Era o dimineață de toamnă târzie care picta pădurea așa cum nici un pictor nu a reușit vreodată ca să-i redea naturalețea și asta deoarece, asemenea nuanțe de culori cum le realiza toamna nu ajunseseră niciodată prin tuburile lor cu fel de fel de paste colorate. Ca urmare, în lipsă de altceva mai acceptabil, stăteam la balconul casei bătrânești unde mi-am petrecut adolescența și visând pădurea, încercam să savurez priveliștile de basm oferite de copacii înșiruiți în lungul străzii care se terminau în zona Teatrului de Vară edificat însă din anul 1953 pe marginea fostului Parc denumit ”23 August” iar cândva, fostă ”Groapa Vergului”. De la înălțimea nu prea mare a balconului mi se oferea cu dărnicie o priveliște tare greu de descris ori de reprodus, însă de neuitat.
În timp ce mă delectam cu această minunăție, am fost trezit din visare de palma grea ce mi-a fost lăsată pe umăr de Nea Nelu, vărul mamei mele de la Bălenii Români din Târgoviște de unde era mama de fel și care, potrivit frumosului său obicei de maestru de vânătoare, ori de câte ori avea vreo treabă prin București făcea ce făcea și reușea ca să ne viziteze și pe noi, măcar și în fugă, atâta cât îi era necesar ca să savureze în grabă o dulceață de prune altoite ori de afine culese de mine din pădure și însoțite de un pahar cu apă de la gheața din frigider astfel cumpărată tot de mine în fiecare dimineață din Bariera Vergului unde se aduceau zilnic blocuri de gheață pe care ghețarul le tăia fie în jumătate fie pe sfert după cum solicitau cumpărătorii.
– Ce faci măi, Țiți – m-a luat el la întrebări zâmbindu-mi fericit că m-a găsit acasă deoarece, la acea dată eram în ultimul al Școlii de Ofițeri MAI Nr. 2 și destul de rar reușeam ca să beneficiez de vreo învoire ori timp liber când să-mi pot vizita rudele ori prietenii – Ce făceai în balcon ? Sau mi s-a părut mie că ațipiseși și te-am cam speriat ? Ai ?! Hai, fii sincer, că nu mai spun la nimeni!
După ce s-au amuzat de întâmplare, tatăl meu mi-a luat apărarea scuzându-mă:
– Nelule, … de câte ori trece pe acasă, își curăță bine arma de vânătoare apoi oftând de ni se rupe inima de mila lui, îl vedem cum o încuie la loc în dulapul de fier și o mângâie cu mâinile tremurânde.
– Păi bine măi nepoate, de ce nu dai pe la noi ca să ne însoțești la vânătoare dacă ți-e așa de drag de ea ? Mai adineauri când te-am trezit nu cumva priveai pomii oftând de dorul pădurii ?
– Ce să fac, măi Nea Nelule, am cârmit-o și eu pentru câteva clipe pe la ai mei ca să-i mai văd și aruncasem doar o privire pe deasupra pomilor pentru că, până la urmă, după ce termin sesiunea de examene tot o voi rupe eu și scap măcar o zi sau două când … pădure mă va chema !
– Așa să faci, dragul meu, să nu te lași doborât de nimeni și de nimic. Uite acum, eu trebuie să mă văd cu Premierul care știi bine că este un mare vânător și împreună urmează să o punem de-o vânătoare peste vreo două săptămâni la care va participa și Președintele Țării.
Auzind aceasta, atât eu cât și părinții mei am înlemnit iar Nea Nelu a continuat remarcând imediat surpriza noastră.:
– Și atunci, deoarece Premierul ține foarte mult la mine și mă apreciază pentru cum le organizez eu vânătorile, sunt sigur că nu mă va refuza când îi voi cere permisiunea ca să te invit la o vânătoare organizată de mine iar astfel, amintindu-i de tine care, în afară că ești vânător mai ești și nepotul meu iar pe deasupra în curând vei fi locotenent de miliție!
