Anatol COVALI: Stoluri

Stoluri

 

La-nceput numai stoluri de vise,
bucurii ce ţin sufletul treaz,
când iubirea culege narcise
dintr-o inimă-arzând în extaz.

 

Mai apoi mii de gânduri în stoluri
ce-şi fac cuiburi în sufletul plin
de noroaie, dar şi de pârjoluri
care-n grabă cenuşă devin.

 

Deodată ţi-e inima tristă
când priveşte ai vieţii cocori
părăsind un trecut ce există
doar în scrumul întâilor zori.

 

Şi vin clipe. Nu stoluri, ci una
câte una, speriate că văd
că şi-n sufletul tău e furtuna
care-n inimă face prăpăd.

————————————–

Anatol COVALI

București

25 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Trenuri

Trenuri

 

Ce de trenuri ! În iureş năvalnic
halta mea o ignoră pe rând,
când mă văd aşteptând, trist şi jalnic,
ale ploilor bice-ndurând.

 

Mi-a rămas o speranţă. Acarul
mi-a şoptit că există-un triaj
unde-aşteaptă plecarea marfarul
ce pe şine devine miraj.

 

Va opri?… Sau în chip de nălucă
am să-l văd cum se pierde în zări
nedorind aşteptarea-mi s-o ducă
şi s-o lase într-una din gări.

 

Mai aştept… Trenuri trec… Somnul vine
şi adorm obosit, pe peron,
visând cum zboară-n iureş pe şine
trupul meu prefăcut în vagon.

————————————–

Anatol COVALI

București

24 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Prezenţă

Prezenţă

 

Câtă-ncântare fulgeră-n mine
când din iubire îmi fac nucleu
din care iese şi-n care vine
fără odihnă chiar Dumnezeu.

 

Îi simt prezenţa în respiraţii,
I-aud în sânge glasul divin,
prin orice fibră trece-n vibraţii
luminând noaptea-mi cu-al Său senin.

 

Suflă în norii ce-mi umbresc bolta,
mângâie tandru noii mei zori
şi îmi zâmbeşte când în recolta
ce-mi creşte-n suflet mângâie flori.

 

Nu lasă răul să mă înhaţe
ca de durere să fiu înfrânt.
Când trist mă vede, mă ia braţe
şi mă îndeamnă să râd, să cânt.

————————————–

Anatol COVALI

București

23 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Barbarii

Barbarii

 

Ne-a răpus năvălirea barbară
a cumpliţilor monştrii ce vor
să prefacă-n arşice o ţară
şi în umbre un tragic popor.

 

Se peridă spre culme nimicuri
părând miei, dar având colţi de lup,
parvenind prin furt şi şiretlicuri
şi-ahtiate să sfârtece-n grup.

 

Cea mai rea şi-ordinară scursură
a acestui neam bun şi umil,
dintr-o vreme ne scuipă cu ură
mârâitul mereu inutil.

 

Nu le pasă de tragicul geamăt
scos din lacrimi de trişti pui de lei
şi ignoră revolta în freamăt
fiindcă-ntruna se cred dumnezei.

————————————–

Anatol COVALI

București

22 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Vin din contrarii

Vin din contrarii

 

Vin din contrarii pentru-a mă cerne
în noi atracţii şi să resping
umbrele care devin eterne
dacă lumina-n trecere-ating.

 

Am în nucleul fierbinte spaţii
în care creşte un viu frământ
într-o risipă de noi vibraţii
din altă lume, din alt pământ.

 

Trecerea scurtă, plină de-oprelişti
va fi risipă spre infinit
ca să rodească în noi privelişti
din anotimpul înmugurit.

 

Nu-mi pasă noapte de-a ta scânteie
când ştiu că drumul spre veşnicii
va fi o lungă cale lactee
care sub paşii-mi va străluci.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Pândă

Pândă

 

Aspră mustrare toarsă-n privire,
scrâşnet amarnic de trist regret
că-ncet alunec în risipire
şi nu-s în stare să mă repet.

