Mircea DOGARU: Câte degete are „mănușa” dumneavoastră, domnule Viktor Orban?

Scrisoare deschisa premierului Ungariei

 

Motto:

„A pretinde că în România se desfășoară o revoluție ROMÂNĂ, declanșată de un ungur, Laszlo Tokes, e ca și cum ai spune că elefanții zboară, dând din urechi, din floare în floare și le polenizează!”. (Cpt. Mircea Dogaru, 22 decembrie 1989, orele 20:00, pe DN1, între Otopeni și București. Declarație făcută în fața „Jurnaliștilor fără frontiere”)

 

Domnule premier Viktor Orban,

Recunoscându-vă calitățile reale, dovedite în promovarea intereselor poporului ungar, oricât de strâmbe și de utopice ar fi acestea, nu pot să nu remarc ipocrizia falsei poziții conciliatorist-diplomatice, adoptată de dvs. în fața recentei poziții, poate nefericită, poate premeditată, avută de Președintele României, în cazul, electoral construit al Proiectului Legislativ de Autonomie Teritorială „Secuiască”, proiect devenit un fel de Hopa-Mitică al politicii dvs. și a UDMR. Și nu pot să nu răspund amenințării voalate care transpare din afirmația dvs. că „Dacă vom fi nevoiți, vom ridica mănușa aruncată”! O fac tot „diplomatic”, apelând la un set de întrebări născute din „suspiciunea rezonabilă” că, atunci când ați fost selectat din cortul mamei dvs. și transformat în „hungarus pur”, ați primit și un altfel de instructaj, pe linia New Age, în scopul manipulării și împingerii spre dezastru a poporului frate ungar. În treacăt fie spus, pentru mine ca istoric, permanenta jonglerie de la 1871, când s-a dat ordinul construirii unei „națiuni omogene” (din unguri și deznaționalizați ai tuturor etniilor) cu termenii „ungur”, „maghiar”, „secui” și „ceangău” nu ține! Așadar…

Domnule premier,

Va mai amintiți când v-ați dus, acum 31 ani, însoțit de ciracii dvs., ajunși, astăzi, unul Președintele Ungariei, altul al Parlamentului, al treilea Primarul Budapestei (de domnul doctor nu vă reamintesc pentru că a dezertat când a văzut ce enormități debitați și faceți), în Cehoslovacia, să impulsionați și acolo „revoluția”, adică secesiunea teritoriilor locuite de minoritatea ocupantă ungurească? Numai că cehii au optat, spre deosebire de serviciile românești, pentru o „revoluție de catifea”, drept care ați uitat ce ați pățit din partea lor, în special a cehilor pe care demenții New Age i-au botezat „popor slovac”, atunci când v-ați aplecat să „ridicați mănușa”? Că până la Budapesta, unde ați întemeiat din ordin FIDESZ, nu v-ați oprit?

Domnule premier,

Slovacia ca Slovacia, că a fost botezată cândva „Ungaria Superioară”… dar cu România ce-ați avut? Puteți să spuneți, astăzi, de Ziua Mondială a Libertății Presei cu sinceritate, dacă și în ce măsură ați fost implicat în pregătirea, fie și ideologică a cetățenilor români proveniți din familii mixte (româno-ungurești sau româno-săsești, pentru că trebuiau să lanseze lozinci în românește) de KEOD în cele 12 tabere din Ungaria, în vederea „revoluției spontane” din România? În instruirea lor ca luptători de elită în poligonul „din cotul Dunării” sau pe macheta Transilvaniei de la Debrețin? Pentru care machetă, armata dvs. și-a pierdut în 1997 șeful Marelui Stat Major, în funcție de 2 decenii, fiindcă n-a raportat interpelarea pe această temă a omologului său român, gl. Dumitru Cioflină. Cât despre citatul cu „cotul Dunării”, acesta provine din declarația unuia dintre cei 9 teroriști arestați și condamnați pe viață de tribunalele militare românești și pentru eliberarea cărora au behăit și au făcut liste de susținere 2 ani, damele „civice” ale post-revoluției române”! Chiar credeți că li s-a pierdut urma la Aiud sau în arhiva SIPA, închisă și „epurată” de Monica Macovei și ciracii ei?

