Alexandrina TULICS: Îngerii de-atunci

Fântâna stă ca o bătrână uitată de ani și familie în drum… este casa,familia care i-a saturat pe toți fiii satului și nu numai. Multumirea ei era să-i vadă, audă în chiote pe copii, bătrânii în rugi,tinerii în voie bună când scoteau apă din pântecele izvorului strâns între pereții zidiți ca niște poale de mamă,de care se rezemau toți care-și dădeau întâlnire la sațul apei răcoroase.Era acoperită spre a-i da respect, frumusețe dar și protecție de ”ce-ar zbura deasupra ei. Adunase în bunarul ei toate știubeiele dorite de vite când se întorceau acasă mugind mulțumite de saț. Ea stia toate poveștile, secretele satului spuse cu mâna la gură de fomeile venite,cunoștea îndrăgostirea tinerilor și zbenguiala copiilor,dar nu i-a trădat și nici învrăjbit. Venise vremea, că fiecare își făcuseră fântâna acasă… era mai lesne,să iei din curtea ta care te făcea mai înstărit. Se auzeau tot mai puțin șoaptele îndrăgostiților,bucuria copiilor, cântecele și rugile spuse ca”mulțumesc din gura lor până a rămas sărmană de ei,de sărutările date apei atât de reci,curate și hrănitoare… I-au îmbătrânit șoldurile,odată atât de tinere și frumoase… Au năvălit-o mușchii verzi, dornici de umezeală și răcoare, ținându-i de singurătate. De dorul iubiților săturați de bunătatea apei…își ”curăță licoarea cu lacrimile care aduceau oglinda cerului…în singurătatea nopții.

Plânsul fântânilor,viilor,islazurilor,livezilor cu prunii încărcați, cu nucii cu miez dulce de-l puneau pe lipie la sărbători femeile cu fețele oacheșe și mânecile albite la fântânița din dealul Fântânii Mari… unde se spăla grâul, se întindea pe cergi ca o sărbătoare a mulțumirii înaintea cerului … Noi eram îngerii sărutați de vară cu fețele mânjite de soare încât ne cunoșteau doar după voce când dădeam ”sărut mâna la fântână și pe uliță .. Eram concurența florilor de soare îndrăgostite,cărora le țineam pălăriile în brațe și le ciuguleam câte o sămânță, ca o sărutare dată răbdător că n-am fi vrut să se termine dulceața… Noi,îngerii de atunci,purtăm ca pe trofee splendorile copilăriei apărate de dulceața dealurilor,sărutul apelor fântânilor, răsăriturilor pe care le însoțeam până la nașterea globului de aur peste noi ca tipsie de aur ceresc… Vom pleca cu ele, să le ducem la tronul de domnie al lui Dumnezeu ca jertfă de mulțumire pentru splendoarea copilăriei trăite în România grâului,laptelui, mierii,păcii și frumosului de atunci…

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

21 aprilie 2020