Îmi pare rău că trebuie să încep acest articol despre omagerea unui mare scriitor român, puțin necunoscut la noi, datorită omisiunii acestuia și a altora din diaspora românească din Istoriile Literaturii Române scrise de doi “corifei” literari, promovând, așa cum scriam în cartea mea “Aventurile ideilor printre metafore”, scriitorii care au slujit regimul criminal comunist și au scris în spiritul realismul socialist. Acestea fiind un pericol pentru viitoarele generații de la noi.
Marele scriitor și jurnalist Constantin Virgil Gheorghiu s-a născut la 15 septembrie1916, la Valea Albă, comuna Războieni, județul Neamț, și a fost un diplomat român din perioada interbelică. În familia acestuia era o tradiție ca partea bărbătească să devină preoți. Bunicul și tatăl său au fost preoți în localitatea Războieni.
Datorită scrierilor sale publicate în presa vremii, în anul 1943, a fost numit atașat de presă al ambasadei românești din Croația. Atunci a început lungul drum al pribegiei sale, trecând prin Austria în Germania, unde s-a refugiat 1944, pentru ca în 1948 să se stabilească în Franța, ne întorcându-se în țară din cauză că tancurile imperiului rus ocupaseră România. În țara de adopție a publicat circa 40 de volume.
În exil fiind, a urmat studii de teologie la Heidelberg, astfel că în 1963 a fost hirotonit preot la biserica ortodoxă română „Sfinții Arhangheli” din Paris. Primește rangul de iconom stavrofor în 1971, activând sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice de Constatinopol.
De-alungul vieții, pe lângă slujirea la altar, Constantin Virgil Gheorghiu a publicat articole în presa franceză și cărți traduse în foarte multe limbi.
Iată o listă cronologică a cărților publicate de Constantin Virgil Gheorghiu: Taraful de noapte roman (Editura Fortuna,), Viața de toate zilele a poetului (La vie de tous le jours du poète), poezie, Editura Cartea Românească, 1937; Caligrafie pe zăpadă (Calligraphie sur neige), poezie, Editura Fundațiilor Regale pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1940; Armand Călinescu (Armand Călinesco), Editura Socec, București, 1940; Ard malurile Nistrului: mare reportaj de război din teritoriile desrobite (Le rives du Dniestr sont en flammes), cu o scrisoare de Tudor Arghezi, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1940 — reportaje de pe front din timpul războiului de eliberare a Basarabiei și Bucovinei, folosite mai târziu de Marin Preda, ca sursă documentară, în romanul „Delirul”; Cu submarinul la asediul Sevastopolului (Avec le sus-marin à l’assault de Sébastopol), Editura Națională, București, 1942; Am luptat în Crimeea (Je combattu en Crimée), reportaj de război cu un portret de Lucia Demetriade Bălăcescu, , Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942, Ceasul de rugăciune (L’Heure de la prière), poezie, cu un portret de R. Rybickza, Editura Națională „Gheorghe Mecu”, București, 1942; Ultima oră (La dernière heure), Editura Națională, București, 1943;Rumänische Märchen (Povești românești/Contes Roumains), Eibandentwurf von Eugen Dörr, Ähren Verlag, Heidelberg, 1948;La vingt-cinquième heure (Ora a douăzeci și cincea/Ora 25), traduit du roumain par Monique Saint-Côme, avec un préface de Gabriel Marcel, Plon, „Feux Croisés”, Paris, 1949, Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (1965, Paris și 2003, Sibiu), Perahim – Rendez-vous à l’infini, La Vingt-cinquième heure (în română Ora 25 / A douăzeci și cincea oră), roman (ecranizat în 1967, rolul principal este jucat de Anthony Quinn, De la vingt-cinquième heure à l’heure éternelle (De la al 25-lea ceas, la momentul eternității), La Seconde Chance (1952), Editura Plon, Paris, tradus din română de Livia Lamoure, Les Sacrifiés du Danube (1957), La Maison de Petrodava (1961), Les Immortels d’Agapia (1964), Dieu Paris (1964),L’oeil américain („Ochiul American”) (1972) roman de acțiune, suspans, politică-ficțiune gândire geo-politică. Editura Plon. Memorii (1990), tradus în limba română de Sanda Mihăescu-Cârsteanu. În Memorii, Constantin Virgil Gheorghiu prezintă un aspect inedit, de exemplu se referă la pogromul împotriva evreilor bucureșteni în timpul revoltei legionare: Omul care călătorea singur (Ed. Sophia, 2010)[8] – după romanul Ora 25, care îl consacra definitiv în lumea liberă, descoperirea unei opere apărute în timpul războiului, favorabilă redobândirii Basarabiei, îi va aduce autorului o serie de atacuri violente în presa occidentală, care îl acuza, neîntemeiat, de antisemitism. Își va explica atitudinea într‑un nou roman – Omul care călătorea singur. Les Inconnus de Heidelberg, Plon, 1977, Necunoscuții din Heidelberg, traducere în limba română: Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2015, Viața lui Mahomed, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2016, 500 de pagini, ISBN 978-973-136-524-4, Sfântul Ambrozie al Milanului, traducere în limba română de Gheorghiță Ciocioi, Editura Sophia, București 2013, 301 pagini, ISBN 978-973-136-375-2.
A publicat un poem dedicat mitului tatălui și, după o vreme, a fost acuzat că ar fi plagiat un poem al lui Virgil Carianopol. Numai că el publicase poemul cu câteva luni înaintea lui Virgil Carianopol. Totuși, nu a fost posibil să-și dovedeasca nevinovăția, pentru că Virgil Carianopol era legionar și presa legionară nu admitea că un membru al Legiunii ar putea să facă un act necinstit.
A decedat la Paris, la vârsta de 76 ani, în data de 22 iunie 1992.
