De la bun început este vorba de o lucrare monumentală, o lucrare dedicată în exclusivitate poporului român din Basarabia, poporului moldovean care, în timp, a cunoscut ce este sentimentul de inferioritate și conținutul de politică discriminatorie față de propriile valori naționale. La respectiva temă atât de dureroasă pentru meleagul basarabean, neobositul și talentatul scriitor/ cercetător Valentin Tomuleț (doctor habilitat în istorie, profesor universitar, savant, scriitor și istoric literar, sef al Departamentului Istoria Românilor, Universală şi Arheologie, Facultatea de Istorie şi Psihologie, decan al Facultăţii de Arte Frumoase, Universitatea de Stat din Moldova) vine și de această dată cu opinii și argumente de o valoare inegalabilă ce sunt relatate în monografia „ŢINUTUL HOTIN în surse statistice ruseşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea”, publicată recent la Editura Lexon-Prim, Chișinău, cu un cuprins de 1056 pagini. Ținem să menționăm că lucrarea în cauză a fost recomandată și aprobată spre publicare de către Departamentul Istoria Românilor Universală și Arheologie şi Secţia Istorie Modernă, Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Consiliul Ştiinţific al Facultăţii de Istorie şi Filozofie şi Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; iar Comisia de selecţie pentru editarea cărţii naţionale a fost prezentă cu contribuţia Ministerului Culturii din Moldova. În același timp, vom specifica că recenzenții lucrării sunt: Demir Dragnev – doctor habilitat, profesor universitar, membru corespondent al AŞM; Pavel Cocârlă – doctor habilitat, profesor universitar; Ion Eremia – doctor habilitat, profesor universitar; Ion Gumenâi – doctor habilitat, conferenţiar universitar; Constantin Ungureanu – doctor în istorie, conferenţiar cercetător; Andrei Emilciuc – doctor în istorie, cercetător ştiinţific superior.
Un lucru colosal de mare în realizarea unei asemenea opere științifice, dar și unei asemenea opere literare. Însă, în pofida efortului depus, cel mai important este că autorul cărții a avut curajul, voința și capacitatea intelectuală de a istorisi și a scoate la suprafață lucruri noi-adevărate din trecut (acestea fiind ascunse prin diverse arhive din mai multe ţări), care multe dintre ele nu au fost cunoscute până în prezent. Astfel, Valentin Tomuleț dedică această monografie poporului moldovean, poporului român din Basarabia și, nu în ultimul timp, cu o notă aparte, concetățeanului din regiunea Tabani, localitate unde este născut autorul (15 septembrie 1952, comuna Tabani, județul Briceni, Basarabia). Totul este realizat în scopul ca omul acestui ținut, în cele din urmă, să-și cunoască trecutul istoric care a fost plin de umilință și trădare, astfel Domnia Sa zicând: „publicând această lucrare, ne-am gândit în primul rând la cititorul simplu, dornic de a cunoaște istoria locală – elevul, studentul, profesorul, cetățeanul, în particular cel din mediul rural, care este interesat să aibă un răspuns neîntârziat și lămurit la diferite chestiuni legate de istoria localității în care s-a născut și locuiește, răspuns pe care nu-l poți obține decât din lucrări speciale, dar pe care, cu regret, nu le are la îndemână, nu le cunoaște și nici nu le poate găsi…”; în continuare autorul menționând „despre politica de rusificare și deznaționalizare promovată în Basarabia prin impunerea valorilor naționale și spirituale ruse, străine, în detrimentul celor autohtone”. Evident, descrieri emoționante cu caracter istoric, dar destul de reale care s-au petrecut pe teritoriul Basarabiei în perioada dominației țariste, astfel fiind pusă la îndemâna cititorului o întreagă gamă de evenimente ce au marcat existența unui popor în condiții de colonizare (unde după anexarea în 1812 a Basarabiei la Imperiul Rus, administrația imperială rusă colonizează provincia nou-anexată cu ruși, ucraineni, bulgari, găgăuzi, germani, elvețieni, evrei etc. Ca rezultat, fiind schimbată structura etnică a populației din Basarabia), depistate din surse statistice inedite cu referire la localitățile din fostul județ Hotin la sfârșitul secolului al XVIII-lea – prima jumătate a secolului al XIX-lea, toate fiind preluate din arhivele Republicii Moldova, Federației Ruse și Ucrainei. Este necesar de menționat că autorul în această lucrare, cu o iscusință aparte, reușeste să expună într-un mod destul de vizibil și, totodată, să pună în valoare caracterul basarabeanului care, după zeci și sute de ani de ocupație de marile imperii din diferite perioade ale timpului, încă mai dorește să mențină în viață tradițiile și limba strămoșilor noștri – limba română, iar în contextul dat, poporul basarabean este obligat și trebuie să-și cunoască neapărat istoria neamului, cu precădere și din zona de nord a Basarabiei (astăzi, în componența Republicii Moldova şi Ucrainei), precum și din alte regiuni pierdute în urma actelor abuzive și ilegale, astfel fiindu-i pusă pentru lecturare lucrarea susmenționată.