Domnule premier,

Ați ținut cumva și dvs. în 1990, discursuri patriotice pentru „eroii căzuți în revoluția din România” în fața unității speciale din Seghedin, la ridicarea plăcii comemorative? Ați colaborat atunci cu Rudaș Ernosi, ulterior în denigrarea României, cu Lazlo Tokes care cere astăzi „demisia fără întârziere a președintelui Johannis”? Ați colaborat cu Eva Maria Barki de la Viena și cu Raffay Erno, KGB-istul transfug din Ardeal și erijat în Goebbels-ul lui Lazos Fur, ministrul care a lansat formula „Cine deține pământul, are Ardealul”? Cum ați implicat FIDESZ în acțiunea, declanșată de Lazlo Tokes cu sprijinul unei bănci budapestane și a două bănci vieneze, de achiziționare „pe nimic” sau de „recuperare” prin fals și uz de fals a sute de proprietăți în centrul și vestul României? Dar în „rebeliunea” de la Târgu Mureș, extern pregătită și soldată cu mutilarea televizat-programată a „ungurului” Mihăilă Cofariu? Câți din cei 7.000 de luptători unguri intrați în România atunci cu pașapoarte false, alături de diversioniști germani, austrieci, ruși etc. au fost oamenii dvs.?

Domnule premier,

Este adevărat că vi se datorează succesul creării „culoarului” de proprietăți pe linia Odorhei-Seghedin pe care, cu știința unor scelerați lideri ai României băsiste, intenționați să faceți trei autostrăzi care să lege „Erdely” adică așa-zisul „Ținut Secuiesc Independent” într-o Transilvanie autonomă, de Ungaria? Ați uitat că harta respectivă a fost distribuită, alături de harta Ungariei celor 64 de comitate și de brelocuri bilingve, glorificând „poporul ardelean” și „statul bilingv Transilvania” la congresul secret de la Cluj (fost Clusium, azi Cluj-Napoca) al celor 32 de fragmente etnice europene din toamna lui 2003? O diversiune, bineînțeles, care să atragă atenția proștilor noștri și pe fondul căreia s-a lucrat magistral! Cu ce și cu cât ați contribuit, în acele zile, la inventarea, pornind de la 498 cetățeni români declarați, la recensământ, „secui”, pe linia KGB a „națiunii puțin numeroase, găgăuze” a „Națiunii Secuiești” și a Consiliului Național Secuiesc? Cât ați investit și investiți în trădătorii români proveniți din familii mixte, să lupte în tradiția New Age manistă pentru un „Ardeal independent” sub lozinca „Înalță doamne Carpații cât Himalaya”? Cu cât le întrețineți și astăzi iluzia că trebuie să uite sângele propriilor înaintași sacrificați pentru Marea Unire a Românilor și să se separe ei, Marius Chicos Rostoganii, de „Miticii” de la București? Cu câți bani și cu ce promisiuni au fost mituite loazele noastre să vă susțină acțiunile anti-românești de inventare a unor inexistente proprietăți ale bisericii catolice (clădiri și terenuri) și cât au primit magistrații noștri trădători să dea statut juridic aberației numită „Starea romano-catolică”? O aberație lingvistică de tipul „Bazinului Carpatic” (furat hidrografiei și operat prin ștergerea cu guma de pe hărți a Carpaților Occidentali, ca să rezulte o ciupercă nucleară botezată „Ungaria Sf. Ștefan”) sau de tipul noului proiect șterpelit astăzi de dvs. domeniului protejării mediului și pe care l-ați intitulat „Zone Naționale Protejate”? O invenție pentru care ați comandat în România 1.000.000 de semnături și pe care vreți să o băgați în foarte scurt timp pe gâtul Comisei Europene!

