Uneori este bine ca anume păreri sa fie repetate și înfățișate din nou. Asta mai ales în condițiile în care o propagandă absolut gigantică împroașcă minciuna și ura în toată lumea. Mai rău, aceasta propaganda este “specializată” pe țări și acolo toacă mărunt și apăsat, folosind stereotipuri, angoase istorice și anti-cultură. Este cazul situației din România unde vechile puncte de atac ale comunismului și “socialismului internaționalist” și care au fost Biserica Ortodoxă, Tradiția Românească și idea de Neam Românesc au fost atacate sălbatic. Noua “ordine globalistă” (Plutocrați din toate țările uniți-vă!) a reluat aceste atacuri după ce le-a dat haina nouă: ”europenism” (?!), snobism de țoapă și pretenții fără rost și acoperire. O multitudine de mijloace sunt folosite, mijloacele de informare, Organizațiile Ne Guvernamentale (toate finanțate de către demonicul George Soros), abominatia #rezist . Iar aceste contracții sunt urmate de jalnica ceată a “imbecililor utili”. Personaje fără minte și pe punctul de a își pierde sufletele și asta pentru nimic. Nu întâmplător în Ortodoxie prostia este considerată un viciu și un păcat. (Ne-purtarea de grijă.)
În acest articol voi căuta să prezint ceea ce, după cunoștință și conștiința mea, ar fi un număr de concluzii privind starea României și viitorul ei. Sunt absolut convins că nu este obligatoriu să am dreptate în tot ce voi spune, dar cu toată siguranța ceea ce spun este, din nou după cunoștința și conștiința mea, adevărul. Nu am nici un fel de afiliere politică în România și ca cetățean Român trăind în afară hotarelor României, nici nu particip la alegerile parlamentare. Direct implicat sunt doar în satul Borlovenii Vechi, satul unde străbunii mei de multe generații au fost fruntași și mari donatori, unde am în proprietate parte dintr-o casă și plătesc impozite. În altă ordine de idei sentimentele mele sunt Creștin Ortodoxe, Naționale și pentru dreptate socială. Deci cine va voi să dea acestui articol înțeles de atitudine partinică, fie nu ar înțelege nimica, fie o face din rea credință.
În România din Decembrie 1989 nu mai există comunism. Acel sistem bestial a fost terminat odată pentru totdeauna și doar oameni tulburați la minte îi pot duce dorul. Dar în același timp istoria nu a stat în loc. O nouă etapă istorică a început și ea este tulbure, contradictorie și încă în desfășurare.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Din nou despre abominația #rezist” →

Banatul de munte este una dintre cele mai frumoase zone geografice pe care le-am văzut. Nu spun că acolo sunt “cele mai frumoase locuri din lume”, dar cred că sunt locuri la fel de frumoase ca și cele mai frumoase din lume. Există acolo munți spectaculoși, dealuri submontane impresionante și văi intramontane fără egal: calde, intime, primitoare. Iar totul este, încă, acoperit de păduri de fag și brad. Banatul montan a fost binecuvântat cu locuitori cu mare personalitate și cu rădăcini milenare. În regiune sunt orașe și sate frumoase și, mai ales, cu o identitate puternică și diversă. Pe scurt o zona de enormă frumusețe.
În ultimii ani această regiune a intrat în ritmul unor transformări rapide și profunde. Părerea mea este că oamenii s-au adaptat bine și pot întâmpina viitorul fără frică și fără așteptări fără acoperire. De fapt, psihologic, acești oamenii erau pregătiți pentru schimbări căci au avut parte de ele și în trecut. Ca soldați grăniceri strămoșii lor au străbătut Imperiul, luptând acolo unde era lipsă, au văzut diversitatea lumii și au știut să adauge sau să ignoreze cele din “lume”. Sunt încredințat că așa vor face și acuma.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Sate de vacanță”” →

Probabil că ultima structură semnificativă rămasă din vremea comunismului în România este obștea scriitorilor elitiști, ”elita de mahala”.
Această tristă tagma nu și-a schimbat căile și nici mentalitățile, și-a schimbat stăpânul. Iar noul stăpân, esențial și principial, nu se deosebește de cel anterior decât prin detalii.
În România comunistă, pentru a putea fi publicat și “recunoscut” ca scriitor, se cereau trei lucruri: să insulți trecutul românesc, în tot ce are el semnificativ și definitoriu, să insulți credința românească și încă mai vârtos pe cea Ortodoxă, să lauzi pe stăpânul zilei, ideologia comunistă și reprezentanții ei, imperiul sovietic sau dictatorul local. Aceste cerințe s-au “schimbat” doar în formă nu și în esență. La fel că și ieri în România, pentru a fi publicat și “recunoscut”, se cere să insulți trecutul românesc, ”modelul existențial” românesc, să insulți Ortodoxia și să lauzi ideologia nouă, globalismul și ecumenismul și pe reprezentanții lor, noul imperiu și structurile sale, “imperiul sodomit”, Bruxelles-ul, “sorosismul”. Scrierilor acestor mercenari sunt cel mai adesea înșiruire de fapte fără însemnătate, detalii sau obsesii adesea morbid, iar aceasta în cel mai bun caz. În rest aceste scrieri stau sub semnul unei noi cenzuri, cenzura “corectitudinii politice” care înseamnă eliminarea unor sentimente pozitive față de propriul Neam și cantonarea într-un negativism obositor, plictisitor și, cel mai adesea, așezat în forma unui manierism sclerotic.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Aceștia mai mici” →