Nu departe de castru roman Arutela și de Sfânta Mănăstire Cozia, unde umbra lui Mircea cel Bătrân s-a prelungit până în poemul dramatic semnat de Al.Florin Țene, scriitori, din județele Argeș, Olt și Vâlcea, s-au reunit în sala mare a Centrului de Informare Turistică din Călimănești, să-l sărbătorească, în după amiaza de 14 iunie, a.c, pe octogenarul clujan cu rădăcinile în Drăgășani. Familia Țene a fost adusă de la Olănești, unde se afla în concediu, cu autoturismul, la Călimănești, de către scriitorul și promotorul cultural Marian Bărăscu, președintele cenaclului “Gib I. Mihăescu”din Drăgășani, cenaclu înființat de Al.Florin Țene, în anul 1958. Pe parcursul drumului s-au depănat amintiri despre oameni, istoria și locurile drăgășenene. Ajunși la Centru de Informare Turistică din Călimănești, oaspeții au fost primiți cu multă căldură sufletească și prietenie.
Această inițiativă, de a fi sărbătorit scriitorul și promotorul cultural Al.Florin Țene, i-a aparținut scriitorului prof. Constantin Geantă, care împreună cu Primăria stațiunii balneoclimaterice Călimănești și Biblioteca județeană “Antim Ivireanu “ din Rm.Vâlcea, au organizat întâlnirea de neuitat cu președintele Ligii Scriitorilor și soția sa poeta Titina Nica Țene.
În sala plină de scriitori și iubitori de cultură, având în prezidiu pe prof.Constantin Geantă, Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Județene Vâlcea, scriitoarea Liliana Moldovan, bibliotecară la Biblioteca Județeană Mureș, biografa scriitorului sărbătorit, prof.dr.Nicolae Dinescu, președintele Filialei UZPR Vâlcea și Al.Florin Țene , activitatea a fost deschisă de Zenovia Zamfir care, la început, a mulțumit auditoriului pentru efortul depus în a veni din mai multe județe la această manifestare culturală, iar apoi a făcut o retrospectivă analitică despre cele 91 de cărți publicate de Al.Florin Țene, ale cărui volume, mai reprezentative sunt: “Un ocean de desert” un autentiuc saga, cum sublinia în prefață Mariana Cristescu din Târgu Mureș”, “Insula Viscolului“ și ciclul de romane între realitate și poveste despre: Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Macedonski, Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeri Gafencu etc.
În încheierea cuvâtării, Zenovia Zamfir, i-a înmânat scriitorului, criticului literar, eseistului, poetului Al.Florin Țene și poetei Titina Nica Țene din partea A.S.C.I.O.R-Asociația pentru Civilizație Ortodoxă- Uniți prin Credință- diploma “Act de Recunoștiimță” în semn de mulțumire și recunoștiință pentru merite deosebite în promovarea culturii naționale și universale, pentru creșterea puterii și responsabilității sociale și duhovnicești, pentru unitate și solidaritate umană, pentru promovarea și susținerea activităților asiciației ASCIOR! Diploma este semnată de ing.Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR și Președinte ASCIOR-Vâlcea scriitor Zenovia Zamfir.,
În cuvântarea sa, profesorul Constantin Geantă a prezentat revista ”Mirajul Oltului “, serie nouă, anul IV, nr.3( 8) iunie 2022, revista publiciștilor de la “Cozia la Olt “- Călimănești, Râmnicul Vâlcea, Drăgășani, Slatina, ce apare sub egida UZPR-Filiala Olt, număr dedicat scriitorului Al.Florin Țene, având pe copertă fotografia acestuia. Revista cuprinzând studii semnate de Constantin Geantă,prof.dr.Ștefania Mărineanu, Maricela-Paraschiva Buicescu, Zenova Zamfir, Ion Nălbitoru, Eugen Petrescu Elena Manda, Galina Martea, prof.dr. Florentin Smarandache etc și creații de Al.Florin Țene, Titina Nica Țene și dr. Ionuț Țene.
Zenovia Zamfir, care a coordonat întreaga activitate, a dat cuvântul inginerului dr.Gheorge Sporiș, scriitor și eseist, prieten vechi al sărbătoritului, care și-a început cuvântarea cu analiza piesei de teatru “Vă somez, domnule doctor! “, scrisă de Al.Florin Țene cu mulți ani în urmă, subliniind suplețea și autenticitatea dialogurilor. Concluzionând: “cert este, că Al. Florin Țene este un reprezentant de frunte al literaturii noastre contemporane”.
Din partea Societății Culturale Anton Pann, din Rm.Vâlcea, al cărui fondator a fost și Al. Florin Țene, Nicu Cismaru, președintele societății, i-a acordat sărbătoritului “Diploma de Excelență” , pentru “întreaga activitate de creației literară și promovare a culturii naționale.“
În cuvântarea sa, Liliana Moldovan – biografa lui Al.Florin Țene – a spus, printre multe alte aperecieri elogioase la adresa sărbătoritului: “Doar, prin opera dumneavoastră rămâneți un nume apăsat și de neșters, întru slava și măreția Maicii noastre, România.” La sfârșitul cuvântării i-a înmânat “Diplomă de Suflet” din partea Ligii Scriitorilor Români, Filiala Mureș, semnată de președintele filialei Mircea Dorin Istrate și secretar Liliana Moldovan.
La sfârșitul cuvântării, în care a amintit de multe activități organizate de Al.Florin Țene, pe când se afla în județul Vâlcea ing Gheorge Puiu Răducanu, directorul Editurii Mircea Cel Bătrân din Olănești, i-a acordat medalia omagială a editurii și “Diploma de Onoare”, din partea președintelui RTV Unirea din Viena, Ioan Gojdja, felicitându-l cu ocazia împlinirii “vârstei înțelepților olteni”.
