Alexandrina TULICS: De n-ai fi fost

De n-ai fi fost

La cruce pentru mine,

Şi n-ai fi suferit în locul meu,

Astăzi n’aş fi ştiut de Tine,

De jertfa-Ţi sfântă, Domnul meu.

De n-ai fi fost la Golgota în chinuri

Şi atârnat între pământ şi cer,

N’aş fi ştiut căci fără Tine,

Sunt gol şi muritor, şi pot să pier . . .

N’aş fi gustat din sfânta-Ţi părtăşie,

N’aş fi băut din cupa cu nectar,

M’aş fi hrănit cu roşcove, ca porcii

Şi-aş fi-nghiţit mereu al vieţii-amar.

N’aş fi alergat din bucurie

Să Te cuprind în rimă şi în cânt.

N’aş fi sorbit din părtăşie,

Din sarea şi dulceaţa Duhului Preasfânt.

N’aş fi băut până la fund paharul

Dulceţii sfinte ce mi-ai dăruit;

Şi-aş fi avut doar răul şi amarul,

Acesta mi-ar fi fost cântarul vieții,

Fără Tine pe pământ.

N’aş fi lucrat cu bucurie

În via-n care Tu m-ai pus.

N’aş fi sădit la rădăcină

Chiar dacă scot răul, prin plâns.

N’aş fi cules cu fericire

Din roada Duhului Preasfânt;

N’aş fi ştiut de bucurie,

De rugăciune şi de cânt;

Aş fi umblat în zdrenţele vieţii

Aicea jos,pe-acest pământ,

Fără de soare şi ruga dimineţii,

Fără de rouă,răcoare-n Duhul Sfant;

M-aş fi luptat cu „morile de vânt”.

Eu n’aş fi fost nimic,

De n’ai fi fost să Te jertfeşti

La cruce, pentru mine.

De aceea, cu lacrimi azi Îţi scriu:

-Îţi multumesc;

De jertfă,de iertare şi-ndurare

Şi-ngenucheată-n faţa Ta,

Strig; Slavă, Glorii, Osanale!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

28 aprilie 2020

(Din albumul ,,Fărâme de Lumină”)

Alexandrina TULICS: Îngerii de-atunci

Fântâna stă ca o bătrână uitată de ani și familie în drum… este casa,familia care i-a saturat pe toți fiii satului și nu numai. Multumirea ei era să-i vadă, audă în chiote pe copii, bătrânii în rugi,tinerii în voie bună când scoteau apă din pântecele izvorului strâns între pereții zidiți ca niște poale de mamă,de care se rezemau toți care-și dădeau întâlnire la sațul apei răcoroase.Era acoperită spre a-i da respect, frumusețe dar și protecție de ”ce-ar zbura deasupra ei. Adunase în bunarul ei toate știubeiele dorite de vite când se întorceau acasă mugind mulțumite de saț. Ea stia toate poveștile, secretele satului spuse cu mâna la gură de fomeile venite,cunoștea îndrăgostirea tinerilor și zbenguiala copiilor,dar nu i-a trădat și nici învrăjbit. Venise vremea, că fiecare își făcuseră fântâna acasă… era mai lesne,să iei din curtea ta care te făcea mai înstărit. Se auzeau tot mai puțin șoaptele îndrăgostiților,bucuria copiilor, cântecele și rugile spuse ca”mulțumesc din gura lor până a rămas sărmană de ei,de sărutările date apei atât de reci,curate și hrănitoare… I-au îmbătrânit șoldurile,odată atât de tinere și frumoase… Au năvălit-o mușchii verzi, dornici de umezeală și răcoare, ținându-i de singurătate. De dorul iubiților săturați de bunătatea apei…își ”curăță licoarea cu lacrimile care aduceau oglinda cerului…în singurătatea nopții.

Plânsul fântânilor,viilor,islazurilor,livezilor cu prunii încărcați, cu nucii cu miez dulce de-l puneau pe lipie la sărbători femeile cu fețele oacheșe și mânecile albite la fântânița din dealul Fântânii Mari… unde se spăla grâul, se întindea pe cergi ca o sărbătoare a mulțumirii înaintea cerului … Noi eram îngerii sărutați de vară cu fețele mânjite de soare încât ne cunoșteau doar după voce când dădeam ”sărut mâna la fântână și pe uliță .. Eram concurența florilor de soare îndrăgostite,cărora le țineam pălăriile în brațe și le ciuguleam câte o sămânță, ca o sărutare dată răbdător că n-am fi vrut să se termine dulceața… Noi,îngerii de atunci,purtăm ca pe trofee splendorile copilăriei apărate de dulceața dealurilor,sărutul apelor fântânilor, răsăriturilor pe care le însoțeam până la nașterea globului de aur peste noi ca tipsie de aur ceresc… Vom pleca cu ele, să le ducem la tronul de domnie al lui Dumnezeu ca jertfă de mulțumire pentru splendoarea copilăriei trăite în România grâului,laptelui, mierii,păcii și frumosului de atunci…

