Astăzi, 11.01.2021 am primit de la editură volumul intitulat „Tâlcuiri la firul slovei”, cu o prefață laborioasă și pertinentă semnată de prof. univ. dr. Nicolae Mătcaș, filolog, lingvist, poet, publicist, demnitar, om de cultură căruia îi mulțumesc din suflet pentru bunăvoința și acribia cu care s-a aplecat asupra scrisului meu!
Deoarece materialul conține un număr semnificativ de pagini voi publica în trei părți.
III. IRIZAȚII DE „TÂLCUIRI LA FIRUL SLOVEI”
CAPITOLUL III este constituit din mici note ale recenzentei pe marginea unor proze publicate online de trei colegi în „Cercul literar de la Cluj”, din care face parte și Vasilica Grigoraș, și anume: Maria Cernegura, Petre Ioan Crețu, Teodor Sărăcuț-Comănescu. Scrierile cenacliștilor, interesante prin țesătură, sinceritatea exprimării, intrigă sau situații neprevăzute, sunt adesea nedeterminate ca dimensiune, specie, drept care adnotanta le numește vag texte, scriituri, proze.
„Scriitura” Mariei Cernegura, „Semințele fericirii”, bunăoară, redă dorul ființei adulte de copilărie; în ea își dau mâna inocența copilului și luciditatea maturului. O călătorie în timp și în spațiu înseamnă o revenire în locurile natale, la starea duioasă de copil plin de candoare din mijlocul naturii, la seninul de altădată, la jocurile fermecătoare, înseamnă a trece încă o dată prin ipostazele antonimice ale vieții: fericit și trist, atent și distrat, ascultător și neastâmpărat, mângâiat și pișcat cu nuielușa lui moș Nicolae sau încălecat pe calul bălan ca Smărăndița popii. Comentatoarea constată cu bucurie că scriitoarei nu-i scapă nimic din trăirile copilului, anturajul în care trăiește și se manifestă acesta: descrierile de relief și peisaj, frumusețile mirifice ale naturii înconjurătoare: grădina cu flori, livada cu nuci, cireșul cu cireșe amare, agudul, merii, perii, vișinii vecinei, care amintesc de cireșele mătușii Mărioara din „Amintirile…” lui Creangă, narcisele… Prin fața ochilor ni se perindă portretele vii ale părinților, prietenilor de copilărie, ale cosițelor fetițelor din clasă, care ne distrăgeau atenția de la tabla înmulțirii, primul fior inexplicabil ce ne furnica simțirea… Totul extraordinar de plăcut, frumos, duios: întâmplările hazlii, relațiile sincere, curate dintre vecini, șmecheriile omului simplu, satisfacția în a-l păcăli pe altul, legătura profundă cu Dumnezeu, mersul la biserică, mirosul îmbătător al florilor de Florii. „Scriitura” are expresivitate prin lumina, căldura și sunetul-clinchet de clopoțel al glasului de copil, puritatea și tandrețea contemplării, prin tonul diafan și mireasma proaspătă a descrierilor de natură, prin reveria discret semănată cu „semințe de fericire”, prin „adierea intermitentă a seninului și a umbrelor”, această concluzie poetizantă trădează sufletul și măiestria de poet a recenzentei înseși. <Atenție, pericol de contaminare cu „Semințele fericirii”!>, se joacă ghiduș cu noi adnotanta, avertismentul provocându-ne mai degrabă la „păcatul” contaminării cu lectura amintirilor din copilărie ale Mariei Cernegura. Vă invităm și noi cu drag s-o faceți, iubiți cititori. Nu înainte de a citi mai întâi integral adnotările relativ extinse ale Vasilicăi Grigoraș la respectivele amintiri.