În cuvântarea sa, prof. dr.Nicolae Dinescu, președintele UZPR-Filiala Vâlcea, spunea că Al.Florin Țene “este printre acei oameni de elită care merită să-i gratulăm și să-i onorăm fiindcă sunt pământenii din țara noastră care vorbesc prin chipurile lor de îngeri cu putere sufletească care lăsă în România noastră o opera nemuritoare.”Apoi i-a înmânat sărbătoritului CARTA EXCELLENTIA din partea Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Televiziujea VÂLCEA 1, Ziarul de Vâlcea, Academia Olimpică Română, Asociața Jurnaliștilor și Scriitorilor din România, Asociația Seniorilor din Educație Ștințe și Cultură Vâlcea, Forumul Cultural al Râmnicului.
Din partea revistei CLAVIATURI din Brașov redactorul șef avocat George G. Echim a acordat scriitoarei Titina Nica Țene, lui Al.Florin Țene și dr.Ionuț Țene DIPLOMA ANIVERSARĂ, semn de prețuire pentru personalitatea acestora.
În cadrul manifestării, Al.Florin Țene a mulțumit celor prezenți pentru sincerele cuvinte exprimate, după care a citit poemul “Poeții nu mor niciodată “, înmânând din partea Ligii Scriitorilor diploma VIRTUTEA LITERARĂ următorilor scriitori: Gheorghe Sporiș, Zenovia Zamfir, Puiu Răducanu, Constantin Geantă și Elena Manda.
În continuare președintele national al Ligii Scriitorilor i-a acordat scriitorului și ctitorului de reviste și societăți culturale Petre Cichirdan Medalia VIRTUTEA LITERARĂ cu Brevet, semn de prețuire pentru întreaga activitate de promovare a culturii române, prin opera sa și revistele pe care le editează. Acesta, la rândul său, a subliniat activitatea laborioasă a scriitorului dr.Ionuț Țene, concluzionând că “din Stejar, Stejar răsare.“
Au mai vorbit: prof. Paulian Buicescu, care a citit o poezie dedicată sărbătoritului, ing.Costinel Stoica, consilier în Primăria Drăgășani, Veronica Stan, prof..Mihai Călugărițoiu care în cuvântarea sa a subliniat faptul că în lucrarea “Istoria Șușanilor “, volum de istorie locală, semnată de domnia sa, poeta Titina Nica Țene și familia au un loc de frunte, în pagini memoriabile, cu care oamenii locului se mândresc etc.
La invitația stareței mănăstirii Ostrov, egumenă: monahia Mariami Muna Tunza, de pe insula cu acelaș nume, mănăstire de calugărițe, cu hramul “Nașterea Maicii Domnului”, amplasată pe o insula a lacului de acumulare a hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt, o parte din scriitorii prezenți au servit masa în trapeza mănăstiri, ocazie cu care s-a făcut schimb de cărți, însoțite de discuții despre literatura română.
Cu această ocazie Biblioteca Județeană Cluj “Octavian Goga “și Biblioteca Municipiului Drăgășani,(Bibliotecară șefă Prunel-Bărbulescu Cristina ), care la propunerea unui grup de scriitori se va numi “Al.Florin Țene”, au amenajat expoziție cu cărțile publicate de scriitorul Al.Florin Țene, alături de biobibliografia acestuia. Iar revistele și ziarele Luceafărul, Napoca News, Așii României, Logos și Agape, siteu UZPR, Curierul Național, Națiunea etc au publicat pagini întregi omagiale dedicate scriitorului Al.Florin Țene.
Această manifestare închinată bardului drăgășenean, devenit clujan, rămâne o pagină de neuitat în istoria locului, și nu numai, semn că în cei 80 de ani de viață, Al.Florin Țene, cu talentul său dăruit de Dumnezeu, lasă în urmă o operă masivă, formată din volume de poezie, romane, cărți de eseuri și critică literară, dar mai ales apreciat ca organizator de manifestări cu cartea, deschizător de școală de creație literară, teoretician privind noul curent literar globmodernul, îndrumător al celor care doresc să se dedice scrisului, ctitor de cenacluri și reviste, fondator al Ligii Scriitorilor, dar, și Om de mare omenie. La mulți ani, domnule Al.Florin Țene!
Pe Al. Florin Ţene l-am cunoscut în 1997, prin cartea „Chipul din oglindă”, căreia i-am făcut o cronică literară ce a fost difuzată la Radio Oltenia Craiova, la emisiunea „Agora literară”. Romanul dezvăluie un spaţiu al reflexivităţii. Naratorul îşi vede mereu copilăria ca-ntr-o oglindă, prin întoarcerile sale repetate în satul natal şi la mormântul mamei, de-al cărei îndemn, de-a învăţa carte, îşi aduce aminte. Apoi ne-am întâlnit pe site-ul lui Artur Silvestri, intitulat „O carte pe zi” (cronici, recenzii, comentarii la cărţi). După aceea, în 2010, când, cu un grup de prieteni, am scos revista „Constelaţii diamantine”, l-am contactat pentru a ne ajuta în proiectul nostru, adică de a edita revista sub egida Ligii Scriitorilor Români, al cărei preşedinte era, şi de a fi, alături de noi, fondator al revistei. Dl Ţene ne-a îmbrăţişat cu toată căldura şi a fost mereu, cu sufletul, lângă noi.
După câţiva ani de apariţie lunară, cu o precizie de ceasornic elveţian, revista începuse să fie cunoscută şi apreciată pe tot mapamondul. Un grup de invidioşi de la USR, în frunte cu „Ifigenia” (scriitorii ştiu despre cine vorbesc), ne-a atacat fără milă într-o revistă importantă a USR (revistă „cu renume” şi „cu cultură” [cum scria pe frontispiciul ei – între timp au modificat], unde existau perle de genul „mai corect spus”, „feţele prostiei este, de fapt, subiectul” şi „foarte corect”, „prea corect”). Spunându-i d-lui Ţene aceste lucruri, mi-a răspuns cu glasu-i cald şi aproape părintesc: „Câinii latră, ursul merge! Mergeţi înainte că mergeţi pe un drum bun!”.
