Miercuri, 19 octombrie a.c., orele 14, va avea loc la Biblioteca Municipală din Drăgășani, (orașul natal al scriitorului Al. Florin Țene), județul Vâlcea, lansarea cărții GLORIA LIMBII ROMÂNE de Al Florin Țene, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la legiferarea de către Parlamentul României  a sărbătoririi Zilei Naționale a Limbii Române, la care a contribuit și domnia sa.

Cu această ocazie, președintele național al Ligii Scriitorilor va depune o coraonă de flori la statuia scriitorului Gib I.Mihăescu și va dona bibliotecii potretul său pictat în ulei de artista plastică Victoria Fătu Nalati, după care cei prezenți vor vizita expoziția cu cele 93 cărți ale lui Al.Florin Țene.

Despre carte și activitatea laborioasă a scriitorului Al.Florin Țene vor vorbi Zenovia Zamfir, Marian Bărăscu și Cristina Prunel Bărbulescu.

În cadrul acestei manifestări se va lansa revista Ligii Scriitorilor AGORA LITERARĂ nr 44/2022.

Născut pe meleaguri vâlcene, în oraşul Drăgăşani, la 13 iunie 1942, scriitorul Al Florin Țene a iubit și iubește locurile natale, locuri sfinte pentru fiecare dintre noi. Este președintele Ligii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, membru corespondent al Academiei Americană Română (A.R.A ), din anul 2011, membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada. Opera sa este vastă și cuprinde o gamă variată de scrieri de la articole, reportaje, piese de teatru, poezie, roman la cărți monografice. A debutat  cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a,  editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, Bucureşti. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, Bucureşti.  Are zeci de cărți publicate dar și poezii, articole, critică literară şi eseuri în revistele: Luceafărul, Gazeta Literară, România Literară, Argeş, Secera şi ciocanul, Orizont, Scrisul Bănăţean, Iaşul Literar, Convorbiri Literare, Confluenţe, Cronica, Ramuri, Mozaic, Agora Literară, Cetatea Culturală, Ardealul Literar, Curierul Primăriei Cluj, Flagrant, Poştaşul , Orient Latin, Heliopolis, Rusidava Culturală, Poezia, Oglinda literară, Esteu, Columna, Citadela, Aurora, Al cincelea anotimp, Pietrele Doamnei, Climate Literare, Viaţa de pretudindeni, Radix (Belgia), România VIP (Dallas, Texas), Iosif Vulcan (Australia), Confluenţe româneşti, SUA. ş.a.

Autorul va vorbi despre istoria orașului desfășurată în romanul OGLINDA DE APĂ și despre romanele sale în care a descris viața scriitorilor, martiri ai închisorilor comuniste. În acest context, Al.Florin Țene va dona Bibliotecii municipiului Drăgășani 100 de cărți din opera sa.

În încheiere Al.Florin Țene va acorda autografe.

Zenovia Zamfir

Mulți profesori de limba română, ce au predat în regimul de tristă amintire, se vaită pe la “colțurile” limbii române că limba noastră o să dispară pentru că intră în fondul de cuvinte englezismele. Uitând că a fost o perioadă istorică când în limba noastră au intrat cuvintele franceze, care astăzi sunt asimilate în fondul principal de cuvinte, precum: telefon, televizor etc.

                 Fixarea neologismelor de origine franceză în limba română a fost un proces îndelungat. Prin traduceri au pătruns, la început, cuvinte copiate după modelul francez, care au dispărut ulterior (amurez, ivoriu, musiu, uvraj); acestea au fost ridiculizate de M. Kogălniceanu, C. Faca, V. Alecsandri, C. Negruzzi, I. L. Caragiale. Unele franțuzisme de acest fel s-au păstrat până astăzi, fără a fi foarte frecvente în limbă (a ambeta, angoasă). Cele mai multe cuvinte franceze s-au impus însă, pentru că denumeau noțiuni noi sau au adus deosebiri de nuanțe de sens (acces, cabinet, emotiv).

            Adaptarea fonetică s-a produs în mai multe etape, care au fost analizate, în diverse lucrări, de Al. Graur. La început, când cuvintele franceze au fost luate, prin neogreacă sau prin rusă, aveau o formă ce reproducea pronunțarea lor în limbile respective intermediare, care le transcriau în propriul lor alfabet. De aceea, în română se scria și se pronunța, într-o vreme, milioner, ofansa, semplu.

            În cazul împrumuturilor directe, au apărut dificultăți de adaptare din cauza finalei unor cuvinte franceze, care nu se încadra în categoriile morfologice românești, precum și pentru că unele sunete erau greu de pronunțat. S-a apelat, uneori, la formele italienești sau latine, care erau mai apropiate de română: corespondentul fr. illisible este rom. iligibil.

            Ulterior, cuvintele franceze au fost împrumutate pe cale livrescă, adaptate după forma lor scrisă și pronunțate fie conform regulilor românei (sentiment), fie ca în franceză (bleu, ecru); multe au fost incluse în familii ale unor cuvinte înrudite etimologic (fr. soutenir devine rom. (a) susține după (a) ține, fr. science devine rom. știință după (a) ști). Influența franceză este cea mai puternică influență în lexicul limbii române, ea a dus, în cea mai mare măsură, la schimbarea configurației lexicale a limbii noastre. În vocabularul reprezentativ al limbii române, tratează cuvintele împrumutate, cuvintele de origine franceză ocupă rangul patru, după elementele moștenite din latină, creațiile lexicale românești și cuvintele din slavă, care se situează pe primele trei locuri.

            Limba latină a fost la început un dialect vorbit în zona Italiei de astăzi. Denumirea de “latină” vine mai exact din numele tribului italic Latini, care comunicau prin intermediul acestui dialect. Toata aceasta poveste începe în jurul secolului 10 î.Hr. Poporul care a inițiat limba latină se afla în zona Peninsula Italiei, lângă râul Tiber. Analizând etnogeneza acestei limbi ( precum și datele istorice ), putem observa că limba latină are origini indo-europene.

            O serie de limbi indo-europene cu istorie, dar care au dispărut treptat sunt: limba celtică, limba elenă, precum și alte limbi romanice. O dovadă ce arată că limba latină are origini indo-europene poate fi considerat faptul că… Vocalele lungi și scurte ale sunetelor a, e, i, o, u erau pronuntate și transmise extrem de des, în cuvintele din vocabularul latin. Sunt 193 de cuvinte, cu o pondere de 7,47%. Procentul crește considerabil prin adăugarea celor 378 de cuvinte cu etimologie multiplă, una dintre surse fiind și franceza; ponderea acestei clase ajunge la 22,12%, ocupând locul trei în structura vocabularului reprezentativ.

            Și totuși, limba latină a avut de-a lungul timpului o serie numeroasă de modificări. Toate aceste modificări au făcut ca limba latină să primească șapte evoluții istorice: latina veche ( de la origini până în anul 75 i.Hr.), latina clasică (din anul 75 i.Hr. până în anul 200 d.Hr.), latina vulgară (din anul 200 până în anul 900), latina medievală (din anul 900 până în anul 1300), latina renascentistă (din anul 1300 până la sfârșitul anului 1500 ), latina nouă (din anul 1500 până în 1900), latina contemporană (din anul 1900 până în prezent).

            Toate aceste praguri istorice au făcut ca limba latină să evolueze destul de mult de-a lungul timpului.

