A apărut cartea cu titlul „Ce țî rândulit” de Elvira Morar la editura Rotipo în anul 2020, îngrijire, ediție și prefață de Vasile Morar, coperta Florin Pop, imagine-coperta I-„Roata vieții”-Biserica Larga, județul Maramureș; cartea a fost dedicată interpretei de muzică populară Ioana Pricop- cu intenția de aducere aminte a vremilor trecute și „va ști ea ce are de făcut…” prin apariția cărții s-a mai adăugat o filă de aur folclorului românesc autentic.
Am auzit vorbindu-se între sătenii din Chelința (satul natal al poetului Vasile Morar) că mama lui pe nume Elvira ar fi avut o mare influență asupra intelectului viitorului scriitor Vasile Morar. De la ea a primit sfaturi minunate, a ascultat poezii și povestiri din popor care i s-au imprimat în memoria afectivă. Astfel prin mama lui a ajuns să cunoască încă de mic copil „istoria familiilor chelințane”-poezii și povestiri populare. Era tare „nealcoșă ”cu breton pe frunte lelea Elvira-cea care a înmagazinat în memoria ei secretele satului transilvan. Astfel aflăm din poeziile scrise de fiul său cum se prezenta sub aspect folcloric satul Chelința; cum mama a știut să rețină cu sufletul ei versul frumos și autentic. În volumul de poezii „Ce țî rândulit”-care are ca autor pe mama scriitorului , e scrisă de fapt de fiul ei având la bază amintirile din trecut, de când era mic și mama lui îl încânta atât vocal prin cântec cât și recitând versurile acestea. De fapt, însuși poetul mărturisește în prefață: „Dacă m-ar întreba cineva ce-i această carte, n-aș prea ști răspunde. E culegere de poezie populară. E și creație proprie în aceste pagini. Nopți și nopți, ascultând-o, am umplut caiete întregi de versuri și de întâmplări din Chelința. Dumnezeu m-a îndemnat să le scriu. Și am înregistrat.”
Înainte de a trece în revistă cu o sumară analiză a poeziilor, aș vrea să mă opresc puțin la cele două coperte ale cărții care mi se par semnificative pentru mesajul ce se vrea a se transmite. Deși a murit mama, ea continuă să trăiască prin amintire și vers, pe coperta a doua o vedem pe rapsodul popular Elvira citind ziarul și mai jos putem citi versurile: „De ce, Doamne, ai lăsat/ Să hie om supărat/ Cât în lume te-ai tăt duce/ Ce țî rândulit te-ajunge”-iar prima copertă vrea să ne sugereze că versurile populare sunt nemuritoare-ca-ntr-o roată a vieții/ omul moare/arta/ versurile nu mor/ sunt preluate de memoria afectivă a oamenilor. Pictura „Roata vieții” are în centru un trandafir roșu vărgat-sugerând viața dar și mișcarea și fixarea sufletului, urmează pe marginea roții opt sectoare delimitate simbolizând diferite faze ale trecerii timpului, cea de jos e întunecată/ opusul e o reprezentare a unui om sfânt pictat cu o culoare roșie-ca și celelalte două imagini/se pare că prin această imagine e invocată puterea uriașă cosmică care binecuvântează pământul cu viață, fertilitate, pace și prosperitate -dar și cu continuitate…în creație./cele opt părți ale picturii par a fi un calendar solar al anotimpurilor/cred-într-un anumit fel că e o copertă personalizată care ne trimite la ideea că biserica și credința oamenilor nu va fi despărțită niciodată de folclor, de poezia populară-în acest caz.
Din start poetul Vasile Morar ne introduce în atmosfera satului maramureșean, mai precis a satului copilăriei sale prin scrierea unei culegeri de poezii populare în care-și aduce aportul ca scriitor prin reproducerea/ altfel ar fi rămas uitate în lada de zestre/ unor versuri ale poeziei populare care circula-n zona Chelinței, dar mai ales prin contribuția personală la actualizarea versurilor/ la completarea lor/ dar și la crearea unor versuri/situații lirice personale pornind de la o idee poetică populară.
Rapsod popular asemănător poetului popular Nelu Danci din Plopiș-Maramureș/ sau poetului Vasile Bele din Chiuzbaia(Convorbiri poetice-Vasile Bele-Nelu Danci), poetul Vasile Morar imaginează prin aceste poezii o lume mirifică plină de tradiții și mister.
Pornind de la ideea că poezia populară reprezintă mentalitatea unui întreg popor și a faptului că dintr-o patrie de dor/ în care și eu vreau să mor-apare DORUL-acest cuvânt și sentiment specific românesc-intraductibil în poezia :„De s-ar vinde doru-n piață”: din care citez: „De s-ar vinde doru-n piață/ M-aș face o precupeață/ Da doru meu nu se vinde/ El mai tare se aprinde./La fereastra casei mele/ Cântă două turturele/ Alea nu sunt turturele/ Că sunt dorurile mele/ Care m-am iubit cu ele.”
La unele poezii se poate observa folosirea unor cuvinte arhaice care s-au păstrat în poeziile populare: băl/bălai, hâd/urât, turtă/pâine etc. „Frunză verde de măr dulce/ După băl, maică, m-aș duce/ Frunză verde de măr acru/ După negru margă dracu”-poezia „Mamă, ca și-al meu drăguț”.
Contradicția din gândurile fetei de măritat care se întreabă mereu după care „să mă duc”-după cel bătrân care vine de la fân sau după cel tânăr care vine vesel. „Frunză verde de trifoi/ M-au cerut la mama doi/ Unu-i tânăr și sărac/ Unu-i bătrân și bogat/ Bătrânu, arde-l-ar focu/ El îmi mănâncă norocu/ Că merge ziua la fân/ Vine acasă tăt gemând iar cel tânăr:„Vine acasă șuierând”. „Poezia Frunză verde de trifoi”.