Un loc al meu
Îmi voi găsi un loc doar al meu
Când soarele va răsări a doua oară,
În aceeași zi, probabil spre seară,
Și îmi va lumina noaptea prin ferestrele deschise,
Cu raze de foc și cu vise..
Când păsările cerului se vor întoarce acasă
Și vor găsi pâinea dulce pe masă
Când mă vor zări și, oprindu-se-n zbor,
Mă vor acoperi cu aripa lor
Îmi voi găsi un loc doar al meu,
Când apele se vor aduna împreună,
Când printre șuvoaie, mă vei prinde de mână
Iar sufletul meu atât de greu încercat
Se va simți pentru totdeauna salvat!
Când pămânul înmugurind încă o dată,
Îmi va sărută iarba din talpă,
Și îmi va așeză pe fruntea spălată cu roua din zori
O cunună colorata cu flori!
Îmi voi găsi un loc doar al meu
Și mi-ar plăcea să cred că nu e prea greu…
Pentru că sufletul meu din nou a-nflorit,
Ca o floare ce-și face loc prin spărtura din zid!
Păreri
Ce tot spui, tu?
Nu vreau acu’,
să-mi impui sentimente, păreri,
nu poți să-mi ceri
să fiu altfel decât cea de ieri,
decât ceea ce sunt,
un simplu om pe pământ,
care a făcut legământ, doar cu sine,
să se desprindă de tine
și de părerile tale
rigide și goale!
Eu nu te-am întrebat decât un lucru firesc:
„cum este toamna pe care eu o iubesc”?
Și fără să te gândești prea mult, dintr-un foc,
mi-ai dat răspunsul pe loc!
Că toamna nu e frumoasă,
că este prea rece, cețoasă,
și că soarele nu prea stă pe acasă!
Că peste tot sunt numai frunze,
veștede, cu plânsul pe buze,
că se desprind și-apoi pleacă ușor,
către pământ, unde frunzele mor!
Că sunt uscate,
cam alintate,
prea colorate, în mii de culori,
și se-aștern pe pământ de cu zori.
Abia te trezești dimineața,
că ele îți ocupă ziua și viața!
Că sunt mai mulți nori decât soare,
că vremea este înșelătoare,
că plouă prea mult
și că nu te ascult,
când îmi vorbești despre toamnă!
Eu te ascult, însă toamna-i o Doamnă,
ea-ți pune frumusețea în palmă,
chiar dacă acum norii toarnă,
vrând parcă visele să adoarmă!
Și-n timp ce tu vorbești așa de ușor,
eu mă-nfior,
gândindu-mă la frunză și la ultimul ei zbor!
Și nu-mi vine să cred,
că poți să fii așa de rău și concret!
Dă-mi voie să nu fiu de acord,
sub nici o formă și în nici un mod,
este părerea ta,
diferită de-a mea,
și poți s-o păstrezi pentru tine…
După mine, cred că te-ai pripit,
tu nu vezi că frunzele-au înflorit?
Într-un pumn de toamnă…
Atâtea frunze, într-un pumn de toamnă
Și toate, la melancolii te-ndeamnă!
Te miri cum poate să le ducă-n spate,
Așa, diverse și frumoase, toate!
Sunt frunze mici și tare zgomotoase,
Iubesc căderile, le simt în oase
Și cad, zâmbind, doar una, câte una,
Părând că au făcut un pact cu gluma!
Sunt frunze care cad în mod abstract
Și își dau drumul spre pământ cu tact,
Deși o lume-ntreagă le-ar culege,
Ele ajung la cel ce le-nțelege..
Sunt frunze care nu așteaptă clipa,
Să le observi, să le mângâi aripa
Și își dau drumul brusc, nesăbuite,
Doar din dorința de a fi iubite..
Sunt altele ce te ademenesc,
Cu-a lor culoare, dar e omenesc,
Iar când s-atingi conturu-i imperfect,
Se-nverșunează să coboare drept!
Sunt frunze care stau înțepenite,
Deși de vânt sunt deseori lovite,
Însă rămân lângă o creangă rece,
Îi sunt alături și nu vor să plece!
