În altă iarnă
Pătrund încet în altă iarnă,
iar norii albi încep să cearnă,
printr-o perdea fină de ger.
În păr îmi ninge cu zăpadă,
o frunză verde stă să cadă
și se transformă-n lerui ler!
Imagini albe-n miez de noapte,
la mine vin de prea departe,
învăluindu-mă-n suspin,
Și la icoana mamei mele,
blând coborâtă dintre stele,
de frig, și astăzi mă închin,
Pe lângă mine bate vântul,
simt cum îmi tremură cuvântul,
silabele se zgribulesc,
Dar strâng din dinți și nu mă scutur,
în mine mai răsare-un mugur,
parfumuri noi mă urmăresc..
Noiembrie este sfârșitul,
dar mie-mi pare infinitul
fiindcă de-aici îmi plămădesc,
O sevă verde în tulpină,
ce se trezește și se-animă,
umplând pocalul îngeresc.
Autumnală
Ce toamnă e aceasta care plânge,
Cu stropi prea reci pe fruntea-mi arămie,
Mă tem că toamna noastră e târzie,
Și ramul înghețat, parcă, se frânge!
Privește-n jur, ce toamnă fără sensuri,
Cu frunze triste și fără orizont,
Un vant ce suflă tare, cu aplomb,
Crezând că-aduce iarnă și consensuri!
Ce toamnă e, cu-atâtea flori de-argint,
Prinse în pomi și-n sufletele noastre,
Prin crengi de ger iubirile-s albastre,
Ce toamnă e, iernatic anotimp!
Ce toamnă-i asta, când în pom suspină,
Un ram de astă vară, trist și gol,
Și-ntr-un balans al zilei, prea domol,
Stă visul său ce-abia se mai anină!
Privește-n jur, ce toamnă-nfrigurată,
Cad fulgi ușori pe fruntea-mi arămie,
Mă tem că toamna noastră e târzie,
Și teamă-mi e mai mult ca niciodată!
Hai să ne jucăm…
Hai să ne jucăm de-a zborul,
eu sunt pasărea, tu, dorul,
tu ești gândul, eu, fiorul,
ne vom prinde aripile cele mai noi,
și vom zbura amândoi!
Hai să ne jucăm de-a frunza,
eu vreau să fiu frunza,
iar tu vei fi buza,
și în zborul meu inutil,
te voi atinge subtil!
Hai să ne jucăm de-a toamna târzie,
tu vei fi Domnul,
iar eu, voi fi Doamna,
tu vei veni cu o caleașcă albastră,
iar eu te voi aștepta la fereastră,
cu mantia mea arămie!
Te voi ploua, iar tu mă vei ninge,
voi fi învinsă, iar tu vei învinge,
simt cum picăturile mele de ploaie,
îți înmoaie cuvântul rigid,
iar atunci când te strig,
îmi răspunzi într-o notă ciudată,
numai cu fulgi de zăpadă..
Hai să ne jucăm ca altădată,
cum nu ne-am jucat niciodată,
voi fi copilul acela credul,
ce trage aer in piept, nesătul,
iar tu vei fi copilul cuminte,
rătăcit printre alte cuvinte,
uneori, mult prea largi,
alteori, prea succinte,
nesperate aduceri aminte..
Hai sa ne jucăm de-a viața,
și când ne vom trezi dimineața,
vom vedea câmpul nins și albit,
vom simți vântul calm, răscolit,
vom vedea verde crud printre rânduri,
vom călători printre gânduri,
și cu o iarnă în plus,
vom vedea curcubeie-n apus,
vom simți că din colțuri de nori,
doar în suflet, cu tandri fiori,
primăvara-a venit!
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești
28 noiembrie 2019