Aniversările marilor personalități şi ale evenimentelor care au marcat drumul multimilenar, străbătut cu curaj, credință, osârdie şi nenumărate sacrificii de neamul nostru, constituie o probă de trăinicie şi tărie, de voință întru păstrarea valorilor şi trăsăturilor care au definit identitatea proprie a ființei noastre naționale. Printre acestea se înscrie de un deceniu, urmare a inițiativei devotate a unor cărturari luminați şi patrioți, ZIUA NAŢIONALĂ A CULTURII ROMÂNEŞTI sărbătorită la început de fiecare an la 15 ianuarie, de ziua nașterii geniului spiritualității româneşti Mihai Eminescu.
Devenită Ziua Culturii Naționale prin legea adoptată de către Parlamentul României, la 7 decembrie 2010, ea trebuie să marcheze an de an afirmarea cu putere a solidarității românilor de pretutindeni, limba și cultura română constituind fundamentul legăturilor de suflet şi credință între fiii şi fiicele Neamului nostru.
Liga Culturală, înființată în toamna anului 1890 pentru apărarea drepturilor românilor la viaţă liberă, la unitate, dar și a memorandiștilor, reconstituită în zilele lui decembrie 1989 prin gândul şi lucrarea unor oameni minunați, animați de aceleași sentimente şi de datorie față de Țară şi Neam, în frunte cu regretatul profesor Dr Victor Crăciun, a construit alături şi împreună cu Biserica şi Academia Română, cu alte instituții de prestigiu, cu organizații şi asociații româneşti, un reper de referință şi un pod de strânse legături şi de îndemnuri pentru toți cei care simțim românește.
Iată motivul argumentat pentru care, în pragul acestei alese aniversări, am ținut să reamintim rolul deosebit jucat de Liga Culturală în înscrierea acestei ZILE în calendarul Marilor Sărbători Naționale, organizația noastră fiind unul dintre inițiatorii Legii Nr. 238.
Continue reading „Dumitru PREDA: De Ziua Culturii Naționale – 15 Ianuarie 2021”