Se plimbă iar neliniştea în linişti
Mă refrământ într-un aluat de tină,
Pe corbi de vânt, pe florile din inişti
Alerg tardiv tot căutând lumină.
Murit-au zori pe geana mea hapsână
Prin răsărituri oarbe umblă noaptea,
Deşi plutesc, prin soarta mea nebună
În schiopătat şi-n cârje umblă moartea.
Nu ştiu de ce se-nseninează cerul
Când încă mai privesc adânc în mine
El recunoaşte că-am aflat misterul
Păcatelor ce mi s-au scurs prin sine.
Mi-ascult durerea cum se umflă-n crize
Cum bântuie prin noapte dezinvoltă,
Din umbre se adună zeci de vize
Pe paşaport de trecere spre boltă.
Cât de curând voi locui pe norii
Ce mi-au săpat cu-atâta zel morminte ,
Voi fi în fulgerul ce-aprinde zorii
Şi voi tuna prin ploaia din cuvinte.
——————————
Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU
Septembrie 2019
Delicate versuri, par a descrie acea etapa din viața noastră, când nu prea ne mai găsim rostul și suntem vizați de tot felul de gânduri, uneori chiar, vorbind sau certând moartea, care umblă noaptea, spre a ne scurta drumul spre nori! Iar noi amenințăm, că ne vom transforma în fulgere care aduc ploi de cuvinte, încercând să oprim acea neliniște în neliniști! Nu știu dacă am reușit să descifrez aceste versuri atât de pline de neliniște! Felicitări pentru inspirația dumneavoastră atât de elaborată și plină de acel farmec, pentru felul în care contopiți versurile!
Deși de o tristețe profundă, poezia este de o frumusețe aparte, izvorâtă din sensibilitatea poetului, din acuratețea în surprinderea celor mai mici detalii. Felicitări !