„Sindromul fricii” de Petre Ioan Crețu este o povestire a unui trecut de nu demult trist, un episod de istorie amară din societatea socialistă de până la 1990. Face parte din ceea ce noi am numit-o „literatură de sertar”. Textele scrise cu acribia anilor ’70-80 sunt scoase la lumina zilei în 2019 pentru noi și pentru cunoașterea tarelor sistemului socialist apus de către tânăra generație, ne explică recenzenta în marginaliile sale la volum actualitatea unor astfel de scrieri. Tot ea constată pe bună dreptate că faptele relatate nu sunt pur și simplu istorie, ci una ușor literaturizată, pentru că „trăirile sunt îmbrăcate în imagini dezolante și cutremurătoare”, iar condeiul scriitorului este bine ascuțit. Cele două personaje opuse, călăul și victima, sunt puse față-n față într-o incompatibilitate razantă: primul – needucat, slugoi servil al puterii, cel de-al doilea – învățat, educat, vertical, demn, omul opozant puterii, neînfricat, nesupus. Torționarii sunt sortiți la viață, întemnițații care nu se supuneau „reeducării”- sortiți la moarte. Se inocula senzația de FRICĂ permanentă. Tortura din închisori – iadul de pe pământ: <…Mi s-a spus să stau nemișcat.[…] „Singura ta șansă e moartea!” Beculețe care se aprind și se sting într-un ritm infernal. Un păienjeniș de cabluri electrice, creiere electronice. Electronica morții. Gestul disperat al mâinii, ca o fâlfâire de aripi, înainte de a te sinucide>. „Scriitura (lui Petre Ioan Crețu) este rece și încremenită, ca și atmosfera în care se desfășoară acțiunea, această situație te face să transpiri involuntar, să tremuri, să ai reacții, să pui întrebări, să te revolți”, conchide recenzenta. Și ne îndeamnă, ca un dangăt de clopote de la Buchenwald: „Să nu uităm!”, adăugăm noi.
Istorioara „O glumă …vindicativă” de Teodor Sărăcuțu Comănescu este întoarsă pe toate fețele de recenzentă în microeseul „Ce-ar face românul fără simțul umorului?”. Întâmplările relatate au loc la țară, într-o atmosferă de comportament natural, degajat, cu vorba și gluma la îndemână, spuse la locul potrivit fără ocolișuri, gluma, ironia, umorul, luatul în bășcălie fiind ca un fel de sport preferat. Cică un urs flămânzit de-a binelea s-ar fi înnădit la gospodăria unui țăran harnic, poreclit pentru un tic lipit de el ca un timbru de plic „Furcoi”. Acesta i s-a adresat primarului după ajutor, numai că edilul, în loc să-i satisfacă bietului om rugămintea, îl face de rușine în fața unor consăteni. „Apoi stai matale că ți-ai găsit nănașul, nenicule!..” În capul lui Furcoi încolțește un gând original de răzbunare: să-l adoarmă pe musafirul nepoftit cu miere și palincă. Zis și făcut! Ursul, turmentat, fu prins și jupuit de piele. Primarul, astfel, fu făcut de vorbă și el în fața satului. Mai bună răzbunare nici că se putea! Morala: oricât de mare ai fi, nu trebuie să-l ignori pe omul simplu, care, prin inteligența lui nativă și prin experiența lui de viață, poate veni oricând cu cele mai inspirate soluții.
Povestioara se caracterizează prin căldură și eleganță, prin stil, arta de a povesti a autorului, prin dezinvoltură și nonconformism, finețea observațiilor, firescul istorisirii, dialog natural. De la tonul hâtru al relatării se trece în mod firesc la relatarea realistă a faptelor și viceversa, ceea ce face narațiunea naturală, verosimilă, credibilă. „Românii e deștepți!”, i-am răspunde cu o vorbă frecventă într-un anumit mediu de la noi recenzentei la întrebarea formulată în titlul eseului.
