Păcatul este folosirea de către om a libertății ce i-a fost dată de către Dumnezeu, libertatea de a alege între bine și rău, deci folosirea acestei libertăți, a puterilor lui sufletești, împotriva voii lui Dumnezeu. Întotdeauna păcatul este rezultatul unei decizii sufletești și nu al “trupului”. Decizia sufletească este cea care decide reaua folosință a “trupului” sau a “materiei”. În consecință păcatul poate fi cu gândul, cu cuvântul sau cu lucrul, cu fapta, cu voie sau fără de voie. Întotdeauna este implicata însă puterea poftitoare a sufletului, căci se află la mijloc împlinirea unei pofte sau dorințe. Deci păcatul, în ultima instanta, este reaua folosință a libertății de a alege. Buna folosire a libertății, conform cu voia lui Dumnezeu, are valoarea de virtute și “chipul” dat omului se îndreaptă spre “asemănare”. Reaua folosință are ca rezultat însăși deteriorarea “chipului” și apropierea de “asemănarea” cu cel care este “cel rău”.

Din păcat se poate ieși cu Harul lui Dumnezeu, care este decisiv, dar obligatoriu și prin strădania omului, prin recunoașterea păcatului ca fiind rău, prin recunoașterea de a fi în stare de păcat, prin voință celui păcătos de a se pocăi, a se mărturisi și a nu mai repeta păcatul.

Nu există păcat care să nu poată fi iertat de Dumnezeu,dar asta numai când există pocăință sinceră și hotărâre de a nu mai repeta păcatul.

Biserica Drept Măritoare, Ortodoxă, a așezat cu grijă și dragoste calea prin care păcatul poate fi înfrânt. Din capul locului Biserica învață că nu pe cei păcătoși trebuie să îi urăm, ci păcatul.

Aici trebuie să fim cu cea mai mare băgare de seama, căci duhul lumii în care trăim, o lume căzută, secularizată și cotropită de stări demonice, propovăduiește exact contrariul.

Suntem îndemnați să considerăm că de fapt păcatul nici nu există, că este o prejudecată. Cel mult ni se spune că cei care comit păcate, nu sunt vinovați, nu sunt responsabili și nu au nici motiv să se îndrepte: ei sunt “născuți așa”. Această ispita, ”așa s-au născut” este nu numai falsă, căci păcatele sunt opțiuni spirituale care devin obicei rău, dar este eminamente anti-umană. Declarând că omul este determinat de instinctele sale, de “trupul” sau, este eliminata trăsătura esențială omenească, libera alegere, libertatea de opțiune. Din nou se dovedește că în adevăr Creștinismul este singură cale cu adevărat “umanistă” și “materialistă” (căci consideră “materia” fiind doar căzută, nu impură). Evident că aici, duhul lumii, vădește din nou lucrarea ideologiei dizolvante “a relativismului;” toate sunt relative”. Iar în esență aici ar trebui să recunoaștem glasul celui care i-a spus Evei să guste din fructul oprit. Glas căruia Eva i-a dat ascultare și în consecință am ajuns,unde am ajuns!

Este suficient să ne uităm la un singur caz,al sodomiei,pentru a ilustra modul în care duhulul lumii pur și simplu recomandă starea de păcat și de ce. (Nu voi mai menționa numele acestui păcat,sodomia,ci mă voi rezumă a spune “păcatul” și se va subînțelege la ce mă refer.)

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Împotriva păcatului” →

În anii 1948-1951 în infernul concentraționist din România comunistă a avut loc ceea ce a rămas cunoscut sub numele “fenomenul Pitești”.

În închisoarea de la Pitești și mai apoi și la Gherla, Tg.Ocna, Canal, a avut loc un regim de teroare, tortură și degradare a deținuților politici fără precedent și fără egal în sinistra lume a lagărelor comuniste. În esență deținuții au fost supuși unui program de tortură continuă, prin alți deținuți care fuseseră distruși și robotizați prin inimaginabile chinuri, o tortură care s-a aplicat luni și ani de zile permanent, ziua și noaptea. Acest sistem de tortură a fost inițiat de “comisari „ovrei în Rusia, a fost practicat asupra prizonierilor de război germane,tot prin comisari ovrei, dar măsura deplină a fost atinsă în închisorile din România pe care le-am pomenit. Voi aminti doar una dintre aceste torturi.

În Săptămâna Învierii, la Pitești, călăii au organizat o “sărbătorire”. Cei mai credincioși dintre deținuți au fost siliți să meargă în genunchi o întreagă Săptămâna și să intoneze “cântări’ continuând cele mai sinistre blasfemii. În final, s-a făcut și o “liturghie”, conținând aceleași blasfemii și la capătul ei, cei torturați, au fost “împărtășiți” cu urină și fecale.
Scopul acestor torturi a fost de a stabili “gradul” de tortură la care și cei mai hotărâți și motivați oameni cedează. A fost stabilit că nimeni nu poate rezista la tortură continuă, fizică și psihologică, la un moment dat orice persoană se frânge, se prăbușește sub povara chinului. În această stare de cădere el trebuia să dovedească celor ce îl chinuiau că s-a reeducat,aceasta însemnând să renege orice avea mai de preț, Credința, să își insulte părinții și pe sine. Iar în plus el trebuia să participe la torturarea altor deținuți și mai ales a foștilor săi prieteni. Este limpede că acesta a fost un fenomen demonic și premeditat. Ce s-a întâmplat în închisoarea din Pitești a fost manifestarea cea mai pustiitoare a unei obsesii demonice:reeducarea. Reeducarea nu a însemnat și nu înseamnă altceva decât distrugerea personalității omenești și este o sfidare care se aduce planului divin. Obsesia ei bântuie și lumea noastră.

