Mihail Cosmin PAMFIL: Tomnatică iubire (poeme)

DEALUL  DINSPRE CODRU..

 

Te-aștept să vii în deal spre codrul,

Ce acum este veștejit

Și să uităm atunci de totul,

Privind pădurea-n asfințit.

 

Când te zăresc , nu-mi sunt în fire

Și simt un sentiment profund,

Aș vrea s-o pot numi „iubire”,

Dar neg din nou și mă ascund.

 

Adie vântul cel de toamnă,

Te-apuc de braț, tu te ferești,

Oh, dulcea-mi preamărită doamnă,

Hai spune-mi sincer, mă iubești?

 

Aș dori mult așa să fie,

Totul să fie reciproc,

Dar toată lumea cred că știe,

Că în iubire n-am noroc.

 

 

VIOARA

 

Oh.. tu vioară ce m-alini,

Când doruri mă cuprind,

Oh.. tu vioară ce suspini,

Dup-al iubirii jind.

 

Te-au mânuit și mulți români,

C-o dragoste eternă

Pe tine ei au fost stăpâni,

A țării ești maternă.

 

Balade multe, rapsodii,

Compus-au ei cu tâlc,

Prin acest fapt rămas-au vii,

În suflete adânc.

 

Cum mă alini tu draga mea,

Nici fratele nu poate,

Când strălucești ca și o stea,

Mă faci să uit de toate.

 

Tot raiul sfânt de tine-i plin,

Ohh..draga mea vioară,

M-afund în sunet-ți deplin,

În coarda ta ușoară.

 

Mai cântă-mi doar un Re major,

Cu-arcușul tău iubit

Și după asta pot să mor,

În taină liniștit.

 

 

IUBITĂ CE ÎMI EȘTI…

 

Iubită ce îmi ești feblețe

Și îmi faci viața mai frumoasă,

C-o simplă față radioasă,

Întorci acum tu mii de fețe.

 

Iubită ce îmi ești ca apa,

Nu ar fi viață fără tine,

De asta să zâmbesc îmi vine,

Chiar înainte să sting lampa.

 

Iubită ce îmi ești mai dragă,

Decât oricine de pe lume,

Chiar mă iubești? Hai te rog, spune!

Cu tine văd că nu-i de șagă.

 

Iubită ce-mi ești alinare,

Aștept în brațe să îmi vii,

Te-aștept cu mare drag, să știi,

Cât mă m-ai lași în așteptare?

 

 

PARADISUL PIERDUT…

 

Cine poate să îmi spună,

Unde zboară acest timp?

Pleacă astăzi vremea bună,

Se transformă în nisip.

 

Și se scurge, se tot scurge,

În clepsidra vieții grea,

Ahh.. copilăria fuge,

Vreau să mă agăț de ea.

 

Vreau sub mărul din ogradă,

Pătura ușor să-mi pun,

Sau când vremea este caldă,

Să pornesc pe-al gârlii drum.

 

Unde ești copilărie?

Te caut ca un nebun,

Ce-aș putea să-ți spun eu ție?

Încă , câte am să-ți spun.

 

 

TOMNATICĂ  IUBIRE

 

În părul tău roșcat ca toamna,

Îmi pierd mâna adânc

Și visătoare cade-o frunză,

Exact pe brațu-mi stâng.

 

Ești un tablou ce-i prețios

Ești ca o piatră rară,

Îmi întorci sufletul pe dos

A nu știu câta oară.

 

-Așteaptă-mă , căci o să vin

Și-ți voi ieși în cale,

– Te-aștept iubitul meu cel drag,

Te-aștept aici în vale.

 

Când voi veni, să îmi vorbești ,

Cu călduroase șoapte,

Ne vom iubi atuncea când

Se-mbină ziua-n noapte.

 

Vei fi șezut pe brațul meu,

În liniștita seară,

În care doar vreun câine slab,

De foame încă zbiară.

 

Și vom privi adânc la cer,

În luna ce răsare,

De după codrul cel stingher ,

Mai clară și mai mare.

 

Și-atuncea eu îți voi șopti ,

Că dorul mă omoară,

Iar tu atuncea vei simți,

Cum gândurile zboară.

 

A apus soarele de mult

Și greieri cântă-n cor,

Iar la ureche iar îmi spui,

Dulci șoapte de amor.

 

 

CODRII  BRAZILOR…

 

Codrii brazilor verzui,

Ce-s întinși de-a lung de munți,

Mă fac să umblu haihui,

Să mă pierd în a lor frunți.

 

Să străbat pădurea toată,

Îngânat de păsări care,

Îmi învie starea moartă,

Când cutreier pe cărare.

 

Să beau apă din izvor,

Setea să mi-o mai alin,

Și să-mi văd de al meu zbor,

Printre brazi și printre pini.

 

Norii albi sunt ca o sită

Raze line parcă cern,

Iar o rază e cernută,

Drept pe chipul unui cerb.

 

Se aud tălăngi , pe semne,

Că oițele se urcă,

Sus,la stâna cea din lemne,

Ca ciobanii să le mulgă.

 

Noaptea vine, lupii urlă,

Luna urcă lin ,în salt,

Iară somnu-ncet mă fură,

Sub un brad gros și înalt.

––––––––––

Mihail Cosmin PAMFIL

(Imagine internet)