De câte ori…
Am încercat sa fiu mireasă,
dar nu am reuşit
Apoi m-am transformat în floare
şi-a doua zi m-am ofilit…
Am râs de tot ce mă-nconjoară,
apoi am devenit un plâns
Şi te chemam în fiecare seară
să-mi dăruieşti iubire-n vis…
Şi cine ştie ce-mi doream
în viaţă să mai am,
Dar nu aveam palate-n gând,
nici bani să-i risipesc…
Când anii au trecut oftând
şi am îmbătrânit
Am realizat că n-am nimic
doar sufletul pustiu…
Şi mă-ntreb de câte ori
în viaţă poţi greşi,
să treci prin ea fără să vezi
că totul are preţ…
Dacă m-ai întreba
Scriu versuri cu dor
Şi rime cu flori
Aleg o iubire
Şi-o plâng uneori…
Sunt vis şi ispită
Durerea o cânt,
În nopţi strig iubirea
Şi ziua o uit…
Mă cheamå tăcere
În clipe ce dor,
Mă hrănesc cu iubire
Şi nu pot să mor…
Sunt muză şi vis
Culoare si foc
Iubesc nemurirea
Aştept să mă uiţi…
Cât de frumoaså
Sufletul tău râde,
sau plânge şi tresare
când printre umbre pale
lumina se prelinge
în suflete naive…
Şi pescărusii zboară
pe umeri de ninsoare
şi marea se adună
când chipul tău răsare…
Culori de violet
sunt ochii tăi femeie,
ce noaptea îţi ascunde
privirile semeţe…
Gondole pleacă-n larg
cu amintiri ce-ţi duc
frumosul chip în neant,
de visători ce plâng…
Sufletul tău râde
sau plânge şi tresare
când inima ţi-e tristă
sau plină de iubire…
Poate
Poate nu te mai
iubesc aşa mult,
Poate nu meriţi
lacrimi când plâng
Egoul s-a născut
odată cu mine
şi umbra realitãţi
eşti tu…
Transparenţa
mă face roşie
nu vei înţelege
iubirea mea,
nici durerea…
Poate-ntr-o zi
mă vei căuta,
Poate aceea zi
va fi rotundă…
———————————–
Miriam Nadia DĂBĂU
(Miriam Miriam)
Paris, Franța
29 ianuarie 2020
Revista LOGOS&AGAPE