A fost o vreme crudă, de urgie,
ce-a pângărit atâtea caractere
ce şi-au plecat genunchii sub prostie
ca să trăiască sau să facă-avere.

 

A fost o vreme a nefericirii
care-a vârât în noi cu biciul frica,
o vreme-n care se-nmulţeau martirii
fiindcă domneau invidia şi pica.

 

A fost o vreme de sălbăticie,
când ne-am trezit direct în evul mediu,
într-o nemărginită sărăcie,
lipsiţi de-orice speranţă şi remediu.

 

A fost o vreme care se repetă,
puţin fardată , dar la fel de-absurdă,
fiindcă aceiaşi mafie procletă
şi azi la cârma ţării noastre zburdă !

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

De la sfârşitul anului acela
a început cumplita şi tembela
domnie-n care n-au domnit desculţii,
ci trădătorii josnici şi inculţii.

 

Analfabeţii, leneşii, tâmpiţii
şi impostorii măcinaţi de-ambiţii,
toţi cei cu mintea doar cât un grăunte
au fost de-odată propulsaţi în frunte.

 

Inteligenţa ţării, crema, floarea
a cunoscut canalul şi-nchisoarea,
a fost ucisă fără nicio milă
de dictatura cea mai imbecilă.

 

Călăii ţării au distrus cu ură
tot ce-a-nsemnat credinţă şi cultură,
n-au cunoscut ce-i dragostea de frate,
şi-au bătut joc de sfânta libertate.

 

Mai sunt şi astăzi printre noi de-aceia
care făceau ce le spuneea “ Scânteia.”
Se-ascund sau ies triumfători în faţă
cu-aceeaşi ură şi cu-aceeaşi greaţă.

 

Ştiind c-avem memoria prea scurtă
superiori şi cruzi ne bat pe burtă
şi râd de noi din vile şi palate
trufaşi şi mulţumiţi că au de toate !

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Trufaşii şi şmecherii noştri ciocoi
n-au timp ca să vadă ce chin e în noi,
că ţara-i pe ducă şi zace-n nevoi.

 

Sunt aşi în palavre. Magiştrii-n minciuni
surâd şmechereşte când sunt moţiuni,
urlând că nu-s alţii să fie mai buni.

 

Ce-i drept, sunt canalii, dar nu-s proşti deloc
şi-au fost înzestraţi cu parşivul noroc
ce face cinstit dintr-un mare excroc.

 

N-au milă de ţară, de bietul popor
ce crede prosteşte în dragostea lor
în vreme ce dânşii se-mbuibă de zor.

 

În splendide vile trăiesc în huzur
o viaţă lipsită de orice cusur
sfidând sărăcia ce creşte în jur.

 

Nu văd că poporul, atât de bolnav
în urma domniei imperiului slav,
mai are puţin şi devine iar sclav.

 

Sau văd, dar în fond asta şi urmăresc
când fără de jenă mereu ne prostesc
spunând cât de mult ei de fapt ne iubesc.

 

Cumplite năpârci an de an am ales,
dar încă se pare că n-am înţrles
că ce-am semănat pân’ la urmă-am cules !

 

Mai e încă vreme şi încă putem
scăpa de cumplitul şi crudul blestem
de-a fi obligaţi doar otravă să bem.

 

Sfârşitul domniei acestor despoţi
atît de corupţi, de pătaţi şi de hoţi
a fost totdeauna şi e în noi toţi.

 

E vremea ca imnul să vi-l ascultaţi
şi din somnu-n care dormiţi ca drogaţi
cuprinşi de mânie să vă deşteptaţi !

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Urmașii noștri nu vor înțelege
momentul tragic al acestei nații
când oameni de nimic și fără lege
au umilit atâtea generații.

 

Aceste cinci decenii de rușine
vor fi în cartea țării ca o pată,
o pagină ce nu se va reține
și nu va fi-nțeleasă niciodată.

