EU

Când mă tem că între noi,
cuiburi de tăceri vor plânge

Ia-mă în brațe când mă tem
de tăceri și ploi ursuze ,
ca de mucegaiul verde
înflorind moartea pe frunze ,
ca de frigul din Alaska
așternând omăt pe buze !
Ia-mă-n brațe
când mi-e teamă că-ntre noi
cuiburi de tăceri or plânge
ca o ploaie mocănească ,
semănând toamna prin sânge ;
ia-mă-n brațe ,
viața ta să mă iubească
cu o vară cu toți macii ,
cu cascadă de cicori ;
ia-mă-n brațe ,
când nu știi ,dar mă mai dori
și mă îmbrățișează cald,
ca icoana pe o pânză ,
și ne-or crește veri pe buză !

——————————–

Elena NEAGU

Imagine – Pictură de Tomasz Alen Kopera

Când îmi ningi cerul cu fluturi
și visezi ca niciodată ,
ți-ar cânta în albe nopți
viața mea îmbrățișată
și te-ar mângâia pe răni ,
mâna mea însingurată…
Când te simt că dori în mine
ca o rugă între patimi ,
ți-aș purta crucea pe mâini
și te-aș săruta pe lacrimi…
Când te scriu fără să știi ,
pe o pagină de vânt
necitită nimănui ,
mă silesc să nu mai plâng
și doar te iubesc icoană
prigonită într-un cui…
Și când strig și tu m-auzi ,
atunci plângi cu ochii mei ;
îmi așterni cerul cu flori ,
eu le simt și-mi râde lumea
ochilor de lacrimi uzi…

————————–––

Elena NEAGU

Uneori, cânt a vioară
parcă aș fi un dor nestins
ce-a trăit în altă viață
și învie-n nopți ce-s albe,
ca un trup de lumânare,
pâlpâind de lacrimi nins…
Ca un marinar la prora
unei nave în tangaj,
când își cântă dor de țărm,
de femeia dintr-o poză
care-i plânge depărtarea,
într-o cală … în bagaj…
Uneori mi-e dor de el
ca de-o liturghie -n noapte
ce-o ascult fără să știu
că mă poartă rana lui
și mă picură cu șoapte…
Alteori , cânt a durere
când plânge cu ochii mei
ca o rugă în tăcere,
parcă ar fi un dor nestins
ca un trup de lumânare
pâlpâind de lacrimi nins…

————————-

Elena NEAGU

De-aș putea să trec potopul
depărtării dintre noi
înjghebând o Arcă mică ,
s-o împărțim numai la doi ,
te-aș ajunge-n crucea nopții
să te vindec de’ așteptare
și cu iarba de pe cruci ,
să-ți descui lacătul porții !
Eu am Arcă și-o să îndur
tot potopul unei sorți ,
am și poartă și-ți torn cheie ,
să-ți deschid raiul din piept
pentru-o singură femeie.
Am să trec și de potopul
depărtării dintre doi ;
doar cu sufletul în palme
să zidim troiță-n noi ,
adăpost în vremi mai tulburi ,
Arcă pentru amândoi .

Eu cu fiecare vis
vin spre tine ,
vin iubind cu toamna mea
nopțile cu amândoi ;
dă-ne, Doamne, să nu cadă ,
bruma rece ,
peste noi !
Când cu fiecare zi ,
eu zidesc pe cer temei,
doar iubirea-mi
pentru tine, știe
răstignirea-mi neînțeleasă ,
rănile din talpa ei…
Și cu fiecare zbor ,
tot ținându-ne de mâini ,
parc ‘am fi două ferestre
cu lumina peste ani ,
ne dospim în vise , pâini ;
sunt uimiți până și munții
cum ne oblojim pădurea ,
rănile și ziua nunții .
Dar cu fiecare rai
cuibărit în palma ta ,
vii cu el spre viața noastră
și adaugi o lumină
la lumina din fereastră .
Dă-ne , Doamne, să nu cadă ,
cât ne suntem amândoi ,
bruma iernii peste noi !

Într-o altă noapte , poate ,
te voi ninge c-un poem
unde tu să-mi fii un munte și eu cerul
când te chem.
Tu m-ai ține strâns în brațe
ca pe fruntea unor brazi ,
eu te-aș legăna cu ploaia, în prăpăstii
să nu cazi .
Aș tuna de multe ori
și-aș ploua cu mângâieri ,
ți-aș picta tâmpla cu zori ,
să-mi fii cel
ce mi-a fost ieri !
Și-ntr-o altă noapte , poate ,
martori cerbi și flori de colț ,
vor sluji ceremonie
cu noi doi îngemănați
cununați pe veșnicie ;
nași ,ne-or fi pâlcuri de brazi ,
stele invitate …o mie ,
să -mi rămâi
cel ce mi-ești azi !

————————-

Elena NEAGU

7 mai 2019

Pun opaițul
la fereastra dinspre visele din noi ;
din icoana ce-o sărut ,
tot mai suie printre sfinți
tălpile bătute-n cuie
și le spală numai ploi .
Te botez să-ți ștergi uitarea ,
c-o batistă frământată
între mâinile-mi din rugă
și curat în noi să urci ;
o lumină să-mi aduci
pe sub munte nins de dor
și un curcubeu tomnatic ,
cald ca aburul de pâine ,
să mă țină într-o rugă
dintr-un ieri și până mâine ,
când ți-oi frământa azima
zilelor ce-or fi de post.
Și-apoi ningă cu înviere ,
să uităm ce cruci am fost…

————————-

Elena NEAGU

5 mai 2019

Raiu’ i sus
noi pictăm stele,
căzătoare când și când;
rai în noi, azimă sfântă,
ne iubim raiul din gând…
Nici un om n-o să priceapă,
cum în raiul dintre noi
vine lacrima să pască
iarba nopții strânsă-n ploi !
Și când zorii dau in clocot,
eu alerg desculță​ -n rai
răscolind cuvinte-flori
și cernându-le de scai ,
beau lumina ta în zori !
Sus pe cer îți desenez
nebunia din cuvinte
și surâsul meu dintâi ,
ca să-mi ieși tu înainte ,
să-mi pui brațul căpătâi …

————————-

Elena NEAGU

2 mai 2019

Te-am ales fără să știi ,
colț de Rai mi te-am zidit ;
pot să-ți tâlcuiesc mai multe
să te’aduni cu cai cu tot ,
dar mai mult n-o să mai pot;
dintr-un zbor te-ai convertit
într-un timp cu maluri rupte.
Pâinea unor sfinte zile ,
îngropată-i pe maidan
sau o ningi pe albe file.
Urli’a lup cu verbe-n colți ,
pe cărări sunt mărăcini ,
să-ntorci vara ,nu mai poți ,
lanurile sunt ciulini.
Stai cu palmele întinse ,
parc’ai implora un înger
să-ți vorbească iar în vise .
Eu cobor printre cuvinte ,
toamna-ți plânge și eu sânger.

————————-

Elena NEAGU

1 mai 2019