CAPITOLUL IV din cartea Vasilicăi Grigoraș cuprinde analiza a două lucrări din literatura pentru copii: volumul de autor „Cățelușul meu, Bijou” (Editura Scripta manent, Napier (NZ), 2019), semnat de poeta Ana Anton, și antologia de literatură pentru copii și tineret „Călătorie pe tărâmul visării” (Editura Tritonic, București, 2019), carte editată de Biblioteca județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui.
Cartea poetei Ana Anton, constată cu o bucurie nedisimulată recenzenta, este scrisă într-un stil colocvial vioi, săltăreț și într-un limbaj accesibil copiilor, pe placul lor, stimulându-le imaginația, spiritul inventiv, creator, plăcerea și dorința de a munci în echipă sau de a se distra împreună, bucurându-se de obiectele și lucrurile drăgălașe privirii, inimii și simțirii lor: un cățeluș albastru cum e cerul pentru că, zglobiu și neatent cum era, „căzuse în butoiul cu vopsea”, un cățeluș nostim, prostuț, dar și mofturos și nespus de drăguț, care „bea lăptic la CUȚU-BAR”, făcându-le poftă și picilor de la grădiniță; un arici morocănos, „deranjat de-un fluture”; niște păsărele „ciripele/ cu mărgele/ prinse-n pene// și rochițe cu fundițe,/ tricotate cu iglițe,/ ciripesc în gura mare:/ „Noi aducem mărțișoare/ și purtăm acum în cioc/ mărțișorul cu noroc”; un păun, ce „are coada-n evantai./ E păun, nu e tramvai!”; un cocoș arțăgos și fălos, care „cântă și cucurigește,/ pe cei leneși îi trezește”. Poeziile sunt indirect moralizatoare prin ceea ce se întâmplă cu ființele necuvântătoare din ele, nicidecum anoste, sâcâitoare, plictisitoare, le cultivă piticilor cele mai alese trăsături de caracter: agreabilul, bunătatea, atenția, delicatețea, gingășia, grația, discreția, dorința de a-și ajuta colegii, părinții, familia. Scrise cu „cea mai fină coardă a sufletului”, „hrană pentru o minte ascuțită și o inimă sensibilă, pentru delectare și dezvoltare armonioasă”, poeziile Anei Anton ne cheamă și pe noi, părinții, alăturându-ni-se și stimata recenzentă, să le căutăm și să le citim împreună cu copiii.
În ceea ce privește antologia de literatură pentru copii și tineret, menționată mai sus, ea include texte din creațiile a peste treizeci de scriitori: poeți, prozatori, dramaturgi, de la cei mai cunoscuți și dispăruți: Tudor Pamfile, Alexandru Vlahuță, Victor Ion Popa, Felix Aderca, Elena Farago, Iuliu Rațiu, Constantin Chiriță, Valentin Silvestru ș.a., prin cei mai în vârstă și relativ cunoscuți: Petruș Andrei, Coriolan Păunescu, Valentina Teclici, Vasilica Grigoraș etc., până la Victoria Blaj, Cezar Drăgoi, Sanda Ghinea etc., douăzeci și doi dintre care sunt prezenți cu mostre „zdrumicate” de către autoarea V. Grigoraș în cartea „Tâlcuiri la firul slovei”. Plonjare între visare și zbor, real și imaginar întru cunoașterea și înțelegerea lumii și a Universului, formarea unor caractere sănătoase, a unei atitudini corecte, serioase, respectuoase și respectabile față de lume și viață, a încrederii în viață și a credinței în Dumnezeu sunt câteva dintre obiectivele pe care le urmărește antologia. V. Grigoraș prezintă în cartea sa mostre din toate genurile și speciile literare din creațiile a 22 de scriitori din numita antologie de zile mari. „Cine are în casă o asemenea antologie este fericit” – sună acordul final al prezentării duminicale făcute de V. Grigoraș. Acest îndemn merită neapărat urmat de toți cei care țin la creșterea spirituală a bobocilor noștri de astăzi, florile de mâine ale societății noastre.