Sunt sigur că mă albisem la față de surprindere așa că, mângâindu-mi obrazul cu palma lui bătucită de muncă a continuat:
– Am să te anunț eu din timp cum procedăm așa că, te învoiești și tu pentru vreo două zile iar dacă este cazul le spui despre ce este vorba precizându-le că, pentru asta voi deține aprobarea necesară pentru tine deoarece participă cam toți miniștri și membri CC-ului în frunte cu Premierul și însuși Președintele.
Deși bănuiam ceva, acum lucrurile deveniseră extrem de clare iar împreună cu părinții mei amuțisem complet.
După ce a savurat surpriza, Nea Nelu mi-a lăsat iar palma lui grea pe umăr și făcându-mi cu ochiul șăgalnic m-a instruit:
– Când te-ori anunța, nu va fi nevoie ca să te speli, să te parfumezi și alte chestii d-astea ci numai să te bărbierești. Atât. Iar arma o poți lua cu tine deși nu cred că ți se va oferi ocazia ca să împuști ceva. Clar ?
După care, consultându-și ceasul de la mână s-a ridicat sprinten și s-a îndreptat spre ușă din pragul căreia ne-a făcut un semn larg cu mâna a despărțire și a plecat.
Zilele s-au scurs rapid fiind extrem de ocupat cu sesiunea de examene și mai ales, cu inevitabila instrucție și activitățile zilnice specifice oricărei școli de ofițeri iar pentru a nu intra în criză de timp, am profitat de o ocazie favorabilă și m-am înființat la Nea Sava șeful magazinului de arme și muniții de vânătoare care, la acea dată se afla la Lido de unde intenționam ca să-mi cumpăr muniția necesară:
– Păi, dacă nu-mi spui la ce se va trage, eu n-am cum să știu ce muniție să-ți recomand – mi-a replicat Nea Sava evident dezorientat.
– Păi, … cred că la fazani ori poate și la iepuri ori mistreți …- i-am răspuns eu cum nu se putea mai confuz încurcându-l și mai rău așa că, mi-a pus pe tejghea o cutie cu alice de 2 mm, una cu alice de 4 mm și una cu breneke-uri ridicând din umeri.
– Deci, le iau cu mine acolo, mă voi descurca eu în vreun fel, nu-i așa ?
În fața unei asemenea întrebări bietul Nea Sava a amuțit și cu destulă dificultate a bâiguit o explicație:
– Păi,… cu alea de doi jumătate dai la fazani, cu cele de patru milimetri tragi la iepuri și la vulpe iar cu breneke-urile, adică cu dopurile astea de plumb dai la mistreți. Te-ai prins ?
Deoarece casiera magazinului nu reușise ca să audă șoaptele noastre se apropiase discret însă când m-am îndreptat de casa de marcaj ca să plătesc marfa, s-a apropiat în fugă cercetându-mă curioasă dar fără să priceapă prea mult.
Deci, urma doar să fiu anunțat când avea lor vânătoarea așa că, cu gândul mai mult la aceasta aproape că nici nu mai știam ordinea examenelor care s-au succedat și ele cu destulă rapiditate iar într-o după amiază, pe când beneficiam de un program de voie, m-am pomenit chemat la ofițerul de serviciu cu care eram în relații destul de apropiate care mi-a întins un plic cercetându-mă foarte intrigat:
– După adresa expeditorului nu cred că-i de la vreo tipă ! – mi-a spus el străduindu-se ca să-și mascheze curiozitatea.
Cum din primul moment am recunoscut adresa Silvicului de la Târgoviște m-a traversat iute un fior de surprindere apoi i-am răspuns cât am putut eu de indiferent:
– Ai ghicit, … nici nu este ! E ziua bunică-mii și mă invită pe la ea ca să o petrecem – i-am răspuns eu în doi peri și am înghesuit imediat plicul în buzunarul vestonului îndepărtându-mă.