Prin organizaţia profesională „Liga Scriitorilor”, care peste timp va deveni o instituţie culturală importantă, Al. Florin Ţene a încercat să democratizeze mişcarea literară din ţara noastră. În acest sens, mărturiseşte: „Prin anul 2000 am beneficiat de o bursă în structurile Uniunii Europene de la Bruxelles. Atunci am aflat, cunoscând scriitori belgieni, că în această ţară sunt 5 asociaţii scriitoriceşti, toate egale în obligaţii şi drepturi. Numai la noi, din fostele ţări socialiste, a rămas partidul unic, pardon, Uniunea Scriitorilor. În toate celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Bulgaria etc., Uniunile Scriitorilor s-au desfiinţat şi s-au organizat în mai multe astfel de asociaţi scriitoriceşti. Asta încerc să fac, să nu mai existe o centralizare excesivă a mişcării literare din România. De această Uniune a Scriitorilor beneficiază doar o parte din scriitori. Cei care sunt la conducere şi se autopremiază.”
Referitor la o organizaţie unică de cultură, Al. Florin Ţene aduce în prim plan citatul filozofului grec Constantin Tsatsos: „Fiecare artă în parte exprimă epoca ei. Dar vai şi amar dacă exprimă numai epoca respectivă. Adevărata artă exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om.” La care adaugă: „pe artist îl poate judeca numai Dumnezeu, iar opiniile criticilor sunt doar părerile lor şi nu ale cititorilor avizaţi. Niciodată oamenii nu au înţeles noutăţile. Uită însă câte noutăţi a îngropat timpul pentru totdeauna.”
Vorbind despre critica literară românească, Al. Florin Ţene afirmă: „Criticul literar provine dintr-un scriitor ratat. Mă întreb, cum poţi analiza un roman când tu nu ştii să construieşti o astfel de lucrare? De-a lungul timpului am constatat că în peisajul nostru literar critica se face pe prietenii şi găşti. Mai nou, chiar, pe bani. (…) Vă mai aduceţi aminte ce lăudaţi erau M. Beniuc, Zaharia Stancu în «Gazeta Literară» pe timpul când conduceau Uniunea Scriitorilor? Când romanul «Desculţ» umbla în «sandale de aur» prin lume pe banii statului român? Şi nu-l cumpăra nimeni? Acum nu se mai zice un cuvânt despre ei. Vă mai aduceţi aminte când Buzura era director la Centrul Cultural Român, romanele lui erau traduse în mai toate limbile de circulaţie internaţională pe banii statului, inclusiv romanul eşuat «Recviem pentru nebuni şi bestii», apărut în 1999? (…) Dacă nu eşti din gaşca criticului respectiv, fii sigur că vei fi pălmuit fără milă, chiar dacă cartea este bună, aceasta este caracteristica, în general a criticii noastre de azi, pentru care aşa-zisul postmodernism (cu care se lăudau optzeciştii, cei care au stâlcit limba română), înseamnă violenţă verbală accentuată, înjosire a celuilalt, umilirea scriitorului până la despuierea de propria personalitate, grobianism extrem, subculturnicie în continuă extindere şi tendinţă vădită spre analfabetizare globalizantă.”
Sănătatea omului – spune Al. Ţene, într-un interviu – este reflectată nu doar de ceea ce mănâncă şi bea, ci şi de hrana spirituală. Aşadar, Al. Florin Ţene este „un învăţat care se învaţă necontenit pe dânsul şi învaţă necontenit pe alţii” (N. Iorga, Cugetări).
Al. Florin Ţene s-a născut în Drăgăşani, jud. Vâlcea, la 13 iunie 1942. Este căsătorit cu poeta Titina Nica Ţene şi au împreună doi băieţi: Florin, specialist în imagine de televiziune, şi Ionuţ, doctor în istorie şi master în drept, istoric, scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, redactor literar la revista „Constelaţii diamantine”.
Al. Florin Ţene este preşedinte al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România; membru corespondent al Academiei Româno-Americane (A.R.A ), membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada. A primit numeroase premii şi distincţii literare – româneşti şi internaţionale. A publicat peste 80 de cărţi (poezie, proză, roman, eseu, teatru, critică literară). El este cel care a semnalat apariţia noului curent literar „Globmodernul”, care vine după postmodernism, ca „o întoarcere pe jumătate la modernism”.
În încheiere, aş ilustra comentariul meu referitor la Al. Florin Ţene, cum altfel, decât cu un citat din domnia sa: „Tinerilor le-aş recomanda să se ghideze după apoftegma lui Titu Maiorescu: «Omul rău se pierde prin partea sa cea bună, omul bun, prin partea sa cea rea». La care mai adaug necesitatea studiului necontenit, să privească înainte, consecvent, fără să aplece urechea la cei care comentează de pe margine, fără să se abată din drum.”
Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a început separarea dintre logos și mythos, în această situație Thomas H.Huxeley, ce a trăit între anii 1825-1895, era convins și spunea: cruciații aveau o responsabilitate în acest domeniu. Era necesar, scria că oamenii trebuiau să aleagă între mitologie, adică între religie și știința rațională. Doar rațiunea era adevărată, iar religia și miturile sunt lipsite de adevăr. Ei vedeau adevărul redus la ceea ce era “demonstrat și demonstrabil”, lăsând la margine religia, pierzând pe drum adevărurile exprimate de artă sau muzică. Acceptând mitul ca rațional, oamenii de știință, filozofii moderni și criticii l-au făcut neverosimil. Această situație l-a convins pe Friedrich Nietzsche, ce a trait între anii 1844-1900, să declare că Dumnezeu a murit. În acel context, el avea dreptate. Fiindcă fără cult, fără o viață rituală și etică, sacrul moare și totodată cu el sentimentul acestuia. Filozoful a făcut din Dumnezeu o realitate teoretică, un fel de adevăr mitic, ce-l înțelege doar intelectul, fiindcă oamenii moderni l-au omorât pe Dumnezeu.