În cursul uneia dintre vacanțele mele « românești » am stat mai tot timpul la Borloveni, în Valea Almăjului. A fost un timp binecuvântat.
În una din zile am urcat în susul Nerganului printre copaci schimbând culorile și în șopot de râu. Am ajuns până la un picior, „crac”, Strâmba (cred). Am urcat pe el lin și într-o tăcere și solemnitate de catedrală. Am trecut printre goruni și fagi învăluiți în culorile Toamnei și în puritate ca la facerea lumii. La un moment dat am greșit cărarea, am trecut printre livezi, literalmente copleșite de mere: roșii, galbene, aurii. Am trecut pe lângă colibe tainice și contopite cu natura. Mici vetre de foc și viață. Eram încredințat că urc spre vârful „Dâlma” de unde voi putea cobora în Borloveni. După circa treizeci de minute am văzut că m-am rătăcit. Era doar jumătatea dimineții, vremea era superbă, știam că nu putusem să mă abat din drum mai mult de circa doi kilometrii și deci nu eram nici neliniștit și nici în panică. Dar livezile deveneau rare, intram în poiene necosite și treceam pe lângă „colibe” ce păreau abandonate și mă temeam să intru în pădure gândind că aș termina mergând în cercuri. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Râul, ramul”” →

Destul de des auzim, din gură celor superficiali la toate modurile, afirmații dintre cele mai contradictorii. Afirmații care se contrazic, se anulează, dovedesc vid mintal. Spre exemplu. ”Ei” se revoltă pudic față cu pedofilia promovată de Țările de Jos. Dar în același timp se înduioșează de afirmații gen ”fără Europa Unită nu vom putea exista că țară”. Nu pricep că Europa Unită ESTE pedofilie! Afirmațiile de acest gen sunt o modalitate de refulare și aserțiune a unui loc în spațiul public. Accesul la rețelele sociale virtuale a făcut acest fenomen endemic. Cum ziceam acest mod de a vorbi fără rost ține de aceia a căror esență este superficialitatea; culturală și afectivă. ”Genul ăsta nu are credințe, are instincte. Până la un punct această categorie poate fi direct înțeleasă; până la un punct. Dar dramatic este faptul că acest mod de gândire schizoid a fost preluat și transportat în spațiul public și al administrației. Încă și mai rău este însă că această împrejurare este deliberată. Mai exact reprezentanți publici, ”politicieni”, folosesc raționamente schizoide pentru a promova răul și încă și mai exact starea de haos, care este blestemul spațiului românesc public. Oameni lipsiți de credențiale morale, care trăiesc din bunuri însușite dubios, care folosesc orice modalitate spre a se încă îmbogăți, se află în treabă predicând “corectitudinea”. Un asemenea flagrant exemplu de a “face una și a predica altă” încerc să îl prezint.