CAPITOLUL V găzduiește impresiile despre două cărți de eseuri fulminante din literatura și cultura noastră actuală: 1. Ben Todică „Cu brațele aripi” (Editura PIM, Iași, 2020) și 2. Dr. Valeriu Lupu „Istorie, familie și dăinuire” (Editura Tipo Moldova, Iași, 2018).
Articolul autoarei „Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag” este, în realitate, o prefață la numita carte de eseuri a fecundului scriitor prozator și eseist, jurnalist, cineast, promotor cultural, realizator de emisiuni radio și TV, remarcabil artist-declamator Ben Todică, un român australian cu viguroase rădăcini și virtuți românești.
Eclectică din punctul de vedere al conținutului, cartea lui Ben Todică, prin problematică, este puternic ancorată în realitatea contemporană și abordează probleme majore și extrem de acute ale omului și societății contemporane, dintre care vom menționa câteva, evidențiate de recenzia Vasilicăi Grigoraș: a) drama oamenilor muncii onești și cu credință, dar săraci sub aspect material în raport cu îmbogățiții peste noapte prin mijloace ilicite; b) emigrarea în masă a românilor după 1990 din cauza îmbuibaților care au ruinat Țara și au acaparat bogățiile ei, promovând în funcțiile-cheie rubedeniile și acoliții; c) pericolul degradării, pierderii identității de neam, a sentimentului de demnitate și de mândrie de a fi român nu numai de către românii din vecinătatea imediată și din diaspora românească, ci și de cei rămași în Țară; pierderea legăturii românilor din diaspora cu semenii, neamul și Țara, a credinței strămoșești; d) dezolarea totală (omul nu mai crede în rugăciune, în izbăvirea prin rugăciune, în puternicia comunicării cu Dumnezeu); e) condamnarea vehementă a rolului distructiv al tăvălugului globalizării, a ocultei mondiale, care vrea să conducă o lume prin stabilirea unei Noi Ordini Mondiale; f) pierderea suveranității statelor naționale sub pretextul creării unor comunități mari și puternice; g) pandemia distrugătoare dirijată; h) ștergerea memoriei individuale și colective prin mancurtizare, genocid cultural; distrugerea esenței ființei umane; i) presiunea tehnologizării, coborârea ființei umane la nivelul instinctelor; j) internetul, telefonul mobil, smartphonul etc. – instrumente de îndobitocire, înrobire și control al planetei ș.a.
Ben Todică, un mare român de la Antipozi, cu un dor nestăvilit de frumusețile plaiului natal și ale limbii române, ale melosului popular și cult românesc, omul care trăiește, gândește și visează în limba română, care, fără limba română, ar fi murit demult, îndrăgostit cu toată suflarea sa de Eminescu, pe care îl divinizează, militând pentru canonizarea acestuia de către BOR, luptă cu arma scrisului, a audiovizualului, critică, demască, înfierează racilele societății românești și ale omenirii în genere, este un polemist din spița lui Eminescu, Nichifor Crainic, Nicolae Iorga ș.a. De multe ori dezolat, găsește, totuși, forțe să-și reîncarce bateriile, să creadă în forța rațiunii și a înțelepciunii omului, să nu-și piardă, până la urmă, încrederea în soluționarea cel puțin parțială a unor probleme stringente prin implicarea activă a acestuia în apărarea cetății. El însuși, prin exemplu personal, mereu în frământare, necunten pe baricade, prin poziția sa socială activă, speră că va fi văzut, susținut, urmat de alții. „Cuvântul său, în aprecierea admiratoarei-recenzente, este mângâiere și miere, dar și mitralieră care aruncă săgeți și anateme acolo unde se impune, în speranța de a trezi conștiința”. Eseurile freneticului luptător român-australian sunt o încercare de a-l face pe om mai înțelegător, capabil să creeze un viitor mai bun, mai uman, astfel încât copiii și urmașii noștri să nu mai repete greșelile noastre, erorile istoriei.
