Florentina SAVU: Simfonia vieții (versuri)

Gândurile mele-s licurici prin noapte
Care-ți luminează clipe-ntunecate,
Spre soare te poartă cu atâta dor
Și-n drag te-nfășoară ca pe un odor,

Cântece de greieri mi-s vorbele toate
Cu ele te-ncânt chiar de-s voalate,
Simfonii prin noapte îți cânt la ureche
Prin visele tale fără de pereche!

Mi-aș dori să-mi vezi lumina din gânduri,
Și să-mi scrii cu ea doar câteva rânduri,
Pagini de iubire să-mi așterni pe vise
Așa cum pe pernă ieri ți-au fost trimise,

Lumina din noi s-o amestecăm
Și în curcubeu să o preschimbăm,
Să ne colorăm cel mai frumos trai,
Să simțim că suntem călători prin Rai!

Vorbele cântate să le prinzi din zbor
Și să mi le-ntorci pline de amor,
Simfonia vieții să ne-o ascultăm
Și la braț prin lume-ncântați să intrăm…

Ca doi prinți din basme să ne ducem traiul,
Și un bun tovarăș să ne fie naiul,
Să cântăm lumina și vorbele toate
Iubindu-ne-ntruna pe zi și pe noapte!

NUCUL MEU

Prin nucul ce străjer la poartă
A stat atâția zeci de ani,
Astăzi doar vântul mai dă roată,
În suflet simt c-am bolovani…

Azi bietul nuc trage să moară,
Coroana îi este uscată,
Inima-ncepe să mă doară,
De plâns și fața mi-e umflată!

Vântul îi mișcă crengile
Care trosnesc mereu a jale,
Topitu-i-s-au frunzele,
La umbra lui nu mai am cale…

De mic copil m-a mângâiat,
Mi-a dat iubire și răcoare
Azi însă-i mort și-nsingurat
Și e tot mai uscat de soare,

Curând va fi tăiat de-o drujbă
Și-n lemne de foc transformat,
Voi sta în lacrimi lângă sobă
Să-mi încălzesc trupu-nghețat…

Așa cum și-a dăruit viața
La fel și moartea ne-o va da
Da-n locul lui va sta speranța
Ce-o răsări din nuca sa,

Acolo în pământ am pus
O nucă din alți ani păstrată,
Parc-am știut că-i vine-apus
Nucului meu de altădată…

Din al lui suflet s-o-nălța
Un pom, din ce în ce mai mare,
Prin el viața va tresălta
Și-n veci va fi biruitoare!

La mulți ani, de Ziua Pământului!

VÂNT ȘI SOARE

Vine, din norul ăstei vremi,
Un vânt prea rece și nervos,
Ai vrea de el să nu te temi,
Să iei din viață ce-i frumos…

Și îi fac vântului cu mâna
Și îi zâmbesc cu indulgență
Deși mi-a stricat săptămâna
Eu zilnic îi acord clemență!

Continue reading „Florentina SAVU: Simfonia vieții (versuri)” →

Florentina SAVU: Eşuare (poeme)

Întreaga omenire,
îmbarcată în Titanicul vieții
a eșuat pe tărâmul durerii
și-al morții…
Valuri de suferință se înalță
până la cer
și smulg lacrimile norilor
fiindcă lumea nu mai are putere
să plângă…
Ne scăldăm în așteptări,
cu ochii implorând mila cuiva…
Lumea are nevoie
de aripi de zbor
pentru a pleca din tărâmul
de lacrimi și a se feri
de înec…
Rugăciuni în gând,
cu suflet în umilință plecat,
cu pași în beznă
și așteptări de lumină
întru salvarea
Lumii întregi…
Sufocări, lipsuri,
răutăți, lupte,
situații alambicate,
singurătăți…
Lumea plânge,
pământul se clatină,
lipsurile curg,
moartea își culege
roadele…

Solidaritate, egoism,
brațe zbătându-se
prin nisipuri
mereu mișcătoare,
întrebări
și niciun răspuns…
Doar supoziții,
boală și moarte,
doar pustiu
și nu se știe când
salvarea va fi
împlinită!

