Azi mă duce gândul la golumbii tăi.
Niste hulubi gri mov, culoarea prafului stropit de ploaie ușoară,
Cu gât frumos gulerat, ochișori vii..
Ei vin pe pervaz.
Nu le arunci firimituri,
Doar stai privindu-i.
Dimineața, după rugă,
O ceașcă de ceai,
Apoi ritualul columbilor.
Păsările sunt blânde
Sau le-ai îmblânzit chiar tu.
Ți-s dragi și le alinti,
Columbi, hulubi, ba chiar golumbi,
(Îmi explici, că pe Ciprian Porumbescu
îl chema Golumbovski).
Apoi urmează visele,
Povestite pe grabă, să nu fugă pe geana dimineții.
Pentru tine același, mereu: desprindere, levitare, zbor.
Încercăm împreună cheițe esoterice, psihanalitice..
Ziua curge în perfecțiunea ei,
Masa de lucru, foaia albă,
Un scaun cu o blană de oaie autohtonă,
(Tu zici că succesul vine după ce mult timp
Ai stat legat cu lanțul de masa de scris!)
Fructe dulci în bucătărie,
Uneori un telefon sparge liniștea de jad.
Golumbii vin în toate diminețile
Afară aerul e plin de zbor.
Nu știu, ei te aripează
Sau tu îi binecuvântezi!
Înveți în fiecare noapte un zbor nou,
Levitezi spre tavanul camerei,
Apoi afară, deasupra satului și a copilăriei,
Zbori peste peisaje marine, peste coline,
Peșteri și stânci..
Atât de mult zbor,
Încât cred ca hulubii sunt instructorii tăi nocturni,
Iar dimineața vin să mai stea ca prietenii, împreună.
Într-o toamnă cu nor,
Cer și suflet zugrăvite asemenea,
Spui rămas bun.
Golumbii tăi sunt aici toți.
Gata, lecția de zbor s-a terminat!
E ultimul lor popas pe pervaz.
Tu zbori cu aripi nevăzute sus de tot…
Iar golumbii pleacă să învețe pe altul deprinderea de pământ.
Trei ani cât să fie? treizecișiceva de luni
De când nu mai vin golumbii…
Dar câte zile, câte ore goale fără uguitul lor?
Și câte clipe fără zbor?
Oare Shivanadha guruji plângea uneori după soția sa arsă pe rug?
E voie să plâng?
Oh, voi hulubi-îngeri păzitori ai zborului,
Spuneți-mi, e voie?
Azi a venit aici, de niciunde
primul golumb.
I-am furat chipul
Și am meșterit o pasăre.
E mare, e doar aripi, doar aer.
Peste oasele tale subțiri va sta,
Căutând mereu ucenici de zbor.
Mă auziți, voi oameni negri?
Oameni cu chip și suflet de granit,
Mă auziți? Golumbul meu te-nvață să zbori!
Și chiar dacă lecția voastră e lecția cârtiței
Și a urâtului,
Eu tot îmi voi desface aripile!
———————————
Silvia ANDRUCOVICI