Teoretic acest “fenomen”, forma lui din Pitești, a încetat în 1952, dar, în realitate, “învățăturile” lui au fost studiate, analizate și perfecționate și ele se continuă și sunt extinse la întreaga populație.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Obsesia reeducării” →

În momentele cele mai grele ale Bisericii Dumnezeu scoate la iveală pe luptătorii lui de elită, pe Sfinții Cavaleri. Cei care stau alături de Cruce, fără teamă, fără șovăială, fără greș. Sunt Sfinți Cavaleri care au dar asemenea Sfinților Arhangheli. Un asemenea Sfânt s-a văzut și în incendiul de la Catedrala Notre -Dame.

Flăcările cuprinseseră Altarul, erau flăcări de pericol suprem, flăcări care se numesc,în limbaj pompieresc, ”maxime”. În ciuda indicației de a sta pe loc, în ciuda unui ordin direct de a nu acționa, Părintele Jean Marc Fournier, capelanul pompierilor din Paris, a intrat în foc. A străbătut flăcările a ajuns în Altar, a scos “cununa de spini” și Cămașa lui Hristos, cele mai de preț relicve ale Catedralei și de fapt rațiunea ei de a fi, a ridicat și Sfintele Taine, le-a acoperit pe toate cu trupul lui și a reușit să iasă din foc, în siguranță.

Pentru asemenea oameni Dumnezeu nu va lăsa Credința și Lumea să piară.

Dumnezeu să aibă milă de noi toți!

——————————

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

16 aprilie 2019

În veacul al III-lea i.d.Chr. în Alexandria din Egipt a fost întemeiată o biblioteca care avea să devină vestită.

Biblioteca din Alexandria adunase toate scrierile importante ale vremii şi ea însemna în fapt centrul viu al civilizației omenești din acea parte a lumii. Aşa ar trebui înţeleasă semnificaţia tuturor „bibliotecilor”: centre vii ale civilizației şi simboluri ale căutării omeneşti întru Adevăr.

Sub dinastia Ptolemeilor şi până în veacul al VII-lea d.Chr. acea biblioteca avea să devină cea mai vestită din lumea mediteraneană. Ea a înflorit până în anul 642 d.Chr. când, califul Omar, a hotărât incendierea și distrugerea ei. Motivaţia lui a fost că acea biblioteca cuprindea informaţii contrare Coran-ului.Probabil că acea incendiere a fost cea mai mare crimă împotriva culturii din lume.

Dar acea incendiere are şi o valoare de avertisment. Fără vigilenţa şi fără voinţă de a supravieţui asemenea crime contra culturii pot fi repetate.

Lumea în care trăim străbate o vreme crâncenă. Această lume este bântuită de spaime,îndoieli şi haos. Este o lume stăpânită de una dintre cele mai teribile ispite, ispita „binelui universal”. O ispita fără temei, fără criterii bazată exclusiv pe închipuire. Închipuirea fiind singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură, necuratul.

Cauza acestei stări este „globalismul” cu orice preț, care generează doar impostură, parazitism şi violenţă. Încă mai grav, acest „globalism” şi-a alcătuit propria ideologie, propria dimensiune spirituală, cea a ” neo-multiculturalismului” care aşează semnul egalităţii între valori, decretează relativismul absolut, chiar şi între între bine şi rău. În acest sistem anapoda există doar două excepţii. Două excepţii care sunt atacate cu furie: creştinismul şi identitatea naţională. Acest “globalism”, întemeiat pe o ideologie a ateismului agresiv, vulgar,încearcă să înlocuiască un întreg mod de gândire. Mai rău, un relativism nimicitor este promovat. Noţiuni fundamentale, noţiuni care au definit existenţa umană sunt vulgarizate şi caricaturizate. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Flăcări satanice” →

La sfârşitul veacului XX şi mai ales la începutul veacului XXI au început să apara ca ciupercile după ploaie “organizaţii” care îşi ziceau “ne guvernamentale” (Pe scurt şi în continuare ONG-uri).

Inițial aceste ONG-uri au fost înconjuarate cu un soi de aura reverențioasă de mister. Ce vor fi fiind, ce fac, ce vor, cine poate să le aparţină? Era tainic, era o intrare într-un con de umbră, o apropiere de “sfânta sfintelor”. Asta cu atâta mai mult cu cât aceste structuri erau iniţiate şi mai ales finanţate de agenţii din ţări străine. Ţări care considerau că au câştigat “războiul rece” şi, prin urmare, căutau să apuce pradă. Dar bun înţeles asta nu a devenit limpede imediat. Fapt este că imediat după căderea comunismului opinia publică din ţările Europei de Este era aproape în unanimitate de “partea” “apusului” triumfalist și toate chemările şi îndemnurile acestuia era ascultate cu religiozitate. Mare greşeală!

