Prin al vieții labirint
Nu simțeam cum trece timpul și îmi fură tinerețea,
Aripi frânte simt acum când mă îmbracă bătrânețea
Când privesc raze de soare vreau iarăși să mă încânte,
Răni în suflet simt cum dor din noian de simțăminte.
Gândul mi-e mereu pribeag prin clipele ce-au trecut,
Mari prăpăstii se-adâncesc răsfoind ce-am petrecut
Doru-n suflet încet se aprinde și mă mistuie ușor,
Speranțe de mult pierdute în priviri le simt cum dor.
Împrumut aș cere sorții să-mi dea liniștea pierdută,
Însă gândul nu-mi dă pace și-n trecut iarăși se uită
Ierni geroase îmi bat la poartă cu trăiri mă amăgesc,
Simt fiorii reci ce-n trup fără de mila îmi răscolesc.
Multe doruri dispărute ce prin vise-s destrămate,
Primăveri le tot preschimbă timpu-n amintiri uitate
Ochii-mi plânși caută-n zare doar o rază de lumină,
Însă nemilos destinu-mi poartă pașii fără odihnă.
Prin al vieții labirint mă petrec ca frunza-n vânt,
Fără vrere timpul schimbă înțelesul din cuvânt
Gândul geme-n șoapte mute și tristețea mă domină,
Pe umeri mă apasă greul… bătrâneții- îi pun vină!
——————————-
Maria HOTEA
22 mai 2019