Cert este că, n-am dormit toată noaptea zvârcolindu-mă de emoție și mai ales de teamă în încercarea de a intui reacția comandanților mei la invitația oficială pe care mi-o trimisese Nea Nelu iar de-abia la prima oră a dimineții când am ieșit la raportul comandantului de companie i-am întins plicul cu mâna tremurândă:
– Vă raportez că l-am primit ieri după amiază și astfel, așa cum scrie și în scrisoare, cei de la Târgoviște vă solicită ca să-mi aprobați o învoire pentru ziua respectivă.
– Mda, … – a căzut pe gânduri comandantul meu după care a lăsat compania în repaus și m-a chemat la o discuție între patru ochi – Ia explică-mi și mie ce vrea să însemne treaba asta ?! Dar fără șmecherii !
– Păi, … cel care a scris invitația este unchiul meu și răspunde de organizarea vânătorilor celor din CC iar asta de care amintește e ceva mai specială deoarece participă atât Președintele Țării cât și Premierul. Deci, la solicitarea unchiului meu, el a obținut aprobarea oficială a participării mele ca invitat la această vânătoare. Acum, dumneavoastră rămâne să decideți.
– Hm, … și dacă nu-ți aprob învoirea ?
– Păi, … nu-mi aprobați și gata ! O să le comunice ălora că nu mi s-a permis ca să dau curs invitației lor și … asta e !
– Bravo mă, deci mă bagi pe mine în gura CC-ului și a ălora mari?! Ce să-ți mai spun, … exact de asta mai aveam și eu nevoie acum în pragul pensionării, să mi-i pun tocmai pe ăștia în cap?? De ce mă bagi tu pe mine în asemenea porcărie ?!
După ce face câțiva pași apăsați în stânga și în dreapta bombănind vânăt de furie, comandantul se proțăpește furios în fața mea și îmi comunică printre dinții strânși:
– Fii atent că, o asemenea plăcintă n-am mai avut plăcerea s-o primesc până acum dar fii sigur că, pe tine n-am să te uit așa, cu una, cu două !! Am să ți-o coc eu de ai să mă ții minte câte zile vei avea ! – după care, s-a răsucit pe loc ordonându-le camarazilor mei – Luați repaus până mă întorc !
Nu știu nici astăzi de unde, pe ce cale și de la cine s-a divulgat conținutul plicului însă îmi amintesc cu mare satisfacție privirile pline de invidie pe care mi le aruncau toți camarazii mei din ultimul an de școală, ba chiar și unii din anii inferiori care mă cercetau ca pe un adevărat erou.
Cert este că, mai înainte să sune deșteptarea, m-am pomenit lângă pat cu sergentul de serviciu care mi-a șoptit grăbit:
– Hai repede, îmbracă-te și vino pe platou că te așteaptă mașina școlii!
– De ce mă ? Ce naiba am mai făcut ?! – l-am întrebat eu surprins. Ori mă duce la arest ?
– Habar n-am – Eu am primit ordin să te trimit la mașină și l-am executat, ce-i mai apoi … pe mine nu mă privește – mi-a răspuns camaradul meu ridicând din umeri și ieșind grăbit din dormitor.
In timp ce tremuram de emoție m-am îmbrăcat rapid și am ieșit din dormitor iar primul lucru pe care l-am zărit a fost mașina șefului școlii care era oprită în fața dormitorului iar când m-am apropiat grăbit șoferul mi-a deschis portiera și mi-a zâmbit șăgalnic:
– Hai, las-o baltă, că încă n-a murit nimeni. Am primit ordin să te duc la autorul unei scrisori pe care a citit-o chiar și șeful școlii și care a dat ordin ca să te duc cu mașina dumnealui pentru ca nu cumva să întârzii ori să te cărăbănești pe la alte șmecherii iar totul să se spargă apoi în capetele lor ! Acum te-ai prins ?