În acest climat de confuzie mercenarii manipulării nici nu au avut o sarcina grea. Cu sume foarte modeste au putut acapara sedii, mijloace de presă şi Tv, astfel că în scurtă vreme au avut un monopol total, un control absolut al lor. Control care este continuat până în ziua de azi. Dar ,,după acea lucrurile şi stările au început cât de cât să se aşeze, intenţia acestor ONG-uri a devenit limpede. Ele erau “cal troian” al statelor străine şi în principal USA şi prin intermediul lor se urmarea subordonarea ţărilor Este Europene şi transformarea lor în surse de venit, baze militare şi vasali necondiţionaţi..Acestea fiind zise să revenim la ONG-urile noastre.

ONG-urile s-au alcătuit cu scopul de a se substitui formaţiunilor politice naţionale şi pentru a promova interesele care le aduseseră în fiinţă.În retrospect se poate vedea că tactică lor era în fond simplă.

Dar mai înainte de orice se impune o subliniere esențială.

Scopul ONG nu este de a “uni” comunitatea națională, scopul lor este de a o dezbina.

Fragmentând comunitatea pe grupe de vârsta, de preferințe, până și orientări de viață intima, societatea este dezbinata. În fiecare ONG se întâlnesc oameni “la fel” și atunci când există grupuri care împărtășesc o singură idee, fanatismul și violent sunt la un pas. Iar cel care le manipulează, cel care le-a adus în ființă își poate face voia.

Aceste OGN-uri, fiecare, se adună şi punea pe afiş o “cauza”, cu anume merite şi apel la populaţie sau segmente ale ei: apărarea naturii, drepturile “minorităţilor”, ”promovarea familiei alternative” etc. Dar acest “cap de afiş”, scop afișat, era praf în ochii oamenilor. ONG-urile sunt “militarizat”, exact acesta este termenul folosit de organizatorii ONG-urilor, ”militarizare”; aceasta înseamnă condiționarea și organizarea membrilor într-o asemenea maniera încât in cel mai scurt timp sa poata fi scosi in strada pentru demonstratii,”apeluri”,etc.Iar “capului de afis” ii erau alaturate “detaliile”, comune tuturor ONG-urilor, având de scop, când intereselor celor care au inițiat aceste organizații o cereau, subminarea autorităţii naţionale, fragmentarea populaţiei, antagonizarea. Așa cum ziceam, scopurilor afişate public îi sunt adăugate “detaliile” şi, să nu uităm, întotdeauna necuratul sălășuiește în detalii! În plus OGN-urile au un “pact” de alianță. Când una începe o acțiune celelalte trebuie sa o susțină. De fapt, fiind finanțate de la aceiași sursa, nici nu au alta alternative. Un singur exemplu.

OGN-urile promovează familia “alternativă”, între cei de acelaşi sex. Spun ei, între bărbati şi femei nu există deosebiri de esenţă, doar de detaliu. (Ei bine acesta “diferenţa “ are importantă şi are o importantă care, pe Francezi, i-a făcut să exclame, ”trăiască diferenţa !”). Când acești promotori ai “familiei alternative” sunt chemați să demonstreze, membrii celorlalte OGN-uri trebuie să facă la fel. Cunoscutul strigat de ‘lupta”,”veniti cu noi”!

Evident că pe măsură ce numărul acestor ONG-uri creşte divizarea internă se accentueaza. Iar în plus TOATE aceste OGN-uri au avut şi au în program subminarea Credinţei, a Identităţii Naţionale şi a Familiei, subminarea identităţii locale şi ,mai ales,instaurarea unei noi “memorii colective”. O “memorie” care să cuprindă strict standardele “globaliste” şi care să celebreze evenimente comandate la “Bruxelles”. Formele sunt aşa de numeroase că este aproape imposibil să fie enumerate.Dar este suficient să amintim, campanile împotriva familiei “tradiţionale”, campania împotriva Bisericii Ortodoxe,etc.Acesta este scopul ONG-urilor care sunt ,în fapt, un cancer social.

Este cu totul dureros că acest lucru nu a fost recunoscut mai devreme şi mai ales că figura principalului promotor al acestor abaominatii nu a fost dezvăluită. Căci este vorba de financiarul, DEJA internaţionalist,George Soros. Acesta este una dintre cele mai crude personalitati ale capitalismului sălbatec. El ,prin organizatia sa umbrela, ”Fundatia pentru o societate deschisa”, a finantat infiintarea si functionarea celor mai multe dintre OGN-uri, nu doar în România dar în toată Europa de Est. Dar ulterior aceste OGN-uri au cerut, prin oameni de influenta, tot mai insistent, finanțarea prin bugetul de stat. În chip paradoxal aceste organizatii, care se opun statului, au ajuns paraziti ai bugetului de stat!