            John Wordsworth afirma că sunt diferențe frapante între latina veche și latina nouă… Aceste diferențe pot fi identificate numai de un vorbitor de limba latină. Pentru a întelege mai bine… Aceste diferențe nu provoacă bariere lingvistice precum stadiile altor limbi straine ( vă sugeram să citiți istoria limbii spaniole ).

            Spre exemplu, Cele Doisprezece Tabele este o alta inscripție din vremea limbii Latinei Vechi… Sunt inteligibile chiar și pentru cei ce cunosc astăzi limba latină. Tot atunci a fost scris și mai poate fi găsită și astăzi în muzeu, Primul Tratat dintre Roma și Cartagina. De asemenea, istoricii confirmă faptul că acest tratat a fost scris cu 28 de ani, înainte ca Xerxes I să atace statele grecești.

            Se spune că foarte multe dintre scrierile latinei vechi dateaza din secolul VI î. Hr. De asemenea, după cum ne arată izvoarele istorice, înainte de alfabetul latin a fost alfabetul etrusc. Mai jos puteți vedea un exemplar din alfabetul etrusc. Cu toate acestea, limba latină veche nu a avut la început o convenție clasică de scriere. Aceste convenții au variat de fiecare dată în funcție de timp și de loc. Dar… treptat, a început să predomine, de-a lungul timpului, o convenție clasică, ce a avut startul în anul 75 î. Hr., prin trecerea de la Latina Veche… Și, a ținut până la sfârșitul anului 200 d. Hr. Ea acopera dialectele vernaculare ( care sunt proprii unei țări ), în toate zonele din Imperiul Roman. Trecerea de la Latina Veche la Latina Clasică s-a realizat treptat.

            Această formă a limbii latine a fost considerată “The Proper Latin”. De foarte multe ori cuvântul latină se identifica cu “latina clasică”. Spre exemplu, manualele moderne din ziua de astazi predau latina clasică, cea din secolul II.

            Cicero și contemporanii săi au folosit în scrierile lor versiunile limbii latine clasice. Tot latina clasică a primit și denumirea de “latinas”, care însemna “latina mai bună”. Latina “clasică” a primit acest termen, datorită faptului ca majoritatea operelor din limba latină au fost scrise prin acest limbaj.

            Cuvântul clasic este o transliterare a cuvântului grecesc κλῆσις ( clesis ), care înseamna mai degrabă chemare. Cum am spus și mai sus, această formă a limbii latine a fost vobită din anul 75 i. Hr. până în anul 200 d. Hr… Și era vorbită în zone precum: Spania, Portugalia, Franța, Marea Britanie, Italia ( cum era și normal ), zona balcană, Asia Mica etc.

            A urmat imediat după, trecerea de la latina clasică.. Dar, înainte de a intra în istoria acestui dialect, haideți să vedem câteva specificații ale acestei limbi. Latina vulgară sau “sermo vulgaris”, mai poartă denumirea și de latină comună.

            Aceasta a fost activă până la sfarșitul secolului VIII și este diferită de latina clasică ( standard).Comparând cu latina clasică, putem vedea că latina vulgară este mai puțin standardizată. Cu toate acestea, izvoarele istorice ne arată că majoritatea scrierilor din prima perioada a Evului Mediu. Au fost realizate folosind limba latina clasica. Cu toate acestea, au existat cateva exceptii: Satiricul lui Gaius Petroneius.

            Latina vulgară varia foarte mult în funcție de fiecare regiune în parte. Această limbă s-a împărțit pe mai multe dialecte. Mai mult de atât, latina vulgară nu a rămas la fel de-a lungul timpului… Ea modificandu-se de la un secol la altul. Cu toate acestea, in timpul secolului VI, cele mai vorbite dialecte devenise din ce în ce mai similare și puteau fi ințelese de către vorbitori diferiți.

            Tot începând din secolul VI, limba latină a încetat să mai fie folosită la nivelul Curții. Aceasta fiind înlocuită de limba greacă.

            Limba latină medievală a fost separată de latina clasică la jumătatea secolului IX. A urmat începând din anul 900, trecerea limbii latine la o altă formă: latina medievală. Acest prag al limbii latine a circulat până la sfârșitului anului 1300 și a fost reprezentativă pentru intregul Evu Mediu.        Aceasta a servit ca limbă primară scrisă pentru majoritatea țărilor occidentale.

            Latina medievală a funcționat în acea perioadă ca mijloc pentru schimbul de învățătură. De asemeni, tot latina medievală a fost folosită ca limbaj liturgic pentru Biserică, dar ca și limbă de studiu pentru: știința, literatură, drept și administrație. Latina medievală a reprezentat în prima postură în continuarea limbii latine clasice, dar… A primit totodata, îmbunătățiri și concepte noi.

            Atât Cicero, cât și ceilalți umaniști ai perioadei au numit latina dinainte perioadei lor… Latina “gotică” și au considerat că doar latina din perioada antică poate fi considerată “latina reală”.

            Umaniștii au insistat ca toate scrierile ce vor fi concepute în limba latină, să se folosească de limbajul latin clasic. In ceea  ce privește scrisul, mai exact, tot în acea perioadă a trebuit să se facă o distincție în utilizarea literelor c și t. Spre exemplu: eciam și etiam. Reformele umaniștilor au ajuns să îmbunătățească pana și scrierea de mână. Un alt umanist, Erasmus a propus înlocuirea pronunțărilor tradiționale cu pronunțiile latine clasice.

            Limba latina a început să se metamorfozeze din nou la începutul anului 1500. Aceasta s-a transformat în ceea ce numim astăzi latina modernă sau neo-latina. Dacă până în anul 1500, limba latină a cunoscut o evoluție imensă la nivelul literaturii… Din anul 1500, a trebuit ca aceasta să își extindă paleta de cuvinte.

            Odată cu evoluția societății, au apărut foarte multe domenii și descoperiri, care nu aveau identificare în cuvinte. Tehnica modernă și taxonomia botanică și zoologia nu aveau identificare în exprimare.Datorită acestui scop, limba latină avea să încorporeze o nouă serie de termeni. Reforma protestantă care a înlaturat folosirea limbii latine din manuscrisele bisericest a dat mai departe startul într-o evoluție a limbii latine pentru celelalte domenii. Astfel, între anii 1500 și 1700, limba latină a servit ca limbă esențială pentru publicarea scrierilor științifice. Una dintre cele mai cunoscute scrieri din acea perioadă este Principia Mathematica a lui Newton.

            Limba latină devenise limba de bază pentru învățământul elementar. Era populară pentru a întreține relațiile externe, fiind limbă internațională pentru corespondețta diplomatică ( cum este engleza astazi ).

            Din anii 1720, limba latină era folosită la nivel conversațional de o foarte mare parte din populația Europei.

            Latina contemporană a avut startul la sfârșitul secolului XIX și se menține până în prezent. Chiar dacă nivelul de prezență s-a diminuat extrem de mult. Limba latină poate fi regăsită astazi în domenii destul de importante: medicină, farmacie, astronomie, fizică, etc. Cea mai pură formă de regăsire a limbii latine o reprezintă clasificarea organismelor vii.

            Dupa cum putem vedea limba latina se afla printre noi chiar și în prezent. Chiar mai mult, baza vocabularului limbii românești este limba latină.

            Deşi influenţa limbii latine poate fi observată în multe limbi moderne, aceasta nu mai este o limbă vorbită în mod obişnuit.

