Iubirea ta era pe culmi,
Prin cer, prin lună și prin stele,
Ea străbătea păduri de ulmi
Și-mi făurea, din dor, inele…

Mi-aduc aminte vocea ta
Atât de caldă, masculină,
Prin corpu-ntreg mă străbătea
O, Doamne, ce viață sublimă!

Eram colindători prin visuri,
Ne presăram pe drumuri flori
Și ne purtam cu-așa dichisuri
Și ochii ne străluceau sori…

Prin cerul nostru de dorințe
Porneam de mână amândoi,
Eram cele mai dulci ființe,
Aluneca iubirea-n noi,

N’-era un patinoar de foc,
Ardeam și înghețam instant,
Curent electric, sublim șoc,
Un sentiment magic, pedant!

Și au urmat mulți ani frumoși,
C-o dragoste ca în poveste,
Privim la poze bucuroși,
Frumosu-n suflet, azi ne este,

Iubirea ne e mai domoală
Dar tot nestinsă și acum,
În suflet are loc răscoală
De amintiri și de…bum-bum!

Ne-o fi chipul îmbătrânit
Însă spiritul ne este tânăr,
Timpul treptat ne-a ofilit
Dar suntem umăr lângă umăr,

Ne sprijinim unul pe altul
Cu suflete de-adolescenți,
Curând ne-om duce la Înaltul
Și-aici lăsa-vom descendenți…

Din plin trăit-am pe pământ,
Cu doruri și speranțe mii,
Ne-am respectat gând și cuvânt
Și-am fost mereu tineri și vii,

Tot tineri suntem, prin copii
Și prin nepoți, ce bucurie,
N-om ține seama de stihii
Când ne-or purta spre veșnicie!

———————————–

Florentina SAVU

29 noiembrie, 2018

Durerea-mi strălucește-amar
Și tot răsună de-atât plâns,
De ce îmi faci dintr-însa far
Și beznă-mi pui peste surâs?

Cu ce te-am supărat eu oare?
Și ce n-am făcut pentru Tine?
Chiar nu-ți închipui cât mă doare
Ceva ce nu mi se cuvine?

O, Doamne, vede-mi lacrima,
Auzi-mi ruga cea umilă,
Destul cu toată patima
Și-arată-ți pentru mine milă!

Tu poți orice, numai să vrei,
Schimbă-mi această stare rea,
Adu-mi copilu-n tihna casei,
Este o cerere-așa grea?

Dor mult îi duc, sunt mama sa,
De ce-ai îngăduit să-l pierd?
Copilul e averea mea,
Cum oare-n Tine să mai cred?

Mi-e gândul agățat de el
Și grija mea îl urmărește,
Îmi este-al vieții unic țel,
E sufletul care-mi lipsește,

Iubirea mea e nesfârșită,
Nu are limite, hotare,
De ce să fiu cea urgisită
Și să mă înnec în uitare?

Ce-o face copilașul meu?
Nu i-o fi dor de mama sa?
Dacă ești Bunul Dumnezeu
Te rog a-mi șterge lacrima!

Ce poate fi mai trist pe lume
Decât o mamă, rod să-și piardă?
Când l-a născut i-a dat un nume
Și pentru el, mereu ea arde!

Ți-oi fi fidelă slujitoare,
Întreaga viață ți-o voi da,
Redă-mi te rog a mea suflare,
Copilu-mi vreau, nu altceva!

Sunt nimeni astăzi fără el
Și viața îmi este pustie,
Sunt un mort viu și singurel
Iar de nu-l am, mor pe vecie!

———————————–

Florentina SAVU

29 noiembrie, 2018

Vine în mantia-i de smoală
Și-mi pune beznă peste ochi,
Este tăcută și domoală,
Nu ți-ar fi noapte de deochi!

Te uiți la mine surâzând,
Că mult mă placi o văd prea bine,
Pe patul cald mă-ntind curând
Abandonând real și sine,

Mă las în vraja ta-mbrăcată,
Sub mantia-ți de smoală-ncinsă,
Să-mi fii tu mama adorată
Cu mângâierea ta aprinsă?