Este interesant de văzut din ce straturi si categorii sociale sunt recrutati membrii OGN-urilor, masa de manevra..Ei sunt racolaţi dintre dezrădăcinaţi, dintre cei pierduţi în oraşe şi în medii pe care le simt ostile, dintre cei care sunt disperaţi să aparţină la ceva. Lor li se adaugă dezamăgiţi şi frustraţi, tinerei tulburati hormonal si teribilişti.! Juni răsfăţaţi şi care nu prea ştiu nimica, tinerele “bogate” în hormoni, opozanţi din temperament care “#rezistă” la te miri ce, indivizi care cu greu vor fi terminat de citit o carte (dar îşi imaginează că “ştiu” totul) şi foarte mulţi ignoranţi. Toţi aceştia alcătuiesc masa de manevră,care poate fi scoasa în stradă și manipulata în voie. Este de tot limpede ca cei care folosesc ONG-urile sunt gruparile politice jurat anti-românești de felul USR, ”julien”, PLUS si alti eiusdem farinae.

Pentru a combate aceste tumori maligne este nevoie de răbdare. Pomul bun şi pomul rău se cunosc după roadele lor. Apoi este nevoie ca structurile oragnice, de baza (Familia, Biserica) să dovedească dragoste şi vorba înţeleaptă. Iar mai ales să avem încredere că vocile bunului simt si echilibrului romanesc, care vestesc Pacea, vor avea puterea să risipească duhoarea demonică a ONG-urilor.

——————————-

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

10 aprilie 2019

Lumea în care ne aflăm este zguduit[ de agitație, nesiguranță, schimbări, care sunt mai degrabă atacuri spasmodice ale unui trup bolnav. Este un trist adevăr, pe care toți îl recunoaștem, că “ceva” lipsește din lume. ”Ceva” care să dea sens, nădejde și puțină liniște. Dar în loc, vedem războaie tot mai distrugătoare, vedem o inegalitate obscenă între oameni și țări, vedem pe cei avuți devenind tot mai avuți și pe cei nevoiași devenind tot mai nevoiași. Iar în tărâmul moral asistăm la o schimbare fără precedent în istoria umană. Concepte, termeni de referință și rânduieli esențiale sunt pervertite, înlocuite și supuse unei încercări de eliminare. Ideologia unui relativism agresiv și fără rușine caută să așeze semnul egal între bine și rău, între frumos și urât, între război și pace. Cercuri transnaționale de putere, cele care controlează avuția lumii, au supus lor principalele mijloace de informare, sistemul educațional și de cultură și în acest fel promovează ideologia lor otrăvită necontenit. În toată această acțiune distrugătoare vedem însă un scop esențial: eliminarea Credinței și, mai exact, a Dreptei credințe Creștine. Căci Dreapta credință reprezintă “piatra” cea tare care stă împotriva răului. Să nu ne amăgim.

“Răul” în stare pură, necuratul, are un scop veșnic: uciderea oamenilor, distrugerea lor, care sunt “coroana” Creației. Iar aceasta înseamnă desființarea lor ca persoane, reducerea lor la numere socio-economice, la stări biologice, la preschimbarea lor în “indivizi”, număr în turmă. Nu trebuie uitat că “persoana” se definește ca entitate morală, capabilă să aleagă între bine și rău și înzestrată cu liberă voie. Dacă “persoana” va fi eliminată, atunci necuratul și-a realizat scopul.

Aceasta este o acțiune începută cu mai multe veacuri în urmă, prin “iluminism”, repede trecut în secularism și masonerie. Prin vorbe goale și nespus de periculoase s-au introdus tot soiul de teorii, despre “binele universal”, care este cea mai găunoasă teorie cu putință, fără cap, fără coadă, fără conținut, și apoi, ideologii, care au făcut din veacul XX un infern sângeros, culminând azi cu sinistra ideologie globalist-sodomită. Această din urmă ideologie urmărește instalarea unei confuzii generale, în care până și diferența care definește starea existențială, diferența dintre bărbat și femeie este anulată. Într-o asemenea confuzie, în care indivizii sunt complet izolați, sălbăticiți și reduși la manifestări instinctive josnice, controlul “aleșilor” transnationali ar fi garantat, după credința lor.

Întreaga situație schițată mai sus are o explicație. Este încercarea de a întemeia existența omenească “uitând pe Dumnezeu”, încercând să alunge pe Dumnezeu din lume.

Este suficient să ne uităm la ce se întâmplă în țările “apusene’ și cele care se slugăresc să le fie vasale. În aceste țări o politică deliberată caută să creeze un sentiment de rușine pentru Credință și, mai grav, caută să înspăimânte pe cei care au Credință; prin umilințe, prin batjocuri publice, prin discriminare. Sărbătorile Creștine sunt marginalizate, celebrarea lor este oprită și în loc se pun nume “neutre”, ca și cum ar fi o rușine să le numești pe numele propriu. Cel mail limpede caz este al Crăciunului, din care se caută scoaterea lui Hristos și înlocuirea esenței creștine cu un soi de “sărbătoare de Iarnă” seculară. Prin aceste metode, evident, se caută eliminarea sau tăinuirea valorii profund morale și de atașament creștin a acestor Sărbători. Iar acest “model” hidos este promovat și în țările vasale, prin slugoi locali, răi și iresponsabili. În loc apar “sărbători” demonice, de tipul Holloween sau, direct culte satanice. Aceasta este cauza profundei crize demografice și morale existenta în țările “apusene”.