Intervalul cronologic abordat în monografia istorică „Ţinutul Hotin în surse statistice ruseşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea” cuprinde, așa cum scrie Valentin Tomuleț: „prima jumătate a secolului XIX, ca limită inferioară de hotar servind anul 1812, când în urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812 regiunea dintre Prut și Nistru a fost anexată la Imperiul Rus. Limita cronologică superioară cuprinde mijlocul secolului al XIX-lea, când, în urma războiului Crimeei (1853-1856), Rusia a fost nevoită să retrocedeze Principatului Moldovei partea de sud a Basarabiei. Limitele cronologice propuse înglobează o perioadă cu adânci transformări, care au influențat semnificativ evoluția vieții social-politice a regiunii dintre Prut și Nistru, transformări dictate de ruperea acesteia în 1812 din cadrul unui sistem social-economic și politic (cel al Principatului Moldovei) și încorporarea ei forțată în cadrul altui sistem (cel al Imperiului Rus). În acești ani, în viața economică și în structura socială a Basarabiei intervin schimbări radicale, determinate de politica cu caracter pronunțat antinațional promovată de țarism și de măsurile de colonizare și deznaționalizare întreprinse de administrația imperială rusă în vederea includerii provinciei în sistemul economic și politic al Imperiului Rus, evenimente care vor avea efecte pronunțate asupra Basarabiei. Deși, limitele cronologice ale cercetării cuprind prima jumătate a secolului al XIX-lea, totuși, pentru a putea face comparațiile și generalizările de rigoare, am fost nevoiți să depășim atât limita inferioară, cât și cea superioară a cercetării. Pentru limita inferioară, când Principatul Moldovei era un stat integru, paralelele respective vor începe cu anii ’60-’70 ai secolului al XVIII-lea, când războaiele ruso-turce din anii 1768-1774 și 1787-1791 au influențat puternic procesele demografice din Principat, iar limita superioară coincide cu reformele liberale în Basarabia din anii ’60-’70 ai secolului al XIX-lea, impactul lor fiind unul vădit asupra proceselor demografice, economice și sociale din regiune”. Structurată în 7 capitole și 18 subcapitole, studii introductive, abrevieri, zeci de anexe, lucrarea în sine se compune din studiul monografic dedicat ținutului/ județului Hotin din prima jumătate a secolului XIX – totul fiind centrat pe respectivele aspecte: împărțirea administrativ-teritorială și, nemijlocit, analiza sistemului administrativ și fiscal al Basarabiei în prima jumătate a secolului al XIX-lea; despre recensămintele și statisticile oficiale privind demografia Basarabiei, realizate de către imperiul rus din acea perioadă, acestea reflectând pe viu atitudinea meschină în planificarea și implementarea politicilor economice, sociale și fiscale de dezvoltare, cât și pentru desfășurarea diferitor activități admistrative pe teritoriul basarabean; în mod aparte, sunt realizate studii detaliate de ordin demografic, social și economic care au avut loc în ținutul/ județul Hotin în diferite perioade de timp, privite în context basarabean general și local, iar cele de ordin regional – în contextul a trei gubernii din Novorosia (Herson, Taurida și Ekaterinoslav), date statistice depistate în diverse fonduri de arhivă din Moldova, Ucraina, Federația Rusă; dar și descrieri despre dinamica populației din satul Tabani, județul Hotin, cât și despre situația localităților din ținutul Hotin privind acele schimbări cantitative care s-au produs sub raport numeric și nu numai în Basarabia în această perioadă de timp; cât și despre multe alte aspecte ce țin de teritoriul și populația Basarabiei. Din analiza statisticii realizată de către imperiul rus în 1820 se subînțelege că în acea perioadă a fost formulată/ obţinută o informație extrem de vastă şi preţioasă despre populația ţinutului Hotin. Materialul factologic identificat include în cel mai amănunțit mod date din 145 de localități din ţinutul Hotin, spre exemplu, privind anul populării localităţii, numele