Sunt vie…

 

Trăiam un timp când umblam cu aripile rupte,
înmuiate în absint
pe alocuri poate descusute,
nu mă iubeam deajuns
sau poate nu știam ce să simt
când am scos prima oară apa din fântână,
m-am pierdut într-o poveste fecundă
când mi-am luat copilul de mână
am renăscut
azi e deajuns să-nchid ochii
că-mi apari într-o secundă…
domnește o liniște soră cu viața sau soră cu mine
Sunt vie,
dincolo de veste și de poveste,
pentru orice lacrimă a mea
trăiesc să se știe
spunând lumii cum te vindeci de uitare
sufletul cum ți-l umpli de cuvinte
și de confetti…și mergi înainte
nu-s toate o sfântă așteptare?
nu-i viața singurul dar!
coase-ți aripile și iubește-te iar!
mi-am spus,
cu toate întoarcerile mele în timp…
în capul mesei am să m-așez
cu toate dezastrele trecutului
să primesc dezlegare la dulce,
cu aripa ruptă, înmuiată-n absint
văd dacă mai doare ce-ncepea odată să doară,
așa mă regăsesc și-nțeleg tot ce simt, chiar dacă
pe masa asta s-a-ntins mama să moară….

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

3 ianuarie 2019

Semn de întoarcere…

 

Plecările lungi, nu-s oare
semn de-ntoarcere scurtă?
bucura-mi viața cu o zi ca asta
trăindu-mi minutul de dragoste mută!
E un deșert de lacrimi
cu noi, fără noi
nu ne-nvață nimeni cum se trăiește
numai cum se moare
știm amândoi…
Vreau să-mpart clipa în două,
te rog stai la masă cu mine,
să privim amândoi pe aceeași fereastră
de la care mă uit după tine…
Ce să-ți cer, ce să-mi ceri
vezi drumul acela?
în fiecare dimineață
mă duce nicăieri…
Doamne, cum îmi bucuri tu clipa
ce trăim e un fel de a fi…
eu am sufletul dezrădăcinat
până când te vei întoarce-ntr-o zi…
Și peste spusele tale, nimic nu mai zic
numai tăcerea se va auzi în ecou
și vom aprinde torțe în toți trandafirii
așa-nvața-vom împreună,
cum se iubește din nou…

                                             19.01.2015

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

 

Privind înăuntru…

 

Oglinda e numele meu de zidire
Timpul e cinic
Copilăria puțină,
Cred că se apropie sfârșitul de secol al sufletului meu
Îmi scot din cufere amintirile,
Și le ard ca pe niște fotografii vechi,
Am tot trăit începuturi dar nu până la capăt…
Am deschis o fereastră dinspre mine, azi
Cea Spre interior,
Celelalte le-am bătut în scânduri,
Ca viata să mi-o pot ține în viață!
Am strâns de pe jos cuvintele frumoase
Aruncate de cei care nu le-au înțeles
Am pus flori în răni adâncite de așteptare
Să le acopăr sau să le vindec, nu mai știu…
Iubirea avea pentru mine flux și reflux
Inventând în mine spectacolul
Am jucat zi de zi, fără regizor și fără sufleor
Mult timp până și pietrele cu care s-a aruncat în mine
Și pe care le-am tot strâns
Le-am pictat și le-am înșirat pe linia orizontului,
iubirea și moartea te înalță la fel!
Sau poate rămân lipite de geam ca florile
Privind înăuntru
Dar și așa… în liniștea asta pândită
În sufletul ce-și dublează mărimea
te tot aud cum treci prin inima mea…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

30 decembrie, 2018

POEM PENTRU TINE…

De-atâta așteptare m-am destrămat
luna și ea -i o urmă de glonte
(nu știu să-ți spun
de ce mi-s rănile forforoscente
de ce mă doare în tot corpul un bărbat
discursul omului singur către el însuși
eu l-am inventat…
și uite, tocmai azi
fac voia sufletului ce-l caută pe celalalt…)
de zeci de ori am murit
când nașteri am avut doar una-
mărturisesc al dragostei botez
și -arunc urna cu cenușa…
pentru prima oară
mi-e dor de așteptarea ce-mi scoate afară sufletul
vertical pentru mine e când mă adun
și pot sculpta în aer o coloană
pe lipsa alteia dar nu oricum,
chiar mi-aș dori să te iubesc!
fără să știu de ce și cum să-ți spun…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

30 decembrie, 2018

Fericirea e o lucrare lăuntrică

 

veșniciile dintre doua secunde
pot fi magice
sau nu pot fi
până descoperi că minutul tău
e revelația unui miez de zi…
de aceea fericirea e o lucrare lăuntrică
așa ne nescoperă iubirea
păstrând cadența
renaștem în destin
ora, ziua, săptămâna…
fără început și fără sfârșit,
uneori dintr-o sorbire
devii ortac…
pentru că viața ne sapă la toți câte-o mină
n-ar fi rău
să cobor în adâncuri, să mă-mpac
cu ideea că-ntr-o zi
voi fi răpus de iubire,
(de-o altfel de lumină)
sau poate de-un hău
dar știu în care minut
voi coborî în măruntaiele pământului meu!
înălțimea sufletului să mi-o închid într-un flaut-
și să strig lumii
că veșnicia mea a-nceput…
cu secunda în care
mi-e dat să te caut…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

23 decembrie, 2018

Cui să mai cer iertare…

 

Simt o tăcere albă şi-o dulce apăsare
mi-e sufletul ţăndări, în fâşii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
şi … peste libertatea mea de lup…
castanii plâng în sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia …seara se preface!
fumez tăcut şi nu pot înţelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace…

Cine la cine se-mparte ?

 

Cine la cine se-mparte ?
când scrii cu sufletul celuilalt-
de la mine la tine atâta cale vin
atâta drum
simt o asuprire tandră
și-o altfel de singurătate
iubire fragilă regizată de destin…

Poem-de-stare

 

nu mai pot să separ
tandrețea de zgomotul lumii
de aceea
dau drumul pe apă la fluturi de hârtie
și-mi întorc suferința pe toate părțile
ori nu-mi mai sunt destul nici Mie
de-mi recunosc mai multe Raiuri
ori m-am lăsat de viață mințit
îndurare!strig
iubirii ce trudește blajină
ca un ocnaș ce caută în adâncuri
cu ochii plini de nisip, un arc de lumină…
eu, însă scriu acest poem de–de-stare
vreau să mă vindec, strigă pasărea mută!
de aceea
mi-am peticit inima cu ce-am avut
chiar și cu fire de iută,
am sufletul strivit, îmi vine să strig
nu mai pot să mă vindec !
o singură moarte mă recunoaște,
cea a bărbatului iubit…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

4 decembrie, 2018

Inima cui n-are chip?

 

îmi vine atât de greu/să-ți recompun chipul
tu care exiști în a doua mea tăcere…
și stai ascuns în carnea morții mele
și-n sângele meu/ca nisipul…

Dar și așa te iubeam…

 

Dar și așa te iubeam…
Aveam mereu același drum spre gânduri,
iubire să-mi ajungă/ și-n vis
aveam gura pregătită de sărut,
ochiul cald să te străpungă…
aveam zece mâini/ dar
mai multe mâini aș fi vrut!
până ieri noapte/ când…
uimită de cât te iubeam,
mi se retezase o mână
ca-ntr-o ceremonie gravă
ca-ntr-un vis-de-deochi !
dar și așa te iubeam
te iubeam fără gură/fără mâini/fără ochi..

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

Iași

24 noiembrie, 2018