Mă legeni blând ore în șir
Și-mi picuri plumb plăcut pe gene,
Mi-e somnul un dulce zefir
Adus în dar de moșul Ene,

Tu mă veghezi până în zori
Când fugi de lumină și soare
Dar vei veni de-atâtea ori
Pe perna mea albă și moale.

Te-aștept cu stele și cu lună,
Și cu luceafăr drag, iubit,
Să îmi urați toți „noapte bună”
Și să am somnul liniștit,

Să-mi stea luceafărul pe sâni
Și stele-n păr să mi se prindă,
Să fiți prietenii mei buni
Și luna fața să-mi cuprindă,

Să fiu iubită-n adormire
Cum trează nu am fost nicicând,
Să-mi puneți beteală pe fire
Și stropi de aur peste gând,

Să mă trezesc cu drag de viață,
Să-mi pară ziua o zeiță,
Să-mi urmez calea cu speranță
Și să-mi plac propria ființă,

Să trec prin ziuă cu folos,
Să cânt și să dansez de drag,
Să-mi crească aripi de-albatros,
Din zboruri să îmi fac șirag,

Să-mi aflu soarele prieten
Și florile surori să-mi fie,
Să-mi plimb iubirea printre cetini
Și-n suflet să port poezie,

Să mă întorc apoi la tine,
Să-mi mângâi pletele de smoală,
Să-mi prinzi din stelele-ți senine
Flori din lumina lor astrală,

Să stai pe perna mea cea albă
Și să mă legeni în neștire,
Poate că chiar ești a mea mamă,
Visele, știi, îmi sunt în fire!

———————————–

Florentina SAVU

28 noiembrie, 2018

– Ieși fetițo la zăpadă
Și te joacă fericită,
Fă om de nea prin ogradă,
Rogu-te, nu mai fi tristă!

– Gerule, tu îmi vorbești?
Nu știi că vine Crăciunul?
Stai pe geam și te hlizești,
Eu, sunt singură cu bunul,

Mama, tata, sunt departe,
Nici în acest an nu vin,
Doar în vis îi am aproape,
Realul îmi e un chin!

Uite, am ieșit afară
Însă doar ca să mă rog,
Pentru-a nu știu câta oară
Doru-n piept îmi e milog.

Dumnezeu nu mă aude,
Moșul iarăși m-o uita,
Dorințele mele-s surde…
Până când voi suporta?

– Mamă, fiica ta e tristă,
Dorul o înnebunește,
Strânge lacrimi în batistă
Și oftaturi la ferestre!

– Tată, zidul dintre noi
Parcă zi de zi se-ngroașă.
La masa de Crăciun voi
Moșul să ne reunească!

Stau cu bunul la fereastră
Și privim în depărtare:
Unde-i bucuria noastră?
Cin’ ne-a furat sărbătoare?

Mulți copii sunt triști ca mine,
Mulți părinți lipsesc de-acasă,
Goale sunt multe cămine,
N-au nici brad, nici pusă masă.

– Moșule, te rog din suflet,
Adu-mi părinții aproape,
În sufletul meu e urlet,
Cine vrea să ne îngroape?

Dă-le răilor tu minte,
Dă-le milă, bunătate
C-au uitat de cele sfinte
Și-s prea plini de răutate,

Ei mi-au luat dragii părinți
Și mi i-au gonit prin lume,
Moșule, trimite sfinți
Pe părinți să ni-i adune!

– Gerule, te văd plângând,
Îți este milă de mine?
Te zăresc pe geam curgând
În șiroaie cristaline,

O fi semn că vin ai mei?
Că mi i-o aduce Moșul?
Că s-or îndupleca zei
Să îmi umple din piept, coșul?