Politicieni ,zis “liberali”,batjocoresc valorile creștine iar politica statală discriminează împotriva celor credincioși. Aceste politici sunt purtate sub eticheta “toleranței”. O “toleranță” care acoperă orice, mai puțin Credința și Valorile Sfinte care definesc o persoană și un Neam, o politică urmărind răsturnarea înțelesului celor mai fundamentale stări și concepte. Răspicat suntem avertizați în această privința: ”Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumina, care socotesc amarul dulce și dulcele amar” (Isaia,5;20). Este iarăși suficient să ne referim doar la un caz,cenzura de pe Facebook.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Oamenii au uitat de Dumnezeu”” →

În 1947, în deșertul Iudeeii, a avut loc o descoperire epocală. Câțiva beduini au aflat în peșterile din jurul “Mării Moarte”, vase în formă de urne care păstrau în interior suluri de pergament. Ei le-au vândut cu preț derizoriu la vânători de antichități și de acolo, aceste pergamente au ajuns la specialiști. Cu uluire aceștia au văzut că era vorba de texte biblice foarte lungi și foarte clare și foarte bine păstrate. Interesul pentru asemenea documente a devenit enorm și la fel prețul lor a crescut mult. Aceasta a făcut că beduinii, care aflau pergamentele, să le taie în bucăți mici și să le vândă în fragmente. În urmă cercetărilor s-a stabilit că aceste documente au aparținut și au fost scrise de membrii ai sectei Essenienilor, care au viețuit în apropiere de Khirbet Qumran;acolo era centru Essenienilor.

Essenienii au fost o sectă iudaică foarte activă între 200 i.d Chr și 50 Ad.Despre ei informații esențiale aflăm în lucrarea istoricului iudeu, Josephus Flavius și, mai exact, în lucrarea lui, ”Bellum Judaicum” (Războiul Iudaic). Această lucrare a fost terminate în jur de 75 A.D și a fost dedicată descrierii războiul dintre Roma și Iudei, război încheiat cu distrugerea Ierusalimului, a Templului și trecerea Evreilor în deplină stăpânire romană.

Fiind un om foarte învățat Josephus Flavius a prezentat evenimentele care au premers războiului și a descries în detaliu comunitatea evreiască a acelei vremi și obiceiurile sale. Astfel aflăm informații despre secta Essenienilor.

Aceștia alcătuiau o sectă extrem de evlavioasă, duceau o viață comunitară strictă și în care toate bunurile erau în devălmășie. Erau smeriți, ascetici și foarte cucernici. În rândul lor existau patru trepte de “inițiere” și o mare ascultare pentru cei mai înaintați. Între altele aveau datoria să copieze textele biblice și cele privind regulile comunității. Ei erau însuflețiți de credință că venirea lui Messiah, Mântuitorul, este iminentă. Documentele erau scrise pe pergament și apoi puse în urne de pământ. În acest fel ele s-au păstrat aproape în stare perfectă până în ziua de azi.

Documentele au fost în custodia Iordaniei până în 1967 și de atunci sunt în custodia statului Israel. Documentele se află la “Muzeul Cărții” și sunt păstrate într-un bunker capabil să supraviețuiască unei lovituri atomice directe. În ce privește accesul la documente sau publicarea lor, au avut loc o serie de acțiuni bizare și oricum neconforme cu normele de publicare a documentelor istorice.

Este vorba de împrejurarea că, după ce au ajuns în posesia autorităților israeliene, aceste documente au fost ferite de ochii cercetătorilor, nu au mai putut fi copiate și s-a încercat chiar interzicerea publicării fotocopiilor existente sub cele mai bizare pretexte. Spre exemplu s-a invocate un “drept de proprietate intelectuală”, deși pergamentele sunt antice și majoritatea lor au fost descoperite mai înainte că ele să între în custodie israeliană. Este de menționat că această pretenție absurdă a fost sancționată de curți de judecată din Israel și, evident, de unele din Statele Unite. Dar, în ciuda acestor obiecții absurde, marea majoritate a textelor de la Marea Moartă au fost făcute publice și au fost studiate.

Există câteva lucruri esențiale.

În primul rând ele nu cuprind “știri” senzaționale, ”dezvăluiri” stridente și asemenea. Ele sunt texte biblice și de fapt cuprind aproape întregul Vechi Testament. Iar pentru aceasta sunt esențiale pentru studiul textului Bibliei și, mai exact, al Vechiului Testament.

După cum se știe există în circulație trei texte ale Vechiului Testament: Spetuaginta, Vulgata (traducerea făcută în latină de către Fericitul Hieronim și care cuprinde destule inexactități ) și Biblia Masoretică, ”evreiască”. Mai există și “variante” ale sectarilor (de tip “Biblia” Cornilescu la Români) dar care sunt fără valoare și de fapt maculatură.