            Când Biserica Catolică a reuşit să capete influenţă în Roma antică, latina a devenit limba oficială a Imperiului Roman. Latina era o limbă care se utiliza la nivel internaţional. Acum, latina este considerată o limbă moartă, ceea ce înseamnă că este încă vorbită, dar nu mai există vorbitori nativi (sanscrita este o altă limbă moartă)

            Latina nu a murit. De fapt, aceasta s-a transformat în franceză, spaniolă, portugheză, italiană sau română. Aceste limbi sunt cunoscute cu denumirea de limbi romanice. În toate cele cinci limbi se regăseşte gramatica, timpurile şi termeni specifici care îşi au originile în limba latină. Latina clasică este dificilă, fiecare cuvânt fiind modificat de timp, caz, voce, aspect, persoană, număr, gen şi mod.

            Latina vulgară reprezintă variantă simplificată a limbii latine clasice care a supravieţuit pentru puţin timp, modificându-se în diferite limbi locale. La sfârşitul secolului VI, locuitorii din diferite zone ale imperiului nu se mai puteau înţelege între ei.

            Și totuși limba latină nu mai este o limbă vie. Ea s-a risipit în câteva limbi europene și sud americane.

Bibliografie:

1. Mioara Avram, Anglicismele în limba română actuală, Bucureşti, 1997.

2. Georgeta Ciobanu, Anglicisme în limba română, Timişoara, 1996.

3. Nicolae Corlăteanu, Încadrarea lingvistică în realităţile europene, Chişinău, 2001.

4. Albina Dumbrăveanu, Ion Dumbrăveanu, Considerente privind expansiunea şi utilizarea unor anglicisme în limba română // „Limba Română”, nr. 1, Chişinău, 1999.

5. Valeria Guţu Romalo, Aspecte ale evoluţiei limbii române, Bucureşti, Humanitas Educaţional, 2005, 260 p.

6. Ştefania Isaac, Dezvoltarea competenţelor comunicative vs. Anglicismele recente în limba română. Monografie,Chişinău, 2004.

7. Sextil Puşcariu, Limba română. I. Privire generală, Bucureşti, 1976.

8. Adriana Stoichiţoiu-Ichim, Vocabularul limbii romane actuale: dinamică, influenţă, creativitate, Editura All, Bucuresti, 2007, 160 de pagini, p. 83-111.

9. http://www.pruteanu.ro/6atitudini/2007.09.27-limba.htm

Dicţionare

1. DOOM₂ – Dicţionarul Ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. Ediţia II-a, Bucureşti, 2005.

2. Dicţionarul explicativ al limbii române, Bucureşti, 1998.

3.MDN – Marele Dicţionar de neologisme, Florian Marcu, Bucureşti, 2002.

4. Dicţionar englez-român, român-englez, Andrei Bantoş, Bucureşti, 2005.

5.  DCR₂ – Florica Dimitrescu, Dicţionar de cuvinte recente, ediţia a doua, Bucureşti, 1997.

Autor: Al. Florin Țene

 Sub acest generic s-a desfășurat  ședința cenaclului literar “Al.Florin Țene “ din cadrul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale pentru Persoane Vârstnice nr.2, de pe strada Decebal nr.21 din Cluj-Napoca, care și-a reluat activitatea, în data de 7 septembrie 2022, la orele 11, după o perioadă de peste doi ani de pauză datorită perioadei de pandemie.

            Ședința cenaclului a debutat prin anunțul făcut de domnul președinte al cenaclului, AL. FLORIN ŢENE,  președintele național al Ligii Scriitorilor, care la propunerea mai multor scriitori din municipiul și din țară, și în urma aprobării doamnei director de la Centrul de Vârstnici nr. 2, Ligia Bocșe, a decis schimbarea numelui acestui cenaclu în “CENACLUL AL. FLORIN ŢENE”.

            A urmat un moment de reculegere pentru colegii care au trecut în veșnicie, după care prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU a punctat acest moment prin recitarea unor versuri de o deosebită sensibilitate.

             Doamna director LIGIA BOCŞE a urat bun venit și multă inspirație, creativitate și fericire tuturor membrilor cenaclului anunțând prima săptămână din octombrie ca fiind sărbătorirea Zilelor Clujului, în care Centrul de Vârstnici nr. 2 va celebra Săptămâna Porților Deschise, ziua de 3 octombrie fiind zi dedicată creațiilor literare în care la ora 11 se va desfășura întâlnirea cenaclului nostru.

            În continuare, domnul IULIAN PATCA, președintele Filialei Cluj-Napoca a Ligii Scriitorilor Români, a lansat revista ,,Agora literară”, pe luna septembrie, oferind fiecărui participant câte un exemplar alături de o carte de versuri a domniei sale, recent editată: „Să vii și mâine”, un volum de poeme de dragoste editat de Editura Mega.

            Celor prezenți li s-a oferit șansa de a-și citi din scrierile lor. Astfel, doamna STELIANA DAN a citit cu multă emoție un fragment de proză scurtă în care a descris o trăire personală, în cadrul unei  excursii pe care a făcut-o cu mulți ani în urmă, la Mănăstirea Râmeț. Domnia sa a fost încurajată de doamna prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU să își scrie amintirile, fiind apreciată pentru scrierea sa. Domnul prof. OVIDIU JUCAN a continuat prin a recita două poezii scrise de dânsul, una de actualitate și alta închinată Maicii Domnului, mâine fiind praznicul Nașterii Maicii Domnului. Iar doamna învățătoare TITINA NICA ŢENE a ales să citească din poeziile sale „Micuța doctoriță”, poezie dedicată copiilor, gen literar care o reprezintă.

            Polivalentul scriitor AL. FLORIN ŢENE, președintele cenaclului nostru, și-a prezentat o parte din cele peste 10 cărți scrise în această perioadă de peste doi ani de pauză a activității cenaclului. A vorbit și a povestit, pe scurt, subiectele cărților pe care le-a publicat: „Nu plângeți că mă duc de lângă voi, viața Sfântului Închisorilor Valeriu Gafencu”, „Întoarcerea din cruciadă, viață poetului Radu Gyr, între realitate și poveste”, „Oglinda de apă”, „În poeziile mele nu va rima poporul cu tractorul, viața poetului Vasile Militaru între realitate și poveste”, recitând poezia „Mama” scrisă de Vasile Militară,  care de fapt i s-a atribuit lui George Coșbuc. Alte scrieri pe care le-a menționat domnia sa  au fost „Ce greu a fost în noaptea asta, viața poetului Traian Dorz între realitate și poveste”, recitând cu multă emoție poezia „Blândul Păstor”, poezie transcrisă pe muzică, „Personalități din Drăgășani, borne de hotar ale culturii române”, o antologie scrisă de Liliana Moldovan din Târgu Mureș,  volumul I despre opera și personalitatea scriitorului Al. Florin Țene și o „Antologie de ecouri literare, autori români contemporani”, apărută la editura Globart Universum Montreal Canada, în 2022, și „Genesis, momente scriitoricești – interviuri” scoasă la aceeași editură din Canada unde apar poezii scrise de Al. Florin Țene și Titina Nica Țene, inclusiv un interviu cu scriitorul Al.Florin Țene.  Profesoara Lucia Elena Locusteanu a informat pe cei prezenți că  AL. FLORIN ŢENE a fost propus de un grup de români din SUA pentru premiul Nobel pentru întreaga sa activitate literară.

