Actorul, autorul şi regizorul de teatru, scriitorul şi eseistul Dan Puric, prin tot ceea ce spune, scrie şi întreprinde ne asigură de faptul că încă mai există România Profundă. Însă, după ceea ce se întâmplă în această minunată ţară în ultimul timp, suntem tentaţi să îl contrazicem chiar cu fapte indubitabile. Pentru a crede, susţine şi îmbrăţişa o variantă sau alta, este nevoie de o analiză foarte atentă şi să fim receptivi la semnalele definitorii ale manifestării poporului în graniţele sale, sau, mai nou, şi ale aparţinătorilor poporului român trăitori pe meleaguri străine.

Nu ne-am propus să facem un exerciţiu, o expunere, un eseu a ceea ce înseamnă România Profundă, ci îi vom lua drept “avocaţi ai poporului” pe cei doi autori ai cărţii “Căutând printre mere – un dialog amical” între Pavel Rătundeanu-Ferghete şi Ben Todică, apărută la Editura SITECH, 2018. “Cei doi se spovedesc unul altuia întru theatre a deux, ori spre o upanişadă”. (George Anca). Ei poartă în sufletul lor o Românie abisală, deşi au avut destine diferite, un parcurs particular al timpului, fiecare are un caracter bine conturat şi strict individualizat, deosebindu-se fundamental în anumite privinţe, însă au moştenit numeroase trăsături asemănătoare, printre care aş enumera: sfânta naturaleţe a fiinţei lor, lucida analiză a vieţii, gingaşa acurateţe a iubirii… Trăind la mari depărtări, necesitatea ori hazardul a făcut, ca la un moment dat să se întâlnească şi să-şi unească puterile în realizarea unei lucrări obişnuite şi simple (doar la prima vedere), însă măreţe, de anvergură şi cu mare încărcătură emoţională.

Ambii autori, au reale calităţi scriitoriceşti “un ştiutor şi un mai ştiutor“ (George Anca), dar abordează stiluri total diferite; Pavel Rătundeanu-Ferghete, intelectualul-ţăran, care străbate în căruţă/şaretă ori la pas uliţele satului şi distanţele dintre sate, se implică adânc în viaţa concetăţenilor, observă cu lux de amănunte, până la detaliu tablourile care-i atrag atenţia în mod plăcut, sau, din păcate contaminate de viruşii descompunerii adevăratelor valori umane. Ben Todică, artistul-muncitor, călătorind peste mări şi ţări cu mijloace de transport sofisticate, moderne (maşină, tren de mare viteză, avion), minte luminată care operează cu maniere subtile de interpretare a realităţii actuale, suflet deschis, fin observator şi cunoscător al vieţii popoarelor pe mapamond. Prin întâlnirea celor doi a apărut o carte, după opinia noastră, un “caz“ în peisajul prozei româneşti, care îi parafează pe autori ca scriitori care se mişcă liber, cu o dezinvoltură a simplităţii ce nu trebuie confundată cu absenţa esenţei, ci din contra este calea iscusită de acces la izvorul cristalin al rădăcinilor unui popor.

Se observă la cei doi scriitori un nonconformism, atât în viaţă “mă simţeam în largul omului liber scăpat din închisoare, a calului scăpat în buiestru din frâu“ (Pavel Rătundeanu), “aveam acasă mai multă libertate“ (Ben Todică), cât şi în scris. Nu se supun unor canoane, de orice fel ar fi ele, ci povestesc firesc întâmplări din viaţa lor, din realitatea imediată, colorându-le afectiv, dându-le fie o conotaţie negativă, ori una pozitivă, admirativă.

Incertitudinea încadrării tipologice tematico-narative a cărţii, nu-i ştirbeşte totuşi coerenţa interioară, unitatea subcontextuală. După George Anca, volumul este un roman: “Tiradele şi personajele lui Pavel ambiţionează romanul creşterii lui la umbra replicilor centaurului româno-australian“. Cartea poate fi considerată roman social (fapte, trăiri, relaţii interumane, acţiunea desfăşurându-se în principal în două orânduiri sociale – socialism şi capitalism…), roman istoric (referiri la toate perioadele istorice şi conducători…), roman de atmosferă şi moravuri… “o viaţă aşa cum a fost”, roman autobiografic ori un jurnal, memorii, mărturisiri… Din punctul nostru de vedere, volumul este o monografie a sufletului românului adevărat, cu conştiinţa nepătată, cu dorinţa lucrului bine făcut şi cu rost, întru împlinirea menirii cu care a fost trimis pe-acest pământ. În opinia autorilor, “scrierea este o rugăciune“, iar “pâinea şi pacea sunt liturghia luminii“. Totul este prezentat sincer, fără exagerări, fără ficţiune, fără artificii meschine; totul este trecut prin propriul filtru, acela asemenea sitei celeste, prin care norii îşi cern fulgii de nea ori stropii de ploaie pentru a hrăni pământul roditor. “Istoria este cea trăită, neinventată, istoria-poveste frumoasă e dintr-al nostru colţ al ţării, ţară,pe care o am cum rar alţii o au. Doamne, dar eu o am cu aur cenuşiu strecurat de luminat şi curat, o am cu folclor şi oameni destoinici, cu oameni de aur, oameni măsură a lucrurilor, oameni potriviţi la locul şi timpul potrivit, sfinţiţi de năstruşnicia lor, câştigată de şcoala urmată, ca şcoală dincolo de şcoală pentru a se ridica de pe orizontală pe verticală întru răsit de soare şi binecâvântate a ceea ce-i iubire, drept de înviere“. (Pavel Rătundeanu)

Autorii dovedesc o foarte bună memorie a amănuntelor, uimitoare putere de analiză, cartea distingându-se printr-un biografism autentic, constituit în mare parte din confesiuni sincere, mărturii relevante pentru înţelegerea demersului lor literar. Remarcăm la Ben Todică stilul concentrat, exprimarea rafinată, fină, interpretarea pertinentă fenomenelor lumii contemporane, şi nu numai, cu trimiteri exacte la fapte şi oameni, punând punctul pe I (mare). Pavel Rătundeanu face dovada clară a unei asimilări în timp de vaste cunoştinţe din literatura română şi universală, din istoria şi geografia ţării şi lumii, din cultura neamului românesc, dar îşi dezvăluie cu francheţe sumedenie de trăiri existenţiale, familiale, sociale, profesionale. Cu prezenţă de spirit şi acuitate mentală a glăsuit cuvinte pline de lirism şi muzicalitate, aşa cum i-au fost încrustate cu litere de aur în propriu-ul ADN.
Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: “Căutând după mere” România Profundă” →