Între cele trei forme principale există o remarcabilă consistentă a textului, deosebirile sunt mici. Totuși, Manuscrisele de la Marea Moartă, textul lor, este cel mai exact cuprins în Septuaginta (Vechiul Testament, tradus în greacă, la Alexandria, în veacul al ÎI-lea i.d .Chr.). Din diferențele de text, față de Manscrise, doar 5% sunt la Septuaginta și 95% în Biblia Masoretică, (Biblia Judaica). Aici trebuie menționat că Bibila Masoretică (evreiască) este cea mai nouă dintre cele existente și a fost definitivată abea în veacul al X-lea D.Chr. Iar diferențele de text de care pomeneam sunt concentrate în pasajele mesianice din Profeția lui Isaia. Respectiv, Septuaginta spune “se va naște dintr-o fecioara”, iar textul mazoretic spune “se va naște dintr-o tânăra femeie”; diferență esențială. De ce vor fi schimbat scribii acest text în veacul X d.Chr. rămâne ușor, sau “greu”, de înțeles în funcție de credința pe care o avem. Oricum ce trebuie bine înțeles este faptul că textul din Septuaginta, care este cel al Vechiului Testament aprobat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Române (și care este cel al tuturor Bibliilor Ortodoxe), este cel care este identic cu al Manuscriselor de la Marea Moartă și deci autentic.

Biblia mazoretica (evreiască) este o apariție aproximativ nouă și deci textul ei este cel mai relativ. Repet, schimbările făcute în acest text, față de Septuaginta și Manuscrisele de la Marea Moartă, au avut loc în veacul al X_lea. Toate încercările, disperate, făcute de autoritățile israeliene de a dovedi o continuitate a copiștilor textelor sacre si deci de a da textului mazoretic vechime, au eșuat. Textele sacre iudaice anterioare veacului X erau copiate la Tiberias, dar această actvitate a încetat în veacul al VIII-lea, deci două sute de ani mai înainte de apariția Bibliei iduaice, textul mazoretic. Este ușor de înțeles de ce mulți cercetători consideră că modificările de text pomenite, referitor la profețiile mesianice, au fost deliberate si, mai clar, anti creștine.

Un lucru extrem de semnificativ este faptul că documentele de la Marea Moartă dovedesc că termenii și conceptele întâlnite în Noul Testament provin din iudaism și erau cunoscute și circulate în iudaism în veacurile ÎI-I i.d.Chr. În unele dintre documentele de la Qumran se vorbește clar despre “Fiul lui Dumnezeu” și despre “Fiul celui Prea Înalt”. Au fost mulți cei care au susținut că acești termini și concepte sunt din afară iudaismului și prin urmare, creștinismul ar fi rezultatul unui amestec de credințe străine cu grupuri iudaice periferice. Dar documentele de la Qumran și dovezile pomenite anterior, dovedesc că religia creștină provine din iudaismul principal și este împlinirea lui. În alte cuvinte documentele de la Qumran dovedesc, fără putință de tăgadă, proveniența creștinismului din iudaismul principal și mai exact că religia creștină reprezintă împlinirea Scripturilor Vechiului Testament, într-un mod brusc și definitiv, la cumpăna veacurilor I i.d.Chr și I d.Chr, adică în vremea lui Iisus.

Dar mai presus de orice, documentele descoperite la Qumran demonstrează că timpul întoarcerii la credință, la Dreapta Credință, la Ortodoxie, la Dumnezeu cel viu, mărturisit în Sfânta Treime, nu s-a terminat. Acest adevăr trebuie proclamat încă mai vârtos, acum,când documentele de la Qumran vădesc că,  “de vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca,19;40).

——————————-

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

3 aprilie 2019

Primul lucru care trebuie să fie limpede când vorbim despre Credința creștină este corecta înțelegere a conceptului de Biserică.

Biserica nu este o constructive și nu este o instituție, Biserica este a așezare “teandrică”, Dumnezeu-omenească. Ea cuprinde totalitatea celor care mărturisesc Dreaptacredință și care alcătuiesc Poporul lui Dumnezeu, Biserica, Trupul mistic al lui Iisus. Biserica este “una, sfântă, sobornicească și apostolească”.

Biserica cuprinde realitatea văzută și nevăzută.Cei care au dus lupta cea buna și au plecat dintre noi alcătuiesc Biserica biruitoare, iar noi, cei care ne străduim pe cale, alcătuim Biserica luptătoare.

Acestea fiind spuse despre esența Bisericii ne putem referi la devenirea ei istorica, în timp.

În primul rând trebuie arătat că Biserica s-a alcătuit pe o mărturisire esențială, mărturisirea Sfântului Apostol Petru. El este cel care la Cezareea Filipi a spus, ”Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Acestei mărturisiri, Mântuitorul i-a dat întărirea deplină, fericindu-l pe Petru și mai departe arătând: ”tu ești Petru și pe această stâncă voi așeza Biserica mea și puterile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). În jurul acestei supreme afirmații teologi romano-catolici au cautat să speculeze și  să surprindă un ‘primat” al Romei. Acea afirmație, acea mărturisire este gigantic, dramatic și încercările de speculație “pro domo” ale Episcopatului Romei sunt de fapt jenante.