———————————–

Florentina SAVU

25 noiembrie, 2018

Imagine internet

Roșu-i dragostea de neam
A celor ce au luptat,
Al lor sânge pământean,
Pentru-acest popor vărsat,

Este glia cea străbună,
Cu maci înroșită toată,
Ne este mândră cunună
Cum n-am avut niciodată!

Galbenul e holda coaptă,
Spicele pline de dor,
E bogăția răscoaptă,
Curgând de viață izvor,

El e marea vălurită,
În frumusețe scăldată,
Este dragostea-mplinită,
Mersul către altădată!

Albastrul e fir de viață
Ce curge fără oprire,
E senin, și cer, speranță,
Este vis de fericire,

Este infinit și dor,
Mersul către înainte,
E prezent și viitor
Și traiul nostru cuminte!

Plâng în trei culori mereu
Luate de pe-al țării steag,
Vărsându-le uit de greu
Și mi-e vis al casei prag,

Și mi-e miraj țara toată,
Neamul meu cel strămoșesc,
Cu privirea îi dau roată
Și plămânii-mi primenesc!

———————————–

Florentina SAVU

23 noiembrie, 2018

Vii cu prima fulguială
Și-mi dansezi peste trăire,
Tu îmi aduci rânduială
În simțiri și în gândire,

Tu dantelă-mi pui pe gând
Și steluțe în privire,
Către tine-alerg dansând
Cu albastru de iubire,

Fulg de-omăt și balerină
Te strecori prin iarna mea,
Mi te-așezi la piept senină
Cucerindu-mi inima,

Devenim doi fulgi de nea
Cuibăriți în noua iarnă,
Ne-om topi în dragostea
Ce pe amândoi ne leagă,

Lumea noastră de iubire,
Lumea noastră de cântări,
Va fi dans de nemurire
Și colind magic în zori,

Vom cânta pe la ferestre
„Leru-i ler” ca și-n alți ani,
Astea-s bucurii terestre,
N-om visa nicicând la bani…

Mi-e simțirea flori de rai,
Zâmbetul floare de crin,
Ești crăiasă-mi, eu ți-s crai,
Totu-n jur este divin!

Te-ai întrupat din omăt,
Femeie cu chip de vis,
Cu al tău chip mă îmbăt
Și-oi urca în paradis,

Porți pe cap cununi de stele,
În picioare zbor de păsări,
Ești mândră la fel ca ele
Când străbat lumi de visări.

Ia-mă-n lumea ta divină,
Vreau să-ți fiu un fulg în păr,
Ia-mă pe bolta senină,
Închide-mă sub ivăr,

Sclav ți-oi fi în veci de veci,
Îți voi săruta picioare,
Voi topi zăgazuri reci
Și te-oi transforma în floare,

Vom pluti cu adorare
Pân’ la primăvara vieții
Când livezi și-or lăsa floare
Peste anii tinereții,

Ne-om întrupa dintre ele,
Parfumuri desăvârșite,
Iubita mea cu mărgele
De „înșir’te mărgărite”,

Ne-om croi povestea noastră
Pe o sfoară de mătasă
Și ne-o fi bolta albastră
Întoarcere către casă!

———————————–

Florentina SAVU

17 noiembrie, 2018

Speră cu toți într-un trai mai dulce, mai uman, mai frumos,
De ce trăiesc unii ca-n rai iar alții se-afundă mai jos?
De ce alții, cocoțați de popor, mint, și înșeală, și fură,
Secând întruna al țării izvor și-n nimic nu mai știu de măsură?