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

21 aprilie 2020

Alexandrina TULICS: În El, ei vină n-au găsit

În El, ei vină n-au găsit

Se-aude un plâns pe dealu-nsângerat
Și ziua s-a tăiat la jumătate,
Când în suspinul greu, pe măritul Împărat
L-au dat la moarte.
De ce era El osândit?
Nu știi că, pentru tine a suferit și suspinat
Iubitul miel și Mire?
În EL,ei vină n-au găsit!
Doar vina de-a fi Dumnezeu!
Că ne-a iubit și-n locul nostru a purtat
Păcatul, lanțul cel mai greu, până la moarte.
Se-aude-un plâns în sânge sfânt
Și strigătu-I de moarte!
-Veniți-naintea Mielului îngenuncheați,
Să fiți scăpați de moarte!
Că-n Golgota poți regăsi și mila și iertarea,
Bucăți din pâinea vieții, binecuvântarea!
Apropiați-vă-n smerenie,’nălțându-L-n Osanale!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

17 aprilie 2020

 

Alexandrina TULICS: Săgeata gândului

 Motto:
Atingând copilăria îmi înfloresc teii în palmă.

 

 

Am pierdut prea mult!

Copilăria este săgeata amintirilor mele.

Săgeată a gândului care îmi aduce aminte, că pe la trei, patru ani eram cu familia pe granița româno-iugoslavă (tata era încadrat militar și eram toată familia mutată într-un sat pe graniță).

Tot satul era plin de trupe ale armatei române să păzească fâșia de Tito, președintele Iugoslaviei.

Eram copleșită de emoția atâtor uniforme militare,soldați și tehnica militară.

Copil fiind nu întrebam nimic din ce se petrecea dar sufletul îmi trăia în alarma ce se dădea noaptea,când soldatul bătea agresiv în geam să-l trezească pe tata, care sărea din pat cu o repeziciune ce mă speria!

Se îmbrăca așa de repede ca și când își dădea sufletul. Rămâneam cu mama și cel două surori mai mari în gânduri crude pentru un copil, a;a de mic (dar cu suflet nespus de mare pentru România!

Atunci am înțeles ce sunt dușmanii, ce este ura dar și ce este dragostea de România care se dorea apărată…

Am rămas copil sufletește și prețuiesc mult ce-am trăit.

Mai târziu săgeți ale comunismul dur, care-l amenința pe bunicul meu să le dea pământul …

Se apăra cu barda de golanii (așa-i numea) care-l pândeau în umbrele înserării să-l înscrie forțat la colectiv prin amenințări și bătăi.

Doamne! Cum a rezistat !

I-au luat pământurile dar el nu a semnat!

I-au furat ( fiind înstărit) din casă multe, printr-o familie vecină și neam cu el dar nu a cedat.

A pierdut averea dar nu s-a înscris pe numele acelora care se îmbătau și batjocoreau numele fraților sacrificați.

S-a înserat în mine dar copilăria ține în mănunchi bucuriile, tristețea, fericită că am păzit-o bine.

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

15 aprilie 2020

Continue reading „Alexandrina TULICS: Săgeata gândului”

Alexandrina TULICS: Mireasma primăverii

Mireasma primăverii

                                                (din albumul ,,Tezaur Ceresc”

 

Când înfloresc nuielele în gard
Și soarele răsfață brazda-ntoarsă ,
Știu că primăvara-mi este rang,
Mireasma -n floare de mătase.
Bezmeticite goange atât se străduiesc
Să urce-o pietricică,
Știu că iubita așteptată e aici
Mireasma primăverii,
sufletul spre cer-mi ridică.
Când norii,
sunt frânturi de curcubeu,
Atât de răsfățați în soare
Știu că drumul primăverii e și-al meu
când razele-i senine spre mine se coboară.
Mi se răsfață ochii, inima -n parfum
Și-aș vrea să fiu numai afară,
Când păsări se grăbesc să-și facă cuib
În splendida și însorita primăvară.

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

14 aprilie 2020

 

Alexandrina TULICS: Mască cu mască!

Zilele petrecute ”la domiciliu” ne fac să gândim altfel ca afară. Avem timp să ne radiografiem stările,sentimentele dar mai ales resentimentele.

