Alţii vin în locul de plecare,
care este numai viitor,
repetând mereu, cu-nfrigurare,
orişice cădere şi-orice zbor.

Renăscuţi din seve-ajunse umbre
le împrospătăm cu noi trăiri,
când strălucitoare şi când sumbre,
după cum zburăm prin împliniri.

Noi suntem de fapt fluidul vieţii,
care doar prin moarte este pur,
tot aşa cum zorii dimineţii
ies plini de lumină din obscur.

Orice moarte este-o primenire,
o sămânţă care va rodi
pentru nesfârşita înnoire
a nemuritorului a fi.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 aprilie 2019

Ca să poţi sta la sfat cu nemurirea
eşti obligat să mori din când în când,
dar în acel moment să nu-ţi pierzi firea
cu toate că oricând e prea curând.

Să-ţi fie prăbuşirea verticală
şi aripile-ntinse spre senin,
căci orice-ngenunchere e fatală
pentru-ntruparea noului destin.

Chiar dacă în ursită-ţi e cutremur
şi stâncile durerii te strivesc,
să nu se vadă-n ochii tăi un tremur
sau altceva ce poate fi lumesc.

Fii Dumnezeu în orice încercare
şi lasă-i Lui plăcerea de-a fi om
oprit să-şi stingă setea în izvoare
sau să-şi aline foamea din vreun pom.

Atunci vei trece dincolo de lume,
nerăbdător ca iar să te întorci,
sortit să împlineşti ceva anume
şi firul nesfârşirii să îl torci.

————————————–

Anatol COVALI

București

20 aprilie 2019

Un ieri din ce în ce mai plin de sine,
căci tot ce e şi vine-n el încape,
sortit ca-n ale vremurilor mine,
spre a-şi afla prezentul, să tot sape.

Căci începutul din sfârşit începe
mereu într-o continuă rotire,
pentru-a putea-nţelege şi percepe
firimitura sa de nemurire.

Nu ştim nimic şi nu vom şti vreodată
de când şi până când şi până unde
e hărăzită viaţa să se zbată
în moartea zbuciumatelor secunde.

Cine ne-adună, cine ne desparte?
De ce e totu-nvăluit în ceaţă?
Şi-apoi e viaţa viaţă sau e moarte,
care de-abia prin moarte va fi viaţă?!…

————————————–

Anatol COVALI

București

19 aprilie 2019

şi nu mai este
loc pentru un peste

oricât ar vrea nevolnica silinţă.

Prea-i plin paharul
vieţii cu amarul

strâns în atâţia ani de suferinţă

de când în bezne
ne-au legat de glezne

cu lanţuri ce insultă-orice fiinţă.

O ne-ndurare
fără-asemănare

ne-a frânt mândria şi-ultima voinţă

şi-ajunşi fărâme
nu ne mai rămâne

decât să vomităm în conştiinţă.

Şi totuşi, iată,
şi mai mult se poate,

căci răbdăm totul din obişnuinţă!

————————————–

Anatol COVALI

București

18 aprilie 2019

Dumbrăvile sunt mute.
Nici păsări şi nici ciute.

Doar lupii resemnării, urlând prelung, mă vor.

De-atâtea dese-averse
potecile sunt şterse

şi nu mai găsesc drumul spre ultimul izvor,

ce-n loc de apă lină
vărsa zglobiu lumină

care avea într-însa ceva răcoritor.

Pe unde-o fi bordeiul
care mi-a fost temeiul

şi-unde cioplit-am aripi întâiului meu zbor?

Acum mi-am făcut casă
şi chiar dacă-i frumoasă

tânjesc timpul în care păream un cerşetor,

iar ploaia de regrete
trezeşte-n mine-o sete

în care-i doar risipă şi arşiţă de zor!

————————————–

Anatol COVALI

București

17 aprilie 2019

Unde pieriră
şi se risipiră

clipele care-au tins spre-un apogeu

din culmea cărui
mie să mă dărui

spre-a fi în tot şi-n toate corifeu?

Multe-s pierdute
sau neîncepute

fiindcă mi-a fost întruna greu la greu,

că totdeauna
am fentat furtuna

şi-am stat ascuns, speriat, în eul meu…

De-aceea anii
mi-s atât de stranii,

rămaşi la stadiul prim, de minereu,

o biată stîncă-n
care, sperând încă,

din când în când, ciopleşte Dumnezeu !

————————————–

Anatol COVALI

București

16 aprilie 2019

sublimă
doar când ritm şi rimă

te-ncorsetează-n veşnicie.

În trudă
sclavul tău asudă

cioplind c-o sfântă frenezie

cuvinte
care să te-alinte

cu a iubirii gingăşie.

Dar toată
truda-i zbuciumată

e doar ca să-ţi aducă ţie

altă iubire
ce s-admire

clipa de mare bucurie

pe care-o are
doar cel care

în a ta lume întârzie.

————————————–

Anatol COVALI

București

15 aprilie 2019

şi nu doresc aceasta
chiar dacă pentru asta

dau bir câteodată demonicului chin.

În mine se înfruntă
c-o disperare cruntă

săracul mult cu foarte bogatul meu puţin

şi-n luptă nu ştiu mila
atracţia şi sila

aşa cum fără ură-n iubire nu-s deplin.

Îmi hohoteşte hăul
de binele şi răul

prin care trec adesea când crunt şi când blajin,

cu disperarea-n braţe
gata oricând să-nhaţe

speranţele ce poartă cununi de flori şi spini.

Chiar Sufletul în mine
neîncetat devine

când cupă cu licoare, când cupă cu venin.

————————————–

Anatol COVALI

București

13 aprilie 2019

Printre dihănii
de prezent trec sănii

de amintiri, cântând prelung cling, cling…

Pierdut în zloată
de dureri dau roată

destinului care a fost un ring,

plin de speranţă,
şi de cutezanţă,

dorind ca ţelu-n treacăt să-l ating…

Se face noapte-n
gânduri şi în fapte

şi că-i târziu încep să mă conving…

Nu-i cu putinţă
nici o biruinţă,

atâta timp cât stelele-mi se sting…

La ultima mea vamă-s
şi mi-e teamă

întredeschisa uşă s-o împing!…

————————————–

Anatol COVALI

București

14 aprilie 2019

Fără de vis
aş fi ca-ntr-un abis

unde n-ar fi nici soarele, nici luna,

ci doar, imens,
un întuneric dens

lipsit de sens şi-amar ca mătrăguna.

Cum aş putea
trăi făr’ de-a visa

că vii şi-atunci când şuieră furtuna

şi că râzând
de straniul meu gând

mă laşi să te zidesc, să-ţi pun cununa

plină de spini
pe care, fără vini,

s-o porţi de dragul meu tu, blânda, buna

ce-n multe-ai fost
desăvârşitul rost,

şi unică-ai rămas întotdeauna.

————————————–

Anatol COVALI

București

12 aprilie 2019