            Memoria calendarului a fost prezentată de doamna prof. LUCIA ELENA LOCUSTEANU care a evidențiat scriitorii născuți în luna septembrie. Fiind peste 30 de scriitori, domnia sa s-a oprit la cei mai importanți dintre ei: George Bacovia, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Filimon, George Coșbuc, dar amintind și de Dan Bota, Augustin Buzura, Șerban Cioculescu, Adrian Marino, Edgar Papu și Simion Pop. Cu talentul dânsei de a recita din memorie,  a  redat cele mai semnificative momente din viața și opera acestora, inclusiv  versuri de o sensibilitate deosebită.

            În final au avut loc discuții pe baza subiectelor abordate la care au participat  AL. FLORIN ŢENE,  înv. TITINA NICA ŢENE, doamna director a Centrului de Vârstnici nr. 2, LIGIA BOCŞE,  prof. OVIDIU JUCAN,  STELIANA DAN și  ANA SĂLĂJAN.

            Următoare întâlnire va avea loc luni, 3 octombrie, cu ocazia Porților deschise ale Centrului de Vârstnici nr. 2.

Mulțumim tuturor pentru participare!

                                                                                                Liliana Derevici

            Îmi pare rău că trebuie să încep acest articol despre omagerea unui mare scriitor român, puțin necunoscut la noi, datorită omisiunii acestuia și a altora din diaspora românească din Istoriile Literaturii Române scrise de doi “corifei” literari, promovând, așa cum scriam în cartea mea “Aventurile ideilor printre metafore”, scriitorii care au slujit regimul criminal comunist și au scris în spiritul realismul socialist. Acestea fiind un pericol pentru viitoarele generații de la noi.

            Marele scriitor și jurnalist Constantin Virgil Gheorghiu s-a născut la 15 septembrie 1916, la Valea Albă, comuna Războieni, județul  Neamț, și a fost un diplomat român din perioada interbelică.  În familia acestuia era o tradiție ca partea bărbătească să devină preoți. Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni.

            Între anii 1928 și 1936 a studiat la Liceul Militar „Regele Ferdinand I” din Chișinău. După ce a terminat liceul, a renunțat la cariera militară și s-a mutat în București unde a urmat cursurile Facultatăți de Litere și Filosofie a Universității din București, luând licența cu note mari.

            Datorită scrierilor sale publicate în presa vremii, în anul 1943, a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, ne întorcându-se în țară din cauză că tancurile imperiului rus ocupaseră România. În țara de adopție  a publicat circa 40 de volume.

            În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.

            De-alungul vieții, pe lângă slujirea la altar, Constantin Virgil Gheorghiu a publicat articole în presa franceză și cărți traduse în foarte multe limbi.

            Iată o listă cronologică a cărților publicate de Constantin Virgil Gheorghiu: Taraful de noapte roman (Editura Fortuna,), Viața de toate zilele a poetului (La vie de tous le jours du poète), poezie, Editura Cartea Românească, 1937; Caligrafie pe zăpadă (Calligraphie sur neige), poezie, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1940; Armand Călinescu (Armand Călinesco), Editura Socec, București, 1940; Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile desrobite (Le rives du Dniestr sont en flammes), cu o scrisoare de Tudor Arghezi, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1940 — reportaje de pe front din timpul războiului de eliberare a Basarabiei și Bucovinei, folosite mai târziu de Marin Preda, ca sursă documentară, în romanul „Delirul”; Cu submarinul la asediul Sevastopolului (Avec le sus-marin à l’assault de Sébastopol), Editura Națională, București, 1942; Am luptat în Crimeea (Je combattu en Crimée), reportaj de război cu un portret de Lucia Demetriade Bălăcescu, , Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942, Ceasul de rugăciune (L’Heure de la prière), poezie, cu un portret de R. Rybickza, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942; Ultima oră (La dernière heure), Editura Națională, București, 1943;Rumänische Märchen (Povești românești/Contes Roumains), Eibandentwurf von Eugen Dörr, Ähren Verlag, Heidelberg, 1948;La vingt-cinquième heure (Ora a douăzeci și cincea/Ora 25), traduit du roumain par Monique Saint-Côme, avec un préface de Gabriel Marcel, Plon, „Feux Croisés”, Paris, 1949, Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris și 2003, Sibiu), Perahim – Rendez-vous à l’infini, La Vingt-cinquième heure (în română Ora 25 / A douăzeci și cincea oră), roman (ecranizat în 1967, rolul principal este jucat de Anthony Quinn, De la vingt-cinquième heure à l’heure éternelle (De la al 25-lea ceas, la momentul eternității), La Seconde Chance (1952), Editura Plon, Paris, tradus din română de Livia Lamoure, Les Sacrifiés du Danube (1957), La Maison de Petrodava (1961), Les Immortels d’Agapia (1964), Dieu Paris (1964),L’oeil américain („Ochiul American”) (1972) roman de acțiune, suspans, politică-ficțiune gândire geo-politică. Editura Plon. Memorii (1990), tradus în limba română de Sanda Mihăescu-Cârsteanu. În Memorii, Constantin Virgil Gheorghiu prezintă un aspect inedit, de exemplu se referă la pogromul împotriva evreilor bucureșteni în timpul revoltei legionare: Omul care călătorea singur (Ed. Sophia, 2010)^[8] – după romanul Ora 25, care îl consacra definitiv în lumea liberă, descoperirea unei opere apărute în timpul războiului, favorabilă redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentală, care îl acuza, neîntemeiat, de antisemitism. Își va explica atitudinea într‑un nou roman – Omul care călătorea singur. Les Inconnus de Heidelberg, Plon, 1977, Necunoscuții din Heidelberg, traducere în limba română: Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2015, Viața lui Mahomed, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2016, 500 de pagini, ISBN 978-973-136-524-4, Sfântul Ambrozie al Milanului, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2013, 301 pagini, ISBN 978-973-136-375-2.

            A publicat un poem dedicat mitului tatălui și, după o vreme, a fost acuzat că ar fi plagiat un poem al lui Virgil Carianopol. Numai că el publicase poemul cu câteva luni înaintea lui Virgil Carianopol. Totuși, nu a fost posibil să-și dovedeasca nevinovăția, pentru că Virgil Carianopol era legionar și presa legionară nu admitea că un membru al Legiunii ar putea să facă un act necinstit.

            A decedat la Paris, la vârsta de 76 ani, în data de 22 iunie 1992.

                                                                                                            Al. Florin Țene

            Nu departe de castru roman Arutela și de Sfânta Mănăstire Cozia, unde umbra lui Mircea cel Bătrân s-a prelungit până în poemul dramatic semnat de Al.Florin Țene, scriitori, din județele Argeș, Olt și Vâlcea, s­-au reunit în sala mare a Centrului de Informare Turistică  din Călimănești, să-l sărbătorească, în după amiaza de 14 iunie, a.c, pe octogenarul clujan cu rădăcinile în Drăgășani. Familia Țene a fost adusă de la Olănești, unde se afla în concediu, cu autoturismul, la Călimănești, de către scriitorul și promotorul cultural  Marian Bărăscu, președintele cenaclului “Gib I. Mihăescu”din Drăgășani, cenaclu înființat de Al.Florin Țene, în anul 1958. Pe parcursul drumului s-au depănat amintiri despre oameni, istoria și locurile drăgășenene. Ajunși la Centru de Informare Turistică din Călimănești, oaspeții au fost primiți cu multă căldură sufletească și prietenie.