Pentru cei care încă nu au avut fericitul prilej să se înfrupte din eseurile lui Ben Todică, incluse în cartea recenzată de Vasilica Grigoraș, reiterez îndemnul din prefața subsemnatului la culegerea de eseuri respectivă: „Iubite grăbit cititor român din Țară și dinafară, oprește-ți un pic pașii și apleacă-te pentru puțin timp asupra meditațiilor în scris ale unui ales patriot român asupra unor probleme majore, după ce vei începe a citi nu te vei mai putea desprinde de lectură până la finele cărții”. La care acum țin să adaug: Cei dintre domniile voastre care nu ați luat cunoștință de prefața la cartea respectivă a lui Ben Todică, semnată de Vasilica Grigoraș, citiți-o acum sub formă de articol din această carte a distinsei scriitoare, intitulat cu un dulce zumzet de albine: „Zâmbetul și zbuciumul zborului în zigzag”. Veți avea un ilustru model de prezentare al unui ilustru zbucium de zbor în zigzag!
Cea de-a doua culegere de eseuri, recenzată de V. Grigoraș, este semnată de medicul și scriitorul Valeriu Lupu. Lucrarea riguros structurată pe capitole și subcapitole, paragrafe și subparagrafe, tratează la fel de riguros subiectele punctuale abordate, la finele fiecărei diviziuni și sudiviziuni rezervându-se spațiu pentru concluzii și bibliografie.
În capitolul I al lucrării sunt descrise evenimentele politice, sociale și culturale din secolele XIX și XX, apariția unor ilustre personalități din rândul tinerilor români școliți în instituții prestigioase din Occident, patrioți înflăcărați, mari intelectuali și oameni de stat, buni cunoscători și interpreți ai spiritului istoric, ai tendințelor și intereselor țărilor europene. Încă de pe atunci, de la 1848, a apărut și s-a manifestat acut ideea de unitate a poporului român, de reîntregire a teritoriilor românești, idee care, dezvoltându-se, a căpătat contur clar și, conform voinței românilor, a dus, la 1 Decembrie 1918, la realizarea Marii Uniri. Era o manifestare a profundului spirit de românism prin limbă, cultură, cuget și simțire românească, prin mândria de a fi român. Sunt evocate personalitățile notorii, care, prin eroismul și caracterul lor hotărât, au adus o contribuție personală enormă la lupta pentru unitatea neamului și integralitatea țării: neînfricata în lupte Ecaterina Teodoroiu, Regina Maria, mareșalul Alexandru Averescu, renumitul medic Grigore T. Popa, medicul și scriitorul Vasile Voiculescu ș.a. Este subliniat în deosebi meritul Armatei Române.
Făcând un arc peste timp, autorul condamnă comunismul, metodele barbare de distrugere a țăranilor gospodari, de exterminare a elitei intelectuale românești, ororile din închisorile comuniste, lașitățile și trădările din partea unor pretinși savanți și oameni de cultură, membri de partid, politicieni.
Capitolul II tratează conceptul de familie tradițională la români, mult dezbătut, atacat, denaturat și supus revizuirii de către neomarxiștii și sorosiștii actuali. Este subliniat expres rolul familiei în educarea copiilor, alături de școală și de biserică.
Capitolul „Tradiție și dăinuire” dezvăluie rolul limbii în formarea conștiinței de neam, dezvoltarea și modernizarea limbii române, rolul Școlii ardelene în emanciparea românilor transilvăneni. Se pune accentul pe faptul că românii și limba română au rezistat de-a lungul vremii, înfruntând diverse obstacole și vitregii.