Amuțit de ce mi-a fost dat să aud, am rămas câteva minute bune prăbușit pe gânduri apoi, stăpânindu-mi hohotele de râs care dădeau ca să năvălească, i-am șoptit:
– Păi atunci, ia-o taică spre Târgoviște iar odată ajunși acolo îți explic eu cum ajungem la pădurea aia de care se amintește în scrisoarea cu pricina. Te-ai prins ?!
Iar astfel, în hohotele noastre de râs am pornit voioși la drum.
Odată ajunși în Târgoviște, am mai solicitat îndrumări apelând la trecători care, foarte amabili, ne-au îndrumat pe unde să mergem iar astfel am ajuns curând în dreptul pădurii unde am fost opriți imediat de câțiva milițieni:
– Ce căutați pe aici ? – ne-au întrebat ei curioși însă după ce ne-au legitimat, șeful lor ne-a îndrumat imediat spre un drumeag lăturalnic ce pătrundea exact în pădure iar acolo, urma să ne întâlnim cu Nea Nelu. Astfel, am urmat direcția indicată și foarte curând ne-am pomenit în fața unui cort foarte mare în fața căruia se aflau mai mulți milițieni și mulți civili care imediat ne-au cercetat extrem de curioși însă mai înainte să ne întrebe ce dorim și-a făcut apariția și Nea Nelu care s-a apropiat grăbit explicându-le iute ceva care s-a dovedit suficient ca să le potolească curiozitatea.
Prima surpriză mi-a produs-o apariția unui tip cu care mă cunoșteam destul de bine de la vânătoarea noastră și despre care știam că era ofițer de securitate, fost sportiv la Dinamo și care făcea parte din cei care îl păzeau pe președinte. Imediat ce m-a văzut s-a și apropiat de mine surprins:
– Ce naiba cauți tu aici ? Cum ai ajuns printre noi ?
– E nepotul meu – i-a tăiat-o Ne-a Nelu – și am aprobarea tuturor ca să participe și el – după care m-a cercetat atent și a continuat – Dar arma unde este ? Ori n-ai mai luat-o ?
– N-am mai luat-o pentru că eu doar vreau să văd, să mă bucur pentru pădure și animale iar pe urmă, pe mine m-a adus dumnealui – și am arătat spre șoferul care rămăsese la volan – cu mașina șefului școlii.
Auzind aceasta, pe Nea Nelu l-a pufnit râsul și m-a chestionat printre sughițuri:
– Hai că, de-abia acum m-am prins ! Ori le-ai dat scrisoarea să o citească ?
– Normal, … ori nu trebuia ?
– Nu, e bine ce-ai făcut – a mormăit Nea Nelu abținându-se ca să nu izbucnească în hohote de râs – De-abia acum m-am prins să le-au înghețat nădragii ca să nu-i ia cumva la scuturat șefii d-aici, CC-ul și alte comicării, … așa este ? Că d-aia ți-au pus la dispoziție și limuzina Hai, zi că nu-i așa !!
Bine înțeles că i-am dat dreptate iar după ce ne-am săturat de râs Nea Nelu a chemat pe un tânăr echipat cu un șorț alb de ospătar căruia i-a șoptit ceva iar acesta a dispărut iute în cort de unde a revenit cu ceva acoperit cu un șervet alb pe care l-a dus șoferului iar Nea Nelu mi-a explicat că, potrivit obiceiului, la asemenea acțiuni nimeni nu suferă de foame.
