Radu BOTIȘ: La coborârea serii…

 

La coborârea serii …

 

Sunt exilat în propria mea țară

Iar timpul nu-mi dă pace să rămîn,

Pe crestele Carpaților scoboară

Revolta strânsă într-un gând hain.

 

Ne-au luat din toate unii,aerul adie

Copiii se nasc singuri uitați prin alte zări,

La coborârea serii voci tainice sub glie

Bocesc în toiul nopții cu ascunse lăcrimări.

 

 Stăm hămesiți cu grija atâtor neputințe

Pe fețe de copile e însingurare azi,

De atâta așteptare se risipesc dorințe

Strivite șovăielnic sub cetine de brazi.

 

La răsăritul zilei e rece-n țara mea

Bătrâni-s fără vlagă de atâta însingurare,

Stă la o poartă maica sperând că va vedea

Venind fiul acasă din marea îndepărtare.

 

Cu ochii larg deschiși,cu fața încremenită

Oftatul nu-și ascunde neîncetat privind,

Apoi cu toată grija pășește necăjita

Aprinde o lumină,e seara de colind.

–––––––––

Radu BOTIȘ

Ulmeni

13 decembrie 2017

Lasă un răspuns