Putem să ne facem conștiincios ( poate pentru prima dată) curățenia care ar putea să aducă primăvara reală în mintea, caracterul și sufletul sufletul nostru.

Medicația?

Să ținem cu sufletul de omenie, iubire de oameni să ne salvăm!

Da, toți suntem vulnerabili acum!

Poate învățăm unitatea umană, aplecarea spre nevoile celor de lângă noi atât cât putem ajuta.

Am văzut ce ne-au făcut indiferența, aroganța rasială, națională, ura!!

Ne-au închis!

Fiecare stă și-și mănâncă proviziile ca rozătoarele fără să știm termenul ”vacanței la domiciliu ” dar nu recunoaștem că am intrat cu resentimentele, aroganța, ura față de aproapele,monștrii care ne ocupă locul destinat nouă ca oameni și ne consumă tot oxigenul!!

Ce mă împiedecă să iubesc?

Masca pusă peste masca defectelor de caracter?

Masca sufletului înrăit, murdar, povara care apasă atât de greu… ?

Când vom ieși… mă tem că ei, monștrii vor fi primii cu pancardele mari în gheare pe care vor fi scrise numele noastre,mutilate de sclavia lor…

Atunci steaua aurie va fi iar înjumătățită de durere din cauza monștrilor”purtați la loc de cinste!!

Nu există viață fără iubire!

Iubirea este sacrificiul sufletesc de a-l vedea bine și pe aproapele tău așa cum tu vrei să fii!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

10 aprilie 2020

Continue reading „Alexandrina TULICS: Mască cu mască!”

Alexandrina TULICS: Locul jertfirii

LOCUL JERTFIRII

 

… Piruete stelare,
Apusuri ce plâng,
Ninge petale
În alb, suspinând.
În locul jertfirii,
Mieii, mame își plâng…
În colțuri aprinse,
Luna se miră
Și dealuri suspină.
Parfumuri de flori,
Se-agită-n grădină,
Șoapte de fluturi,
Albini în polen,
Privesc spre Golgota
Unde și crucile gem…
Foc, vâlvătaie,
Din răni se ridică,
Fețe de ceară
Apostolii, lacrimi își pică,
Mielul, Iubitul,
Cu ființa-I rănită,
Mă caută, cheamă,
În spasme se ridică,
Crucile plâng de tristețe
Florile,
Parcă-s-nghețate pe ram,
Un crâncet-vacarm!
Zbucium și lacrimi, uimiri!
-Răzbunare!
Iar negura ‘se bucură-n hotare’.
Tâlharul adoarme înjunghiat,
Dar, cu Domnul de mână,
Se trezește-n uimire,
Dă cerului binețe,
Neputând a crede că este iertat,
Intrat în veșnica nemurire!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

10 aprilie 2020

 

 

Alexandrina TULICS: Treizeci de arginți

Pelegrini de mii și mii de ani,
Păcătoșii alungați din rai,
Au străbătut în chin și vai,
‘N păcat, dureri, nemângâiați sărmani.
Secătuiți de ură, neiertare,
Răzbunători, din fire păcătoasă,
Au zdrențuit memoria din Eden,
Când își duceau-n prezența Domnului
”Viața aleasă”.
Au ruginit viața părtășiei,
Cu Dumnezeu Adevarat,
Uitând, c-atunci când L-au chemat,
A coborât, i-a ascultat.
Duceau cu greu a Legilor povară
Și tare se mai-mpotriveau,
Căci Legea este dreaptă
Dar nu este ușoară!
La împlinirea ei, viața-și chinuiau.
Așa au mers în poticniri,
Mii și mii de ani sub Lege,
Cu-ncredințarea că-ntr-o zi,
L-or întâlni pe Mesia, neprihănitul Rege!
Prin prooroci erau-nștiințați,
Că Mesia, e gata ca să vină,
Cu asta, erau ocupați,
Trăiau așa-n astă rutină.
Cei ce rosteau despre Mesia,
Venit din puritate de fecioară,
Erau în groapă-aruncați
Și schingiuiți, sortiți să moară!
Dar credincioșii, văzători în Duhul cel cuminte,
Nu se lăsau înduplecați,
Ci, insistau să creadă
‘N mesajele descoperite, din literele sfinte.
Irod cel speriat de naștere de Prunc
Și-o moarte ”bine pregătită”,
De cei-mbrăcați în haine lungi,
Cu filacterii-mpodobite,
Au dat ”o mână de-ajutor”
Celor ce-au omorât copiii
Dar moartea Pruncului, n-au dovedit-o.
Ani mai târziu-L vedem la închinare,
În casa Tatălui, unde puțini erau smeriți,
Majoritatea întinzând în Templu
O piață de vânzare!
Cu-n bici, pe negustori El i-a gonit,
‘N aprigi cuvinte le-a vorbit:
-E casa sfântă-a Tatălui Ceresc!
Nu schimb de bani,
Ieșiți, Eu vă gonesc!
În Ghețimani când Se ruga,
Plângea de mila noastră,
Pe față, transpirații Îi curgeau,
Durere-nsângerată!
Lucrarea-I de slujire a fost atâta de hulită,
Spunându-se că: are drac sau că-i nebun!
‘N credincioșia-I, ființa umilită…
Lucra să ducă la-mplinire, sfântul Drum!
Din cei iubiți, apropiați,
S-a ridicat în ” negru ceas”,
O Iudă-trădător de Fiu de Împărat!
Avid de bani, nelegiuitul,
A dat la moarte prin trădare,
Pe Domnul slavei-ales să fie:
Pace și Salvare!
-Treizeci de-arginți!
Atras-au chin și suferință!
Batjocori, blasfemie, dezonoare,
În ființa Celui mai iubit:
-Omul Salvare!
L-au biciuit-mbrâncit, batjocorit,
Pe Cel mai sfânt, milos, care-a slujit,
Al Tatălui, Fiu Neprihănit, Odraslă și onoare,
Ce a cerut să vină pe pământ
Să ne pețească pentru cer,
Prin dureroasa Lui salvare!
Prin moartea-I, scris-a Legământul!
Cu viața mea și-a ta,
Neprihănitul, Domnul Domnilor, Christosul
Ce a -mpăcat prin sfânta-I jertfă
Cerul cu pământul în deal la Golgota!