În “Știința voioasă “ Nietzsche își plasează Nebunul într-o parabola ce crede că moartea lui Dumnezeu a scos din rădăcinile ei umanitatea. Prin întrebarea pe care o pune :”Mai există un sus și un jos? “Întrebare care ne apropie de Galileo Galilei, și mai întreabă:“Oare nu rătăcim, ca printyr-un nimic infinit? “ Întrebări care ne dovedește că Nebunul nu era nebun ci un înțelept.Aceste idei le găsim în Friedrich Niietzsche The Gay Science, Hew York, 1974.p.181
Trebuie să recunoaștem că practica mitică și gândirea în acest domeniu au ajutat oamenii să facă față perspectivei dispariției și neantului și să o depășească, cu un grad oarecum de acceptare. Dacă ar lipsi această disciplină, ar cuprinde disperarea pe oameni. Secolul XX a pus omenirea în fața unor icoane nihiliste și, chiar multe speranțe exagerate ale modernității și iluminismului s-au dovedit de-alungul timpului a fi false. Soarta Titanicului din 1912 a arătat fragilitatea tehnologiei.Marele Război din 1916-18 ne-a dezvăluit că știința pe care o credeam prietena noastră, poate fi folosită și pentru a omorâ oamenii ca armă Lagărul de la Auschwitz, Gulagul și evenimentele din Boznia și, acum în Ucraina sub cizma barbariei ruse ne-au demonstrat ce se poate întâmpla atunci când orice sentiment al sacrului dispare.În ultima situație, chiar Biserica ortodoxă Rusă prin Patriarhul Kiril au încurajat și binecuvântat tancurile care omoară oameni în Ucraina. Oamenii au învățat că o educație rațională nu a eliberat umanitatea de barbarie și că în apropierea unei mari universități poate exista un lagăr de concentrare. Situația din Rusia lângă Universitatea Lomonosov se află gulagul Siberiei, atunci când la Kremlin se află tirani, precum Lenin, Stalin și Putin ce conduce cu mână forte și criminală un popor ce îi place să fie mințit de o propagandă ce ascunde adevărul. Explozia primelor bombe atomice în Japonia a scos la iveală sămânța autodistrugerii nihiliste din miezul culturii modern, iar atacul asupra World Trade Center de la 11 septembrie 2001 a arătat că beneficiile modernității – tehnologia, călătoriile rapide au făcut ca Terra să fie un sat și comunitate globală – să fie transformate în instrumente ale terorii.
Logos-ul și evoluția științei a îmbunătățit în multe feluri viața omenirii, dar acest fapt nu a fost un absolut succes .În prezent trăim într-o perioadă demitizată, în țări superdezvoltate, însă nu este paradisul prevestit de Francis Bacon și Locke. Mitul eroului nu trebuie să ne ofere niște icoane pe care să le admirăm, ci este conceput pentru a stimula eroismul din noi înșine. Însă, icoanele din interiorul bisericilor creștine au alt rol. Acela de prosternare și divinizare a unor sfinți. Mitul trebuie să ducă la imitare sau participare activă, nu la contemplare pasivă cum se întâmplă în creștinism. După mine, cred, că e necesar să renunțăm la premisele secolului XIX conform căreia mitul este fals sau reprezintă un mod de gândire inferior. Omul este o ființă creatoare de mituri și, de-a lungul secolului XX, am observant că unele mituri sunt foarte distructive care au avut drept rezultat masacrul și genocidul. Dar… și în secolul XXI mitul Maicii Rusii a dus la războiul din Ucraina. Aceste mituri au eșuat și vor eșua pentru că nu îndeplinesc criteriile Epocii Axiale. Epoca axială (numită și epoca axei) este perioada în care, aproximativ în același timp, în cea mai mare parte a lumii locuite, au apărut marile sisteme intelectuale, filozofice și religioase care au ajuns să modeleze societatea și cultura umană – odată cu vechea cultură greacă, filozofi, metafizicieni și logicieni indieni (care au articulat marile tradiții ale hinduismului, budismului și jainismului), zoroastrianismului persan, profeților ebraici, „sutelor de școli” (mai ales confucianismul și taoismul) din China antică… Acestea sunt doar câteva dintre tradițiile axiale reprezentative care au apărut și au prins rădăcini în acel timp. Fraza a luat naștere psihiatrului și filosofului german Karl Jaspers, care a remarcat că în această perioadă a existat o schimbare – sau o întoarcere, ca pe o axă – departe de preocupările mai predominant localizate și către transcendență .
Ele nu au fost pătrunse de spiritul de compasiune, de respect pentru sacralitatea vieții, așa cum nu o fac Biserica Ortodoxă Rusă prin Kiril, sau o parte din religia mulsumană, sau de ceea ce Confucius numea “învățătură “. Aceste mitologii distructive au fost rasiale, entice, confesionale și centrate pe ego, o încercare de a preamări eul demonizându-i pe ceilalți.
Avem nevoie de mituri care să ne ajute să ne identificăm cu toți semenii noștri, nu doar cu cei care aparțin tribului nostru etnic, național sau ideologic. Propaganda sovietică, s-a folosit de mitul Stahanov pentru a intensifica exploatarea omului.
Sa dovedit că avem nevoie de mituri care să ne ajute să înțelegem importanța compasiunii, care nu este întodeauna percepută ca suficient de productive sau de eficiență în lumea noastră pragmatică și rațională.Avem nevoie de mituri care să ne ajute să căpătăm o atitudine spirituală, să vedem dincolo de nevoile noastre imediate și să ne dea posibilitatea să percepem o valoare transcedentală care să înfrunte egoismul nostru solipsistic, care înseamnă că ideea minții este cea care există.Avem nevoie de mituri care să ne ajute să prețuim Terra ca fiind sacră în loc s-o folosim doar ca pe o resursă exploatabilă.