Pregătirile au decurs rapid iar la un moment dat, n-am observat cine anume a anunțat șoptit că vin șefii așa că, membri CC-ului s-au strecurat iute în cort iar Nea Nelu m-a dat imediat în primire ofițerului de securitate cu care mă cunoșteam și care, mi-a făcut discret cu ochiul șoptindu-mi:
– Hai cu mine și să stai mereu în preajma mea. Ai înțeles ? Hai, că doar mâine-poimâine ești și tu ofițer așa că e bine ca să-ți cam începi practica și pe urmă, să-ți dau și cealaltă veste bună că, printre băuturi se află și Cabernetul ăla șampanizat natural de la Dealul Bujorului despre care țin minte că-l tot lăudai tu la o ședință a AGVPS-ului. Am greșit cumva ?
L-am privit atent câteva clipe după care, i-am răspuns amuzat:
– Și ce mai știi din viața mea ? – întrebare care ne-a stârnit râsul amândoura exact în momentul în care a oprit mașina din care a coborât calm Premierul care, după ce a aruncat roată o privire aparent cercetătoare a analizat la fel de rapid și interiorul cortului apoi i-a adresat un semn discret lui Nea Nelu care s-a întors rapid în loc și a pornit pe o potecă laterală urmat imediat de câțiva bărbați echipați în costume verzi de vânători în timp ce, mai mulți oameni coborau grăbiți din trei remorci trase de tractoare:
– Ăia sunt gonacii iar cei în uniforme verzi sunt paznicii care îi vor conduce. Totul trebuie să meargă strună, mai ceva ca un ceasornic elvețian – m-a lămurit în șoaptă securistul în timp ce, din cort răzbătea o ușoară rumoare generată de dialogurile șoptite ale membrilor CC-ului și ai Guvernului.
– Dar ăștia nu trag ? – l-am întrebat eu tot în șoaptă.
– Nu, ăștia nu trag dar se aliniază pentru ca vânătorii și numai câțiva anume, vor da la iveală câteva arme cu care vor trage aiurea pentru ca, nu cumva să nimerească vreun vânat în timp ce șeful cel mare l-a ratat ! – și explicându-mi aceasta m-a privit cu atenție în timp ce, în pupilele ochilor îi luceau câte o luminiță hazlie.
Nici n-a terminat bine pentru că în apropierea noastră a oprit o mașină de teren cum nu mai văzusem iar din ea a coborât președintele Țării care, din mers, a schițat un fel de ”bine v-am găsit !” către toți cei aflați la intrarea în cort unde a și dispărut.
– Fii atent ce faci – m-a atenționat securistul meu -, caută-ți un scaun și stabilește-te într-un colț ceva mai la întuneric deoarece chiar n-ai nici un interes ca să te descopere prin nu se știe ce întâmplare și să întrebe ”Dar tu, cine ești ?!” M-ai înțeles ?
– Da, sigur că am înțeles ! – i-am răspuns eu regretând amarnic faptul că Nea Nelu care nu mai era pe acolo și practic dispăruse pe undeva, mă invitase la celebra vânătoare care se anunța a fi o imensă porcărie dar nu mai aveam nici o șansă ca să o șterg de acolo deoarece am fost informat că, toate mașinile au fost trimise spre șoseaua unde întâlnisem primul pichet de milițieni așa că, mi-am înghițit năduful și m-am felicitat că nu aveam și arma cu mine. Aia îmi mai lipsea !!
Micul dejun ori prânzul pe care l-au distribuit rapid cei câțiva ospătari s-a consumat prompt, după care, șeful cel mare s-a ridicat și gesticulând cu o mână le-a indicat pădurea din jur iar surprinzându-i pe toți, a pornit spre ieșire urmat îndeaproape de toți comesenii lui.
De-abia atunci, securistul meu s-a apropiat de mine ținând în mână un scaun pliant pe care l-a așezat alături și mi-a întins o farfurie pe care se aflau diferite preparate din carne urându-mi bine dispus:
– Ei, acuma, hai la poftă bună și pentru noi !
– Mulțumesc, – i-am răspuns eu șoptit și uitându-mă în jur – Dar Nea Nelu unde o fi ?
