Apus
Mi-a înfipt tăcerea colții-n beregatã,
Șoapte nerostite-mi picură pe piept,
Ce n-aș da, brad verde să mai fiu odată,
Tinereții duse să îi fiu adept.
Nu mai cântă greieri, nu mai zboară fluturi,
Cerul stă să cadă ca un cort de plumb,
Merg ireversibil înspre reci ținuturi,
Soarele, pe boltă, este doar un bumb…
Brume repetate alb îmi cern în plete,
Port argint în barbã, ceață am în ochi,
Înspre nord, de-o vreme viața-mi dă bilete…
Port, ascuns în mine un străvechi deochi…
Tremurat îmi este pasul pe cărare,
Brațul este moale, spatele adus,
Vise-ncătușate cer eliberare,
Gândurile-n stoluri zboară spre apus.
Pe a vieții mare, putredă fregată,
Spre finala luptă prora mi-o îndrept…
Mi-a înfipt tăcerea colții-n beregată…
Șoapte nerostite-mi picurã pe piept…
–––––––––––-
Nicu GAVRILOVICI
8 iulie, 2018