Ajunsă la statura interioară și temporală a deplinei maturități, scriitoarea, editoarea și omul de cultură cu multiple valențe, Sabina Măduța, se revelează cititorilor și tuturor celor care știu să prețuiască arta cuvântului și trăirile spirituale adânci printr-un nou volum, făcându-și pe filele lui un amplu portret literar, căruia i-a pus un nume semnificativ: „Cartea Sabinei” și în care a așternut unele din cele mai valoroase sedimente ale operei sale scriitoricești. Drept preambul, ilustrează cartea cu un splendid tablou în care se străvede pe sine, realizat de prof. Cristian Petru Bălan, ce pune în lumină o frumoasă tânără care lecturează cu trăire adâncă un volum, încadrată de splendide flori suave, precum este și mesajul ce-l transmite privitorilor.

Mare și constantă iubitoare de carte încă din copilărie și tinerețe, devoratoare de literatură beletristică și de poezie, chiar din vremurile pe care le-a prins când iluminatul caselor se făcea cu lampă, Sabina Măduța și-a pus în turnul de fildeș al sufletului său și i-a idealizat pe scriitorii preferați, lectura devenindu-i cea mai însemnată hrană spirituală. A citit cu pasiune și voluptate cele mai însemnate volume din literatura românească și străină, care i-au fost călăuzitoare cu prisosință destinului său literar. Textele alese de autoare pentru această antologie n-au fost selectate la întâmplare, ci vin să înfățișeze cele mai îndrăgite personalități literare și culturale asupra cărora Sabina Măduța s-a aplecat cu cinstire și uneori chiar cu venerație, pentru a le evidenția strălucirile diamantine ale spiritualității și creațiilor lor. Într-una din poeziile sale, autoarea ne destăinue obârșia numelui său, de care a fost mândră întotdeauna; „Am fost botezată Sabina/ așa-i plăcea preotului/ să le dea nou-născuților/ Nume latine./ Dar când el s-a trezit/ Înflorit pe buzele dragostei/ Și-n inima iubiri de Țară/ Am înțeles gândul părintelui Vasile Goldiș/ Când m-a botezat Sabina” (din poezia „Nomen”)

Străbătând cu prioritate itinerariile regretatului Vasile Voiculescu, scriitoarea îi închină acestuia un doxologic Acatist de dragoste eternă, prin care luminează nimbul sacru al poetului îngerilor, precum și evocarea într-un alt volum a luminii și dogoarei „Rugului Aprins” în care s-a mistuit și s-a transfigurat conștiința, credința și atitudinea civică a lui Vasile Voiculescu. Aceeași admirație a avut-o și pentru marea personalitate literară și ecleziastică a lui Bartolomeu Valeriu Anania, căruia i-a găzduit în editura „Florile Dalbe!, pe care a întemeiat-o și a condus-o în București, reeditarea valorosului volum memorialistic

Rotonda plopilor aprinși, în anul 1995.

În interviul plin de miez și de strălucire ce i l-a luat energicului scriitor și sacerdot la Mânăstirea Văratec, în anul 1992, Sabina Măduța îl conduce pe venerabilul interlocutor pe potecile unor tulburătoare destăinuiri despre unele momente esențiale din viața și trăirea sa tumultoasă ca și cleric, scriitor de elită, ca întemnițat politic în ocnele Jilavei și Aiudului, unde a înmagazinat în memoria sa prodigioasă paginile așternute mai târziu, după eliberare, ale unor opere reprezentative, precum poemele dramatice „Steaua Zimbrului” și „Meșterul Manole”, cu peste douăsprezece mii de versuri, apoi și ca observator lucid al vieții sociale și al orientărilor tinerilor în perioada postdecembristă de la noi.

În finalul interviului, Sabina Măduța îi potrivește neîntrecutului retraducător într-o frumoasă limbă românească al Vechiului și Noului Testament versul blagian Nici o larmă nu fac stelele în cer, mulțumindu-i astfel pentru lumina învierilor din cărțile sale. Dorința fierbinte de a-l readuce pe Vasile Voiculescu în memoria și conștiința contemporanilor și urmașilor a urmărit-o necontenit pe Sabina Măduța.

În volumul său „Acatist”, dedicat cu dragoste eternă lui Vasile Voiculescu, pe care îl consideră un sfânt al poeziei românești, prezentat în aureola sacrului și martiriului, mărturisește: „Biserică îmi ești,/ Icoană,/ Legendă deodată și mit,/ De când slova ta/ Mi-este hrană./ Sunt cer,/ Sunt pământ regăsit,/ Chipul tău mă veghează din rană.//”. Continue reading „Dorel Octavian RUSU: Cuvânt înainte la „Cartea Sabinei”” →