Omul este…
O ființă trecătoare,
Prea sărac, ori prea bogat,
Prea iubit, ori prea visat,
Colosal, imens, fantastic,
Fabulos și puțin drastic.
Şi sărac și bogat
Și iubit și uitat.
Prea de tot, de nimic,
Și din toate câte-un pic.
O secvență descriptivă,
Un capitol dintr-o carte,
Ori un vers, din Univers.
Prea mirabil, prea fantastic,
Infinit, imens, sarcrastic.
Prea de toate, prea degeba.
Venerare, consacrare,
Dăruire, proslăvire,
Năzuință spre mai bine,
În final, nimic nu-i bine!
Prea din toate o minune,
Prea și rele, prea și bune.
Prea idei ce culminează.
Ca o rază de speranță,
Seculare, milenare, infinite.
Prea cuvinte dezgolite,
Din suflet împărtășite.
Prea iubire, prea povară .
Zici că-i mult și totul este,
O particulă de praf,
Risipită-n Univers,
Printr-un vers.
El, omul este….
O ființă milenară, seculară,
În final el umbră este.
Doar o clipă el trăiește,
Se exhumă, se topește,
Și picură ca o ceară!
Și din tot nimic nu este.
Simplă umbră pentr-o clipă
Se înfiripă și ușor el se disipă.
Lumânare, o văpaie pâlpâind.
În final el se topește,
Asurzește, amuțește.
Apoi el pleacă.
Fără veste!
20 decembrie 2018
——————————-
Mirela ONEA