o pagină nescrisă
Străluminarea suavă a ultimei silabe
prin înaltul ei transparent – ne apără,
încă de la început,
de freamătul vertical al toamnei –
desprins din respiraţia de ger
a stâncilor nemuritoare…
Nu vom afla înainte de întuneric
dacă judecata zeului trist ne va înalţa
peste suliţele înalte ale catedralelor
sau va însoţi miracolul sferei
– după descoperirea erorilor –
trecându-ne prin pagina nescrisă.
Nu vom afla nicicând
dacă suntem închipuirile străvezii,
peste care înţelepciunea stelelor
şi-a coborât valul tămăduitor,
fermecând ritmurile secundelor,
cu prelungiri de mătase !
În cunoaştere tainică, ne vor fi dăruite
ţărmurile mărilor nordice
şi toate semnele născocite
de gândurile lumii şi şoaptele biruitoare…
…Iar atunci vom vibra colorat
– incendiindu-ne văzduhul –
până când nu vom mai fi !
înfiorarea naşterii
Urmăream durerile secundei
căzând peste sevele gândului
adus de zeii închipuiţi ai erelor
iar stelele fixe înconjurau
ca nişte forme înmiresmate
înfiorarea naşterii .
Mumia curcubeului îţi bântuia
culorile…
De sub piramida gândului
se apropiau ţipetele misterioase
ale ultimei oaze de uimire.
Singurul adevăr despre contur
licărea în ţipătul munţilor.
Peste strămoşul sunetului
– blestemul sângelui ferecat
în amintiri – se adunau
sunetele limpezi ale corăbiilor
închipuite !
Ascultam bătăile secolului
trădând la fel ca şi ieri gândurile albe
şi înfiorarea naşterii …
graţia corolelor
Peste orizontul verde, desluşit
printre uimirile eterne ale sferelor
selenare – legendele, cu sufletul bolnav
la fiecare secundă şi-au căutat aura
de mătase, dinspre timpanele ferestrelor
violete.
N-am ştiut să stârnim zborul
fluturilor şi nici furtunile din clepsidre
nu şi-au repetat istoria, ori de câte ori
ne-am apropiat tâmplele de colţurile
nordului tulburat !
Ne apropiam,
cu fiecare amiază, de litera gravată,
în bătăile ritmice ale stelei polare
şi ne regăseam împărţiţi de propriile corole…
Ultimele erori ne-au conturat înlăuntrul
surd – din vina ploii !
Pustietatea sonoră numără spiralele
viscolite peste sufletul celorlalte cuvinte,
iar peste moartea albă a nopţilor diafane
cad împodobite trupurile cercurilor aprinse
de patimi .
Linia greşelilor repetate ne măsoară
începutul la întâmplare !
–––––––––––
Monica ILAȘ
Italia
16 iulie, 2018