            Această inițiativă, de a fi sărbătorit scriitorul și promotorul cultural Al.Florin Țene, i-a aparținut scriitorului prof. Constantin Geantă, care împreună cu Primăria  stațiunii balneoclimaterice Călimănești și Biblioteca județeană “Antim Ivireanu “ din Rm.Vâlcea, au organizat întâlnirea de neuitat cu președintele Ligii Scriitorilor și soția sa poeta Titina Nica Țene.

            În sala plină de scriitori și iubitori de cultură, având în prezidiu pe prof.Constantin Geantă, Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Județene Vâlcea, scriitoarea Liliana Moldovan, bibliotecară la Biblioteca Județeană Mureș, biografa scriitorului sărbătorit, prof.dr.Nicolae Dinescu, președintele Filialei UZPR Vâlcea și  Al.Florin Țene , activitatea a fost deschisă de Zenovia Zamfir care, la început, a mulțumit auditoriului pentru efortul depus în a veni din mai multe județe la această manifestare culturală, iar apoi a făcut o retrospectivă analitică despre cele 91 de cărți publicate de Al.Florin Țene, ale cărui volume, mai reprezentative sunt:  “Un ocean de desert” un autentiuc saga, cum sublinia în prefață Mariana Cristescu din Târgu Mureș”, “Insula Viscolului“ și ciclul de romane între realitate și poveste despre: Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Macedonski, Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeri Gafencu etc.

            În încheierea cuvâtării, Zenovia Zamfir, i-a înmânat scriitorului, criticului literar, eseistului, poetului Al.Florin Țene și poetei Titina Nica Țene din partea  A.S.C.I.O.R-Asociația pentru Civilizație Ortodoxă- Uniți prin Credință- diploma “Act de Recunoștiimță” în semn de mulțumire și recunoștiință pentru merite deosebite în promovarea culturii naționale și universale, pentru creșterea puterii și responsabilității sociale și duhovnicești, pentru unitate și solidaritate umană, pentru promovarea și susținerea activităților asiciației ASCIOR! Diploma este semnată de ing.Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR și Președinte ASCIOR-Vâlcea scriitor Zenovia Zamfir.,

            În cuvântarea sa, profesorul Constantin Geantă a prezentat revista ”Mirajul Oltului “, serie nouă, anul IV, nr.3( 8) iunie 2022, revista publiciștilor de la “Cozia la Olt “- Călimănești, Râmnicul Vâlcea, Drăgășani, Slatina, ce apare sub egida UZPR-Filiala Olt, număr dedicat scriitorului Al.Florin Țene, având pe copertă fotografia acestuia. Revista cuprinzând studii semnate de Constantin Geantă,prof.dr.Ștefania Mărineanu, Maricela-Paraschiva Buicescu, Zenova Zamfir, Ion Nălbitoru, Eugen Petrescu Elena Manda, Galina Martea, prof.dr. Florentin Smarandache etc și creații de Al.Florin Țene, Titina Nica Țene și dr. Ionuț Țene.

            Zenovia Zamfir, care a coordonat întreaga activitate, a dat cuvântul inginerului dr.Gheorge Sporiș, scriitor și eseist, prieten vechi al sărbătoritului, care și-a început cuvântarea cu analiza piesei de teatru “Vă somez, domnule doctor! “, scrisă de Al.Florin Țene cu mulți ani în urmă, subliniind suplețea și autenticitatea dialogurilor. Concluzionând: “cert este, că Al. Florin Țene este un reprezentant de frunte al literaturii noastre contemporane”.

            Din partea Societății Culturale Anton Pann, din Rm.Vâlcea, al cărui fondator a fost și Al. Florin Țene, Nicu Cismaru, președintele societății, i-a acordat sărbătoritului “Diploma de Excelență” , pentru “întreaga activitate de creației literară și promovare a culturii naționale.“

            În cuvântarea sa, Liliana Moldovan – biografa lui Al.Florin Țene – a spus, printre multe alte aperecieri elogioase la adresa sărbătoritului: “Doar, prin opera dumneavoastră rămâneți un nume apăsat și de neșters, întru slava și măreția Maicii noastre, România.” La sfârșitul cuvântării i-a înmânat  “Diplomă de Suflet” din partea Ligii Scriitorilor Români, Filiala Mureș, semnată de președintele filialei Mircea Dorin Istrate și secretar Liliana Moldovan.

            La sfârșitul cuvântării, în care a amintit de multe activități organizate de Al.Florin Țene, pe când se afla în județul Vâlcea ing Gheorge Puiu Răducanu, directorul Editurii Mircea Cel Bătrân din Olănești, i-a acordat medalia omagială a editurii și “Diploma de Onoare”, din partea președintelui RTV Unirea din Viena, Ioan Gojdja,  felicitându-l cu ocazia împlinirii “vârstei  înțelepților olteni”.

            În cuvântarea sa, prof. dr.Nicolae Dinescu, președintele UZPR-Filiala Vâlcea, spunea că Al.Florin Țene “este printre acei oameni de elită care merită să-i gratulăm  și să-i onorăm fiindcă sunt pământenii din țara noastră care vorbesc prin chipurile lor de îngeri cu putere sufletească care lăsă în România noastră o opera nemuritoare.”Apoi i-a înmânat sărbătoritului CARTA EXCELLENTIA din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Televiziujea VÂLCEA 1, Ziarul de Vâlcea, Academia Olimpică Română,  Asociața Jurnaliștilor și Scriitorilor din România,  Asociația Seniorilor din Educație Ștințe și Cultură Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului.

            Din partea revistei CLAVIATURI din Brașov redactorul șef avocat George G. Echim a acordat scriitoarei Titina Nica Țene, lui Al.Florin Țene și dr.Ionuț Țene DIPLOMA ANIVERSARĂ, semn de prețuire pentru personalitatea acestora.

            În cadrul manifestării, Al.Florin Țene a mulțumit celor prezenți pentru sincerele cuvinte exprimate, după care a citit  poemul “Poeții nu mor niciodată “, înmânând din partea Ligii Scriitorilor diploma VIRTUTEA LITERARĂ următorilor scriitori: Gheorghe Sporiș, Zenovia Zamfir, Puiu Răducanu, Constantin Geantă și Elena Manda.

            În continuare președintele national al Ligii Scriitorilor i-a acordat scriitorului și ctitorului de reviste și societăți culturale Petre Cichirdan Medalia VIRTUTEA LITERARĂ cu Brevet, semn de prețuire pentru întreaga activitate de promovare a culturii române, prin opera sa și revistele pe care le editează. Acesta, la rândul său, a subliniat activitatea laborioasă a scriitorului dr.Ionuț Țene,  concluzionând că “din Stejar, Stejar răsare.“

            Au mai vorbit: prof. Paulian Buicescu, care a citit o poezie dedicată sărbătoritului, ing.Costinel Stoica, consilier în Primăria Drăgășani, Veronica Stan, prof..Mihai Călugărițoiu care în cuvântarea sa a subliniat faptul că în lucrarea “Istoria Șușanilor “, volum de istorie locală, semnată de domnia sa, poeta Titina Nica Țene și familia  au un loc de frunte, în pagini memoriabile, cu care  oamenii locului se mândresc etc.