Domnule premier,

Cât la sută din planul lui Miklos Horthy din 1921 de „agresare a României la pace”, permanent actualizat de un Heinrich Werth sau Kos-Karoly v-ați însușit? Și de ce ați făcut-o? Nu cumva, pentru că, de doi ani Putin v-a cam dat cu flit, inclusiv în Programul nuclear, pentru că s-a prins că jucați la trei capete (SUA, Germania, Rusia), dvs. fiind, în fapt, dincolo de gargara anti-Soros omul comunism-globalismului și al Noii Ordini Mondiale?

Cât v-a costat mita pentru restituirile ilegale, către urmașii foștilor optanţi sau fasciști unguri, prin falsificarea datelor istorice și actelor, pentru proprietăți românești adjudecate, inclusiv ale armatei (28.500 ha și zeci de clădiri doar în Harghita și Covasna) sau ale țiganilor români și unguri deposedați de Horthy? Cât sunteți de implicat în pedepsirea de către politrucii din CNA a posturilor de televiziune sau a jurnaliștilor români ca Monica Ghiurco, pentru că au abordat tema restituirilor ilegale? Ați investit și dvs. în îndepărtarea din media românească a realizatorilor și invitaților incomozi pentru naționalismul dvs. de tip horthyist? Cât ați investit în oficializarea limbii ungare în administrația românească prin legi, care, mai nou, uită procentul de 20% al etnicilor sau în recentul și imbecilul Cod administrativ? Cum sprijiniți și cu cât discriminarea elevilor și studenților români față de deznaționalizații amăgiți cu promisiuni și educați ca șovini (nici ei nu știu ce… unguri, maghiari, secui, ceangăi) începând de la grădiniță?

Domnule premier,

Cât ați investit și investiți în UDMR, PCM și PPMT, pentru agitarea anuală dacă nu lunară sau zilnică a sperietorii cu „dreptul secuilor la autodeterminare”? Cât în separarea românilor de ortodoxie și atragerea lor la culte ori secte protestante sau direct la sintagma „catolic=ungur”?

Cât investiți în proiecte gen „Sapienția”, „Compania Husarilor”, sau „Focuri în Ținutul Secuiesc”? Cu cât ați sprijinit extinderea așa-zisului „ținut” (Szekelyfold înseamnă în fapt „Pământul Secuilor” și nu „ținutul”) spre Moldova, în județele Bacău și Neamț sau în Mureșul meu natal? Cât ați investit în demolarea monumentelor eroilor români, nu numai la Buda, ci și în România (ex. la Oradea) în lichidarea cimitirelor eroilor noștri ca la Ditrău, în umplerea orașelor transilvane de denumiri stradale și busturi ale criminalilor unguri de război (exemplu Albert Wass)? Cât în aducerea de arme și muniții declarate exponate pentru muzeele sătești de istorie sau pitite de „șamanii de Covasna” în subsolurile bisericilor, din 1990 și până astăzi (Jos pălăria pentru ingenioasele conserve cu cartușe pe post de boabe de fasole și pentru grenadele ofensive pe post de mingi de tenis!)? Cât v-au costat echiparea, instruirea și dotarea noilor „gărzi” ale „zdrențăroșilor” în pădurile noastre, care încă nu au luat drumul Austriei? Cât costă cele 8 baze de pregătire paramilitară camuflate în „cluburi de paint-ball” (două în Bihor, câte una în Cluj și Mureș, patru în Harghita)? Cât a costat închiderea aeroportului de la Târgu Mureș, de mare importanță pentru partenerii noștri strategici, spre a fi înlocuit de aerodromurile de la Ghindiu și Nisentea, pe cale de a deveni aeroporturi „private” sau de cele, deja proiectate, de la Ciceu și Cekend?