 

Tăcerea noastră, tragica răbdare
și frica devenită lașitate
vor fi etichetate ca trădare
de cei ce vor trăi în libertate.

 

Și fără milă ne vor da uitării
spunând : A fost o epocă barbară
când au trăit întru rușinea țării
niște strămoși ce-au meritat să piară !

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

De mii de ani ne-au fost săraci străbunii,
dar nu au acceptat ca-n tronul Țării
să urce ticăloșii și nebunii
și slugile hidoase-ale-mpilării

 

Am fost săraci, însă făceam virtute
din cinste, adevăr și demnitate
și toate conștiințele vândute
erau din viața noastră spulberate.

 

Acum cei care-au pactizat cu crima
sunt apărați în sferele puterii
de dragostea prostească și de stima
celor ce stau gemând printere mizerii.

 

Suntem sleiți de-o nefirească boală
ce ca un cancer viețile ne curmă,
căci sărăcia noastră e morală,
iar comportarea noastră e de turmă.

 

Murim săraci de lipsă de voință
însă suntem bogați în lașitate.
Ne batem joc de țară și credință,
în timp ce viața tot la fel ne bate.

 

Și ni s-a dus în toată lumea buhul
că suntem un popor ce rabdă totul,
un neam de resemnați săraci cu duhul
care își dau ticăloșiei votul.

 

O sărăcie cruntă ne doboară,
că pe săraci nici nu mai poți să-i numeri,
dar toată lumea din această țară
surâde strâmb și dă stupid din umeri.

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Cât credeți c-o să suportăm
urgia voastră ? Să răbdăm
noi umilinți
târându-ne mereu cuminți ?
Chiar nu vă e teamă deloc
că ura poate lua foc ?

 

Și neclintiți și farisei
sunteți mai răi decât acei
care s-au dus,
fiindcă aveți ceva în plus :
ei erau proști și semidocți
pe când voi sunteți mult mai docți !

 

Dar nesătui, ca niște corbi,
ați devenit cu timpul orbi
și nu vedeți
că omul n-are două vieți
și că-n aceasta, în curând,
nu va mai fi nici prost nici blând !!!

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Noi înlăuntru, în tremur isteric,
privim cum Moartea aprinde feeric
magice torțe de întuneric.

 

Cuprinși de panică, cu disperare,
ne îmbrâncim, ne călcăm în picioare
spre-a ne ascunde de-a ei sărutare.

 

Căci de ne-atinge cu negrele-i plete
nu ne mai pasă că foame și sete
au îndurat ale noastre schelete.

 

Oricât de tragică ne pare viața
nu vrem ca Morții să-i vedem fața
știind ce șubredă ne este ața.

 

Și în neliniștea de spaime plină,
din a speranței cumplită ruină
privim cum bezna dă buzna-n lumină.

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Ce-am avut și ce-am pierdut
și ce oare-am câștigat
după ce ne-am abătut
pe la pomul lăudat?

 

Zdrențele care ne rod
rănile ce-n gânduri ard
se transformă în năvod
ce ne strânge din hazard.

 

Cu grumazul schingiuit
și-având visurile-n ghips,
ni se pare c-am sosit
primii în apocalips.

1992

————————————–

Anatol COVALI

București

Chiar de-or să-ncerce botniță să-mi pună
eu voi urla la dânșii printre dinți :
Lume nebună, nu mai fi nebună
și nu te mai tot vinde pe arginți !

 

Prea mult neant mereu ne înconjoară
ca să ne dăm întruna cei mai mari.
Suntem un biet popor și-o biată țară
ce călărim de-o vreme pe măgari.

 

De tot ce-a fost de rasă și pur sânge
ne-am bătut joc și-apoi ne-am lepădat.
Am avut har în a lovi și-a frânge,
în a spurca tot ce era curat.

 

Uitați-vă în jur. Nu vă-nspăimântă
atâta murdărie la un loc ?
Dacă vă e această Țară sfântă,
de ce cu-a ei iubire faceți troc ?!…

1991

————————————–

Anatol COVALI

București