Alaltăieri, a fost ca mine:
Un fin boboc neînplinit.
Acum, cu iarna vieții-n plete
E-un crin cu chip îmbătrânit.
E-o bătrânețe mai senină,
Copilăroasă, ca și cum,
Copila iar ar vrea să crească,
Să meargă-n raiul ei din drum.
E drumul dinspre Dumnezeu,
Un Dumnezeu care-i rămâne
Același Tată ce, mereu
I-a fost alături: greu și bine.
La fel și noi, printre nepoți,
Vom merge pe-al ei drum mereu:
Poate pe alte drumuri, sorți,
Dar noi, privind-o ca un zeu.
Sub cerul ei, noi suntem stele.
Sub cerul nostru, ea ni-i soare.
Noaptea ni-i luna argintie,
Iarnă și vară, suflul din zare.
Privirea ei ni-i luciul apei,
Izvorul cristalin din munți,
Cu-aceeași vârstă și idealuri
Umane, deși sunt cărunți.
Chipul bunicii nu-are riduri.
Ci ochii cerului senin.
Ca să ne-arate cum citea
Prin legile celui divin.
Chipul bunicii este oglinda
Prin care, noi privim mereu
A ei credință, calea noastră
Din viața-i unde sunt și eu…
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
20 august 2019