T.S.Eliot, descria în anul 1922, dezintegrarea spirituală a culturii europene în renumitul poem “Tărâmul pustiit “. În mitul Sfântului gral, tărâmul pustiit este un loc unde oamenii trăiesc o viață falsă, urmând orbește normele societății lor fără acea convingere care vine dintr-o înțelegere mai profundă.Descriere care se potrivește ca o mânuște societății de astăzi. Poemul lui Elioat este profetic.Au existat și mai sunt scriitori și artiști, mai degrabă decât lideri religioși, care au pășit în acest vid și au încercat să ne familiarizeze din nou cu înțelepciunea mitologică a trecutului. Din aceștia sunt M.Sadoveanu, Gib I. Mihăescu, Cezar Petrescu etc. În domeniul picturii a fost O.Băncilă, iar în Europa Pablo Picasso prin tabloul Guernica . Și uni scriitori din literature universal s-au întors către mitologie pentru a explora dilemma modern. Dau câteva exemple: “Ulise “ de James Joyce, publicat în același an cu “ Tărâmul pustiit“ , în care experiențele protagoniștilor contemporani ai lui Joyce corespund episoadelor “Odiseei “homerice.Reprezentanții realismului magic precum Gunter Grass, Jorge Luis Borges, Angela Carter, Italo Calvino și Salman Rushdie au contestat hegemonia logos-ului combinând elemental realist cu inesplicabilul și rațiunea obișnuită cu logica mitică a visului și basmului. Alți romancieri și-au întors privirea spre viitor precum George Orwell în “1984 “, carte scrisă în anul 1949, care ne avertizează împotriva pericolelor unui stat polițienesc în care doar autoritatea are dreptate și tracutul este permanent modificat pentru a se potrivi prezentului.Așa cum s-a întâmplat în URSS. în țările foste comuniste și azi în Rusia lui Putin.
Am constatat că mitologia este o formă de artă. Orice formă puternică de artă ne influențează ființa și o schimbă definitiv.
În cazul în care conducătorii religioși, indiferent de religie, nu ne pot instrui în folclorul mitic, poate că artiștii și scriitorii de pe meridianele lumii pot să preia acest rol clerical și să aducă o perspectivă nouă în lumea în care trăim pierdută și atinsă de rău.
Pe Anghel Dumbrăveanu, născut la 21 noiembrie 1933, în comuna Dobroteasa din județul Olt, comună aflată nu departe de orașul meu natal Drăgășani, îl citeam prin anii 1960 în revista “Scrisul Bănățean”, unde era redactor. În acea perioadă i-am trimis poezii pe care le-a publicat pe parcursul anilor. Când am fost redactorul Stației de Radioficare din Drăgășani îi trasmiteam poezii la Emisiunea Locală. Făcea parte din familia Bacșiși din Dobroteasa.
Însă, l-am cunoscut personal în luna mai din anul 1961 când, împreună cu poetul din Iași, Horia Zilieru, a lansat volumul de versuri “Fluviile visează oceanul “, apărut în colecția “Luceafărul”, care a fost lansat la Librăria “Mihai Eminescu” din București, după care am fost împreună la Casa Scriitorilor din Mogoșoaia.
De câtre ori se ducea la Dobroteasa, venea cu trenul la Drăgășani și-l așteptam în gară, după care luat RATA spre comuna natală. Întâlnirea era o adevărată sărbătoare.
Ne-am mai întâlnit, după mulți ani, la Serile de Poezie de la Brădiceni, organizate de scriitorul Ion Popescu Brădiceni. De câte ori ne întâlneam discutam despre poezie și, la Târgu Jiu, despre relația lui Brâncuși cu poezia populară.
Poetul de o mare sensibilitate, după absolvirea Școlii Pedagogice (1949–1953), a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din Timișoara între anii 1962–1968. În perioada anilor 1953 și 1990 funcționează ca redactor, apoi ca secretar general de redacție și redactor-șef adjunct al revistei Scrisul bănățean, devenită Orizont. În ultimul timp a fost redactor-șef al revistei Rostirea românească. A fost căsătorit cu profesoara și poeta Alina Dumbrăveanu. Cei doi au împreună o fiică – profesoara, poeta și traducătoarea Violeta Dumbrăveanu.
A scris și publicat peste 50 de volume de beletristică. Teritoriul poetic al lui Anghel Dumbrăveanu s-a conturat de-a lungul a patru decenii în volumele:
Fluviile visează oceanul (București, 1961),
Pământul și fructele (1964),
Iluminările mării (1967),
Oase de corăbii (1968),
Fața străină a nopții (1971),
Singurătatea amiezii (Timișoara, 1973),
Diligența de seară (1978),
Tematica umbrei (1982),
Curtea retorilor (București, 1989),
Predica focului (Cluj-Napoca, 1993),
Diamantul de întuneric (1997),
O ireală bucurie de-a aștepta (1999),
Begoniile de la mansardă (Timișoara, 2002).
Este prezent în: Streiflicht – Eine Auswahl zeitgenössischer rumänischer Lyrik (81 rumänische Autoren), – „Lumina piezișă”, antologie bilingvă cuprinzând 81 de autori români în traducerea lui Christian W. Schenk, Dionysos Verlag 1994, ISBN 3-9803871-1-9Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”
Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1973),
Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1982),
Marele Premiu al Festivalului Internațional „Nichita Stănescu“ (1986),
Premiul Internațional de Poezie „Rozeta de la Bela Voda“ la Krușevăț-Iugoslavia (1998)[necesită citare]
Anghel Dumbrăveanu, Războiul estetic (cu o Postfață de Crișu Dascălu), București, Editura Eminescu (Poeți Români Contemporani), 1998 (vol. I), 2000 (vol. II).
Anghel Dumbrăveanu, Iarna imperială, București, Editura Minerva (colecția Biblioteca pentru Toți), 1986.