 

Arderea vie piere-n cenuşă,
clipe bătrâne în cârje vin,
iar resemnarea ca o căpuşă
îmi soarbe vlaga şi-mi dă venin .

 

Ceasul din urmă-i tot mai aproape,
corbii lui negri îmi dau ocol
în timp ce-ngheaţă lacrimi sub pleoape,
iar prin artere curge nămol.

 

Mi-a dat destinul o grea osândă
când în tranşee-adânci m-a vârât,
primind porunca de-a sta la pândă
fără să spună de ce şi cât.

————————————–

Anatol COVALI

București

20 octombrie, 2018

 

 

Anatol COVALI: Doar aici

Doar aici

 

Undeva o să-mi continui mersul
întrerupt ca să mă întrupez
şi să înţeleg că universul
are-aici clocotitoru-i miez.

 

Viaţa are-alt sens în alte sfere,
alte forme şi dimensiuni.
Doar aici, cu marea Sa putere,
Dumnezeu a-nfăptuit minuni.

 

Voi pleca sorbit de constelaţii,
caerul luminii să îl torc,
dar cât timp am să colind prin spaţii
voi visa mereu c-o să mă-ntorc.

 

Ştiu că iar voi hohoti-n durere,
că voi sta-n genunchi adeseori,
dar nu-mi pasă dacă e-nviere
clipa când te naşti în loc să mori.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Sevă

S E V Ă

 

Stropi de lumină picură norii
când pe-a mea boltă se înghiontesc
şi dacă-n noapte mişună zorii,
de-un timp îmi pare că e firesc.

 

Nu mă mai miră că sunt un altul
care se simte-n mine stăpân,
în zbor frenetic schimbându-mi saltul
şi-n flori superbe stogul de fân.

 

Stinsele mucuri sunt mândre ruguri
care-şi înalţă arderea-n cer,
ca niciodată de-acum în cruguri
să nu mai fie umbre şi ger

 

Codrii-s un foşnet de bucurie
apele cântă, aeru-i plin
de tari miresme şi armonie
când nu ştiu dacă plec sau revin.

————————————–

Anatol COVALI

București

18 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Împrimăvărare

Împrimăvărare

 

Dintr-o vreme mă simt ciocârlie
şi spre-azururi mă-nalţ într-un zbor
care poartă-n arìpi armonie,
iar în plisc o mlădiţă de dor.

În văzduh mă doresc curcubeie
ce ar vrea să-mi devină veşmânt
şi din slavă chiar Calea Lactee
se oferă să-mi fie pământ.

Trupul meu nu mai dârdâie-n geruri,
simt în gânduri un foşnet de glas
ce-mi descrie imensele ceruri
unde-odată voi face popas.

Şi în inima mea mii de ruguri
din lumina speranţei se-aprind
când pe ramuri,din noii mei muguri
albe flori privesc lumea zâmbind.

————————————–

Anatol COVALI

București

17 octombrie, 2018

Anatol COVALI: Viaţa

Viaţa

 

Viaţa hărăzită de ursită
ca un bloc de marmură-i mereu
pentru-a fi cu patimă cioplită
până când se-ajunge în nucleu.

 

Viaţa care este o părere,
şi-n neant se spulberă oricum,
seamănă mai mult c-o adiere
şi-o cărare-n loc de-un mare drum.

 

Viaţa-n care nu schimbăm o iotă
şi-o trăim aşa cum ne e dat,
uneori ne pare o golgotă,
alteori rai binecuvântat.

 

Viaţa – dar divin sau o năpastă,
când cu gândul Său, Cel drept şi Sfânt,
a creat-o din a morţii coastă !…
Suflet întrupat ori doar pământ ? …

————————————–

Anatol COVALI

București

16 octombrie, 2018