Dacă m-ar iubi
În adâncul celui care mă cred, nu mai sunt,
am rămas risipit într-o fiinţă străină,
să-i acopăr cu fluturi zâmbetul trist.
Dacă m-ar iubi ar fi prea târziu,
s-a copt miezul din fruct, să-l storci şi să-l bei
aşa cum tăcerea înghite zarva după furtună,
suspinul se cerne în intimitatea trupului,
mi se furişază uitarea în memorie,
şterge amintiri şi pune altceva în lumină.
Cerul de mâine îl voi înlocui cu altul,
toţi norii se-mbracă-n armuri de piatră,
pietrele vor cădea pe rând îngheţate
umilind plăcerea verdelui crud
dincolo de voinţa înnoită-n zadar.
Ce ştiu nu se mai încheagă,
îmi lasă pe umeri tot ce se naşte din patimă
nebiruit şi cu moartea împăcat.
–––––––––––––-
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
20 noiembrie, 2018