Violeta Dumbrăveanu, Tratat despre melancolie (antologie de 472 de pagini, cu esențialele cronici / studii literare despre „teritoriul poetic“ al lui Anghel Dumbrăveanu), Timișoara, Editura Eurostampa, 2001.
Mircea Tomuș, Carnet critic, București, Editura pentru Literatură, 1969.
Mircea Tomuș, Cincisprezece poeți, București, Editura pentru Literatură, 1968.
Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice, 1965 – 1970, Timișoara, Editura Aethicus, 2005, pp. 278 – 270; 388 – 402.
Ion Pachia Tatomirescu, Poemele lui Anghel Dumbrăveanu – «imateriale aripi ale materiei» – sau despre receptarea spectrală a lumii și paradoxismul existențial-cromatic, în Orient latin (Timișoara), anul VII, nr. 3 (septembrie) / 2000, p. 2.
Ion Pachia Tatomirescu, O ireală bucurie…, recenzie, în Caietele Dacoromâniei (Timișoara), anul V, nr. 17, 22 septembrie – 22 decembrie 2000, pp. 12 – 14.
Ion Pachia Tatomirescu, Receptarea spectrală a lumii, în Ramuri (Craiova), nr. 4 (250), 15 aprilie 1985, p. 4.
Ion Pachia Tatomirescu, Smirdarul din priveliștea Logosului (cronică la volumul de versuri, publicat în 1999, O ireală bucurie de-a aștepta de Anghel Dumbrăveanu), în Rostirea românească (Timișoara), anul VI, nr. 10-11-12 / octombrie – noiembrie – decembrie, 2000, pp. 70 – 72.
Este Cetățean de onoare al municipiului Timișoara.
Autor al unei opere literare impresionante prin dimensiune și complexitate, personalitate cu o vocație aparte a prieteniei și a deschiderii generoase către scriitorii tineri, inegabil întemeietor, deschizător de drumuri și constructor al vieții literare timișorene, Anghel Dumbrăveanu lasă, prin plecarea sa, un imens și dureros gol în spațiul cultural românesc, în sufletul celor care l-au iubit, citit și prețuit ca pe unul dintre cei mai importanți și proeminenți scriitori din această parte de țară.
După o lungă suferință a decedat la 12 mai în anul 2013 la Timișoara.
Liga Scriitorilor în memoria acestui mare poet i-a închinat un medalion literar, unde Al.Florin Țene a vorbit despre viața și opera lui Anghel Dumbrăveanu, iar un grup de tineri au recitat poezii ale acestuia. Iar eu am citit poezia sa: „Niciodată uitarea”.
Sub icoana ta îmi încep ziua. Aripa mea crește din umărul tău. M-au închinat mării, aprig și pur,
Să fiu și să nu fiu învins.
Între noi sunt zăpezi și nisipuri. Mâine, poate, cerul căzut. Dar bucuria de-a traversa noaptea, Să-ți ies înainte pe celălalt țărm, Unde niciodată uitarea…
A scrie despre viața și personalitatea unui maestru al literaturii române contemporane, precum domnul Al. Florin Țene, este o mare onoare, dar și o mare responsabilitate, fiindcă ești nevoit să găsești formula potrivită pentru a prinde într-o definiție elocventă și completă, atât pe omul Al. Florin Țene, cât și pe mentorul și autorul de literatură, care a construit un edificiu literar solid, variat și extrem de valoros.
Încercând să surprindem structura literară a acestui edificiu, primul palier de autoritate ne conduce, inevitabil, spre vastul și inconfundabilul teritoriul al poeziilor lui Al. Florin Țene, scriitorul care a descoperit deliciile creației poetice, de timpuriu, debutând, la frageda vârstă de 17 ani, în revista „Tribuna” cu poezia „Eu m-am născut când…”, publicată în această binecunoscută publicație clujeană la rubrica „Debut”. După câțiva ani de la prima apariție într-o revistă, s-a produs și debutul editorial al tânărului Țene, care a luminat lumea cu fiorul versurilor sale și a tipărit întâiul volum de poezie „Ochi deschis” în 1974, la Editura Litera, din București. De la momentul debutului și până azi, Al. Florin Țene s-a dăruit poeziei cu o dragoste nestăvilită și a oferit publicului 23 de volume de versuri. În toate aceste cărți, talentul „poetului se dezvăluie din plin, iar cititorul este condus spre ființarea întru poezie”(Constantin Geantă).
Sunt versuri scrise în clipe de tristețe și de bucurie, sunt versuri zămislite în miezul unor profunde dileme existențiale sau răsărite din delicate clipe surprinse în momente de spiritualitate și extaz. Fiecare poem ne poartă „într-o lume aflată sub mirajul cuvântului”(Constantin Geantă).
În palmele gândirii sale poetice s-au așezat, de-a lungul spornicilor ani de creație literară, versuri ce pot fi comparate cu poemele marilor maeștrii ai literaturii naționale și universale.
Dar, președintele Ligii Scriitorilor din România este și un adevărat maestru al prozei contemporane. Ajunși pe cel de-al doilea palier de autoritate, cel al prozatorului, este firesc să așezăm în lumina reflectoarelor, ca într-o complexă, bogată și nemuritoare expoziție și cele 5 volume de proză scurtă dar și cele 16 romane pe care le-a scris. Dintre ele, un loc dominant ocupă biografiile romanțate despre viața și opera unor scriitori români și oameni remarcabili precum : Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Ion Minulescu, Traian Dorz. Aceste inedite pagini document, aflate la hotarul dintre realitate și ficțiune, fac parte – dacă ar fi să o parafrazez pe Mariana Cristescu, autoarea prefeței cărții „Geamănul din oglindă” – din categoria romanelor puternice, emoţionante, „aflate sub drapajul literar al unor vremuri dramatice trăite de oamenii acestui pământ românesc”.