Am pierdut cheia

Am pierdut cheia iubirii spre tine,
Am căutat-o zadarnic, mereu…
Nici o copie nu s-a mai potrivit,
Ușa iubirii a rămas închisă pe veșnicie,
Un întuneric ca de smoală
S-a așternut în calea pașilor mei…
Am tot orbecăit prin smârcuri și ape,
Pe drumuri pustii și prin mărăcinișuri perfide…
Mi-am rănit corpul,mi-am murdărit trupul,
Mi-am zdrelit mintea și mi-am rănit inima…
De multe ori m-am prăbușit și cu greu m-am mai ridicat,
Sperând ca într-o bună zi să se facă lumină
Și să găsesc cheia iubirii spre tine…

Anii au trecut, întunericul nu s-a împrăștiat,
Cheia a ruginit ascunsă prin toanele timpului,
Iubirea a amuțit, lumina s-a prefăcut în ploaie,
Mâlul a devenit tot mai adânc și mai vâscos
Iar astăzi înot prin el ca prin nisipurile mișcătoare,
Nu zăresc nicio creangă de care să mă agăț,
Totul moare în întunericul glaciar și fără de capăt,
Înghit din acel mâl tușind și înecându-mă,
Cu ochii bulbucați și cu respirația tot mai pierită…
Nu mai am nevoie de cheia cea blestemată,
Voi merge în rai și acolo voi afla cu certitudine
Lumina după care am tânjit o viață,
Acolo iubirea își va deschide larg porțile
Și mă va primi înăuntru nu cu indiferență, nu cu milă,
Ci cu dragoste, cu infinită dragoste
Așa cum mereu mi-am dorit, așa cum mereu am visat!

IUBIRE

Iubesc umbra și soarele,
Și fânul unduind
În adierea vântului,
Și verdele crud
Îmbrăcând culoarea
Pământului!

Iubesc grămada de paie
Mirosind a proaspăt,
A ploaie,
Gâza aceea care trebăluiește
Neobosită,
Fără să știe
Cât e de iubită!

Mi-e dragă acea pasăre
Care zboară spre soare
Cu încântare,
Mi-e drag glasul pământului,
Glasul primăverii
Și-al verii,
Când freamătă viața,
Când plină-i lumea de speranța
Unui trai ferice, etern,
Ce nu se dezice!

Iubesc roua
Care sărută iarba
Întinerind-o,
Care-mi udă talpa
Înfiorând-o,
Iubesc dimineața,
Iubesc și amiaza,
Mi-e dragă și umbra
Ce-acoperă ziua
Aducând cu miresme de flori
Seara.

Mi-e drag cerul,
Luna învăluind tainic
Pământul
Luminând discret
Îndrăgostite perechi
Care se plimbă mână în mână,
Poposind la tainice porți.

Mi-s dragi stelele,
Luminițe jucăușe,
Desfăcând cu puterea lor
A inimilor cătușe.
Iubesc atâtea!
Mi-e sufletul plin
De iubire de oameni,
De tot ce-i în jur,
De farmecul vieții,
De blândețe, de pur!

Continue reading „Florentina SAVU: Eşuare (poeme)” →

Florentina SAVU: În Țara Curcubeului (versuri)

Dacă nourii plâng
Fii curajos,drag copil!
În Țara Curcubeului
Alerga-vom cu soarele tovarăș,
Râzănd,
N-avea teamă!
Unde viața curge,
Ce limpede curge,
Și mama-ți zâmbește
Și-n brațe te strânge,
Dragostea-i pârâul
Care-n ochii tăi
Și-n sufletul meu,
Pe buzele tale, pe buzele mele,
Clipocește cu alinare.
Dulce-i e apa pârâului vieții
Și ce mare-i fericirea
De a te scălda
În albia sa!

În Țara Curcubeului
Toți copiii răd,
Au prieteni stelele,
Și luna,și soarele.
În Țara Curcubeului
Copiii nu plâng,
Nu se tem,
Nu există nici moarte.
Stelele nu-mprăștie gaze,
Luna nu bubuie,
Soarele nu arde.
Aici tu ești stăpânul,
Tu,copile,
Ești Domnul!

În Țara Curcubeului
Cântecele zboară,
Iarba e verde,
Mătăsoasă și ușoară,
Îi simți mângâierea?
Vântul poartă adierea
Gingașelor flori
Pe somnul tău dulce
Lipsit de fiori,
Unde nimeni nu plânge,
Pământul nu se clatină,
Pentru că nimeni
Nu-l zgâlțâie.
Tu prinde-l,copile în brațe,
Stăpânește-l,
Fii bun!