proprietarului, legenda provenienței; numărul de mănăstiri, biserici, școli, clădiri ce aparțineau statului și persoanelor particulare, hanuri, cârciumi, beciuri, magazine, mori și uzine; numărul de vite, de stupi de albine, de livezi ce aparțineau locuitorilor, numele persoanelor de sex masculin-capi de familii, numărul de burlaci, văduve, văduvi, mazili, ruptași și bejenari, informații despre proprietarul sau arendașul moșiei satului, numărul de soldați înstruiți în sate și cine este comandantul lor; etc. Important este de menționat că datele statistice realizate în anul 1820 au fost depozitate în fondul Guvernului Regional al Basarabiei și al Arhivei Naționale a Republicii Moldova care, ca şi cele din 1821 sunt inedite, fiind descoperite în fondurile Arhivei de Stat din regiunea Cernăuți, Ucraina. De semnalat că importanţa acestor statistici constau în faptul că atestă influenţa politicii imperiale ruse asupra proceselor migraţioniste din ţinut. Cât despre statisticile din 1825 cu referire la ținutul Hotin și nu numai, datele au fost depistate în Arhiva Istorică Militară de Stat din Rusia – fondul Arhiva Militaro-Științifică, în care erau adunate, selectate și generalizate informații nespus de prețioase despre numărul total de persoane de sex masculin și de sex feminin pentru următoarele categorii sociale – țărani, clerici, mazili, țigani și evrei, dar și despre starea economică a satelor la momentul elaborării statisticii respective. Un lucru foarte interesant este că evidența statistică respectivă a fost efectuată de ofițeri ai departamentului militar, concomitent, cu selectarea materialului pentru secțiunea specială „Descrierea militaro-statistică a Basarabiei”, aceasta fiind concepută în 1826, însă rămasă în variantă de manuscris până în zilele de astăzi. În consecință, putem spune că cercetătorul a elaborat un studiu nespus de valoros, cu relatări foarte prețioase, extrem de interesante, bine argumentate și veridice, astfel Domnia Sa rezumând: „Poziția periferică a Basarabiei în sistemul economic și politic al Imperiului Rus a determinat în mare parte atitudinea vădit discriminatorie față de această provincie a autorităților centrale, care au limitat drepturile și posibilitățile autohtonilor, în fond ale moldovenilor. Ca rezultat, lipsa de unitate statală și independență națională, dominația politică și exploatarea economică, crearea unor stări sociale cosmopolite de către Imperiul Rus au influențat direct acest proces. Țarismul a promovat în Basarabia o politică de rusificare și deznaționalizare prin impunerea valorilor naționale și spirituale ruse, străine, în detrimentul celor autohtone…”. Totodată, autorul cărții menționează: „Documentele depistate sunt traduse în limba română. Principiul de bază în reproducerea documentelor a fost respectarea cu strictețe a formei primare, de aceea documentele traduse redau întocmai conținutul originalului. Documentul de bază – tabelul – este publicat integral, fără prescurtări sau omisiuni. În interesul unei cât mai exacte transcrieri s-a menținut redarea exactă a materialului factologic înregistrat în document. Numele proprii și geografice sunt redate fără transformări, din această cauză avem înregistrate mai multe variante de nume ale uneia și aceleiași localități, cu diferite accente. Transcrierea numelor de familii s-a făcut din limba rusă, fapt ce a determinat, posibil, unele erori în numele de familii. Numele scrise cu litere mici în original, în textul lucrării noastre, sunt scrise cu majuscule. În cazul în care nu am fost siguri de descifrarea corectă a cuvântului sau în cazul fragmentelor de text pierdute sau șterse am pus semnul întrebării (?). Iar porțiunile ilizibile le-am marcat prin (…)”. Deci, concluzia este: pe marginea celor scrise de profesorul Valentin Tomuleț s-ar putea comenta la nesfârșit, deoarece integral sunt descrieri cu adevărat șocante, interesante, la rândul lor, și dureroase care, în timp, și-au pus amprente grele în existența poporului basabean.