            La invitația stareței mănăstirii Ostrov, egumenă: monahia Mariami Muna Tunza, de pe insula cu acelaș nume, mănăstire de calugărițe, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, amplasată pe o insula a lacului de acumulare a hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt, o parte din scriitorii prezenți au servit masa în trapeza mănăstiri, ocazie cu care s-a făcut schimb de cărți, însoțite de discuții despre literatura română.

            Cu această ocazie Biblioteca Județeană Cluj “Octavian Goga  “și Biblioteca Municipiului Drăgășani,(Bibliotecară șefă Prunel-Bărbulescu Cristina ), care la propunerea unui grup de scriitori se va numi “Al.Florin Țene”, au amenajat expoziție cu cărțile publicate de scriitorul Al.Florin Țene, alături de biobibliografia acestuia. Iar revistele și ziarele  Luceafărul, Napoca News, Așii României, Logos și Agape, siteu UZPR, Curierul Național, Națiunea etc au publicat pagini întregi omagiale dedicate scriitorului Al.Florin Țene.

            Această manifestare închinată bardului drăgășenean, devenit clujan, rămâne o pagină de neuitat în istoria locului, și nu numai, semn că în cei 80 de ani de viață, Al.Florin Țene, cu talentul său dăruit de Dumnezeu, lasă în urmă o operă masivă, formată din volume de poezie, romane, cărți de eseuri și critică literară, dar mai ales apreciat ca organizator de manifestări cu cartea,  deschizător de școală de creație literară, teoretician privind noul curent literar globmodernul, îndrumător  al celor care doresc să se dedice scrisului, ctitor de cenacluri și reviste, fondator al Ligii Scriitorilor, dar, și Om de mare omenie. La mulți ani, domnule Al.Florin Țene!

                                                                                              Prof. dr. Nina Cantemir                                                                      

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a început separarea dintre logos și mythos, în această situație Thomas H.Huxeley, ce a trăit între anii 1825-1895, era convins și spunea: cruciații aveau o responsabilitate în acest domeniu. Era necesar, scria că oamenii trebuiau să aleagă între mitologie, adică între religie și știința rațională. Doar rațiunea era adevărată, iar religia și miturile sunt lipsite de adevăr. Ei vedeau adevărul redus la ceea ce era “demonstrat și demonstrabil”, lăsând la margine religia, pierzând pe drum  adevărurile exprimate de artă sau muzică. Acceptând mitul ca rațional, oamenii de știință, filozofii moderni și criticii l-au făcut neverosimil. Această situație l-a convins pe  Friedrich Nietzsche, ce a trait între anii 1844-1900, să declare că Dumnezeu a murit. În acel context, el avea dreptate. Fiindcă fără cult, fără o viață rituală și etică, sacrul moare și totodată cu el sentimentul acestuia. Filozoful a făcut din Dumnezeu o realitate teoretică, un fel de adevăr mitic, ce-l înțelege doar intelectul, fiindcă oamenii moderni l-au omorât pe Dumnezeu.

În “Știința voioasă “ Nietzsche își plasează Nebunul într-o parabola ce crede că moartea lui Dumnezeu a scos din rădăcinile ei umanitatea. Prin întrebarea pe care o pune :”Mai există un sus și un jos? “Întrebare care ne apropie de Galileo Galilei, și mai întreabă:“Oare nu rătăcim, ca printyr-un nimic infinit? “ Întrebări care ne dovedește că Nebunul nu era nebun ci un înțelept.Aceste idei le găsim în Friedrich Niietzsche The Gay Science, Hew York, 1974.p.181

            Trebuie să recunoaștem că practica mitică și gândirea în acest domeniu au ajutat oamenii să facă față perspectivei dispariției și neantului și să o depășească, cu un grad oarecum de acceptare. Dacă ar lipsi această disciplină, ar cuprinde disperarea pe oameni. Secolul XX a pus omenirea în fața unor icoane nihiliste și, chiar multe speranțe exagerate ale modernității și iluminismului s-au dovedit de-alungul timpului a fi false. Soarta Titanicului din 1912 a arătat fragilitatea tehnologiei.Marele Război din 1916-18 ne-a dezvăluit că știința pe care o credeam prietena noastră, poate fi folosită și pentru a omorâ oamenii ca armă Lagărul de la Auschwitz,  Gulagul și evenimentele din Boznia și, acum în Ucraina sub cizma barbariei ruse ne-au demonstrat ce se poate întâmpla atunci când orice sentiment al sacrului dispare.În ultima situație, chiar Biserica ortodoxă Rusă prin Patriarhul Kiril au încurajat și binecuvântat tancurile care omoară oameni în Ucraina. Oamenii au învățat că o educație rațională nu a eliberat umanitatea de barbarie și că în apropierea unei mari universități poate exista un lagăr de concentrare. Situația din Rusia lângă Universitatea Lomonosov se află gulagul Siberiei, atunci când la Kremlin se află tirani, precum Lenin, Stalin și Putin ce conduce cu mână forte și criminală un popor ce îi place să fie mințit de o propagandă ce ascunde adevărul. Explozia primelor bombe atomice în Japonia a scos la iveală sămânța autodistrugerii nihiliste din miezul culturii modern, iar atacul  asupra World Trade Center de la 11 septembrie 2001 a arătat că beneficiile modernității – tehnologia, călătoriile rapide  au făcut ca Terra să fie un sat și comunitate globală – să fie transformate în instrumente ale terorii.

            Logos-ul și evoluția științei a îmbunătățit în multe feluri viața omenirii, dar acest fapt nu a fost un absolut succes .În prezent trăim într-o perioadă demitizată, în țări superdezvoltate, însă nu este paradisul prevestit de Francis Bacon și Locke. Mitul eroului nu trebuie să ne ofere niște icoane pe care să le admirăm, ci este conceput pentru a stimula eroismul din noi înșine. Însă, icoanele din interiorul bisericilor creștine au alt rol. Acela de prosternare și divinizare a unor sfinți. Mitul trebuie să ducă la imitare sau participare activă, nu la contemplare pasivă cum se întâmplă în creștinism. După mine, cred, că e necesar să renunțăm la premisele secolului XIX conform căreia mitul este fals sau reprezintă un mod de gândire inferior. Omul este o ființă creatoare de mituri și, de-a lungul secolului XX, am observant că unele mituri sunt foarte distructive care au avut drept rezultat masacrul și genocidul. Dar… și în secolul XXI mitul Maicii Rusii a dus la războiul din Ucraina. Aceste mituri au eșuat și vor eșua pentru că nu îndeplinesc criteriile Epocii Axiale. Epoca axială (numită și epoca axei) este perioada în care, aproximativ în același timp, în cea mai mare parte a lumii locuite, au apărut marile sisteme intelectuale, filozofice și religioase care au ajuns să modeleze societatea și cultura umană – odată cu vechea cultură greacă, filozofi, metafizicieni și logicieni indieni (care au articulat marile tradiții ale hinduismului, budismului și jainismului), zoroastrianismului persan, profeților ebraici, „sutelor de școli” (mai ales confucianismul și taoismul) din China antică… Acestea sunt doar câteva dintre tradițiile axiale reprezentative care au apărut și au prins rădăcini în acel timp. Fraza a luat naștere psihiatrului și filosofului german Karl Jaspers, care a remarcat că în această perioadă a existat o schimbare – sau o întoarcere, ca pe o axă – departe de preocupările mai predominant localizate și către transcendență .

