Din eroare
Rătăcită printre ramuri, se tot mișcă, trist, o frunză,
Încercând să se desprindă și să rupă alba pânză,
Ce s-a așezat de-aseară cu un calm desăvârșit,
Peste ramurile toate, peste campul nesfârșit..
O neliniște ciudată simt cum se strecoară-n suflet,
Aud vocea ei ascunsă printre ramuri, ca un cântec,
Și mă-ntreb de-aseară-ntruna dacă-ar fi bine, firesc,
Să o iau la mine-n casă, să incerc să o-ncălzesc!
O privesc cum, zgribulită, se mai ține de un ram,
Ramu-acela care iarna îmi tot bate-ncet la geam,
Mă gândesc să deschid geamul, ca să îi fac loc să intre,
Și, venind la mine-n casă, să-nflorească in cuvinte!
Cât de mult aș vrea, cu tine, să mă-ntorc în primăvară,
Frunză ce m-aștepți cuminte în copacul de afară,
Mă gândesc că nu e nimeni gândul tainic să-mi audă,
Căci dintr-o eroare-a toamnei ai rămas verde și crudă!
Dar promit, îți sunt alaturi, te voi pune într-o carte,
Împreună cu speranța-mi și cu visurile toate,
Și vom aștepta cu gândul către noi și calde timpuri,
Să-și vină din nou în fire ale noastre anotimpuri!
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești
Noiembrie 2019