MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ
Mi-am pus cătuşe singur şi-am intrat
în temniţa tăcerii absolute,
ca să nu fiu vreodată numărat
în şirul conştiinţelor vândute.
N-am vrut să fac concesii, să mă vând
cântându-le mai marilor osana,
dar nici n-am îndrăznit să ies din rând
spre-a-i înfrunta, sfidându-le prigoana.
M-am resemnat să pier necunoscut
decât să pângăresc a Muzei slavă
şi cu întreg poporul am băut
a umilinţei josnică otravă.
De câte ori n-am plâns cu-amar regret
pe foile încinse de durere,
când ucideam în mine pe poet
peceltuindu-i versul cu tăcere!
Dar în destinul meu cumplit, de sclav,
în resemnarea-mi jalnică şi crudă
n-am acceptat nicicând să fiu mârşav
şi poeziei mele să-i fiu iudă.
9 februarie 2019
Pereţi
De la acest perete-n faţa cărui
mirarea mea a-ncremenit pe loc,
urmează să încep de-abia să stărui
să aflu în ce parte adevăru-i
şi unde s-a ascuns al meu noroc.
Perete strâmb, cu uşile zidite,
înalt cât infinitul, lung cât el,
pe care-atârnă trupuri de ursite
urâte, umilite, zdrenţuite,
ucise în al timpului flagel.
Aş vrea să ştiu dacă în partea-ascunsă
sunt tot atât de multe cicatrici,
dacă şi-acolo viaţa e străpunsă,
dacă speranţa-i de-ndoieli împunsă,
dacă răsună lovituri de bici.
Să stărui pentru ce şi pentru cine?
Căci adevărul n-am să-l ştiu nicicând.
Şi cum să stărui când, din vechi ruine,
aud cum gânduri cenuşii în mine
se zbat, un nou perete ridicând ?!..
10 februarie 2019
La infinitiv
A te naşte şopârlă
şi-a visa zboruri lungi,
a fi numai o gârlă
când vrei fluviu s-ajungi,
a fi murmur sau şoapte
când tumult te visai,
a fi mugur când coapte
împliniri aşteptai,
a te zbate în ură
tu, al dragostei sol,
a fi colb, a fi zgură,
a rămâne nămol,
a ucide în tine
ne-ncetat orice vis,
a muri de ruşine
lângă visul ucis,
a cădea totdeauna
când doreşti să te-nalţi,
a fi veşnic totuna
cu aceiaşi ceilalţi,
a trăi toată viaţa
ciomăgit şi învins,
a ascunde că greaţa
uneori te-a cuprins,
a-ntocmi din zăvoare
al speranţelor grind,
a răbda-n resemnare,
a te naşte murind…
8 februarie 2019
Esenţa vieţii
Fiecare om e o cometă
sau un fulger care-n univers,
iar şi iar, sclipirea şi-o repetă,
dar în altă parte şi-n alt mers.
Continue reading „Anatol COVALI: Esențe lirice (versuri)” →