            Ele nu au fost pătrunse de spiritul de compasiune, de respect pentru sacralitatea vieții, așa cum nu o fac Biserica Ortodoxă Rusă prin Kiril, sau o parte din religia mulsumană, sau de ceea ce Confucius numea “învățătură “. Aceste mitologii distructive au fost rasiale, entice, confesionale și centrate pe ego, o încercare de a preamări eul demonizându-i pe ceilalți.

            Avem nevoie de mituri care să ne ajute să ne identificăm cu toți semenii noștri, nu doar cu cei care aparțin tribului nostru etnic, național sau ideologic. Propaganda sovietică, s-a folosit de mitul Stahanov pentru a intensifica exploatarea omului.

            Sa dovedit că avem nevoie de mituri care să ne ajute să înțelegem importanța compasiunii, care nu este întodeauna  percepută ca suficient de productive sau de eficiență în lumea noastră pragmatică și rațională.Avem nevoie de mituri care să ne ajute să căpătăm o atitudine spirituală, să vedem dincolo de nevoile noastre imediate  și să ne dea posibilitatea să percepem  o valoare transcedentală care să înfrunte egoismul nostru solipsistic, care înseamnă că ideea minții este cea care există.Avem nevoie de mituri care să ne ajute să prețuim Terra ca fiind sacră în loc s-o folosim doar ca pe o resursă exploatabilă.

            T.S.Eliot, descria în anul 1922,  dezintegrarea spirituală a culturii europene în renumitul poem “Tărâmul pustiit “. În mitul Sfântului gral, tărâmul pustiit este un loc unde oamenii trăiesc o viață falsă, urmând orbește normele societății lor fără acea convingere care vine dintr-o înțelegere mai profundă.Descriere care se potrivește ca o mânuște societății de astăzi. Poemul lui Elioat este profetic.Au existat și mai sunt scriitori și artiști, mai degrabă decât lideri religioși, care au pășit în acest vid și au încercat să ne familiarizeze din nou  cu înțelepciunea mitologică a trecutului. Din aceștia sunt M.Sadoveanu, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu etc. În domeniul picturii a fost O.Băncilă, iar în Europa Pablo Picasso prin tabloul Guernica . Și uni scriitori din literature universal s-au întors către mitologie pentru a explora dilemma modern. Dau câteva exemple: “Ulise “ de James Joyce, publicat în același an cu  “ Tărâmul pustiit“ , în care experiențele protagoniștilor contemporani ai lui Joyce  corespund episoadelor “Odiseei “homerice.Reprezentanții realismului magic precum Gunter Grass, Jorge Luis Borges, Angela Carter, Italo Calvino și Salman Rushdie au contestat hegemonia logos-ului combinând elemental realist cu inesplicabilul și rațiunea obișnuită cu logica mitică a visului și basmului. Alți romancieri și-au întors privirea spre viitor precum George Orwell în “1984 “, carte scrisă în anul 1949, care ne avertizează împotriva pericolelor unui stat polițienesc în care doar autoritatea are dreptate și tracutul este permanent modificat pentru a se potrivi prezentului.Așa cum s-a întâmplat în URSS. în țările foste comuniste și azi în Rusia lui Putin.

            Am constatat că mitologia este o formă de artă. Orice formă puternică de artă ne influențează ființa și o schimbă definitiv.

            În cazul în care conducătorii religioși, indiferent de religie,  nu ne pot instrui în folclorul mitic, poate că artiștii și scriitorii de pe meridianele lumii pot să preia acest rol clerical și să aducă o perspectivă nouă în lumea în care trăim pierdută și atinsă de rău.

                                                                                                            Al.Florin Țene

Pe Anghel Dumbrăveanu, născut la 21 noiembrie 1933, în comuna Dobroteasa din județul Olt, comună aflată nu departe de orașul meu natal Drăgășani, îl citeam prin anii 1960 în revista “Scrisul Bănățean”, unde era redactor. În acea perioadă i-am trimis poezii pe care le-a publicat pe parcursul anilor. Când am fost redactorul Stației de Radioficare din Drăgășani îi trasmiteam poezii la Emisiunea Locală. Făcea parte din familia Bacșiși din Dobroteasa.

            Însă, l-am cunoscut personal în luna mai din anul 1961 când, împreună cu poetul din Iași, Horia Zilieru, a lansat volumul de versuri “Fluviile visează oceanul “, apărut în colecția “Luceafărul”, care a fost lansat la Librăria “Mihai Eminescu” din București, după care am fost împreună la Casa Scriitorilor din Mogoșoaia.

            De câtre ori se ducea la Dobroteasa, venea cu trenul la Drăgășani și-l așteptam în gară, după care luat RATA spre comuna natală. Întâlnirea era o adevărată sărbătoare.

            Ne-am mai întâlnit, după mulți ani, la Serile de Poezie de la Brădiceni, organizate de scriitorul Ion Popescu Brădiceni. De câte ori ne întâlneam discutam despre poezie și, la Târgu Jiu, despre relația lui Brâncuși cu poezia populară.

Poetul de o mare sensibilitate, după absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara  între anii 1962–1968. În perioada anilor 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În ultimul timp a fost redactor-șef al revistei Rostirea românească. A fost căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu.

            A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele:

Fluviile visează oceanul (București, 1961),

Pământul și fructele (1964),

Iluminările mării (1967),

Oase de corăbii (1968),

Fața străină a nopții (1971),

Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973),

Diligența de seară (1978),

Tematica umbrei (1982),

Curtea retorilor (București, 1989),

Predica focului (Cluj-Napoca, 1993),

Diamantul de întuneric (1997),

O ireală bucurie de-a aștepta (1999),

Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002).

Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3-9803871-1-9 Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”

            Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973),

Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1982),

Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nichita Stănescu“ (1986),

Premiul Internațional de Poezie „Rozeta de la Bela Voda“ la Krușevăț-Iugoslavia (1998)^{[necesită citare]}

Anghel Dumbrăveanu, Războiul estetic (cu o Postfață de Crișu Dascălu), București, Editura Eminescu (Poeți Români Contemporani), 1998 (vol. I), 2000 (vol. II).

Anghel Dumbrăveanu, Iarna imperială, București, Editura Minerva (colecția Biblioteca pentru Toți), 1986.

Violeta Dumbrăveanu, Tratat despre melancolie (antologie de 472 de pagini, cu esențialele cronici / studii literare despre „teritoriul poetic“ al lui Anghel Dumbrăveanu), Timișoara, Editura Eurostampa, 2001.

Mircea Tomuș, Carnet critic, București, Editura pentru Literatură, 1969.

Mircea Tomuș, Cincisprezece poeți, București, Editura pentru Literatură, 1968.

Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice, 1965 – 1970, Timișoara, Editura Aethicus, 2005, pp. 278 – 270; 388 – 402.

Ion Pachia Tatomirescu, Poemele lui Anghel Dumbrăveanu – «imateriale aripi ale materiei» – sau despre receptarea spectrală a lumii și paradoxismul existențial-cromatic, în Orient latin (Timișoara), anul VII, nr. 3 (septembrie) / 2000, p. 2.

Ion Pachia Tatomirescu, O ireală bucurie…, recenzie, în Caietele Dacoromâniei (Timișoara), anul V, nr. 17, 22 septembrie – 22 decembrie 2000, pp. 12 – 14.