Monografia „Ţinutul Hotin în surse statistice ruseşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea”, scrisă de Valentin Tomuleț, este o lucrare foarte actuală și extraordinar de necesară timpurilor noastre, deoarece prin intermediul acesteia poporul moldovean, poporul român din Basarabia ar urma să-și reamintească istoria trecutului care a fost o mare tragedie, cu deznodământ nefericit. La acest subiect autorul vine cu convingeri ferme, spunând: „Primul lucru cert într-o investigație științifică, atunci când încercăm să supunem analizei orice problematică legată de istoria Basarabiei în epoca modernă sau, mai corect spus, sub dominație țaristă, este lipsa sau absența totală a memoriei. Cum putem vorbi în acest sens de un adevăr istoric, cum putem aprecia destinul unui popor și/sau al unei țări dacă uităm (sau ne facem că uităm) de regimurile care s-au perindat în timp și au promovat ideologii criminale ce și-au propus să extermine limba română, cultura, datina și tradiția străbună românească, poporul român? Din diverse motive: de partid, ideologice, de clan, egoiste, de interes meschin, de incompetență etc., nu s-a făcut suficient pentru a condamna regimurile imperiale, pentru a informa și a convinge societatea și comunitatea internațională, în baza unor cercetări temeinice, în legătură cu etnocidul la care a fost supusă etnia română din Imperiul Rus și URSS. Când spunem că nu există o memorie colectivă despre ceea ce s-a întâmplat cu acest pătimit popor de-a lungul secolelor, ne referim în primul rând la faptul că știm încă prea puțin sau aproape deloc despre soarta Basarabiei și a basarabenilor sub ocupația țaristă începând cu 1812, deși suntem de acord cu faptul că nu s-a făcut nimic considerabil sau aproape nimic pentru recuperarea memoriei istorice, în pofida faptului că referitor la istoria Basarabiei au fost scrise nu puține lucrări. Conștientizăm, desigur, că problemele cu care se confruntă Republica Moldova astăzi sunt o consecință nefastă a trecutului, inclusiv a actului ilegal și abuziv săvârșit la 1812 de Imperiul Rus, prin care acesta a anexat jumătatea estică, cea mai bogată și fertilă parte, a Principatului Moldovei, trunchiind o țară și dezbinând un popor. Jurnalistul Silviu Tănase constată că 180 din ultimii 200 de ani au fost trăiți de românii basarabeni sub dictaturi sau regimuri autocrate: 106 ani sub dominație imperială rusă/țaristă, câțiva ani de dictatură carlistă și 48 de ani sub regimul imperial sovietic (1940-1941, 1944-1991). Urmare – lipsa de libertate a gândului a generat „atrofierea conștiinței și a memoriei”, în cazul basarabenilor – a memoriei de neam și Țară, de Țara-Mamă…”. Cu un sentiment plin de nemulțumire și durere pentru trecutul istoric al românilor din Basarabia, autorul continuă să spună: „La începutul secolului al XIX-lea, Rusia, pentru prima oară în istoria cuceririlor teritoriale pe direcția sud-vestică, anexează o regiune ce nu-i aparținea și la care nu avea niciun drept, cu populație nerusă. Pentru a justifica acest act ilegal și abuziv, istoriografia rusă a expus diferite „concepții” și „teorii”. Aceste „concepții” și „teorii”, preluate ulterior de istoriografia sovietică moldovenească, privind intenția nobilă de „eliberare a populației ortodoxe de sub jugul odios otoman” sunt false și vulnerabile și nu rezistă niciunei critici în cazul românilor basarabeni, întrucât acestora nu le-a fost acordată libertatea promisă, iar populația s-a pomenit sub o altă dominație politică, exercitată de o putere de aceeași credință creștin-ortodoxă. Pentru justificarea acestui rapt teritorial, istoriografia rusă și cea sovietică au căutat să prezinte argumente, cât de cât plauzibile, care pe parcurs s-au dovedit a fi adevărate falsuri… Nici Basarabia anexată nu a prosperat sub aspect economic pe durata celor 106 ani de ocupație rusă, ea fiind una dintre cele mai sărace regiuni (gubernii) din Imperiu, cu o infrastructură economică inferioară față de guberniile limitrofe. Cea mai gravă consecință a actului de la 1812 a constituit-o însă înstrăinarea, pentru o perioadă îndelungată, a românilor basarabeni de neamul românesc, cu toate consecințele dezastruoase, cea mai dureroasă fiind conservarea unei stări de subdezvoltare a populației majoritare ca urmare a lipsei desăvârșite a instruirii în limba maternă”. Continue reading „Galina MARTEA: Ţinutul Hotin, de Valentin Tomuleţ”
