Alexandra GĂLUȘCĂ: Zarzărul înflorit

Zarzărul înflorit

 

Dacă zarzărul înflorit din fată geamului ar vorbi,
Ți-ar spune sincer cum zilnic de caut cu privirea,
Cum parfumul tău şi al florilor timpul nu-l ştirbi,
Te văd şi te simt în tot ce ieri ne aducea iubirea

Cu primăvara raiul pe pământ la noi a coborât,
Fluturii ce zboară pe flori, de tine-mi amintesc,
De iubirea curată ce din lumina zorilor a izvorât,
De trilul divin al pasărilor ce de tine îmi vorbesc

Fiecare culoare răsărită îmi aminteşte de tine
Roşul macilor îmi arata inima-ți plina de iubire,
Albul lăcramioarelor de sufletul tau curat ține,
Albastrul mării oglindeşte a ta privire

În verde e acum natura şi mi-a adus speranța,
Mugurii pregatiți să-nflorească, ne aşteaptă,
Prin firele firave de iarbă să ne regasim dorința,
Iar parfumul liliacului în paradis ne invită

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

4 aprilie 2019

 

Alexandra GĂLUȘCĂ: Primăvara amintirilor prin parc

Primăvara amintirilor prin parc

 

În Parc primăvara se pierde pe alei,
Ceasul l-a încarcat în culori de flori,
A înverzit ce mai ieri sclipea-n polei,
Magnoliile înflorite zâmbesc din zori,

Împartăşesc cu tine bucuria primăverii,
Cu fluturii pe gene şi diamante-n privire,
Îți scriu de pe banca speranței revederii
Când împreună vom depăna o amintire

Hai, simte cu mine parfumul de tei,
Când pasionalele iubiri înfloresc,
S-a deschis liliacul sărutat de zei,
Lăcrămioarele, fluturi albi zâmbesc,

Din chiosc, un vals de Strauss se aude
Mierlele acompaniză în tril minunat,
Dorul dansează cu vrăbiile zălude,
Albinele zboară cu nectarul adunat,

Îti dau un buchet de cuvinte potrivite,
Intr-un album cu poezii şi vechi amintiri,
Vom adauga fotografii în culori tivite,
Şi alte noi şi cu noi frumoase povestiri

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

3 aprilie 2019

Foto: internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: Mirajul primăverii (poeme)

 

Sunt poezie

 

În lumea asta sunt doar un punct,
Un grăunte de de nisip, dar distinct,
Cu-n suflet mare și ochi de mură,
Păr auriu din soare și maci pe gură,

Sunt un fulg de nea din alba iarnă,
Sau un pumn din gradină de țărână,
O picătură din apa clară de izvoare,
Un bob de rouă pe o colorată floare

Sunt o notă cântată dintr-o simfonie,
O clipită din a Universului nebunie,
O rază luminoasă dintr-o steluță,
O petală catifelată dintr-o panseluță

Sunt doar o idee aşternută pe hârtie
O boare pe o floare in luna martie,
Dar sunt cineva când scriu poezie
Şi aduc bucurie cu această ocazie

Sunt o picatură albastră de cerneală,
Ce scrie pentru voi şi-si dă osteneală,
Să fac o lume cu înțelegere şi pace,
Ca să trăim în armonie cum ne place

 

Mirajul primăverii

 

Soarele a îmbrățișat natura-n verde,
E atâta primăvară-n jurul meu
Peisajul alb al iernii încet se pierde,
Florile au înălțat cununi de curcubeu

Copacii înfloriți privesc spre mine,
Împraştiind uşor mireasmă de iubit,
De atâta dor vor să mă aline,
Cu-n tril de mierlă din ram doinit

Zumzăind pornit-au gazele-n alai
Într-un dans pe a vântului adiere,
Sărutând florile gingaşe de pe plai,
Să umple cupele de nectar şi miere

Doruri de foc în lumină se varsă,
Zbor de fluturi spre cer se avântă,
Iubirea plantată-n suflet e neştearsă,
Din altar aprinsă cu lumină sfântă

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Martie 2019

Pictura de Isabel Menin

Alexandra GĂLUȘCĂ: Poetul

 Poetul

                                          „Sufletul zboară câteodată sus de nu-l mai vezi, cu penele lui albăstrui, în azur. Și, când se întoarce, miroase a alb și a stele…”(T.Arghezi )

 

Poetul este paznicul iubirii sacre,
E soldatul ce moare cu credință
Fără arme,fără ură sau distrugere
Crează frumusețe cu a sa ştiință

Poetul te vindecă prin cuvinte,
Amaru-îl preschimbă-n lapte dulce,
Aprinde candela-n altare sfinte,
Armonie, întelegere-n lume aduce

Poetul prinde-n versul său lumina,
Din razele de lună, stele sau soare,
Suferința lumii prin poeme o alină,
Din curcubeie şi flori îi dă culoare

Poetul poamele acre le stoarce,
Nectar să curgă-n cupa-i magică,
Din valurile Dunării doruri toarce,
Dorind o lume curată, ecologică

Poetul din arme face doar artă,
Din pocnetul lor dă glas artficiilor,
O odă bucuriei lumii să-mpartă,
Şi Dragoste prin lumea poeziilor

