Marilena ION-CRISTEA: În strălucirea unui cer (versuri)

Dor de zăpadă 

 

Trimite-mi zăpadă, să cadă,

Peste-amintiri ca un zbor,

Iar pașii pierduți pe o stradă,

Să se transforme-n fior!

 

Trimite-o puțin pe la geamuri,

Să se albească tăcerea,

S-o văd dansând printre ramuri,

Și cum își schimbă părerea!

 

La mine, astăzi, nu ninge,

E-atâta căldură pe-afară,

Iar gându-mi pe geam se prelinge,

Și raze fierbinți mă-nconjoară!

 

Nu ninge la mine, e soare,

Obrajii îmi ard așteptând,

Să simt mai pe seară o boare,

Și-un fulg alergând spre pământ!

 

Trimite-mi zăpadă și mie,

Să-mi răcorească obrajii,

Așa cum și vântul adie,

Și-atinge pe creștete, brazii!

 

Mi-e dor de-o zăpadă curată,

Ce-aș vrea s-o mai port in priviri,

Și-atât de frumos colorată,

Cu multe și calde iubiri!

 

 

Un petic de senin 

 

Te-ai ridicat într-un picior,

S-atingi conturul unui nor

Cu degetul cel mare,

Să se reverse peste noi,

Doar picaturile din ploi,

Care mai au culoare..

 

Te-ai ridicat atât de sus,

Și, oare, ce-ar mai fi de spus,

Căci a-nceput să plouă..

Ploua încet și colorat,

Dar pe obraji mi-au picurat,

Doar boabe mici de rouă..

 

M-am ridicat și eu puțin,

Să colorez al meu destin

Învăluit în ceață,

Cărările să-mi netezesc

Din al meu vis să mă trezesc,

În altă dimineață.

 

Să-mi iau cuvintele, să ard,

Cât mai departe de hazard,

Și să le fac inele,

Și din uimire să-mi revin

Cu doar un petic de senin

Deasupra vieții mele.

 

 

Și iarna e un început…

 

Și iarna e un început,

căci vom iubi un pic mai mult,

și nu e-o întâmplare,

Momentul ei de calm obscur,

te poartă către albul pur,

cu gheața, tot o floare.

 

Cu zile scurte și cu seri

lungi, proiectate-n primăveri,

cu verde printre rânduri,

Ce se succed atât de lent,

cu al lor umblet permanent,

pe la răscruci de vânturi..

 

Cu noi parfumuri de plecări,

de soare dus spre alte zări,

și căutări divine,

Lumini c-un farmec de nescris,

pe cărăruia unui vis,

în care-i cald și bine..

 

Singurătatea unui drum,

ce-i parcă înecat în fum,

o simt cum bate-n maluri,

M-atinge gândul său străin,

Iar pescăruși spre mine vin,

să nu mă pierd prin valuri..

 

În strălucirea unui cer,

cu stele care nu mai pier,

într-un triumf al lunii,

M-apropii tot mai mult de el,

chiar dacă zboru-mi e rebel,

să pun capăt furtunii..

 

O mână caldă să ating,

iar orizontul să-l cuprind,

cu ochi plini de mirare,

Să ne-ntâlnim chiar lângă foc,

și să ne strângem la un loc,

acasă, unde-i soare..

 

Cuvinte-aud în depărtări,

de undeva, de nicăieri,

și șoapte-mi cântă lerul,

Mă pierd pe drum într-un apus,

și-o clipă-mi este de ajuns,

să mă confund cu cerul…