O constatare, sub raportul dezvoltării prin procesul evolutiv al transformărilor individul are nevoie de suportul reciproc și stabil din partea propriei societăți. În acest proces de reciprocitate anume societatea trebuie să se prezinte ca o adevarată personalitate, în așa mod, contribuind la formarea cât mai calitativă a individului, oferindu-i, în același timp, posibilități reale în dezvoltarea multilaterală și, nemijlocit, de a se regăsi cu demnitate și ușurință prin conținutul identității și personalității. Prin respectivele procese, individul ar urma să fie recunoscut ca figură prioritară a societății, iar societatea, la rândul ei, să-i recunoască personalitatea ca individualitate autentică, oferindu-i constant asistența socială necesară în a se dezvolta prin cele mai civilizate forme. Totodată, existând sub bagheta nenumăratelor structuri instituționale, societatea este obligată să mențină un echilibru plin de respect în relațiile cu diversitatea instituțiilor din subordine și, desigur, cu individul care activează în cadrul acestora. De o semnificație aparte, din diversitatea structurilor instituționale ale societății face parte și unitatea de învățământ-școala, care are rolul primordial în a forma, educa și instrui omul. Deci, școala atrage în sine atât formarea omului pentru societate, cât și formarea societății pentru om. O altă paralelă, fiind o instituție publică cu proprietate de stat, cât și privată, școala este menită de a avea un loc prioritar în orice societate. Instruirea și educația este segmentul de bază al oricărei unități de învățământ, iar scopul suprem urmează a fi: formarea personalității omului în limite decente pentru personalitatea unei societății decente. Astfel, societatea nici într-un caz nu trebuie să existe separat de sistemul de învățământ, deoarece în acest joc al existenței anume sistemul de învățământ este eroul principal al schimbărilor și transformărilor evolutive ce trebuiesc și urmează a fi fundamentate pe identificarea autentică a personalității individului și, nemijlocit, a societății. Anume școala este acel mediu social care contribuie la formarea omului pentru o nouă societate mereu în schimbare. Prin urmare, activând în numele și întru binele comunității, școala trebuie să fie cât mai eficientă și flexibilă la transformările și necesitățile impuse de către omul în creștere. Evoluția pozitivă a individului în raport cu cerințele epocii contemporane poate fi obținută doar în cazul când școala este privită ca o valoare supremă în sistemul de valori al societății. Numai printr-o cultură adecvată educațională individul se va forma ca personalitate autentică, ulterior, personalitatea acestuia fiind utilă societății. Printr-un proces educațional adecvat individul își poate dobândi și identitatea personală autentică, iar cu respectiva identitate el își poate crea o viață socială decentă pentru un prezent și viitor. Respectiv, prin procesul instruirii (dacă școala este capabilă să ofere individului autonomia și încrederea deplină în sine) individul reușește să-și formeze personalitatea autentică, indiferent de complexitatea în dinamică a realității sociale. Deci, precum omul este componentul vieții sociale, așa și personalitatea sa se formează din factori ce se intersectează cu relațiile și dialogul social. Prin dorința