Domnule premier,

Da! Aveți dreptate! Proiectele „Autonomia Ținutului Secuiesc” și „Trianon 100” în care ați băgat sute de milioane de euro, sunt baloane de săpun! Fațada pentru proști și cârpa roșie pentru tauri! Dar cât investiți în proiectul real, acela ascuns în spatele lor și intitulat pragmatic „Programul de Dezvoltare a Bazinului Carpatic Unitar”, prin care vreți să dați ungurilor din afara granițelor dvs. iluzia că trăiesc în Ungaria? Cât v-a costat organizarea separată a oamenilor de afaceri de etnie ungurească din România prin Conferința de Afaceri discriminatorie, inițiată recent (11-12 februarie a.c.) de Peter Ferenc, la Târgu Mureș? Și asta în scopul creării infrastructurii „Camerei de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic” dependentă de Camera de Comerț și Industrie a Ungariei (MKIK)? Cât vă costă „Colaborarea între județele înfrățite cu Ținutul Secuiesc” adică piatra de temelie, după Kelemen Hunor, pentru „Colaborările regionale între maghiarii din Bazinul Carpatic”? Ați investit mai mult de 10,5 milioane de euro, în ultimii doi ani, în unificarea media de limba ungurească din România, prin FOTER și „Asociația Pentru Spațiul Media Transilvan”…. DA sau NU? Ați investit sau nu, la noi, peste 250 milioane euro în crearea unor rețele paralele și discriminatorii față de români de grădinițe, școli, sau baze sportive? Ați dat sau nu 130 milioane euro Bisericii Calvine Transilvane? Și asta pe lângă cele 9 milioane de euro investiți în programe pentru copii prin „fundațiile educaționale” gen „Iskola Alapitvany” și „Sapientia Alapitvany”?

Domnule premier,

Ați promovat sau nu rasismul și discriminarea în România, în scopul segregării, sub lozinca „Învățământul, de la grădiniță până la universitate, cluburile sportive, instituțiile culturale și presa…t oate pot fi folosite în limba maghiară și numai de unguri”?

Cât ați investit în România, prin Ministerul Agriculturii ungar, în ciclul de emisiuni TV „Hungaricum” și în programul „Cred într-o patrie”, cu scopul „democratic” și „european” de „reunificare națională deasupra granițelor”? Și asta, în timp ce ați respins, la 13 septembrie 2019, pentru românii din Ungaria, prin Autoritatea Maghiară pentru Telecomunicații, participarea DIGI TV la licitația 5G din țara dvs.! Ați acceptat formula de „Unificare Virtuală” pentru a defini programul dvs. politic agresiv de creare, potrivit cercetătorului Tamaș Kas ale unui „paralelism etnic menit să consolideze și să mențină un sistem în care maghiarii să-și ducă viața ca și cum ar trăi nu în România ci în Ungaria”? Nu negați, pentru că este și concluzia presei ungare: „Ungaria lui Viktor Orban – notează ziaristul Akos Keller Alant – varsă bani în presă de limba maghiară, în educație, cluburi sportive și biserici din Transilvania, unde peste 1.000.000 de etnici maghiari își duc tot mai mult traiul ca în Ungaria”!

Ați proclamat sau nu 2020 – „Anul Identității Naționale Maghiare”, în contextul „Comemorării Trianon 100”?

Domnule premier,

Cât ați investit în „Crucile cu săgeți”, reînființate în 2007 ca „Garda Maghiară pentru Protecția Tradițiilor și Culturii” și, mai ales, în „Plutonul Secuiesc” de sub egida PCM deși „Garda” a fost scoasă în afara legii de Tribunalul (2008) și Curtea de Apel (2009) din Budapesta? Și, apropo, cu cât ați sponsorizat inventarea PCM în 2008 și a PPMT în 2011?

Cât investiți în „cinele” Coaliției Maghiare Americane, pentru ca americani neștiutori gen Thomas Robertson, Aprilie Foley, ori Susan Hutchins să accepte „importanța Unificării Națiunii Maghiare dincolo de Granițele Ungariei”? Și cum răspundeți acuzelor că o parte din banii dați astfel, ca sponsorizare (zeci de milioane de euro), se duc, în fapt, la apropiații dvs. Attila și Laszlo Belazs, Lorincz Meszaros și Istvan Tiborcz sau, prin Fundația PROECUMENICA (Monika Kozma) către firmele recent înființate la Gheorgheni Slazmontech SRL și Batlas Holding, ori fabrica de bere Igazi Csichi Sor care are ordinul să detroneze „Berea Ciuc”? Etc. etc., etc., etc.