Există o relație intrinsecă între cultura, civilizația și spiritualitatea poporului român, se arată în următorul capitol. În toate aceste domenii România a dat mari cărturari, iluștri filozofi, scriitori, muzicieni, artiști plastici, actori, oameni de știință etc., care studiaseră și se formaseră în mari centre universitare europene și care, atunci când țara a avut stringentă nevoie de sprijinul lor, s-au reîntors acasă. Trecând la situația la zi, renumitul doctor atenționează asupra pericolului globalizării, scoate în vileag rolul extrem de nefast al emigrării în masă a românilor în perioada de după 1990, scurgerea de talente și creiere, instruite și educate în țară. Este deosebit de important, sună alarma medicului, și recenzenta e întru totul de acord cu autorul, să ne cunoaștem istoria adevărată, nedenaturată, netrunchiată, necosmetizată, nemachiată. În tratarea istoriei nimic nu e mai important decât adevărul!
Cartea talentatului eseist V. Lupu are menirea de a trezi conștiința cititorului, trage concluzia recenzenta, este o carte a unor mari idei, un studiu fundamental pentru cunoașterea de către generația actuală și de către cele viitoare a obârșiei neamului. „Cei care uită trecutul sunt condamnați să îl repete”, ne reamintește V. Grigoraș o mare și tristă constatare a renumitului filozof, eseist și scriitor american de origine spaniolă George Santayana (1863-1952).
CAPITOLUL VI. În articolul „Girel Barbu sub zodia înțelepciunii” V. Grigoraș se referă la volumul de aforisme „Anaforisme din Țara Luanei” (Editura OMEGA, Buzău, 2019), semnat de cunoscutul poet, eseist și critic literar buzoian Girel Barbu. Apariția volumului a fost întâmpinată cu aplauze și de alți recenzenți, dovadă că și aforismele autohtone reușite sunt savurate de cei care urmăresc sclipirile de înțelepciune care iau naștere prin ciocnirile de sensuri foarte apropiate („Cine se dezbracă de caracter rămâne cu sufletul gol”) sau, dimpotrivă, contrare ale cuvintelor („Fă-mă sclavul iubirii și voi fi liber”), din jocurile de cuvinte cu forme apropiate, dar cu sensuri diferite („Când poetul transpiră, criticul se inspiră”), din întrebuințarea unor cuvinte cu sens direct și sinonimele sau parasemantele lor făcând parte dintr-o expresie frazeologică („Un om cu scaun la cap nu se suie pe masă”) etc., etc. Principalul e să răsară scânteia, sclipirea unui gând original, înțelepciunea, să te invite la reflecție și la savurarea gândului exprimat într-o formă extrem de lapidară, concisă („Ca să te doară capul, trebuie să-l ai”). Pentru aceasta trebuie să ai un dezvoltat spirit de observație, să fii un bun cunoscător al caracterului oamenilor, trăsăturilor obiectelor, să dispui de un fin simț al limbii, al „perlelor” ei expresive, să poți face asemănări, comparații, să fii original, excluzând cu desăvârșire riscul de a relua sentințe de la antici și clasici. Dăltuite în formulări laconice, de o expresivitate deosebită, pot fi atinse de patina eternității. Girel Barbu este un maestru al ticluirii aforismelor, ba, mai mult, se pare că, din jocul de-a cuvintele și cu cuvintele (aforism, anafóră, anaforic, nafură, anafură, a-, ana ș.a.) ar vrea să „breveteze” un nou cuvânt – anaforismele (a se reține chiar titlul volumului: nu a spus: „Aforisme din Țara Luanei”, ci „Anaforisme…”), cu o semnificație nițel deosebitoare de a aforismelor propriu-zise, un fel de subspecie a aforismelor. Recenzenta, profitând de forma aproape identică a două cuvinte cu sensuri absolut diferite din limba noastră, a creat ad-hoc, pe baza jocului de cuvinte, un aforism nou, complimentându-l, într-un fel, o dată în plus, prin această zicere măiastră, pe scriitorul recenzat: „… cu ajutorul anaforei, Girel Barbu ne împărtășește cu anafura cuvântului remarcabil scris”. Să-i fie de bine!