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

8 aprilie 2020

Alexandrina TULICS: A fost o Înviere

A fost o Înviere

 

A fost o primăvară însângerată,
Cu flori de maci în roș-plângând,
Cu lacrimile mamei-ndurerate,
Dureri ce au gemut pân’ la pământ.
A fost o primăvară sângerie,
Ce nu și-a mai schimbat nicicând culoarea,
Când tulburată era omenirea
De mila Fiului cel răstignit,
Al cerului splendoare.
A fost un loc suit pe Căpățână,
Ce îl jelea-n albastru violet-cicoarea
Și primăvara-ndurerată,
Cu maici răpuse de durere,
Cu ucenici înmărmuriți
Şi fețele desfigurate, fără de putere.
A fost o noapte-n Ghețimani,
Când timpul a pierdut o zi,
Atunci, Tu m-ai chemat să-ți fiu,
Noul născut ‘mbrăcat în sânge purpuriu.
A fost o înviere în ziua întâi a săptămânii,
Pe care o trăiesc, sărbătoresc si-acum creștinii,
Un praznic ce se va-ntinde-n veșnicii
În lumină fără de vecernii.

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

6 aprilie 2020

 

Alexandrina TULICS: E vremea mieilor

M-aş bucura cu toată fiinţa mea,

Dacă n-aş şti c-odată în Golgota,

Pe vremea când, mieluţii, mamele-şi chemau

Şi-n pajişti verzi în turmă zbenguiau,

… Atunci,

Când tot părea-n natură aşezat,

În verde proaspăt din răsadul semănat,

ATUNCI!

O gloată,

Mii de demoni au îndurerat,răcnind;

-La moarte cu Isus!

Să fie condamnat!

Din viscere turbate,din iad,ei au urlat;

– Să fie răstignit!

Fie crucificat!

Şi-n ura-n clocot, nebunia cea nebună,

Pe cruce în Golgota-n chin murea,

Pe cap cu spini – cunună,

Al nostru Împărat,

Ce-a plâns de mila ta şi a mea.

De-atâta groază,

Nici pământul nu i-a mai răbdat,

Şi în cutremur,

Pământu-n suferinţi s-a scuturat!

Perdeaua-n Templu´sfânt,

S-a despicat!

Iar mama Lui,Maria, ucenicii,

Erau în greu oftat.

Plângeau din chinul sufletului,

Pe-al nostru,Împărat,

Cu spini – încoronat.

E vremea mieilor …

Şi-acuma când aud cum mieii,

Îşi cheamă-n neştiinţă, bucuria,

Eu mă gândesc,din nou tresar

Să nu aud,

Să nu mai ştiu, de-al Lui, calvar

Şi chinurile-I, pentru turmă.

De-aceea,ori de cîte ori,

Mieluţi zăresc sau îi aud,

La Golgota mă regăsesc,

La clipele-I din urmă…

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

4 aprilie 2020

Din albumul ,,Fărâme de Lumină