– Este un parvenit clasic, decretează Boris Glazpapier.
Menaşe încearcă totuşi:
– Nu e nici o noutate… Ghezuntertoit e tipul clasic al parvenitului, vorba dumitale, dar ştim asta nu de ieri şi nici de alaltăieri. Se pune întrebarea, dacă eşti informat, de ce te duci totuşi la petrecerile la care te învită !?
– Aşa să ştiu de necazuri, o lasă mai moale Boris. Soţia trage de mine, că hai să mai ieşim şi noi, că acolo ai ocazia să cunoşti lume bună, să legi o relaţie, nu se ştie niciodată. De exemplu, de data asta a avut ca invitaţi numai doctori. În afară de gazdă şi de noi, toţi erau doctori. Din ăia mari, profesori… Vi s-a întâmplat vreodată să fiţi înconjuraţi numai de doctori? Aflaţi că nu aveţi nici o scăpare…
– Cum adică? vrem noi să ştim.
– Adică, dacă de pildă, vrei să bei un păhărel de coniac, profesorul Gadol îţi zâmbeşte încurajator şi-ţi spune: „Foarte bine! Coniacul este un tonic cardio-vascular care s-a dovedit un excelent dilatator al irigaţiei deficitare a inimii”… Abandonezi paharul şi îţi infingi privirea în caşcaval sau şvaiţer, imediat profesorul Cutare ridică un deget: ” Un formidabil depozit natural de calciu şi fosfor, cu o încărcătură ionică polivalentă, recomandat la cei cu tetanie latentă şi osteoporoză gravă”… Dai dracului brânza, atingi numai o feliuţă de artişoc, cum n-ai mâncat niciodată, dar nu ştiu cum se face că te-a şi văzut şeful secţiei de boli metabolice care te informează: „Un purificator de elecţie… Statisticile au demonstrat că în bolile specifice şi de ficat, cu hipofuncţie…” Şi tot aşa, mă înţelegeţi?
– Parţial, recunoaşte Menaşe. Te exprimi cam…
– Eu mă exprim? se indignează Boris. Trebuia să-i auzi pe ei. Nu am reuşit să întroduc furculiţa în grătar, un muşchiuleţ moale ca untul, când un profesor despre care se spune că o consultaţie la dânsul costă cât un concediu la munte, mă atenţionează gratis: „Dacă aveţi cumva un ulcer pe mica curbură gastrică, sau pe porţiunea iniţială a duodenului, grătarul e forte indicat. Conţinutul bogat în proteine şi sărac în celuloză …”. Sare alt doctor, nu mai ştiu cum îl cheamă, un tip sfrijit şi gălbejit, care mai bine tăcea: „Vă recomand acest ficat fezandat, indicat în anemia pernicioasă, în anemia feriprivă şi în primele luni de sarcină… Veţi constata imediat o creştere a hemoglobinei sangvine…”.
– E interesant cum toţi doctorii ăştia, când pacienţii sunt în minoritate, simt nevoia să-şi demonstreze ştiinţa. Bine că n-au povestit tot felul de cazuri, operaţii, malformaţii, amputaţii şi fibrilaţii.
– Ba bine că nu, oftează Boris. Am înţeles că n-am să mai ating nici o îmbucătură, mai ales după ce am fos informat că maioneza stimulează motilitatea vezicii biliare în colecistitele hipokinetice, că salatele induc peristaltismul în constipatie, că un vin sec ajută diabetul de tip doi,că pâinea intermediară e hipocalorică şi indicată în obezitate. Am venit flămând, că n-avea rost să mănânc acasă, şi am plecat şi mai flămând.
– Dar de ce n-ai mâncat, domnule? Că doar nu ţi-au interzis nimica, ba chiar dimpotrivă…
– Păi, cum dracu, mai Menaşe! Nu te-ai prins? Toate alea erau indicate în circulaţie deficitară, tetanie latentă, în hipofuncţie hepatică şi în primele luni de sarcină. Dar eu dacă sunt sănătos, ce naiba era să manânc? Şerveţele cretonate? Scobitori..?

Săptămâna trecută am fost la o nuntă. Şi pe cine credeţi că am întâlnit? Pe Manole, prietenul meu din copilărie. Nu-l mai văzusem de aproape un an, Chiar i-am spus-o, îmbrăţişându-l:
– Nu te-am mai văzut de aproape un an de zile. Ce-i cu tine? Pe unde trăieşti? De ce nu dai şi tu măcar un telefon?
– Parcă tu ai dat vreun telefon? mi-a întors-o el amabil. Adevărul este că am fost foarte ocupat anul acesta. În primul rând, poate nu ştii, am lichidat afacerea cu şerveţelele aromate pentru că e mare concurenţa şi m-am lansat în baloane flexibile. Copii sunt cei mai buni clienţi, baloanela alea sunt lunguieţe şi subţiri, poţi să le răsuceşti cum vrei… Şi se sparg! Ha, ha, ha! Afacerea prosperă.
– Orişicât, am acceptat, dar un telefon…
– In al doilea rând, am făcut o excursie de vreo două luni în orientul îndepărtat. Plus că vreo două săptămâni m-am pregătit înainte de asta, m-am documentat adică: geografia, monumentele, ce să îmbrac, ce să cumpăr, chestii din astea, mărunte dar îţi iau o mulţime de timp. Şi tu?
– Eu am fost trei zile la un congres ştiinţific în Honolulu, am mărturisit modest. Aşa că n-am avut timp să-ţi telefonez.
– Trei zile nu sunt două luni, mi-a reproşat Manole.
-Adevărat, am acceptat. Congresul a ţinut trei zile, dar ştii cum se întâmplă, dacă eram acolo am vizitat împrejurimile: Australia. insula Paştelui, Venezuela, Costa Rica şi Luxemburgul. După congres am fost foarte obosit. Până mi-am revenit, înţelegi, numai de telefoane nu mi-a ars…
– Ei, să lăsăm…Dar mai dă un semn de viaţă, fă-mi o vizită cu soţia, mai stăm şi noi de vorbă ca pe vremuri, la o cafea. Adevărul e că orişicât am fi de ocupaţi, pentru un vechi prieten trebuie să găsim timp.
M-am îndreptat spre masa mea şi i-am spus soţiei:
– Am stat acum de vorbă cu Manole. Aş vrea să ne facem timp o dată şi să-l vizităm.
– Foarte bine, mi-a spus ea, locuieşte departe? În ce oraş?
– Ei, nu prea departe. De fapt, nici nu trebuie să luăm maşina, ajungem în zece minute pe jos. Locuim doar în acelaş oraş…Totul e să găsim timp!

