Inima ta curată preface iubirea în balsam,
Zorii de basm mă înconjoară ca o catapeteasmă
Pasul tău de înger este pentru mine psalm
Iar glasul tău, mirific colț de rai care mă cheamă.

La cât îmi ești de dragă mi-e teamă că te pierd,
Tu care ești lumina și sensul vieții mele
În templul cu pilaștrii din vise vreau să te dezmierd
Pe tărâmul promis de dincolo de stele.

Tril de violine este șoapta ta, naiadă,
În adieri zefirul te scrie în poeme
Amurgul diafan îți cântă a dragostei baladă
Dintr-ale paradisului ceruri boeme.

Raza mea de soare, dulcea mea ispită,
În culori de azur te-a pictat focul din șemineu
Și al nostru crâmpei profan de dragoste dospită
Sfânta icoană ce ne va călăuzi mereu.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

8 aprilie 2019

Încerc să păstrez lumina în clepsidre,
Cu ale ei culori să zugrăvesc delirul
Pe azurul cerurilor anhidre
Șevalet mi-e marea, pensulă zefirul.

Pictez lumina de iubire și fiori,
Pe stalactitele de rouă din caverne
Le acopăr apoi cu partituri de flori
Și poeme-n alăută apoi voi cerne.

Am putut răpi culorile iubirii,
Ce se jucau la găoacea unei raze
Și-mi cântă versul în sacre alchimii
Ceasul neființei mele-l inversează.

Iubesc lumina unui întuneric fecund,
Și culorile nescrise încă în Talmud
Cu o făclie în sorgintea luminii mă ascund
Nici muzica tăcerii nu vreau s-o mai ascult.

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

5 aprilie 2019

Zori fără chip îmi mai umplu o călimară,
Cu azurul de mir al cerurilor vasale
Să scriu în vederi versul care a-nceput să doară
Pe ale nefiintei mele file feudale.

Zorii fără chip îmi sunt o carte fără file,
Vreau să o trăiesc în găoacea unei raze
Cu penelul te-as înșela-n idile
Să-ți simt talmudul cum reverberează.

Zorii fără chip mă scriu ca-ntr-o poveste,
Petrecută-ntr-un castel din visul sidefat
Aflat la marginea boltilor celeste
Dintre Fat Frumos și o fată de împărat.

Iubirea lor fierbinte-a poezie,
Se prefăcu în muzica luminii
Unui legamant scris în divină reverie
Trăit cândva de eruditi în alchimii.

Două pahare goale sunt acum pe masă,
Doi menestreli mai cântă-n legea lor
Țigara îmi mai mîngâie speranța rămasă
Iar noaptea grea pare că trece mai ușor.

Paharul meu și-al tău mai zac pe masă goale,
Precum sunt sufletele noastre acum
Incapabile noroiul să îl spele
Incapabile să își găsească propriul drum.

Două pahare ne-au rămas de la destin,
Și o sticlă ce stă goală lângă masa grea
Suntem pe post de pradă la al iadului festin
Nu-i cere timpului să ne trateze cicatricea.

Nici ospătarul nu mai vine să ne-ntrebe,
Dacă mai vrem de viața noastră să uităm
Suntem în iad demult deci nu te teme
Alte porți închise nu o să mai căutăm !

—————————–————————

Cristian Gabriel VULPOIU

25 martie 2019

Foile nescrise din sufletul meu,
Cu glas de clopot penelul să le scrie
La liră precum odat` un semizeu
Arătându-și sacra măiestrie.

Mă înfirip în neființa ta,
Naiadă, până dincolo de abis
Unde a apus eternitatea
Iar sensul vieții nu-i decât un vis.

Visez cum din clepsidră curgi spre mine,
Cel ce sunt profanul din tenebre
Cel ce nu are temple să se-nchine
Și-i sunt colinde odele funebre.

Glasul tău e visul ce mă doare,
În țipăt de pescăruș damnat
Pictând în zbor un răsărit de soare
Pe șevaletul unui curcubeu de jad.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

19 martie 2019

Trupul tău, cântat de atâția menestrei,
Și visat în nopțile de foc de trubaduri
A găsit ale iubirii prea ascunse chei,
Tu ai fost raiul printre atâtea iaduri.

Ai câștigat războiul cu moartea prin plăceri,
Și sângele l-ai transformat în primăvară
De altfel, multe redute tu vei cuceri
Transformându-te în luceafărul de seară.

O, tu, Zarază, o eroină-ntre femei,
Jos pălăria-n fața ta, dorit-o,
Ne-ai învățat care este al vieții temei
Că-n viață este bine să fii și incognito.

Din trupu-ți spăimântat dar totuși suav și cald,
Pe bărbați tu i-ai lăsat de și-au făcut velință
Buzele-ți dulci, sclipirile de smarald
Cu bine ți-au dus la sfârșit sacra sentință.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

15 martie 2019

La focul viu și visul arde,
Cu neființa mea cu tot
Sărutand clipe bastarde
În șoapte tainice de clopot.

La focul viu arde iubirea,
În nenoroc până la sânge
În talazuri plânge nemurirea
Soarele în chingi mă strânge.

La focul viu aștept izbăvirea,
Din fiecare picătură de neant
Nu pot spre tine ridica privirea
Am egoul mult prea bacant.

La focul viu, mă aștept pe mine,
Eterna singularitate
O celulă în noianul de suspine
Al prea profanelor păcate.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

11 martie 2019