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

Alexandra GĂLUȘCĂ: Uitarea

Uitarea

 

Mă întrebi dacă te-am uitat,
Atâția ani te-am tot aşteptat,
Te visam noapte de noapte,
Zilnic te chemam în şoapte

Uitarea poate schimba destine,
Şterge imaginile de pe retine,
Poate fi o pasăre fără destinație,
Un cântec lipsit de intonație

Uitarea-i o nimicitoare furtună,
Amintirile să-ți descompună,
Este o foaie albă dintr-o carte,
Sau amintiri rămase moarte

Antidotul uitării e dragostea,
Ce-n inima mea se adapostea,
Fotografiile în care ne zâmbeam,
Privirile din care ne sorbeam

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

12 martie 2019

 

Pictura de Mark Shasha

Alexandra GĂLUȘCĂ: Te aştept cu primăvara

Te aştept cu primăvara

 

Mă-nvelesc în spuma mării,
Mă las uşor purtată de val
Sunt dusă pe țărmul neuitării
Pe nisipul timpului estival

Te simt că vii cu primăvara,
Cu aripi de lumină-n zori
Timpul trecut nu mai e povară,
Iubirea dintre noi să o ignori

Mă cuprinzi pe nisipul auriu
Şi inimile noastre zboară,
Cu albatroşii pe cerul azuriu,
Fericirea de vis ne înconjoară

Îngerii cânta un vals la vioară
Trăim împreună clipe de sublim,
Ne-ai adus împreună primăvară,
Ce bucurie’i că atât ne iubim!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

10 martie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Prăvălia de vis

Prăvălia de vis

 

Am ajuns in fata unei minunate vitrine
Avea sticluțe colorate, bunătăți, praline,
Mă atrăgeau toate să intru, să le cumpăr
Aveam un banuț, iar ele erau fară număr

Împinsă de pofte am intrat în prăvalie,
Pe rafturi erau sticluțe puse să te îmbie,
Intr-o sticlută era parfum de mângâiere,
Alta era însemnată cu picaturi de durere

Pe raftul prim era o sticlă roz cu fericire,
Pe cel de jos erau prafuri dulci cu iubire,
Intr-o cutie aurie era halva cu sănătate,
Erau ciocolate albe, negre, cu bunatate

În coşuri cu etichete erau condimente,
Unul avea bomboane cu complimente,
Altul conținea rujuri roşii pentru sărutări,
În altul am găsit pastile albe de iertări,

Am întrebat cu-n ban ce pot cumpăra,
Mi-a dat praf de iubire, a nu mă supara
Mi-a spus că voi avea parte din toate
Şi aşa în viață-mi vor fi toate realizate

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

9 martie 2019

Alexandra GĂLUȘCĂ: Femeia

Femeia

 

Tu femeie eşti un vis, o poveste,
Frumusețe, gingăşie, dragoste,
Eşti sufletul ce-alină suferința,
Mama ce le dă copiilor credința

Eşti fir verde de iarbă-n primăvară
Tril de ciocârlie, floare rară-n vară
Eşti toamnă roditoare şi-împlinire,
Căldura dăruită în a iernii troienire

Femeie dai tot la cei care-i iubeşti,
Iar sufletul întristat tu-l inveseleşti
Creezi viața şi o faci să-nflorească,
Reuşeşti visele să se-mplinească

Eşti soție, mamă, gospodină-n casă
Pe toți aştepți cu-n zâmbet, voioasă
Ai vorbă bună pentru cei ce te iubesc,
De aceea toți în martie te sărbătoresc

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

8 Martie 2019

Imagine Internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: E primăvară şi e Dragobete

E primăvară şi e Dragobete

 

Este primăvară şi e Dragobete
Ghioceii răspândesc arome fine,
Presară-n gânduri multă dragoste
Şi-n priviri străluciri diamantine

E Dragobete, ce cu dor sărută fete,
Năvalnic jar pe suflet se-nfăşoară,
Din depărtari de primăveri soseşte
Eşarfă de maci pe umeri aruncată

Dragobetele vine-n cântec de mierle
Parfum de liliac, iasomie, lăcrămioare,
A verde crud miroase din munte-n vale
Natura toată se îmbracă-n sărbătoare
E primăvară!

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

24 februarie 2019

Imagine Internet

Alexandra GĂLUȘCĂ: Mi-e dor de tine mamă

Mi-e dor de tine mamă

 

Să ştii mama mea dragă,
Că zilnic mi-e dor de tine,
Mi-e dor de vorba-ți caldă,
De brațele tale să mă aline

Mi-e dor de a ta privire,
De sfatul ce mă încuraja,
Învătăturile date cu iubire,
În viață să mă poți proteja

Te iubesc mamă dragă,
Te vad în tot ce e frumos
În florile din lumea largă,
În şoapta valului spumos

Eşti vântul ce mă mângâie,
Eşti foşnetul lin al frunzelor,
Cântecul vrajit de ciocârlie
Lumina de pe aripa razelor

Să ştii mama mea dragă,
Că zilnic mi-e dor de tine,
Te am în suflet ca icoană,
Mergi peste tot cu mine

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 februarie 2019