Domnule premier,

Date fiind cele de mai sus, cum de aveți tupeul să-l atacați pe Președintele României când fanul dvs., șeful CNCD din România, dl. Asztalos Csaba, din înalta sa poziție, declara oficial în februarie a.c că „Ungaria… în mod indirect preia din atribuțiile statului român și construiește o identitate națională pe un teritoriu, adică într-un bazin carpatic, care depășește granițele de stat”?

Dacă sunteți „european”, de ce nu ați protestat când Laszlo Tokes, azi președintele „Consiliului Național Maghiar din Transilvania” a cerut, tot în februarie ac., autonomia și pentru județele din vestul României și întemeierea, sub numele de „Partium” a unui stat cu capitala la Oradea? Sau n-ați putut, pentru că, din 2003 ați sponsorizat toate „marșurile” organizate acolo pe biciclete sau pe cai? Că doar și dvs. veniți călare în Ardeal, după modelul lui Horthy, pentru că nu s-a găsit încă nimeni să vă întâmpine în România cu celebrul cântec „S-a suit Orban pe cal/ Să se uite în Ardeal/ Dă-te……………. jos/ Că Ardealul nu-i al vost!”

Apropo, pe lângă șicanele cu arborarea steagurilor în bernă de Ziua României ridicarea de steaguri ungurești pe clădiri oficiale românești, refuzul primarilor de a purta eșarfa tricoloră românească etc. sponsorizați cumva și puzderia de fundații ale rudelor dvs. materne? Mai bine renunțați, pentru că SIS-ul a fost pregătit la est de România și ați putea avea parte de „efectul bumerang”!

Da! Ați obținut succese în conturarea himerei secuiești, inclusiv prin singularizarea limbii ungurești pentru elevi și studenți, datorită deciziilor catastrofei ministeriale numită Monica Anisie care a acceptat ca examenele de absolvire să nu se mai țină în limba țării! How much? Și dacă tot vorbim de bani, pe unde se mai scurg banii în Ardeal? Tot de la Ministerul Apărării și vicepreședintele Parlamentului ungar prin „Fundația Bethen Gabor” și Consulatul de la Miercurea Ciuc, sau prin Asociația „Drumeți în Ardeal” din Debrețin (Vezer utca, 23) către „Siculitas”(Târgu-Mureș, Str. Marton Aron, nr. 1) și „Szepsireform” (Sfântu Gheorghe, Str. Mikes Kelemen, nr. 2, ap. 53)?

Domnule premier,

Ca istoric, nu pot să nu mă întreb… cu ce l-ați călcat pe bombeu atât de tare pe președintele României? Dincolo de patritardismul extrem, afișat ca nuca în pereți, de nefericiții d-sale consilieri, care îi scriu discursurile cu piciorul stâng, nu cumva ați depășit limitele și ați pătruns pe teritoriul grupării de la Sibiu, care orientează românii, indiferent de etnie, spre afaceri profitabile exclusiv cu Austria și Germania? Nu cumva ați pătruns și din punct de vedere spiritual pe domeniul și faceți concurență neloială fraților Schuster („ECOSAL”) care, prin atot-acaparatoarea Biserica Evanghelică îi atrag pe aborigeni, prin Centrul Creștin „SHALOM” și „Fundația SOLO DEO GRANDE”? Asta să fi determinat duritatea protestului prezidențial, al doilea protest românesc, în ceea ce privește intensitatea, „pe scara Richter”, după protestul ministrului român de Externe, Teodor Meleșcanu din1993, către Gyula Horn?

