşvili zis Stalin, georgian sau osetin evreu, Dzerjinski polonez sanguinar şi un nenorocit de rus, pentru coloratură: Babnov. Să nu ştie lecţia asta politologul Tismeniţki zis Tismăneanu? se întreabă amiralul Radu Theodoru. Şi să nu o raporteze la conducerea Partidului Comunist instalat în România de Stalin prin mareşalul Malinovsky care a adus în furgoanele Frontului 2 Ucrainean troika iudeo-kominternistă: Ana Pauker, Laszlo Luca zis Vasile Luca şi Ioşka Broitman zis Iosif Kişinevski? Mira-m-aş?!” (Radu Theodoru, România, Românii şi Comunismul. Op. cit., p. 17)
Tismăneanu, politolog şi politruc fiind ca şi tatăl său, era la curent şi cu lucrarea lui Maurice Pinay, care nominalizează evreii din primul guvern comunist din România:
- Ana Pauker, evreică, ministru al afacerilor externe al <<Republicii Populare Române>> şi agentul nr. 1 al Kremlinului în România până în 1952, când a trecut în umbră, rămânând însă în libertate. Această hienă ce se numea de fapt Anna Rabinsohn, era fiica unui rabin venit în România din Polonia. S-a născut în Moldova, în 1892. În 1919 Anna Rabinsohn a intrat în partidul comunist, iar în 1920 a organizat împreună cu alt evreu, Max Goldstein, asasinarea membrilor Senatului de la Bucureşti, printre care se afla şi Greceanu, preşedintele de atunci al camerei superioare. Max Goldstein a fost prins de poliţie şi împuşcat, dar Anna Rabinsohn a scăpat fugind în Elveţia, unde şi-a luat numele de Pauker, în urma căsătoriei cu evreul Marcel Pauker. Împreună cu acesta a plecat apoi în Rusia, unde soţul ei a devenit ofiţer al Armatei Roşii. După fuga lui Troţki, Ana Pauker şi-a denunţat propriul bărbat ca fiind trădător troţkist, iar acesta a fost împuşcat. În 1932 a fost trimisă pe ascuns în România pentru a organiza o mişcare comunistă subterană. Ca să nu fie descoperită de poliţie ca agent comunist, a frecventat, ca damă de consumaţie, cele mai ieftine localuri din Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, până în 1936. În urma acestei vieţi depravate a contactat un sifilis care i-a „mâncat” o ureche. De atunci se coafa în aşa fel încât să-ţi acopere urechile, pentru a nu se observa că nu avea decât una singură. În 1936 poliţia i-a descoperit activitatea, aşa că a fost arestată şi condamnată la 10 ani închisoare. A fost închisă la penitenciarul Văcăreşti până în 1940, când sovieticii au invadat Basarabia şi Bucovina şi au capturat o personalitate românească, [Ion Codreanu], cerând în schimbul ei eliberarea Anei Pauker. Evreica a fost predată sovieticilor şi în Rusia i s-au creat condiţiile necesare pentru a organiza un partid comunist „român” cu evrei din Basarabia şi Bucovina. În timpul războiului a încercat să-i convertească la comunism pe prizonierii români din lagărele sovietice de prizonieri, dar n-a reuşit. A revenit în 1944 în România, de astă dată cu gradul de colonel în Armata Roşie şi, sub protecţia sovietică, a început distrugerea tuturor instituţiilor creştine, civilizate din ţara noastră. I s-a oferit un loc în guvern prin intervenţia brutală a lui Vişinski, la 6 martie 1945, şi de atunci până în mai 1952 prostituata Ana Pauker a condus teroarea comunistă în România. Mai multe încercări de asasinat îndreptate împotriva ei, iniţiate de grupuri de studenţi, au eşuat, fiindcă liderii comunişti nu apăreau decât rar în public şi atunci când o făceau erau bine păziţi de o armată întreagă de poliţişti şi de agenţi secreţi. Când Ana Pauker trebuia să treacă pe vreo stradă din Bucureşti, miliţia ordona închiderea magazinelor şi a ferestrelor caselor, nu cumva să se tragă asupra ei din acele locuri.
În 1952, tensiunea anticomunistă a crescut foarte mult, atingând culmi nebănuite, iar comuniştii de frică să nu se producă revolte, au decis eliminarea celei mai nepopulare figuri ale regimului, Ana Pauker. Prin decizia Comitetului Central al Partidului Comunist „Român” , urmată de un discurs al lui Gheorghiu-Dej, secretarul general, deci şeful oficial al partidului, Ana Pauker a fost acuzată de „oportunism”, „sabotaj economic” , „abatere de la linia partidului” etc. şi a fost „expulzată” din Comitetul Central în mai 1952, fiind însă reabilitată în 1956. În luna iunie 1952 a pierdut şi funcţia de ministru al Afacerilor Externe. Toate aceste acţiuni şi ecoul lor în presa comunistă şi iudeo-masonă au reuşit să-i înşele pe occidentali, care au văzut în ele o dovadă de „antisemitism” al comuniştilor, dar poporul român nu a putut fi dus de nas aşa de uşor, căci el ştia că locul Anei Pauker în Comitetul Central fusese luat de alt evreu, Iosif Chişinevski. Totodată, evreica umbla liberă prin Bucureşti şi se pare că îndeplinea o funcţie secretă în conducerea partidului. Ana Pauker a murit în 1958, de sifilis, şi a fost îngropată în cimitirul evreiesc din Bucureşti.
De obicei, când un comunist cădea într-adevăr în dizgraţie îşi pierdea şi capul o dată cu funcţia sau dispărea pentru totdeauna în vreun lagăr de muncă forţată ori în vreo închisoare. Faptul că un evreu comunist a trecut dintr-o funcţie publică într-una secretă şi a dispărut astfel pentru un timp din paginile ziarelor, după ce glasuri critice ale fraţilor săi comunişti au proferat bine cunoscutele injurii la adresa-i nu trebuie să ne inducă în eroare. Continue reading „Prof. dr. Gheorghe Constantin NISTOROIU: Doctrina comunismului (3)”