Dar în final de toamnă arămie,
Se vor desprinde, alergând prin vie,
Iar sus pe creanga ce ar vrea să doarmă,
Rămâne un regret ce le condamnă!
Nu poți să spui că zborul nu te-ncântă,
Oricum ar fi, căderea lor e sfântă
Și cad tot spre pământ, în infraroșu,
Sfințind cu zborul lor covorul roșu!
Bucuria gustului…
Am încercat astăzi bucuria gustului..
Cereale cu spice ascunse in ziua de ieri,
sub brazda profundă a unei taceri,
să-mi dospească și să-mi crească firesc,
iubiri ce pe câmp hoinăresc..
Semințe de in albăstrii, culese tot ieri de prin vii,
cu gust de must și amurguri târzii..
Sămânța de floare de soare, cu uleiuri prelinse-n uitare,
dar cu gust de-nceput și mirare..
Sămânța dovleacului din grădină,
să-mi pună pe masă lumina, într-un festin de rutină..
Și-un pumn de stafide rebele, aruncate ca o ploaie de stele,
aromate, uscate, frumos colorate,
vise ale boabelor de struguri, trezite din somnuri ciudate,
pe întomnate..
Și ca un corolar, ca gustul să nu fie bizar,
un strop de miere, o adiere de aripi transparente, ușoare,
gust de ceară topită și de albină în floare..
O revelație încântătoare,
ce-mi mângâie papilele atât de subtil,
într-o bucurie a gustului meu de copil…
Mai fericiți…
Simt ploaia…e-o binecuvântare,
În dimineața asta fără răsărit,
Căci strălucește mustul în pahare,
Și nu vorbește nimeni de Covid!
Nu mai ieșim, vom sta o vreme-n casă,
Departe de-acea vină ancestrală,
Că ne-am grabit și măștile-s pe masă,
Și am atins doi oameni din greșeală!
De-aceea, azi vom fi mai fericiți,
Stând singuri după zidul plin de apă,
Poate gândind sau numai buimăciți,
De stropii calzi ce au ajuns sub pleoapă!
Atâtea frunze…
Atâtea frunze gem într-o vâltoare,
Se-neacă într-o toamnă cu idei,
Se învârtesc lovind, care pe care,
Nu-și mai găsesc o bancă pe alei!
Se zgribulesc plângând în apa rece,
E interzis să cadă frunze jos,
Și se aruncă, fiindcă vremea trece,
Într-un vârtej de râu periculos!
Atâtea frunze ce ar vrea să cadă,
Nu o mai fac și înverzesc subit,
În pomul celor ce nu vor să vadă,
Că primăvara, încă, n-a venit!
Aș vrea să pot să le adun pe toate,
Și să le pun la loc în anotimp,
Să cad cu ele doar pe înserate,
Într-un respir de spațiu și de timp!
Dormi, omule…
Dormi, omule, pe fruntea ta,
Se-așază iar o noapte,
Și cât de-aproape ești de ea!!
Atingi cu gândul umbra sa,
Și-apoi, treci mai departe..
Dormi, omule, în palma ta,
Se lasă-ncet o frunză,
Te rog să n-o strivești, cumva,
Căci ea-nverzește toamna ta,
Și-a versurilor muză!
Dormi, omule, în ochii tăi,
Nu vreau să văd vreo spaimă,
În visul tău nu-s oameni răi,
Sunt rătăciți pe alte căi,
Căci visul e o taină..
Dormi, omule, din somnul tău,
Să se desprindă vise,
Să te ridice-ncet din hău,
Însă, în vis să fiu și eu,
Cu aripi larg deschise..
Dormi, omule, este târziu,
Și lasă-te pe valuri,
Fiindcă în vis n-o să-ți mai fiu..
O barcă, mult prea timpuriu,
Se-apropie de maluri..
––––––––-
Marilena ION-CRISTEA
Ploiești
Octombrie 2020
Versuri deosebite care îmi încântă sufletul dăruindu-mi acea stare de beatitudine, făcându-mi dimineața mult mai frumoasă!
Felicitări și multă admirație, Marilena!