Domnule premier,

Cu durere în suflet, având încă în minte Declarația Marii Trădări Naționale de la Cluj-Napoca din 19 octombrie 2018, redactată de 23 de „intelectuali” (11 etnici români, 11 unguri și 1 metis), de esență manistă, trebuie să recunosc: sunteți un mare „patriot ungur”! La fel de „ungur” pe cât au fost slovacul Lajos Kossuth și sârbo-croatul Alexandru Petic (Sandor Petőfi) ori sunt, astăzi, liderii UDMR și ai partidelor căpușă create de dvs. în România, pe care, dacă îi cauți la „rădăcină” dai de țăranul valah (budos olah), care le-a fost bunic, sau de „vallach-ii” din Orientul Mijlociu, care au tot atâta legătură cu ungurii cât am și eu cu eschimoșii! Este admirabilă tenacitatea dvs. în acțiunea de prostire a guvidului că se poate transforma în cașalot și înghiți totul, de jur-împrejur! Dar v-ați umflat deja prea mult, ca broasca din fabulă, și există pericolul să pățiți ce a pățit ea! Nu uitați că, atunci când doi se bat, al treilea câștigă! Adică, dacă se bat pentru supremație în România minoritățile ungară și săsească, nu va câștiga nici una! Dar nici stăpânul comun, Germania, cu anexa Austria! E mai mult decât posibil să câștige, că de obicei, cel care stă la pândă, Ursul de la Răsărit! Ai cărei slugi veți deveni, tot ca de obicei! Și tot în 24 de ore!

Personal vă sunt recunoscător, de aceea mi-am permis să vă sfătuiesc de bine! Pentru că, sutele de milioane de euro băgate de dvs. în ultimii doi ani, în contracararea „Centenarului Marii Uniri”, înlocuirea sa cu propriul dvs. proiect propagandistic „Trianon 100” și aducerea la Șumuleu (soldată cu un mare FÂSSS) a Papei Francisc I, mi-au stimulat, datorită uriașei propagande secesioniste dezlănțuite pe temele „Trianon” și „Secuii”, revenirea în forță ca istoric, prin lucrările „Secuii, poporul furat”, „Între Alba Iulia și Trianon. Ungaria tuturor cauzelor și războaielor de succesiune (1918-1920)” și coordonarea amplului volum al istoricilor români autentici „Dimitrie Cantemir și conștiința unității românilor”!

Fiindu-vă, așadar, oarecum recunoscător, îmi permit să vă mai dau un ultim sfat în gâlceava cu bietul nostru președinte, pe care sunt obligat să-l apăr prin jurământul militar: lăsați-vă în buzunar mănușa! Are mult prea multe degete, dar sunt și mai mulți și mai puternici cei care se pregătesc să vă lovească peste ele!

Al dvs. sincer,

Col.(r) dr. Mircea Dogaru

Istoric militar

Președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate
București, 3 mai 2020

Din arest la domiciliu, de Ziua Mondială a Libertății Presei

https://uzp.org.ro/31503/cate-degete-are-manusa-dvs-domnule-viktor-orban/

P.S. Ca român rațional nu pot să mă supăr pe dvs., pentru că aveți un vis nebunesc și îl urmați, fiindcă e o problemă care vă privește, așa cum nu pot să mă supăr nici pe Vladimir Putin, pentru că a declarat recent: „Stau și mă uit la România… Înainte de ’89, era o putere! Avea o industrie puternică! Avea o flotă de invidiat! Avea o armată perfectă, acolo, în Curbura Carpaților… Astăzi sunt idioții Uniunii Europene!… Nici praf de pușcă nu mai produc… Până și ungurii își bat joc de ei!…”.

 

Când omul are dreptate… are! Nu pot să mă supăr decât pe alde Neica-Nimeni, care, cică mă reprezintă la mine acasă, dar n-au curajul să vă declare persona non grata, de fiecare dată când veniți, ca „Vodă prin lobodă” în România, să-i îndemnați pe cei slabi de minte la nesupunere civică și atacați dreptul românilor la existență statală și națională unitară, așa cum a fost consfințită prin sângele a milioane de martiri, prin voința tuturor cetățenilor, prin Constituție, tratatele internaționale și cele de aderare la UE și NATO!

Lasă un răspuns