CAPITOLUL VII. În exegeza intitulată <Comorile din „Interior de legendă”> se face analiza volumului „Interior de legendă” (Editura CRONEDIT, Iași, 2019), semnat de poetul, eseistul, scriitorul (dacă această greșeală sporadică nu s-ar întâlni și în altă parte, aș fi crezut că e un lapsus de … atenție. A vrut, probabil, să spună „prozatorul”, pentru că poetul, eseistul, dramaturgul, criticul, istoricul literar ș.a. sunt de asemenea scriitori!) și cronicarul literar din Bârlad Simion Bogdănescu. În volumul menționat cronicarul analizează cu perspicacitate mai multe cărți ale confraților de breaslă (Marin Sorescu, Horia Stamatin, Valeriu Stancu, Theodor Codreanu, Oltea Rășcanu Gramaticu, Petruș Andrei, Roxana Galan, Dorina Stoica, Vasilica Grigoraș, Veniamin Boțoroga, Gheorghe Gherghe, Mariana Sava, Nina Toma, Liliana Liciu, Elena Theodor Emandi, Daniela Ouatu, Stere Bucovală, Ioan Iacob, Ion Hadârcă, Iulian Filip). Cronicarul se apropie cu gentilețe de creația confraților, emite judecăți de valoare, le oferă cu generozitate și noblețe aprecieri, îi încurajează, scoțând în evidență, după cum constată V. Grigoraș, părțile bune ale scrierii lor. Cronicarul scrie condensat, doct, de o delicatețe de fin degustator al deliciilor oferite de operele pe care le analizează. V. Grigoraș relevă aceste și alte calități nobile ale scrisului cronicarului bârlădean, ajungând la o apreciere, cu care s-ar mândri orice aspirant la calificativul de critic literar: <Volumul de eseuri și studii critice „Interior de legendă” […] este realmente literatură artistică suplă și curată…>. Mutatis mutandis, această caracterizare, dar și toate aprecierile făcute la adresa cronicarului bârlădean, i se potrivesc întru totul și binemeritat recenzentei înseși.
CAPITOLUL VIII. Intitulat, „Revistă”, este un destul de modest capitolaș al cărții autoarei și face vorbire despre revista, „Milesciana”, editată de Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” din Vaslui (nici nu e o inițiativă cu totul nouă; se reia, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea numitei instituții de cultură, editarea revistei cu același nume, întreruptă brusc în anul 2006 din motive mai degrabă obscure decât întemeiate). Proaspătul număr al revistei îl omagiază pe profesorul și sculptorul Gheorghe Alupoaiei; pe mitropolitul Veniamin Costachi la un sfert de mileniu de la naștere. Bibliotecara Mihaela Ocheanu publică articolul „Un universitar clujean cu origini negreștene” (despre prof. Constantin Macarovici), Liliana Moga – articolul „10 ani fără Grigore Vieru, fratele mai mare al vasluienilor”. Prof. Pavel Toma relatează despre activitatea Cenaclului „Pro Litera”, patronat de instituție. Se publică anunțul despre lansarea de către Biblioteca Județeană în colaborare cu Inspectoratul Județean de Cultură și cu bibliotecile publice din județ a Concursului literar „Mlădițe literare”. Tot în acest număr sunt consemnate diverse activități culturale întreprinse de Bibliotecă: conferințele lunare ale lui Constantin Dram, prof. univ. dr. la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași și ale colaboratorilor săi, lansări de carte, întâlniri cu scriitori, editori, oameni de cultură ș.a.
***
Cartea „Tălcuiri la firul slovei” este o nouă achiziție de valoare în palmaresul de realizări al prodigioasei scriitoare vasluiene Vasilica Grigoraș. Felicitări îndrăgitei scriitoare și un călduros „Bun venit!” cititorilor așteptați cu pâine și cu sare în Casa mare a literaturii române actuale!
——————–
Nicolae MĂTCAȘ
București, 26.11.2020