Culegătorul de zâmbete
Sufletul meu a obosit
să steie cu mâna întinsă cerșind
moneda de argint a unui zâmbet.
Nefolositoare,
si-a donat brațele, crescându-i aripi.
Acum,
în fiecare seară împreună cu îngerii
aprinde felinarele stelelor…
Din când în când, Dumnezeu
îi zâmbește binevoitor
din Carul Mare!
Și ei și noi
Și ei și noi
eram mult prea obosiți
pentru a mai ține armele
strânse în mâini.
Si ei și noi
eram mult prea lași
pentru a ataca la baionetă,
mult prea flămânzi pentru a ceda
palma aceea de pământ
încă înverzită,
dar și mult prea fricoși
pentru a deceda de bună voie… În plus
ne muriseră toți brancardierii,
nu mai avea cine
să ne transporte
la morga companiei…
Stăteam așa
unii în fața altora
cerându-ne câte o țigară
pe care o aprindeam la lumina licuricilor, singurii care mai făceau de gardă
lângă armele împrăștiate în iarbă.
Din când în când doar,
în nădușeala zilei,
din țevile încintate de soare
țâșneau lăcuste
pe care aidoma lui Ioan
cel din pustiul Iudeii
și ei si noi
le înfulecam nemestecate
așteptând un nou armistițiu.
Șatra
În șatra lor
fetele se prostituau de mici
pentru a putea auzi
duhul din interiorul ghiocului.
Așa prinseseră din moși strămoși
și așa făceau…
Desculțe
erau trimise în pădure
după bureți, câte patru.
Acolo le așteptau bulibașa
cu cei trei fii ai lui.
Le dădeau să bea
parfum amestecat cu apă,
să miroase ca îngerii
și le dăruiau câte un ghioc
și câte un galben.
Era primul lor galben
și se întorceau bucuroase
râzând prostește…
-Hai să îți gâcesc frumosule!
(le auzeai peste câteva zile în târg.)
Și ele chiar credeau că ritualul acela
despre care își aminteau prea puțin
după ce băuseră ,,lichiorul de viorele”
le dădea puteri magice
si le transforma în femei…
De fapt erau aceleași fete desculțe,
arse de soare,
doar înșelate
și cu un galben,
(primul lor galben)
prins într-una din cozi…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
8 august 2018