Înserare
Cu un ciob de rază ziua-și taie vena,
Umbre estompate năvălind șuvoi;
Luna, printre stele, greu târându-și trena
Sună disperată unu-unu-doi.
Liliecii zboară ca din arc săgeata,
Greierii, la cobze, corzile le rup,
Negura-și întinde tainică, prelata,
Din concert, brotacii, nu se întrerup.
Câte-o stea, prea coaptă, se rostogolește,
Bufnițele oarbe vor s-o prindă-n cioc,
Lângă Ursa Mare tremurând, clipește
Un quasar albastru fără de noroc.
O privighetoare își revarsă trilul
Ca o apă lină peste-al nopții grind,
Fluturii de noapte dănțuiesc cadrilul
Până ce-n lumina torței se aprind,
Ielele magia-și seamănă, arvună
Nopții, ce se vinde pe treizeci de-arginți,
Ochii tăi, iubito, prevestind furtună,
Flăcări sunt în noapte, ce mă scot din minți…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI
26 iunie 2019