Florile doar pe tine te-mbie,
Cu drag să pășești
În grădina vieții
Și să le ocrotești.
Intră,copile
Și mierea culege-o!
Soarbe-o ușor
Din potire de frunze,
Doar viață există în ea.
Ascultă apoi cum păsări
Îți cântă în jur,
Învață-le graiul
Pentru a descoperi
Tainele lumii,
Numai așa
Dragostea vei cunoaște…

În Țara Curcubeului
Oamenii muncesc.
Da,pentru tine o fac,
Pentru visurile tale.
În mâinile lor
Înfloresc speranțe
Și ar fi bine să înveți
Ce înseamnă bogăția
Adevărată
Și cum să o prețuiești,
Ba chiar,dornic să fii,
Cândva s-o sporești…

Tot ce doresc de la tine,
Dragul meu copil,
Ar fi să-mi arăți
Că ai meritat
Cu tine s-alerg
Prin Țara Curcubeului
Iar,dacă aceasta
În primejdie va fi vreodată,
Tu învață,încă de pe acum,
Să înalți fortărețe
Și-n permanență grijă să ai
Ca stelele
Să nu degaje gaze,
Luna,regina,
Nicicând să nu bubuie,
Soarele pe loc să rămână
Și nimeni să nu poată vreodată
Să oprească-al său foc…

Dacă nu te vei lupta
Cu dragoste și cu dor
Pentru toate acestea,
Nu vei mai apuca,
Fii sigur,
Copiii să-ți vezi
Și nici copiii tăi
Copiii lor.
Nimeni nu va afla
Că ai trăit,
Nimeni nu va ști,niciodată,
Că a existat
O Țară a Curcubeului,
O țară cu visuri,
Cu flori și cu cântece,
Nimeni nu va ști nimic!

Așadar,dragi copii,
Iubiți pacea destul,
Ca frumoasa noastră țară
Să fie veșnic
O Țară a Curcubeului!

LUMEA ESTE UN ECRAN

Lumea este un ecran
Pe care îți expui
Gândurile și sentimentele,
Fragmente de viață
Pe care le pictezi cu puținul talent
Pe care l-ai cules de la curcubeu,
De la ape și iarbă,
De la păsări și flori,
De la câmpiile coapte sub soare…

Lumea este o pânză pe care
De fiecare dată îți pictezi
Lumina din privire,
Tristețea din suflet,
Cuvintele nerostite din inimă,
Iubirea nețărmurită
Care îți răscolește ființa…

Continue reading „Florentina SAVU: În Țara Curcubeului (versuri)” →

Florentina SAVU: În noaptea ploilor albastre (versuri)

În noaptea ploilor albastre
Îmi zboară gându’-n depărtări
La zilele iubirii noastre
Când mă țineai de subsuori,

Când blânda lună mi-arătai
Și stele străluceau pe cer,
Când pletele îmi mângâiai
Și totu’-n jur era mister

În pași de dans doru-ți șopteai,
Pluteam pe iarba-nrourată,
Cu dragoste îmi dăruiai
Pământu’-ntreg și lumea toată,

Îmi sărutai buzele calde,
Ca mierea îmi spuneai că sunt,
Îți simt sărutul cum mă arde
Deși de-atunci e foarte mult…

În noaptea ploilor albastre
Sunt singură, doar eu cu mine
Și-emoția iubirii noastre
Care-a plecat și nu mai vine…

Așa se-ntâmplă uneori,
Unul își face visuri ‘nalte
Și strânge-n inimă comori
Iar celălalt are-n gând alte.

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
Nu-mi pare rău că ai plecat
Dar sufletu-mi e pustiit
Și gândul, încă, torturat!

CÂND…

„Sentimentul este forma cea mai curată
a adevărului.”
S-o mai subliniem o dată:
E șansa viitorului,

Când două palme se sărută
Iubirea este adevăr,
În aer e dragoste multă
Ce nu va ști de vreun ivăr,

Continue reading „Florentina SAVU: În noaptea ploilor albastre (versuri)” →

Florentina SAVU: Merișani…un sat teleormănean…satul nostru…

Voi așterne aici câteva dintre amintirile celui care a fost inginer, Anghel Dabu, fiu al acestui sat și care, amabil, în ultimul său an de viață, mi-a dat unele informații legate nu numai de sat dar și de unii oameni care au avut un rol pozitiv ori negativ în existența acestuia.

„Așadar, să încep cu domnul director al școlii de pe vremea mea, Marin Stoian, care a fost un reper pentru satul Merișani.

Mulți ani de acum înainte se vor vedea urmele activității sale, lăsate ca un stigmat pe întreaga comună…

Da, a făcut multă politică la acea vreme deși el chiar nu avea nevoie de așa ceva.

El a fost omul care a hotărât îndepărtarea inspectorului Constantin Păsărică, întemeietorul Gimnaziului din Merișani, unde învățau copii din Dobrotești, Didești, Văleni, Beuca, Socetu și chiar din Crâmpoia, această școală fiind poate cea mai mare realizare a comunei Merișani: un gimnaziu într-o comună, la bătaie chiar cu cel din Roșiori de Vede.

