P I E T R E … D E… P A L A T
Mi-am scăldat inima pe malul cu sălcii
Dar de pudoare nu m-am dezbrăcat,
M-am dezbrăcat de pietrele din suflet
Le-am aşezat pe mal, sub formă de palat.
Din stuful des mi-am făurit un fluier,
Şi am cântat din nefiinţa lui,
Din vechile păduri şi câmpul plin de stuhuri
Prin ceaţă se vedea un ochi al nu ştiu cui.
Era o seară de tristă-nsingurare,
Pe rătăcite drumuri a vechilor câmpii
Pe buza de lumină se aşterneau doar neguri
Şi tropote de viaţă şi plâns de bidivii.
Era un călăreţ venit din altă lume,
Buimac la suflet şi cu chip rebel
Cu ochii în orbite şi chinuit de viaţă
Scăpase de curând din turnul lui Babel.
Mă chinuia acum năprasnică dorinţă
Să îl trezesc la viaţă în sfârşit
Dar mi-era teamă că nu-i de trebuinţă
Că orbii nu au gloanţe, trăiesc prin pipăit.
O frică mă cuprinde de glasu-i mortuar
Putea să fie domn sau poate un tâlhar,
Dar i-am întins o mână spre ochiul sănătos,
Cu degete de sânge mă prinse bucuros.
Era ascunsă-n el zadarnică dorinţă
Scotea din suflet un urlet înfundat
L-am aşezat cu grijă pe dalele de piatră
Şi fluierul şi el s-au stins lângă palat.
——————————-
Carmena BAINTAN
Baia Mare
21 noiembrie, 2018