Marilena Ion CRISTEA: M-am îndrăgostit ireversibil…

M-am îndrăgostit ireversibil…

 

M-am îndrăgostit ireversibil de tine,
și-mi este teamă că am să te pierd,
simt o căldură în piept,
și inima cum îmi bate mai tare,
în felul ei, sacadat și perfect.

Mă trezesc în fiecare dimineață
cu gândul la tine,
mă gătesc cât pot eu de bine,
cu gândurile mele cele mai frumoase,
cu priviri galeșe și prețioase,
iar pe față îmi pun
zâmbetul cel mai frumos și mai bun!

Îmi pun pe cap pălărie de frunze,
mă dau cu roșu pe buze,
iar la ochi, ochelarii de soare,
să nu mă orbească atâta culoare!

Mă încalț cu pantofii cei noi,
închiși la culoare și moi,
să pot alerga printre ploi
să nu mă mai uit înapoi…
să-alerg doar cu tine de mână,
pe ploaie, pe vreme bună,
cu soarele cald printre plete,
sau printre ploi desuete,
cu frunze de foc, arămii,
pe umerii tăi argintii,
iar peste noi să se reverse,
luminile cele mai alese..

M-am îndrăgostit ireversibil de tine,
și-aș vrea sa fim împreună,
tot timpul meu cel din urmă,
să mă scald în privirile tale calde și luminoase,
să-ți respir parfumurile răcoroase,
să mă-mbraci în culori de iubire,
și să-mi dai numai timpi de trăire..
să-mi pui aripi de vânt și de soare,
și să zbor cu tine,
până la ultima suflare!

Numai tu, într-un mod curtenitor,
îmi ridici mâna ușor,
și mi-o săruți, trezind în mine
cel mai frumos și mai tainic fior!
M-am îndrăgostit ireversibil de tine,
vreau sa rămâi cu mine,
pentru că mă faci să mă simt ca o doamnă,
draga mea Toamnă!

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

Lasă un răspuns