Alții devenit-au slugi peste țări, peste mări, plini de tristețe și trudă,
Nu mai au speranțe în zări că țara pentru ei e prea surdă…
Ăst guvern nu aude, nu vede suspine, căderi și amar,
A ajuns la putere și crede că-i superdotat și cu har,

Se crede Mesia pe lume și uită de cine-i plătit,
Dacă zici ceva de el, face spume și cu forța mereu ești oprit!
Analfabeți, cu grămada în țară, aceasta este deja în genunchi,
Toți își caută echilibrul pe-afară, părăsindu-și case, părinți și chiar prunci…

E totul cu dosul în sus peste tot, valorile prioritate nu au,
Important e să fii cât mai prost și orb să devii când pielea ți-o iau,
Să nu crâcnești niciodată ori să te vaiți că nu ai,
Nici să te plângi vreodată că-n sărăcie și boli îți duci trai,

Să nu le declari că vrei să trăiești, că și tu ai dreptul la viață,
Că vrei în bine zilnic să crești și să nu ți se mai fure speranță,
Să nu te plângi că muncești pe afară și c-aici îți suferă părinți ori copii,
Că simți că nu-ți mai afli în țară niciun rost și-ai zorii pustii,

Îți vor spune ironici că tu ai decis să iei drumuri amare, străine,
Te-or privi cu greață, ca pe un învins și legi nu vor da decât pentru sine,
Așa a fost de când lumea e lume, cei mari să devină stăpâni,
Să uite de unde venit-au anume și să fie mereu mai haini,

Să fie mai lacomi, mai avari, mai calici, să nu mai aibă suflet în ei,
Să folosească pumnii și bici, să se creadă eterni și chiar zei!
Dau legi pentru binele lor, își pun la adăpost averi și hoții,
Dau pomeni doar atuncea când vor scaune să-și mențină târzii…

Și seara se lasă cu smoală peste clocote și fierberi din zile întregi,
Chipul țării capătă tendință de boală în timp ce intrușii sunt regi!

———————————–

Florentina SAVU

11 noiembrie, 2018

Port și straie populare,
Brâu la mijloc în strânsoare,
Opincuțe cu nojițe,
Vedeți cât sunt de drăguțe,

Port o sarică blănoasă
Făcută de tata-n casă
Și stau rezemat în bâtă,
De mine târla ascultă,

Oile îmi pasc domol,
Eu le zâmbesc benevol,
Ochii mi-s de mură coaptă
Și mintea mi-e înțeleaptă,

Sunt fălos și mândru tare,
Mama mea un voinic are,
El e românaș sadea
Și-i mândru de țara sa,

Acel românaș sunt eu,
Fiu iubit de Dumnezeu,
Iubit și de-ai mei părinți,
Pentru mine ei sunt sfinți!

Colind cu pași de zână prin sufletu-ți frumos
Și cerul tot m-ajută cu chipu-i luminos
Urme de pași prin suflet tot timpu-ți voi lăsa
Fiindcă ce poate fi mai sfânt ca dragostea?

Colind cu pași de stele pe cerul tău de gânduri
Și ți le-adun pe toate din zile și-anotimpuri,
Îți las urme de soare prin inima-ți aprinsă,
Iubirea ce ne leagă n-o fi vreodată stinsă,

Colind cu pași albaștri prin roșu-ți de iubire
Și-i coc clipe de dor și stări de fericire,
Dâre de parfum îți las la ușa vieții
Stoarse cu luare aminte din vraja tinereții,

Colind cu pași de nimb prin taina minții tale,
Cum Dunărea albastră prin malurile sale
Și scriu cum Marea Neagră, cu spuma sa din valuri
Scrie pe țărmul său vise și idealuri,

Colind cu ochi de zâmbet și văz de șoim în zare,
Prin timpul nemuririi și-al vieții viitoare
Și liniștea o sorb, și pacea mă cunună
Doar sub oblăduirea măcuței mele lună!

Atâta câtă sunt prin timpu-ți destinat,
Covor îți croșetez, curat, neîntinat,
Cu multe flori frumoase calea îți decorez
Și în culori și-arome știu să ți-o parfumez.