De asemenea, domnul Stoian nu a luat atitudine la arestarea părintelui Ungurelu, ba chiar i-a înscenat lui Constantin Păsărică măgăria cu Lucreția lui Spirea Voiculescu.

Tot el a participat la desființarea comunei Merișani și a semnat detașarea lui Păsărică în comuna Didești, ca învățător, pentru ultimii ani de activitate ai acestuia. Ce păcat!

Să fie alungat tocmai din școala înființată de el!

Oare cunoști înscenarea făcută de el inspectorului Păsărică, șeful său, cu vecina ta, Lucreția Voiculescu?

El a fost cel care a adus colectivul în Merișani deși chestiunea asta nu intra în atribuțiile sale.

A asistat la schingiuirea țăranilor care refuzau înscrierea în colectiv. Trist! Ar fi putut intra în istoria comunei nepătat…El era profesor…De ce trebuia să facă politică și să recurgă la forță pentru a-i determina pe săteni să se înscrie în colectiv?

Colegii săi, domnul și doamna Voiculescu, domnul Marinescu, domnul și doamna Toader, Eugenia Păsărică și alții nu au făcut-o.

Știi, ședeau consătenii noștri cu mâinile în păcură ca să nu semneze cererile gata scrise de domnul Stoian.

Dumnealui, venetic, voia să-i îndepărteze pe localnici: Păsărică, Marinescu, Voiculescu…Și a reușit să-i pună cu botul pe labe, în afară de energica Eugenia Păsărică ( învățătoarea mea de mai târziu ).

Om inteligent, domnul Stoian, nu s-a înmormântat în Merișani, alături de doamna Atița, soția lui. Știindu-și păcatele politice, cred că s-a temut.

În ceea ce-l privește pe Ioniță Savu ( unchișorul, fratele tatei ), onoarea satului nostru, deputat în Marea Adunare Națională începând cu anul 1957, el a fost un om politic, nu umbla prin sat să forțeze lumea să între în colectiv. A fost pe front cu Dabu Paraschiv( tatăl lui Anghel ) și cu Turtă, fratele lui Puiu. Săracii! Au făcut două războaie, de la Est la Vest, pe jos, vai de ei! După aproape zece ani de armată și suferințe cumplite au venit acasă, teferi fizic dar cu multe răni sufletești!

Și de-alde Stoian i-au înscris cu forța în colectiv.

Continue reading „Florentina SAVU: Merișani…un sat teleormănean…satul nostru…” →

Florentina SAVU: Pe câmpia de iubire

PE CÂMPIA DE IUBIRE

Pe câmpia de iubire flori și iarbă strălucesc,
Culeg porții de magie viața frumos să-mi trăiesc,
Verde, alb, și bleu, și mov, îmi mângâie cald privirea,
Câmpia este covorul care-mi provoacă uimirea.

Cu sfială calc cu talpa peste așa frumusețe,
Toate florile și iarba mă suportă cu blândețe,
Nu se plâng de vreo durere ci îmi sărută picioare,
Ceru-și trimite seninul cu o dulce de vânt boare,

Să mă alinte divin cu atingeri moi ca-n vis
Adunate cu iubire din Grădini de Paradis.
Îmi îngrop fața în flori rupte din senin de boltă,
Rochița îmi este bleu și e toată din horbotă:

Floare mândră, fir de iarbă, feliuță de cer sfânt,
Boare caldă și chemare pe-al amintirilor gând,
Mi-e mirosul de fân copt, zâmbetul îmi e ferice,
Strâng la piept buchet de flori ce mi-au devenit amice!

———————————–

Florentina SAVU

9 noiembrie 2019

Florentina SAVU: Mărturisiri

Sunt umbra visului pierdut
Prin călimara cu cerneală,
Sub spuza unui cuvânt mut
Sub talpa numită greșeală!

Sunt visul din norul tristeții
Ce mi s-a așternut pe frunte ,
Suport mereu toanele vieții
Chiar dacă am tâmple cărunte!

În călimara cu cerneală
Înoată viața mea întreagă
O scot din ea fără de fală
Dar e a mea și îmi e dragă!

Cu doruri, cu tristeți, cu jale,
Am acceptat-o și-am trăit-o,
O pun pe file albe, goale,
Exact cum am ademenit-o…

Nu am știut s-o scriu frumos
Că mi-au fost căile barate,
Astăzi din ea am doar un os
Din care rod pe „săturate”!

