Acum…
acum sunt mai bolnav ca niciodată,
acum ştiu tot ce nu am mai trăit,
mi-ai fost nimic şi mi-ai fost toată,
nici nu mai cred că te-am iubit.
mă uit cu teamă-n urmă,
te regăsesc în tot ce fac,
nu ai rămas decât o umbră.
te-aş căuta, dar nu mai ştiu în care veac.
mă doare clipa disperării
că cerul tot se-nchide-n noi,
mă doare aripa întinsă
a despărțirilor în toi.
şi te iubesc cu disperare,
şi te iubesc ca la-nceput,
dar n-am ştiut….a te iubi cum se cuvine,
de-aceea, te iubesc din ce în ce mai mult.
de-aceea ochii, azi, îmi dau nemărginire,
de-aceea brațele spre tine şi azi le mai întind
să te cuprind amara mea cu tot cu umbră,
apoi ……să pot să mor câte puțin.
de astăzi, munții nu mai au nici creste,
de astăzi apele ni s-au secat,
de azi te caut printre neveste,
iubita mea, de astăzi mori neîncetat.
ne despărţim că aşa ni se cuvine,
ne despărțim cu suflete câineşti
dar tot ce moare azi în mine,
eu ție-ți dăruiesc pe veci.
în clipa despărțirii noastre,
acum când ştiu că te-am pierdut,
îți las și munți, și ape, și tot ce-a fost al nostru,
de azi, mireasa mea, vreau să te uit.
———————————–
Simina PĂUN-MOISE
2 august, 2018