Un relativ nou partid politic, care și-a făcut program din “nenorocirea țării”, caută să se facă simțit promovând tot soiul de năbădăi și neghiobii. O reprezentantă a acestei formațiuni, emblematică pentru întregul “partid”,  zbiera că , “la nevoie dăm foc țării”. Deci “focul” ei interior, care va fi fost, îl vedea proiectat asupra bietei țări. Lăsând însă gluma la o parte trebuie arătat că această formațiune năbădăioasă nu a fost capabilă să aducă în spațiul public decât un negativism sordid. Fără îndoială că, formațiunea pomenită și care fără mari îndoieli sau scrupule morale și-a debarcat întemeietorul scurt după ce a reușit să se fofileze în Parlament, nu va putea, prin acest negativism, decât să intre într-o bine meritată și fără glorie uitare. ”Sorosismul” ei programatic nu îi va fi de folos. Acești zurbagii nici măcar nu își dau seama că “sorosimul” nu mai este o opțiune, ”sorosismul” e pe dric! Dar totuși o “inițiativă” a lor trebuie pomenită. Nu de altă, dar că exemplu de neghioabă rea credință.
Acești temperamentali au în gând să propună, după vorba lui Farfuridi, un “plebicist”. Deci vor să cheme un vot privitor la modificarea Constituției. În acest scop își propun să adune cinci sute de mii de semnături. (În paranteză fie spus aceiași formațiune tace mâlc în privința referendumului privind definirea familiei, pentru care s-au strâns peste trei milioane de semnături. Definirea familiei, ca uniunea dintre un barbat și o femeie, sta contrar “valorilor” EU, “globalsito”, “sorosiste” care promovează înflăcărat sodomia. Dar în materie de fermitate și consecvență morală acești gălăgioși încetișori la minte pun întrebarea , “cu ce se mănâncă?”). Formațiunea politică cu pricina, alcătuită din personaje mai încetișoare la minte (cum apucasem să zic) și foarte neîndemânatice la folosirea condeiului, au apelat la ajutorul unora care ar ști să scrie. Între aceștia un bătrân “filozof” , a cărui senilitate a luat forma umblatului vandra la demonstrații organizate de scandalagii și un altul, care este un trist simbol al fripturismului literar. Ce zic “ei”?
Vor să introducă în Constituție cum că aceia condamnați penal nu vor mai fi acceptați în spațiul public. Frumos, dar nu și în “detalii, în”detaliile” în care, întotdeauna, se sălășuiește necuratul. De ce?
Întreaga clasa politică românească și întreaga haită a neo-îmbogățiților este alcătuită din oameni care au acționat și acționează în afară legii, potențiali penali. Cei care alcătuiesc acest partid, TOȚI, sunt beneficiari și părtași la marele rapt al țării, direct și indirect participanți la acte de delapidare a bunului național. Dacă ar fi cercetați fiecare dintre ei s-ar afla pus după gratii. Dar nu despre asta este vorba. Este vorba că aceasta, faptul că toată clasa politică românească și toți neo îmbogățiții au comis fără-de-legi sau beneficiază de fără-de-legi, este o situație tristă dar care nu mai poate fi schimbată. Este una dintre tragediile care trebuiesc acceptate. Singurul lucru care poate fi făcut este garantarea principului că unica puterea, aleasă prin vot popular, are autoritate. Această autoritate, aleasa prin vot popular, trebuie să aibă întreaga putere. În acest fel va fi la voia Poporului Român să își aleagă conducătorii și trebuie să avem încredere în înțelepciunea și cumințenia românească. Este singura nădejde pe care o mai avem. Această fiind situația, ubicuitatea potențialilor “penali”, marii trăgători de sfori din Bruxelles, au aflat calea să o utilizeze în folosul lor.
Au înființat oficii de urmărire penală ”paralele”, aflate în afară controlului puterii legal ales. Aceste oficii pun sub acuzare pe cine vor sau, mai exact pe cine li se comandă din Bruxelles, pe cine este incomod fie “globalismului”, fie “sorosismului”. În acest fel posibilitatea de șantaj este garantată. Atâta vreme cât va există acest mecanism de șantaj și presiune, o reforma Constituțională de felul celei propuse de zurbagii amintiți, nu numai că nu are rost, ar produce și ar garanta haos perpetuu. Politicienii, fiind toți cu “musca pe căciulă”, se vor întrece a intra în grațiile celor care controlează oficiile “paralele” iar problemele reale ale țării nu vor fi adresate.
În momentul în care sistemul judiciar va fi reformat și în momentul în care oficiile “paralele” vor fi eliminate, abia atunci o asemenea măsură va putea fi contemplată și ar avea sens.
În momentul de față însă asistăm la continuarea circului făcut de o “opoziție” care a intrat în criză de idei. Negativismul nu poate deveni program politic și nu va putea înșela un electorat care are bun simț românesc. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Rea credința” →

În “Pateric”, această comoară fără egal a Ortodoxiei, exista următoarea relatare.
“Se spune pentru avva Agathon, că s-au dus la dânsul auzind că are dreaptă și mare socoteală. Și vrând să-l cerce de a se mânia, i-au zis lui: tu eșți Agathon? Am auzit pentru ține că ești curvar și mândru. Iar el a zis; ei bine, așa este. Și i-au zis lui: tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăși: tu ești Agathon ereticul? Iar el a răspuns: nu sunt eretic. Și l-au rugat pe el, zicând: spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu.”
În această scurtă apoftegmă din Pateric se cuprinde o înțelepciune și cale de trăire ale căror adâncimi ne copleșesc.
Prin viată sa îmbunătățită Avva Agathon mărturisea și modul în care, ca oameni, cădem în păcat și modul în care, cu mila lui Dumnezeu, putem ieși din păcat și merge la viață.
Învățătura avvei Agathon ne arată că înaintea oricărui păcat se găsește o cădere în Credință, o separare de voia lui Dumnezeu. Iar aceasta înseamnă învățătură greșită, incompletă, pe scurt “erezie” și sectarism.
În primul rând diavolul îl luptă pe om prin gânduri necredincioase, gânduri care pun la îndoială sau, mai rău, oferă “alternative” la voia lui Dumnezeu.
Așa au fost amăgiți protopărinții noștri și așa au ajuns să fie alungați din Rai. Iar acest “model” este urmat de necuratul de atunci încoace cu tot mai multă furie și din nefericire, cu tot mai mare “succes”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Bucuria laudei” →