de a se perfecționa continuu și în mod corespunzător, omul este acela care menține echilibrul social prin dialog și comunicare, și, totodată, este acela care modifică, la nesfârșit, viața personală și cea socială. Preocupat în permanență de propria existență, individul prin orice acțiune realizată caută să se identifice ca personalitate reală și, în același timp, tinde în limite posibile să promoveze identitatea propriei societăți. Cu această obligație morală, omul deseori cade în dificultate, creându-și probleme serioase de conștiință personală, dar și socială. Astfel, prin sentimentul de responsabilitate morală față de propria societate individul deseori se regăsește în condiții de reflectare a realității obiective. Astfel, prin realitatea obiectivă, care deseori este contradictorie voințelor și tendințelor, individul este indus în situații de dezechilibre și stări de neîncredere în sine și lumea înconjurătoare. În asemenea cazuri, condiția respectivă se produce din interacțiunea fenomenelor cauzate atât în cadrul societății, cât și în cadrul propriei personalități (aspecte foarte specifice actualei societăți basarabene, unde omul nu este motivat și recunoscut în cadrul comunității ca personalitate autentică, respectiv, societatea fiind în aceleași condiții de ignoranță). În rezultat, procesele respective își pot modifica conținutul, atât cu caracter pozitiv, cât și negativ, însă, iarăși menționăm, totul depinde de mediul social prin care individul își realizează propriile acțiuni și manifestări. Cu cât mediul social este mai mai sănătos, cu atât omul își menține mai bine echilibrul existențial în scopul de a realiza lucruri nobile. Însă când mediul social este orientat mai mult spre negativism, atunci și individul devine dezorientat în acțiuni și își pierde curajul/ capacitatea în a produce acțiuni benefice pentru sine, cât și pentru societate. În asemenea condiții, înțelesul noțiunii de tendință în a forma identitatea personală și cea socială își pierde funcția autentică. Contrar acestora, pentru a-și găsi locul potrivit în societate, individul luptă și se întrece mereu cu sine însuși prin noțiunea de a se regăsi prin tot ceea ce este fundamental în viața socială. Necesitatea de a se regăsi prin formula de personalitate, cu identitatea respectivă, este acțiunea prin care ființa umană își interpretează rolul său în viața socială, astfel, îmbunătățindu-și permanent aptitudinile, bineînțeles, la dorință.
Spațiu absolut democratic, literatura în general, dar mai ales poezia, este tărâmul preferat unde rătăcesc cu plăcere sufletele sensibile.
Scriu conștient „la judecata cititorului” și nu a criticii, fiindcă de la Homer încoace anume cititorul a fost cel mai fidel, cel mai temut, cel mai imparțial și cel mai devotat judecător. Deci, el să decidă, el să găsească în sufletu-i loc pentru acest poet sensibil, tandru, demn care este Galina Martea.
Născută sub semnul zodiacal al balanței, Mariana Gurza (născută în 2 octombrie 1955, Caraș- Severin) este personalitatea care prin harul scriitoricesc contribuie, în nenumărate rânduri, în completarea culturii și literaturii naționale românești. Este vorba de lucrări literare în versuri și proză, iar autoarea acestora fiind Mariana Gurza – poet, prozator, eseist, dar, în același timp, și editor. Fiind bine cunoscută în calitate de poetă, Domnia Sa a publicat de-a lungul timpului 12 volume de poezii, printre care cele mai semnificative – „
Galina Martea este, între multe altele, membră a Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română, o asociație nouă, puțin cunoscută, a cărei titulatură invită la reflecții teoretice. Desigur, ne vine în minte Nichita Stănescu și definiția sa de suflet: „Limba română e patria mea” – pe care, desigur iarăși, și-a însușit-o cu multă însuflețire și D-na Galina Martea (dr., prof., savant, scriitoare).