Ion Pachia Tatomirescu, Receptarea spectrală a lumii, în Ramuri (Craiova), nr. 4 (250), 15 aprilie 1985, p. 4.

Ion Pachia Tatomirescu, Smirdarul din priveliștea Logosului (cronică la volumul de versuri, publicat în 1999, O ireală bucurie de-a aștepta de Anghel Dumbrăveanu), în Rostirea românească (Timișoara), anul VI, nr. 10-11-12 / octombrie – noiembrie – decembrie, 2000, pp. 70 – 72.

Este Cetățean de onoare al municipiului Timișoara.

   Autor al unei opere literare impresionante prin dimensiune și complexitate, personalitate cu o vocație aparte a prieteniei și a deschiderii generoase către scriitorii tineri, inegabil întemeietor, deschizător de drumuri și constructor al vieții literare timișorene, Anghel Dumbrăveanu lasă, prin plecarea sa, un imens și dureros gol în spațiul cultural românesc, în sufletul celor care l-au iubit, citit și prețuit ca pe unul dintre cei mai importanți și proeminenți scriitori din această parte de țară.

            După o lungă suferință a decedat la 12 mai în anul 2013 la Timișoara.

            Liga Scriitorilor în memoria acestui mare poet i-a închinat un medalion literar, unde Al.Florin Țene a vorbit despre viața și opera lui Anghel Dumbrăveanu, iar un grup de tineri au recitat poezii ale acestuia. Iar eu am citit poezia sa: „Niciodată uitarea”.

Sub icoana ta îmi încep ziua.
Aripa mea crește din umărul tău.
M-au închinat mării, aprig și pur,

Să fiu și să nu fiu învins.

Între noi sunt zăpezi și nisipuri.
Mâine, poate, cerul căzut.
Dar bucuria de-a traversa noaptea,
Să-ți ies înainte pe celălalt țărm,
Unde niciodată uitarea…   

Al Florin ȚENE                                                                                                         

A scrie despre viața și personalitatea unui maestru al literaturii române contemporane, precum domnul Al. Florin Țene, este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate, fiindcă ești nevoit să găsești formula potrivită pentru a prinde într-o definiție elocventă și completă, atât pe omul Al. Florin Țene, cât și pe mentorul și autorul de literatură, care a construit un edificiu literar solid, variat și extrem de valoros.

            Încercând să surprindem structura literară a acestui edificiu, primul palier de autoritate ne conduce, inevitabil, spre vastul și inconfundabilul teritoriul al poeziilor lui Al. Florin Țene, scriitorul care a descoperit deliciile creației poetice, de timpuriu, debutând, la frageda vârstă de 17 ani, în revista „Tribuna” cu poezia „Eu m-am născut când…”, publicată în această binecunoscută publicație clujeană la rubrica „Debut”. După câțiva ani de la prima apariție într-o revistă, s-a produs și debutul editorial al tânărului Țene, care a luminat lumea cu fiorul versurilor sale și a tipărit întâiul volum de poezie „Ochi deschis” în 1974, la Editura Litera, din București. De la momentul debutului și până azi, Al. Florin Țene s-a dăruit poeziei cu o dragoste nestăvilită și a oferit publicului 23 de volume de versuri. În toate aceste cărți, talentul „poetului se dezvăluie din plin, iar cititorul este condus spre ființarea întru poezie”(Constantin Geantă).

            Sunt versuri scrise în clipe de tristețe și de bucurie, sunt versuri zămislite în miezul unor profunde dileme existențiale sau răsărite din delicate clipe surprinse în momente de spiritualitate și extaz. Fiecare poem ne poartă „într-o lume aflată sub mirajul cuvântului”(Constantin Geantă).

            În palmele gândirii sale poetice s-au așezat, de-a lungul spornicilor ani de creație literară, versuri ce pot fi comparate cu poemele marilor maeștrii ai literaturii naționale și universale.

            Dar, președintele Ligii Scriitorilor din România este și un adevărat maestru al prozei contemporane. Ajunși pe cel de-al doilea palier de autoritate, cel al prozatorului, este firesc să așezăm în lumina reflectoarelor, ca într-o complexă, bogată și nemuritoare expoziție și cele 5 volume de proză scurtă dar și cele 16 romane pe care le-a scris. Dintre ele, un loc dominant ocupă biografiile romanțate despre viața și opera unor scriitori români și oameni remarcabili precum : Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Ion Minulescu, Traian Dorz. Aceste inedite pagini document, aflate la hotarul dintre realitate și ficțiune, fac parte – dacă ar fi să o parafrazez pe Mariana Cristescu, autoarea prefeței cărții „Geamănul din oglindă” – din categoria romanelor puternice, emoţionante, „aflate sub drapajul literar  al unor vremuri dramatice trăite de oamenii acestui pământ românesc”.

            Printre volumele tipărite de Al. Florin Țene se găsesc și piesele de teatru : „O stafie tulbură speranța”(2010), „Florile Sarmisegetusei”(2010), „Cozia, dramă istorică în versuri” (2010), „Magazinul frumoaselor vise de vânzare:  farsă comică” (2017). Fără prezența acestor cărți de teatru, de pe scena celui de al treilea palier de autoritate, dl. Țene, nu și-ar fi împlinit pe deplin vocația de scriitor.

            Extrem de valoroase sunt preocupările de istoric și critic literar ale dascălului Al. Florin Țene. Din perspectiva cercetărilor de estetică și critică literară vom reține că  dl. Țene a insistat mereu asupra necesității ca interpretarea oricărei opere literare să se realizeze nepărat „în orizontul ei istorico-literar specific”. Aflat pe cel de al patrulea palier de autoritate, criticul, filosoful și estetul literar consideră că literatura contemporană are nevoie de o nouă carte de istorie literară, completă, actualizată, trecută prin filtrul prezentului și decantată prin prisma recentelor paradigme de critică și estetică literară. În cadrul unei noi istorii a litetarturii române, care ar putea deveni cartea de căpătâi a neamului nostru, Al. Florin Țene, crede că procesul de decantare al operelor literare ar trebui să înceapă cu filtrarea critică și responsabilă a cărților de literatură scrise în perioada comunistă.

            Dorindu-și „o lume tot mai rațională, mai dreaptă, mai bună, mai frumoasă”, Președintele Ligii Scriitorilor din România, se dovedește  a fi un vizionar ce are încredere în capacitatea oamenilor de a se reîntoarce la esența culturală și spirituală a sufletului românesc.

            Încrezător în capacitatea culturii a ne îmbogăți spiritual, Al Florin Țene a construit, și va lăsa posterității, o solidă citadelă literară. În acest sens, s-a folosit de  incomensurabila sa forță de creație, de o voință de fier și o intensă și constantă activitate de documentare și cercetare în domeniul literaturii române și universale.

            Cu fiecare carte dăruită tiparului, a renăscut și s-a împlinit, atât ca om, ca autor și critic literar, dar mai ales, cu fiecare volum editat și-a mai construit câte o treaptă spre cerul nemuririi literare. În consecință, cu referire la scriitorul, jurnalistul și criticul literar Al. Florin Țene, putem afirma pornind de la Noica, marele filozof român, că : Președintele Ligii Scriitorilor Români a trăit tot atâtea vieți, câte cărți a scris!

Liliana Moldovan,

Secretar – LSR Mureș/UZPR