O șoaptă
ți se prelinge pe buze ca o lacrimă…
Zâmbetul tău, cratimă
mi se lipește pe pleoapă.
Coaptă,
aceasta se rostogolește țipând…
Umbră pe apă
apun de tine flămând.
Poem lunatic
Cu deget de lumină în geam bătu azi noapte
O lună parcă scoasă din cartea cu povești,
Frumoasă ca o zână m-ademenea cu șoapte
Să-mi spună că departe, tu încă mă iubești.
Când am deschis fereastra s-a furișat pe pernă
Înnobilând pereții cu raze de argint
Și îmi părea o vrajă ce o doream eternă
Și tu părându-mi luna, am prins să o alint.
Era precum azima ce o făcea bunica,
Așijderea de caldă, având miros celest,
Și când am prins-o-n brațe nu a rămas nimica
Și azi la ambasada vieții fac protest.
Și cer dumnezeirii de consecvenț-o boabă:
Ori luna să mi-o lase, ori eu să-ți fiu pictat
Pe șevaletul pleoapei, să mă săruți degrabă
Ca pe un sfânt cu barbă din ceruri evadat
De nu, în astă noapte cu praștia în mână
Dobor din ceruri luna pentru a-mi fi cadână.
Amurg la Timișoara
Bat clopote de bronz la Timișoara
Pe malul Begăi încă râde vara,
Pe cerul cu albastru tatuat
Trec gângurind golâmbi în zbor planat
Și-n fiece apus, valsând cu seara
Bat clopote de bronz la Timișoara.
Cal sălbatic
Din când în când mă simt un cal sălbatic
Purtând potcoave șoapte de argint,
Oglinzile din suflet grav mă mint
Simțindu-mă un tânăr nebunatic.
Din când în când colind prin munți o noapte
Sperând să mă găsesc pe-un plai uitat,
De vise și de dragoste drogat
Sustrag în nopți cu lună stele coapte.
Din când în când întind spre cer aripa
Și scutur slove albe de cireș,
În tentativa de-a trăi dau greș
Pe cruci de doruri răstignindu-mi clipa.
Din când în când speranța-n mine naște
Și plec cu fericirea-n surghiun,
Îmi este noaptea ieslea din Crăciun
Iar zorii albi ai zilei îmi sunt paște
În rest, cocor țipând pe cer tomnatic
Mă simt în lumea voastră cal sălbatic.
Nebun alergând
Cu degetele înflorite-n doruri
Alerg pe trupul tău ca un nebun.
Purtând în piept ecou flămând de tun
Aduc pe-altarul dragostei onoruri.
Sub epiderma ta simt râu de lavă
Pe care arca sufletului meu
Grăbit-alunecă spre Dumnezeu
Pentru-a te cere doar o noapte sclavă.
Cu pleoapele de Parkinson bolnave
Alerg pe trupul tău și cad răpus;
Bilete înspre rai sunt numai dus,
Pe malul fericirii ard epave…
Și-n timp ce umbra-n palme le-o adun
Alerg pe trupul tău ca un nebun…
———————–—————–
Nicu GAVRILOVICI