Alexandru NEMOIANU: Șoaptă de suflet

Cu emoție am recitit cartea Profesorului Pavel Panduru despre Almăj și devenirea lui istorică. (Pavel Panduru, Monografia localității Prigor, Editura Timpul, Reșița, 2000). Cartea își păstrează importanța,ca document dar și prin mesaj.
Profesorul Pavel Panduru, pentru cei care iubesc Țară Almăjului, este o noțiune. El este unul dintre cei care fac cu putință prezentul și dezvăluie trecutul unui colț de Rai, care este Țara Almăjului. De fapt întreaga existența a Profesorului Pavel Panduru se poate aduna sub semnul dragostei pentru Almăj. Și cartea pe care Domnia Sa ne-o înfățișează nici nu este altceva.

Această carte este, sub semnul informației, un foarte solid și convingător îndrumar privind geografia, economia, fizionomia socială și istoria semnificativă a unei “țări” românești. Bibliografia folosită este impresionantă și dovedește probitate și dedicație profesională. În același timp cartea înfățișează cum destinul unui colț de țară izolat s-a alcătuit în istoria Românească, cum s-a petrecut, cum a fost cu putință acest fenomen, care este miracolul unității Românești.
Cartea lui Pavel Panduru este răspuns și explicație a acestui miracol și această carte mai înseamnă ceva pentru ziua și clipă istorică pe care le trăim.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Șoaptă de suflet” →

Alexandru NEMOIANU: Declinul unei reviste din Almăj

De mai multe decenii colaborez cu articole la diferite periodice din țară, din Statele Unite și din Canada. Aceste colaborări au fost, în cele mai multe cazuri, ocazionale. Dar în câteva, sau mai exact cu câteva dintre publicații, am avut legături permanente și chiar de “suflet”. Una dintre ele am considerat-o că fiind parte din “casă”. Am căutat să ajut, am căutat să laud, am contribuit material, am făcut cam tot ce pot pentru ea, am influențat favorabil către ea prieteni.

Am fost îndurerat atunci când cel care o întocmește nu a primit anume credențiale pe care, în continuare cred, că le-ar fi meritat (i.e membria in Uniunea Scriitorilor). În asta am văzut tratarea lui cu superbie de către grupuri care se considerau “elitiste”. După părerea mea, o revistă locală și care promovează identitate locală, merită acreditări cuvincioase. Dar nu a fost așa. Acestea fiind spuse cu sinceră durere și mâhnire am văzut maniera în care acea revista a început să decadă și deci să confirme lipsa de încredere cu care a fost tratată.

Întemeietorul revistei a dat disproporționat credit uneia dintre colaboratoare. Iar acest credit s-a datorat unor sentimente care aveau acoperire doar până la un punct și categoric fără legătură cu valoarea literară. Mai răspicat, sentimentelor paterne. Oricum din acel moment revista a început să găzduiască materiale fără legătură cu scopul ei și să prezinte elogios lucrări, din punct de vedere al valorii literare, îndoielnice sau încă mai rău; versificări rudimentare. Încă mai dramatic, personalități ale scrisului bănățean și românesc și încă mai exact, cel mai de seama prozator bănățean și care este din zona, a fost marginalizat ; o manifestare de lipsa de bună cuviință.

În același timp revista a început să promoveze scrieri ale celor care, în imaginația fondatorului revistei, ar fi putut promova cariera persoanei pomenite mai devreme. Chiar și acest servilism putea fi înțeles, iarăși, până la un punct. Dar pragul toleranței și înțelegerii pentru sentimentele paterne a fost trecut în momentul în care “revista” a refuzat publicarea unor “opinii” alternative privind materiale ce le-a găzduit sau patronat. Poate fără intenție, poate cu bună intenție, poate din ignoranța, poate din trufie stultiara, revista s-a înfundat devenind un manifest de promovare. Deci practic s-a auto eliminat dintre revistele credibile și demne de respect. Păcat!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

5 februarie 2018

Alexandru NEMOIANU: Despre Dragostea de Țară

Există în momentul de față două tendințe, am putea spune încă mai exact, două ispite, de-a stânga și de-a dreapta, în exprimarea relațiilor cu realitatea covârșitoare numită “țară”. Iar în spațiul românesc, după cum se știe, ”țară” este și patria dar și țărișoarele-văi, din Maramureș și până în Țara Almăjului.
Ispita “de-a stânga” află de bine să ponegrească tot ce se referă la “țară”.
Tot ce este românesc, după acești înverșunați, este rău, superficial, neautentic, înapoiat, etc. etc. Aceste generalități negative sunt rostite cu glas tare, fără drept de apel, cu anume bucurie și, culmea, cu aerul unor înțelepciuni speciale. Punctele de referință existențial pentru Neamul Românesc, de la Ileana Cosânzeana la Făt Frumos și de la Eminescu la Caragiale, sunt minimalizate, calomniate, întinate. Este o manifestare de, cum ziceam, înverșunare fără argument; afirmație și atâta.
Este de spus că orice generalitate, orice afirmație “la grămadă”, este din capul locului suspectă.
Ce înseamnă “tot”? Cine sunt acești “toți”? Care este relația dintre înverșunații cu pricina și restul “toților”?
Fără îndoială cei căzuți în asemenea strășnicie ar trebui să își facă, din când în când, un examen de conștiința, ar trebui să se privească în oglindă și, de vor putea fi sinceri, măcar atunci când sunt singuri, vor vedea stultiția căreia i-au căzut pradă.
Dar în plus de asta cei care se avântă în asemenea aproximații intelectuale sunt chiar cei care pierd. Deci cei care s-au erijat în procurori, avocați și judecători sunt cei care arată întunerecul lor interior. Căci capacitatea de a produce doar venin arată frustrare, oportunism, infantilism râzgâiat și neputință existențială. Chiar venite din partea unor opozanți din temperament asemenea afirmații arată lașitate, ranchiună și elementară lipsă de bun simț. Acești oameni practică cu pasiune autoflagelarea degradantă.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre Dragostea de Țară” →