SONETUL CREATORULUI
O partă de rai, sufletu-și deschide
Și-atunci începe poetul să scrie
Despre nepăsătoarea veșnicie
Și stranietatea mulțimii vide.
Se umple fântâna cu apă vie,
Mitul sisific, supliciul, desfide,
Freamătul cugetării, îl închide,
Clepsidra-i spartă, noaptea e târzie.
Mileniul stă pe cioburi de secundă
Și vechile mistere, sub pecete,
Izvoarele, cu visuri, ne inundă
Poemul să spele lumea imundă.
Se scurge un fluid cu ritmuri încete,
Alaiuri de eresuri vin în cete.
SONETUL IUBIRII
Regatul clipei tale-i plin de soare,
Luceafărul, pe chipul tău, străluce,
O lume-ntreagă, lumina-ți seduce,
Un câmp imens de crizanteme pare.
Dureri și patimi, univers in nuce,
Îți sorb esențele cu-nfiorare
Ca zvon divin din întremata zare,
Halou himeric răstignit pe cruce.
Tivită din șoapte și dulci adieri
De noroace și-nsorite primăveri,
Ai fost zidită pentru nemurire,
Farmecele îți sunt marile averi.
Ocean de dorințe e-ntreaga-ți fire,
Tot ce atingi se preface în iubire.
SONETUL SMERENIEI
Optzeci de ierni, Doamne, mi-ai pus în spate,
Picioarele-mi parcă-s pietre de moară,
Nimic nu mai e ca odinioară,
Ochiul stâng continuu se zbate,
Livada se face altă Sahară,
Desaga mea e plină de păcate,
Drumurile toate îmi sunt barate,
Răsare amurg de cicoare-amară.
Zidește-n mine inimă curată,
Cu prezența Ta , vino și mă-mbată,
Să-mi fie clipa binecuvântată !
Preasfântă Treime, mă închin Ție,
Primește-mă-n a Ta împărăție,
Dar trupul lasă-mi-l în draga glie!
SONETUL UNUI DECOR FANTEZIST
Rațiunea planetei e-n eclipsă,
Pământul a ajuns o bombă cu ceas ,
Doar dinamite, lasă-n urmă-i Midas,
De catastrofe, nu mai ducem lipsă.
Puține veșnicii au mai rămas,
Vorbirea-i degenerată-n elipsă,
Va veni curând și-o apocalipsă,
Veacul și timpul se zbat în impas.
Înotăm într-un ocean de miasmă,
Apele speranței nu se limpezesc,
Nebulozitatea ploii fantasmă
Urcat-a mai sus de catapeteasmă.
Torent e lumea în iureș nebunesc,
Crâncenă-i vremea, anii se vremuiesc.
SONETUL FĂRĂDELEGILOR
Nălucă e clipa, vine și piere,
Ne țin hangul umbre pietrificate,
Ruină, rugină, obscuritate,
Gânduri negre încolțind în tăcere.
Cărările, cu abisuri, sunt sudate,
Dinspre Arcadia, nicio adiere,
Prin zone austere, sclipesc mistere,
În buza beznei, doar pustietate.
Șiruri de crime cuprind dintr-odată
Întreg mapamondul. Nu mai e lege.
Omenirea este oripilată,
Sodoma ne sfidează încă o dată.
Ne latră capul meduzei, n-alege,
Bietul om, nimic, nu mai înțelege.
————————
Mihai MERTICARU
Februarie 2020