Revin la cartea recentă a Galinei Martea „În dialog cu creația umană” (Eseu critic, Ed. Bestelmijnboek, Haga, 2018, 192 pagini). Este, cum spune și titlul, un dialog între culturi, centre și grupări literare din Europa care se exprimă în limba română, despre probleme ale limbii și literaturii române. Autoarea se plasează undeva în centrul Europei, în Olanda, și de aici înregistrează activitatea scriitoricească de sorginte română din Europa (în mod prioritar, din România și Basarabia), dar și din SUA ori Australia, altele: spațiile s-au lărgit mult și se vor cuprinse cu toate în acest „catalog”. Nu este o istorie a exilului românesc, de felul celor cu care ne-au obișnuit istoricii literari de la noi; demersul Galinei Martea este acela de a consemna, de a inventaria urmele – dar mi se pare foarte interesant, pentru că în felul acesta exilul poate deveni diasporă, adică va câștiga sentimentul unității în jurul centrului, nu va mai sta în limbă doar din nostalgie, nu va mai trăi prin izolarea creatorilor ci vor câștiga cu toții sentimentul că prelungesc ceva care există sau se apropie cu existența lor spirituală de ceva care există. Desigur, „Ziua limbii române” (la Chișinău și la București) este un liant al acestor scriitori, Eminescu, orice despre opera și viața lui, îi apropie, costumul popular, obiceiurile, sărbătorile: cele comune se revarsă și cuceresc sufletele.
S-a obținut independența statală, dar nu s-a știut ce de făcut cu ea. S-a obținut libertatea mult dorită, dar nu s-a știut cum ar putea fi aplicată ea într-un proces independent de existență. S-a obținut tot ceea ce s-a dorit de zeci de decenii, dar… Iar acum, peste 27 ani de independență, poporul basarabean este în fața unui eșec total sau, mai bine zis, în fața unui colaps social de proporții înspăimântătoare/ în fața unei tragedii naționale de neimaginat, dar, în același timp, și în fața unei ridiculități umane care denotă lipsă de cultură și educație. Cu aproape trei decenii în urmă societatea moldovenească sărbătorea cu multă fericire independența țării (27 august 1991), iar la ziua de azi această sărbătoare s-a transformat în una plină de lacrimi și disperare în tot ceea ce se numește „viața și existența în R.Moldova, țara care a degradat, a sărăcit, a ajuns la capătul deznădejdei și confuziei sociale fără precedent”. În toți acești ani poporul a existat și s-a descurcat cum a putut, fiecare cu propriile nevoi, iar la ziua de azi acesta simte că s-a epuizat complet și nu mai poate merge înainte din cauza nedreptăților sociale, aspecte ce au decăzut la limite insuportabile, nemaivorbind de sărăcia, corupția și starea de lucruri care a evoluat doar în detrimentul societății și nu în detrimentul clasei politice și de guvernare. În timp, totul a evoluat spre un singur scop și anume: în a trăda și viola interesele și necesitățile poporului, nemijlocit, în a periclita identitatea societății. Evenimentele ce au loc și se derulează în societate exprimă haos, incertitudine, neîncredere, neclaritate, răutate, barbarie, neomenie, prostie și incultură umană – totul fiind o nenorocire căzută asupra poporului. Însă, cel mai dureros, tot ceea se întâmplă în societate, cu efecte pline numai de negativism și absurditate, sunt provocările întreprinse din partea clasei dominante ce nu are la bază știința și practica corespunzătoare în guvernarea unui stat, dar, în mod aparte, și a clasei politice ce nu are la bază capacitatea și inteligența adecvată pentru domeniul politicii în afaceri publice. Într-un final, s-a creat un stat ce nu are la bază temelie/ verticalitate/ personalitate/ credibilitate nici în plan național și nici în plan mondial, în așa mod existând și menținându-se doar pe niște curenți iluzorii care mai bântuie în cadrul țării. Lucruri ridicole, dar totodată tragice, cu deznodământ nespus de dramatic pentru un popor.