În afirmația menționată, în mod limpede se face sublinierea între dimensiunea “omului”, în acest caz a Sfântului Petru, si supremația Bisericii. Caci Petru înseamnă “pitricica”, in armaica “khefa”, și deci este clară diferența dintre “pietricica”, Petru și “stânca” mărturisirii. Nu pe “pietricică” se așează Biserica, ci pe stânca, pe adevărul că Iisus este Fiul Dumnezeului celui viu. Acesta este principala tărie a Bisericii.

În chip văzut Biserica s-a organizat la Pentacost, la Coborârea Duhului Sfânt, zece zile după Înălțarea Mântuitorului la cer. În privința vremii, datei, când s-a organizat Biserica ierarhică, Ortodoxă, nu sunt îndoieli. Izvoarele istorice ne arată că acest lucru s-a petrecut la Cincizecime, Pogorârea Duhului Sfânt, Ispas. Aceleași izvoare istorice ne dovedesc că Episcopii, Preoții și Diaconii au fost așezați încă din vremea Apostolilor și prin ei. Epistole ale Sfântului Irineu (circa 180 A.D) ne oferă liste ale acestor Episcopii și jurisdictiilor lor. Iar încă mai înainte Sfântul Ignatie Teoforul (cel care ca prunc a fost purtat în brațe de Mântuitorul) vorbea despre importantă Episcopilor și a faptului că acolo unde ei se găsesc se află Biserica în plenitudinea ei.

Cauza organizarii Bisericii este limpede.

Încă din veacurile II-I i.d Chr. Cei mai pioși dintre Evrei, esenieni, erau conștienți ca venirea Mântuitorului, a lui Mesia, este iminentă. Documentele aflate la Marea Moarta și care aparțin acestei secte pioase ne vorbesc clar despre aceasta realitate. Biserica este Trupul lui Iisus și ea conține Adevărul și arată Calea prin care oamenii se pot mântui. Încă mai mult diferite teorii despre “cauzele” apariției creștinismului se dovedesc la fel de false. Se spune că apariția creștinismului ar fi fost o reacție “ascetică” față de decăderea vremii respective. Este foarte adevărat că din primul moment Creștinismul a fost pentru decentă și respect pentru morală, dar nici un singur moment creștinismul nu a condamnat materia și lumea. Creștinismul voia să le restaureze în starea lor dintâi, nu să le elimine. Mai mult, a existat în acea vreme un atare curent, ”manicheismul”, care condamna materia că impură și căsătoria, ca formă de desfrânare. Ei bine exact creștinismul a fost cel care a respins cu vehementa asemenea aberații. Deci cei care pretind că ar fi fost creștinismul o reacție “ascetică” sunt contraziși de faptul istoric că exact creștinismul a respins cu mai mare vehemență acel “ascetism” maniheu de care pomeneam. La fel și în cazul “arianismului”, cel care tăgăduia co-eternitatea Fiului cu Tatăl. A fost Sf.Athanasius care a demonstrate că Dumnezeu, ”care este dragoste” nu putea să fie astfel de unul singur, trebuia că dragostea să fie împărtășită. În acest fel dogmă Sfintei Treimi din început a fost a Bisericii. Iar aici atingem un lucru esențial, învățătura Bisericii se sprijină pe dogme, adevăruri care nici nu pot și nici nu trebuie demonstrate, ele țin de Credință, care este nădejdea în cele nevăzute și dovada celor nevăzute.