Cu dinții slabi, cu pana scurtă,
Cu tremur în corp, pe ochi-ceață,
N-am tras spuza pe a mea turtă
Da’-n călimară încă-i viață,

E al meu suflet fără stare
În zbucium permanent zidit,
Din când în când scot câte-o floare
Pentru-al meu dor neadormit!

Cerneala mi s-a-mpuținat
Iar pana mi-e tot mai tocită,
Atâtea visuri s-au scurtat,
Și mări de gânduri zac pe pistă…

Vârtejul vieții-i fără milă
Dar îl iubim oricum ar fi,
Ne poartă pe drumuri cu silă
Sau ca pe regi zi după zi,

Pe fiecare după soartă,
După credința în valoare,
După intrarea pe-acea poartă
Pe care scria clar: Culoare!

De ai ales drumul cel negru
E numai vina ta, se știe,
Dar orice-ar fi, ești tot integru
Iar sufletul ți-e poezie!

Cuvântul poate ți-a fost mut
Dar a zvâcnit precum o lavă
Din al cernelii greu tumult
În care-a stat mult ca o larvă

Când larva s-a eliberat
Și s-a deschis înspre lumină,
Chiar ai simțit cu-adevărat
Ce-nseamnă bolta cea senină,

Ce-nseamnă aerul și vântul,
Ce-nseamnă florile și glia,
Ce-nseamnă s’-ai liber cuvântul,
Ce-nseamnă să stăpânești…via

Ce-nseamnă omul și puterea,
Ce-nseamnă frumosul, beția,
Ce-nseamnă să-ți împlinești vrerea
Chiar de-ți sfârșești călătoria!

O dâră de frumos de lași
Pe scena vieții tale triste
Poate că lumina-va pași
În zbor curat pe alte piste!

———————————–

Florentina SAVU

5 noiembrie 2019

Florentina SAVU: Cânt

CÂNT

Cânt neauzit prin sufletul tău,
Cum de nu mă simți, mă întreb mereu,
Cânt cu plânsul vieții prin inima ta,
Nu-mi auzi suspinul, nu-mi simți lacrima,

Cânt cu-n stins suspin pe buzele tale
Și-mi strivesc suflarea peste-a’ lor petale,
Mi-e privire’-aprinsă peste ochii tăi
Însă nu-mi simți oful împlântat în ei,

Cânt cu răgușeală și fără ecou,
Prin pagina-ți vieții, de roman erou,
Cânt fără de cânt prin prezentul tău,
Cu-apusul amică, dintr-un trecut greu,

Cânt prin timpul lumii fără încetare,
Cu cântec de lună și soare-răsare,
Cânt fără de cânt, fără să te-ncânt,
Mi-este cântul dor și dorul mi-e sfânt…

Printr-o șoaptă neagră, rămas bun îmi iau
Și gândul din mine, tot, ție ți-l dau,
Cântul mi-e tăcere, tăcerea mi-e strai,
Poate ne-om vedea vreodată prin rai!

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019

Florentina SAVU: Întrebare

ÎNTREBARE

Te îmbrățișez cu ochii
Și cu toate cuvintele mele,
Cu toate tăcerile din ele;
Te îmbrățișez cu suspine,
Cu doruri, cu visuri,
Cu viață…

Te îmbrățișez cu brațe de soare,
Cu parfum de câmpie-nflorită,
Cu gust de rugăciune și anafură,
Cu mirul anilor toți;
Tu…tu cum mă îmbrățișezi,
Îmi răspunzi?

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019

Florentina SAVU: Dacă ți-aș cere

Dacă ți-aș cere clipele înapoi,
Ai fi în stare să mi le dai?
Ai fi în stare să ieși
Din conul tău de umbră
Și din ceața în care te-ai înfășurat
De o bună bucată de vreme?

Dacă ți-aș cere să-mi dai o rază
De bunătate din inima ta,
Ai fi în stare să-ți dezvelești pieptul
Și să-mi oferi acel firicel de căldură?
Ai fi în stare să-mi învelești cu el
Tot frigul din mine?

Dacă ți-aș cere să-mi dai o fărâmă de zâmbet,
Ai fi în stare să-ți umpli ochii cu lumină
Ca să văd cum îți înflorește pe chip
Zâmbetul cerut?
Ai fi în stare să mă luminezi
Cu zâmbetul tău?

Dacă ți-aș cere să mă iei cu tine pe drumul speranței,
Ai fi în stare să mă conduci la o răscruce
Și să-mi indici calea potrivită spre el?
Ai fi în stare să-mi întinzi cu prietenie mâna
Și să-mi mângâi visul încă o dată?

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019