Omule, mi-ești drag și știu că mă iubești
Și-ai vrea eternitatea pe pământ s-o trăiești
Dar spațiul mi-este strâmt și loc n-ai mai avea
De-aceea întind covor până în cer la stea,

Pe cerul infinit, în infinit trăi-vei
Și fericire-n iureș pe boltă întâlni-vei,
Planetele sunt mici pentru eternitate
De-aceea țes covorul spre ceruri zi și noapte,

Vreau să pleci în frumos, de pe frumosul meu
Unde nu am spațiu după visul tău,
De-aceea-ți croșetez fără încetare
Covor ce te-o purta la Dumnezeul Mare!

Stau cu-n picior întins, în plinul toamnei,
Cu-n altul prin zăpada rece-a palmei
Acelei ierni ce-o simt tot mai aproape,
Și care-n șuba ei cea albă-o să mă-ngroape…

 

Stau între două lumi și plâng amar pustiul
Care picioare îmi va aduna, ca uliul,
Privesc frumosul care mai plutește
Prin ochii mei ce suflet mi-aburește,

 

Cu lacrimi ud deșertul de prin iarnă
Dar am, ca toți, și eu de plătit vamă,
Nimeni dator pe lume n-o rămâne,
Cu-această plată n-o fi vreo minune…

 

Privesc în depărtarea toamnei mele
Și văd doar lutul de prin oale și ulcele,
Și văd o cruce albă prin vânturi și prin ploi,
Prin viscole, prin cald și prin etern șuvoi,

 

Și văd o lacrimă micuță și caldă,
rătăcită
Peste pământul reavăn…Și-un clopot văd sub sticlă,
Dar sunetul e surd, nimeni nu-l mai aude,
E-nchis în veșnicie și-n vieți n-o mai pătrunde.

 

Stau între două lumi cu-al ei păcat pe chip,
Din clipele rămase doruri mai înfirip,
Cândva, cumva, oricum, cam destul de aproape,
Sufletul meu s-o-ntoarce de toate să mă scape,

 

S-o duce spre acasă poate mai fericit
C-a lui călătorie pe Terra s-a sfârșit,
Că uitate vor fi suspine și căderi
Și-o sta cuminte-n Raiul de frumos și plăceri…

De ce Dumnezeu mi-a luat-o?
Milă n-a avut de mine?
Spre casa Lui a purtat-o
Și azi…mă-ngrijească, cine?

 

Cine chipul să-mi mângâie
Și când dorm să mă-nvelească?
Să-mi citească-o poezie,
Din suflet să mă iubească?

 

Ani nici nu avea prea mulți,
Mai putea să mai trăiască,
Tu ai venit să m-asculți,
Mama-i pe bolta cerească…

 

Spune-mi, care-i a sa stea?
Vreau la dânsa să mă-nchin,
Vreau să-i transmit dragostea
Și sufletul să-mi alin.

 

Oare mama m-a uitat?
A uitat copilul său
Care, trist și supărat,
Privește spre cer mereu?

 

Spune-mi, înger, ce mă fac
Singur pe această lume,
Cum cu moartea-i să mă-mpac,
Cine-mi poate spune anume?

 

Trist este și tatăl meu,
Abia dacă mă mai vede,
Amândurora ni-i greu,
Oare Dumnezeu ce crede?

 

A făcut o faptă bună
Când rostul ne-a destrămat?
Cu ce i-am greșit? Să spună!
Cu ce am fost vinovat?

 

Lacrimile-mi curg pe față,
Inima îmi e bolnavă,
Nu mai am nicio speranță,
Unde-i mama mea cea bravă?

 

De voi fi bolnav vreodată,
Cine să-mi stea lângă pat,
Cine să-mi mângâie pleată,
Cine, cât voi fi culcat?

 

Ce pedeapsă și ce chin
Ne e dat să îndurăm
Și ce gust de-amar pelin
În suflete să purtăm!

 

Te iubesc mămica mea
Și te-aștept să vii acasă
Poate Domnul s-o-ndura
Śi-o s-apari să așterni masă,

 

Să ne strângi în jurul tău,
Să ne cânți cum ne cântai,
Soare s-apară din nou,
Mama mea, floare din rai!

———————————–

Florentina SAVU