UNIREA…
Noi suntem aici de veacuri
Pe pământul românesc,
Vor răsări noi huceaguri
Rădăcini în glie cresc.
Strigă codrul, vrem unire
Cât pământul va trăi,
Cântă apele-n undire
Noi aici mereu vom fi.
Azi ești mândră capitală
De neam și istorie,
Tu cu vorba cea domoală,
Iași drag, adus-ai glorie!
Șapte coline azi cântă
Unirea mult dorită,
Durerea ne frământă
Pentru sora vitregită…
Vrem unirea pe vecie,
Cu voi fraților români,
Să rămână-n veșnicie
Inima… scut, pentru păgâni.
—————————–
Sofia Doina GAVRILĂ
24 ianuarie, 2019