———————————-

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

18 ianuarie 2019

În urmă cu câteva luni s-a organizat de către organizaţia de femei din municipiu un cerc de cosmetică. Dintre locatarele din blocul nostru s-au înscris mai multe persoane, printre care doamnele Gurnişt şi Brodiciche. Ele s-au evidenţiat printr-o prezenţă foarte corectă şi o participare activă la demonstraţiile practice. La sfârşitul cursului, au primit chiar un fel de diplomă.

– Acum, când aţi fost atestate, de ce nu aţi deschide un cabinet? le-a întrebat dentistul Kleinergrois. Eu personal v-aş putea recomanda pacientelor mele.

Ideia le-a plăcut ambelor doamne. Ce poate fi mai onorabil decât ca alături de un cabinet de stomatologie să coexiste un altul de cosmetică? Ar trebui, desigur, mai întâi o reclamă inteligentă şi atractivă, ştiut fiind că ea este sufletul comerţului.

Aşa că în paralel cu formalităţile birocratice, care iau ceva timp, au apelat la un meşter fotograf care să facă o poză înainte de tratament şi o alta după, aşa cum procedează institutele de slăbire şi cele de înfrumuseţare. Doamna Gurnişt a propus ca prietena ei, Pnina Brodiciche să beneficieze prima de avantajele unei măşti naturale, recomandate cu multă căldură la curs. Ingredientele erau la îndemână: ulei de măsline, felii de castravete, un avocado bine copt, suc de morcovi şi o roşie bine strivită.

Se pare însă că o mână criminală, fără să cunoască destinaţia precisă a amestecului din farfurie, a adăugat o cantitate deloc neglijabilă de sare de Himalaia. Ce poate fi rău la sarea de Himalaia? Poate chiar Matilda Gurnişt, în mod reflex a scuturat solniţa, poate că Leopold şi-a exprimat astfel dezacordul. Fapt este că după ce a stat trei sferturi de oră cu această compoziţie pe figură, Pnina Brodiciche arăta ca scoasă dintr-o saramură. Ridurile erau mult mai evidente şi expresia feţei tristă şi încruntată.

Nu ştim cum s-ar fi ieşit din această situaţie dramatică. Cele câteva vecine le compătimeau sincer pe proaspetele cosmeticiene, dar nu aveau nici o ideie. Reclama era comandată, fotograful plătit. Tot proiectul risca să moară înainte de a se naşte… Până când a apărut Simon Şeinerovici.

– Care-i problema? a întrebat el.

I-au spus care-i problema.

– Atunci e foarte simplu. Aveţi cele două fotografii? Puneţi fotografia de „după”, înainte şi cea de „înainte” după. Se vede că e o diferenţă foarte mare…

Nu a mai spus nimeni că Simon e mincinos. Parcă orice reclamă ce e?

Domnul Augustin avea abonament la concertele filarmonicii locale. In fiecare săptămână se ducea cu mare plăcere la întâlnirea cu muzica şi se întorcea acasă cu sentimentul că şi-a petrecut vremea cu folos şi cu inteligenţă. De acea, când nepotul său împlini cincisprezece ani şi se dovedi un licean fruntaş, consideră că cel mai nimerit cadou ar fi, şi pentru el, întâlnirea cu creaţia marilor compozitori.

Norocul îi surâdea pentru că, de câteva luni, în sala de concert, era un scaun liber, chiar alături de al său, loc pe care nu se aşeza nimeni. Aşa că domnul Augustin se adresă biroului de abonamente al filarmonicii cu cererea de a achiziţiona locul respectiv pentru nepot. Funcţionara îl primi cu multă amabilitate, dar îi explică cu părere de rău că locul aparţine altui abonat. Faptul că e liber şi neocupat poate avea o mulţime de explicaţii. Poate că omul e plecat pentru o vreme, poate că e bolnav, poate are pe cineva suferind în familie sau cine ştie ce… Cel mai bine ar fi să ia legătura directă cu persoana în chestiune. Ea îi poate da adresa şi telefonul… abonatei.

Domnul Augustin îi mulţumi frumos şi chiar în aceaşi dimineaţă se deplasă la adresa respectivă. Îi deschise un domn între două vârste care îl pofti în casă şi ascultă cu interes dorinţa musafirului. Nu-i dădu nici o explicaţie şi nici un răspuns imediat, dar îi ceru numărul de telefon şi adresa, promiţând că-l va informa cât de curând.

Trecură câteva săptămâni şi nu primi absolut nici un semn de viaţă din partea respectivului. Dar după încă ceva timp, surpriză: sosi o scrisoare recomandată de la judecătoria de sector în care domnul Augustin era invitat în ziua de, la ora de, ca martor în procesul de divorţ al domnului vizitat şi al soţiei sale melomane.

Era prima dată în viaţa lui când domnul Augustin constata cu surprindere că cineva divoţează din cauza muzicii clasice.