Printre volumele tipărite de Al. Florin Țene se găsesc și piesele de teatru : „O stafie tulbură speranța”(2010), „Florile Sarmisegetusei”(2010), „Cozia, dramă istorică în versuri” (2010), „Magazinul frumoaselor vise de vânzare: farsă comică” (2017). Fără prezența acestor cărți de teatru, de pe scena celui de al treilea palier de autoritate, dl. Țene, nu și-ar fi împlinit pe deplin vocația de scriitor.
Extrem de valoroase sunt preocupările de istoric și critic literar ale dascălului Al. Florin Țene. Din perspectiva cercetărilor de estetică și critică literară vom reține că dl. Țene a insistat mereu asupra necesității ca interpretarea oricărei opere literare să se realizeze nepărat „în orizontul ei istorico-literar specific”. Aflat pe cel de al patrulea palier de autoritate, criticul, filosoful și estetul literar consideră că literatura contemporană are nevoie de o nouă carte de istorie literară, completă, actualizată, trecută prin filtrul prezentului și decantată prin prisma recentelor paradigme de critică și estetică literară. În cadrul unei noi istorii a litetarturii române, care ar putea deveni cartea de căpătâi a neamului nostru, Al. Florin Țene, crede că procesul de decantare al operelor literare ar trebui să înceapă cu filtrarea critică și responsabilă a cărților de literatură scrise în perioada comunistă.
Dorindu-și „o lume tot mai rațională, mai dreaptă, mai bună, mai frumoasă”, Președintele Ligii Scriitorilor din România, se dovedește a fi un vizionar ce are încredere în capacitatea oamenilor de a se reîntoarce la esența culturală și spirituală a sufletului românesc.
Încrezător în capacitatea culturii a ne îmbogăți spiritual, Al Florin Țene a construit, și va lăsa posterității, o solidă citadelă literară. În acest sens, s-a folosit de incomensurabila sa forță de creație, de o voință de fier și o intensă și constantă activitate de documentare și cercetare în domeniul literaturii române și universale.
Cu fiecare carte dăruită tiparului, a renăscut și s-a împlinit, atât ca om, ca autor și critic literar, dar mai ales, cu fiecare volum editat și-a mai construit câte o treaptă spre cerul nemuririi literare. În consecință, cu referire la scriitorul, jurnalistul și criticul literar Al. Florin Țene, putem afirma pornind de la Noica, marele filozof român, că : Președintele Ligii Scriitorilor Români a trăit tot atâtea vieți, câte cărți a scris!
Ca militar profesionist, care am lucrat un număr foarte mare de ani într-un Comandament de Armată, am bătut țara în sus și-n jos și am cunoscut mulți oameni, de toate felurile, de toate națiile și din diverse domenii profesionale. Și în această citadelă care este Cluj-Napoca, o adevărată cetate de istorie, cultură și civilizație, mi-a fost dat să cunosc multe personalități de mare valoare culturală și spirituală, oameni mari prin atitudinea, faptele, activitatea și performanțele lor profesionale, sociale sau culturale, care m-au impresionat și prin ceea ce au făcut pentru binele și prestigiul acesteia.
Între aceste peronalități de marcă, îl plasez și pe omul și scriitorul Al.Florin Țene, care m-a impresionat întotdeauna prin felul și modul său de a fi și a privi lucrurile, prin diversitatea tematică pe care o abordează, prin talentul, priceperea și ușurința cu care scrie, dovedind o remarcabilă capacitate de analiză, abstractizare și generalizare a unor probleme de mare interes și din diverse domenii.
Al. Florin Țene este un scriitor complex, extrem de prolific, care scrie cu multă ușurință proză, poezie, eseuri, critică și analiză-literară, cronici de carte, teatru etc., care are un C.V. de invidiat de către orice creator. Este un om așezat, calm, modest, un român și un patriot adevărat, un altruist care, față de alții nu a dat niciodată impresia că lumea aceasta, universul acesta, se învârte în jurul domniei sale, sau că este greu să ajungi sau să urci în turnul său de fildeș.
Personal mă bucură faptul că am avut norocul să-l cunosc și să lucrez cu un asemenea om și aș spune să cresc și să mă dezvolt sub multe aspecte, sub aripa sa spirituală. Este un om excepțional, un om cu bun simț, plăcut, elegant, cu dar și cu har scriitoricesc, cu dragoste și credință în Dumnezeu și în spiritul românesc. Nu greșesc de loc, comparându-l cu mulți alții, dacă afirm că, Al.Florin Țene este un mare om și un mare caracter, însă mult prea reținut și modest față de alții ,,mari” și ,,inegalabili”.Aș dorii să-i întreb pe unii și pe alții, câți dintre ei au făcut ceea ce a făcut Al.Florin Țene? Câți dintre aceștia se pot lăuda cu o asemenea operă, cu o asemenea acțiune culturală în plan național și internațional?
Al. Florin Țene este un mare creator și un mare promotor cultural. El a înțeles mai repede și mai bine decât alții ceea ce spunea marele nostru Lucian Blaga că: ,,Supremul scop al omului, este creația”Mă întreb adeseori: câți ucenici în decursul timpului au crescut și s-au format la ,,școala” lui Al. Florin Țene? Acesta este un Maestru al cuvântului, pe care l-a venerat, prețuit și iubit, trudind de-o viață pentru afirmarea lui. Numeroasele distincții, onoruri și titluri primite pentru munca sa de o viață, sunt elocvente, iar domnia sa, le apreciază și le consideră cu eleganța omului care si-a dedicat o viață de om, slujirii cuvântului.
La ceas de excepțională Aniversare, îi mulțumesc Maestrului Al. Florin Țene pentru neprețuita zestre literară pe care ne-a dăruit-o, pentru ajutorul prietenesc și dezinteresat pe care mi l-a acordat, urându-i din inimă multă, multă sănătate și putere de muncă, și încă mulți ani rodnici și buni pe tărâmul creației literar-artistice, alături de distinsa sa Doamnă Titina.