Învățătura Bisericii este complexa și voluminoasa, dar în cuprinsul ei nu se găsește nici o contrazicere și asta îi dovedește autenticitatea. Acestea fiind spuse este bine sa ne amintim care sunt “izvoarele” învățăturii Ortodoxe. Sfânta Tradiție, canoanele, scrierile patristice, textele liturgice și icoanele au aceiași valoare. Toate acestea, nu luate separat ci în totalitatea lor organică și vie, dimpreună cu Sfânta Scriptură, exprimă adevărul despre Biserica Ortodoxă, Trupul mistic al lui Iisus, totalitatea credincioșilor vii și morți. Cu cele menționate câteva readuceri aminte pot fi iarăși de folos. Sfânta Tradiție este învățătura transmisă prin viu grai. Din ea, mai apoi, s-au alcătuit Scripturile. Sfânta Tradiție este viață Bisericii în Duhul Sfânt. Limpede spune Sfântul Pavel..’ țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (Tesalonicieni ÎI,2:15) și iarăși spune Apostolul Neamurilor..’credință este din auz” (Români,10:17). Deci Sfânta Scriptură poate fi asemuită cu rodul care crește din și în pomul stufos al Sfantei Traditi..Din aceasta se poate vedea cat de neghioaba este teoria despre „sola Scriptura”; o falsa învățătura care efectiv distruge experienta creștină a doua mii de ani. În același chip trebuie înțeleasă și invatatura despre Sfintele Moaste si Sfintele Icoane. În primul rând atât Sfintele Icoane,cât și Sfintele Moaște nu sunt ÎNCHINATE, căci închinarea este datorată doar lui Dumnezeu, ele sunt CINSTITE și există o profundă motivație a acestei “cinstiri”. Moaștele sunt rămășițe pline de har din trupurile Sfinților.Sfinții au atins o înalta stăpânire duhovnicească a propriului trup și l-au îndumnezeit într-o așa măsură în timpul existenței pământești, încât această legătură continuă după moarte. Sfinții sunt prezenți în moaștele lor prin har. De aceea cinstirea moaștelor este necesară și ea ne asigura legătură neîntreruptă cu Sfinții. Asemenea icoanele sunt cinstite. Ele reprezintă chipurile Sfințiilor care au fost oameni ca și noi. Icoanele înfățișează și chipul Mânuitorului, căci după cum ni se spune, ”Cuvântul s-a făcut Trup”. Vechimea icoanelor este la fel de mare ca și a Bisericii. O icoană, nefăcută de mâna omeneasca a Mântuitorului, a fost dată regelui Agvar. Prima icoana a Maicii Domnului a fost făcută de către Sf.Apostol și Evanghelist Luca. Icoane picate se găsesc și în cele mai vechi Biserici, cele din catacombe. Cinstind icoana, ne adresăm rugăciune către cel pe care îl reprezintă. Iar rugăciune și legătură prin har fac că însăși icoana să devină “altceva”, să fie transfigurată. În această înțelegere vedem că “materia” icoanei, că și trupul Sfinților, sunt înduhvnicite, ridicate, ca materie, mai aproape de starea dintâi. Pentru acest respect desăvârșit arătat “materiei” se poate spune răspicat că de fapt învățătura Bisericii Ortodoxe este singura cu adevărat “materialistă”. Din toate cele arătate ar trebui să fie înțeles că Biserica și rânduielile ei au fost așezate de către Mântuitorul și apoi răspândite de către Apostolii Lui și urmașii lor, Episcopi și Preoți, până în ziua de azi. Trebuie repetat ca în învățătura ortodoxă, atâta de voluminoasă, nu exista nici o contradicție, semn categoric că este insuflată de lucrarea aceluiași duh și, mai exact, a Duhului Sfânt.

În aceasta privință o extraordinar de subtilă și convingătoare argumentare a făcut G.K.Chesterton. El atrăgea atenția că învățătura despre Credință a fost dată Apostolilor sub forma; ”Îți voi da cheile Împărăției cerurilor și orice vei lega pe pământ va fi legat și în ceruri,și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat și în ceruri. ”Folosirea termenului “cheie” are o enormă semnificație. O cheie nu poate fi subiect de discuție: ea sau deschide poarta, sau nu o deschide. Orice comentariu despre “cum și de ce ar trebui să fie altfel” este inutil. Dacă nu folosești cheia va trebui să folosești o rangă, sau o “gură de lup”. Cei care folosesc “rangă” și “gură de lup” sunt cei care se abat de la învățătură Ortodoxă, ereticii și “sectanții”. Care adaugă sau substrag fără noimă, fără să înțeleagă și fără să ia seama la consecințe.

Întreaga învățătura ortodoxă a avut și are un singur scop, unitatea de credință, unitatea poporului lui Dumnezeu.

“Ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, intru Mine și Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una..”(Ioan,17;21)Iar semnul văzut al unității sunt Tainele, Sacramentele, Bisericii si mai ale Sfânta Împărtășanie.

Împotriva acestei unități se străduiește necuratul, rătăcind pe bieții oameni. Cei care îi cad victime sunt “sectarii”, cei care adaugă sau scot din Învățătura Ortodoxă. Aceste false învățături vor sa ne separe de PREZENȚA lui Dumnezeu. Sectele îi separa de Dumnezeu pe oameni fără cruțare. Ortodoxia îi unește pe credincioși cu Dumnezeu, care este prezent, acum și aici, în Taine. Cei care resping Tainele de fapt resping însăși Întruparea lui Dumnezeu.

Pentru cei care suntem Ortodocși este necesar să ne ținem de învățătura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe fără șovăială, la bine și la rău. Trebuie să știm că doar Biserica Ortodoxă poate să ne mântuie. Nu vom fi mântuiți doar fiind “membrii” ai Bisericii Ortodoxe, ci doar în măsură în care vom urma învățăturile Ei. Nu înseamnă că cei din afară nu se vor mântui. Aceasta se află sub Judecată lui Dumnezeu. Dar trebuie să știm că TOȚI cei care se vor mântui, într-un fel tainic sunt parte din Biserică. În vorbele Episcopului Kallistos Ware, ”noi știm unde este Biserica, nu știm unde nu este”. Dar dincolo de asta, sub nici o formă să nu schimbăm splendoarea împărătească a Ortodoxiei, slava ei fără egal. Ortodoxia este moștenirea noastră cea mai de preț,prin care putem dobândi și lumea asta și cea care va să fie.

——————————-

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

28 martie 2019

*Materialele publicate nu reprezintă și punctul de vedere a revistei, responsabilitatea asupra conținuturilor și a formei acestora revenind, în totalitate, autorilor