– Ei, … el este șef acum pentru că, începe vânătoarea și de-abia acuma își justifică existența ! Ai priceput ?
– Hm, … și da și nu – i-am răspuns eu în doi peri – Păi noi, nu putem ca măcar să asistăm la ce se petrece pe acolo ?
– Doamne ferește ! – a exclamat securistul meu – Ce prostie mai e și asta ? Tu chiar n-ai mai auzit nimic despre vânătoarea șefului cel mare ?
– Păi, sincer să fiu, … nu prea am auzit !
– E foarte bine, nici să n-auzi ! – m-a domolit securistul meu zâmbindu-mi trist – În fapt, este o mare bulibășeală și practic, un circ !
Afirmația lui m-a demobilizat complet renunțând astfel ca să mai cer vreo explicație ori să mai fac vreun comentariu.
După ce am mâncat și m-a tratat cu un pahar cu Cabernetul de Dealul Bujorului de care mă îndrăgostisem la Brăila, am mai discutat diverse iar la un moment dat și-au făcut apariția mesenii care, mai ceva ca la Școala de Ofițeri, și-au ocupat iute locurile așteptând cuminți ca să apară și șeful cel mare care să le dea startul de începere a mesei. Iar startul nu a întârziat să se dea făcându-se auzite comentariile șefului care astfel, îi critica pe cei care rataseră piesele în care trăseseră și care astfel, își exteriorizau regretul și mai ales rușinea eșecului, totul spre evidenta satisfacție a marelui șef.
La un moment dat, șeful cel mare care stătea chiar alături de Premier, l-a chemat la el pe Nea Nelu primind ceva discret de la acesta iar în următoarea secundă, s-a întors spre Premier așezându-i pe farfurie un penis de cerb și explicându-i că astfel i l-ar dărui pentru a-i fi transplantat deoarece el este un simplu moșneag iar în secunda următoare cortul s-a clătinat de avalanșa hohotelor de râs și aplauzele furtunoase ale tuturor mesenilor destinate în mod evident umorului formidabil astfel dovedit de șeful cel mare care aproape căzuse în extaz de plăcerea pe care a produs-o comesenilor săi ironizându-l astfel pe Premierul mult mai în etate decât el și pe care l-a ridiculizat dur pentru vârsta lui înaintată.
Pe când încă nu se potoliseră de tot ovațiile, felicitările și aplauzele celor care țineau morțiș ca astfel pozițiile lor politice să fie stabilite ferm prin grațiile susținerii președintelui Țării, Premierul, etalând la rândul lui o indiferență și un calm desăvârșit, a luat din farfurie penisul de cerb și, amuzându-se vizibil, într-o liniște de mormânt, l-a arătat tuturor mesenilor fluturându-l pe deasupra ochilor iar apoi brusc și pe neașteptate s-a răsucit pe neașteptate și l-a înfipt în buzunarul de la piept al președintelui Țării însoțindu-și gestul cu recomandarea ca, să-l păstreze cu mare atenție pentru a-i fi transplantat în folosul soției sale Leana dar și pentru a putea astfel călări poporul român iar întreaga întâmplare derulându-se pe fondul sonor al cascadelor sale de râs însă într-o tăcere mormântală din partea celorlalți meseni iar aceasta, pentru simplul motiv că aceștia, intuind gestul Premierului, instantaneu au dispărut din cort pentru a nu se spune că ar fi fost martori la o asemenea întâmplare degradantă !!
La rândul meu, am fost și eu tras iute de mânecă de securistul meu care m-a împins iute afară din cort și m-a înghesuit într-o laterală a acestuia unde se afla mașina șefului școlii spre care m-a și împins șoptindu-mi:
Șterge-o iute camarade ca să nu te mai vadă și pe tine c-ai auzit ce i-a urat Premierul.
————————————–
Constantin-Ștefan ȘELARU (Țiți)
București, septembrie 2020